Speranta pentru noul an...

Nu degeaba am pus titlul acestei postari "Speranta pentru noul an..." . Si stii de ce? Pentru ca, in noaptea de Revelion, cu totii trebuie sa ne punem dorinte. Trebuie sa credem cu adevarat il ele, iar acestea vor deveni vise implinite! Asa ca, sa avem cu totii speranta asa cum nu am avut in nici o zi din an...sa credem, sa speram, sa visam... toate acestea vor deveni realitate! Si iti spun acest lucru doar pentru ca, de 3-4 ani pun in practica aceasta lege a atractiei, aceasta lege a optimismului si da roade an de an, oricat de inalte ar fi telurile mele. In noaptea Anului Nou, le-am atins, iar pe parcursul anului au devenit realitate! Pentru ca in acele clipe, intreg Universul lucreaza pentru noi, pentru dorintele noastre si pentru gandurile noastre. Asa ca...aveti grija ce dorinte aveti in noaptea dintre ani caci acestea se vor implini!(pare absurd sa spun asta oricui citeste blogul, dar stiu ca doar foarte, foarte putin dinte voi veti crede in ceea ce spun... acelora ce credeti va spun ca ati urcat cu o treapta mai spus spre cunoasterea misterelor lumii)

Tie, ce sa iti urez... aceleasi doze imense de sanatate, fericire si putere de munca! Acelasi optimism copilaresc, inconstienta peste masura si curaj de fier, caci doar asa vei ajunge in frunte mereu! Ambitie cat pentru 5 presedinti de stat si putere de convingere cu carul! Bani atati cati ai nevoie sa vizitezi locuri frumoase in lume, sa faci acte de caritate si sa daruiesti cadouri celor dragi! Minte... doar atat cat sa te bucuri de ea intr-un mod pozitiv, ajutandu-i pe cei nevoiasi, iar pe cei ce au pierdut calea ratiunii, sa ii ridici! Sa ii faci din nou oameni, sa ii readuci la esenta vietii si sa le demonstrezi care e farmecul zilei de maine.

Ochi magici... ochi ce sa va arate mereu care e drumul bun, care e frumosul fiecarei zile, care e rezolvarea oricaror probleme! Inteleptiune sa treceti peste toate hopurile, timp sa cugetati, sa plangeti si sa invatati din greselile ce v-au ranit. Momente in care sa analizati comportamente, feluri de a fi si mai ales clipe mii si mii in care va selectati presupusii prieteni, sa ii descoperiti pe cei mai buni dintre ei si sa invatati de la acestia cate ceva.

In 2011 sa aveti parte de zeci de competitii la care sa aveti curajul sa va inhamati. Sa castigati, sa invingeti, sa fiti Locul 1 si sa ramaneti acolo multi timp, cu demnitate, onoare si fruntea sus! Sa dati sfaturi doar atunci cand le-ati pune voi in aplicare, sa va castigari painea din munca proprie si dreapta, sa nu asteptati sa va dea cineva pomana si mai ales, sa faceti altora pomana!

Sa zambiti mereu, sa le aratati celor ce nu va iubesc cea mai nobila arma a voastra...surasul! Sa aveti puterea de a ierta, de a trece peste esecuri si de a invata din nereusite. Sa aveti curajul de a crede in entitatea divina, sa va recunoasteti familia, rasa, nationalitatea si credinta. Sa nu va fie rusine de familie, de mosi si stramosi caci ei sunt o parte din voi, iar voi sunteti o parte din ei.

Sa nu va sfiiti a va schimba daca stiti ca faceti rau altora prin ceea ce sunteti voi. Sa nu va sfiiti a renunta la vicii, doar pentru ca prietenii vosti nu o fac. Sa nu ezitati a vorbi cu doctori, psihologi si prieteni... sa nu uitati sa va deschideti sufletul si sa gasiti in vorbele prietenilor hrana pentru suflet. Sa nu ezitati sa mergeti si sa credeti in doctori, in controalele periodice la medic si in analizele semestriale. Ele va vor scapa pe multe de boli incurabile!

Ezita sa spui in 2011 "niciodata" sau "nu pot", caci noul an e acela al posibilitatilor, al reusitelor, al invingatorilor!

Tu, eu, noi ...cu totii vom invinge in 2011! Voi fi acolo unde voi vrea sa fiu, asa cum am fost in 2010. Vom reusi, pentru ca avem ambitie, perseverenta si credinta!

La Multi Ani!

Retrospectiva 2010

Maine, poimaine se incheie oficial si 2010-le, un an bun, plin, greu, dar frumos, incarcat de noi experiente si invataturi, de prieteni si anturaje noi. Fiindca nu consider necesar a va pune pe tapetul blogului succesele si esecurile mele din anul ce imediat ne paraseste, am sa fac o retrospectiva care intereseaza mult mai mult consumatorii de articole zilnice sau saptamanale de pe blogurile personale.

Asadar, datorita companiilor si softurilor de profil ce-mi furnizeaza saptamanal statistici privind bunul mers al clickurilor pe blog si multe altele, descopar cu uimire, dar deloc dezamagire faptul ca , din mai pana in aceasta ultima luna a anului, decembrie, articolul ce conduce detasat ca numar de vizualizari este urmatorul:
"Am nevoie de orgoliu..." 
publicat din pura si absolut pura intamplare dupa o tema la romana facuta pe monitorul laptopului si nu pe caietul de clasa. Diferenta de aproape 300 de vizualizari intre acest fruntas articol si cel de pe pozitia secunda, "R.I.P. scoala romaneasca..."  sustine din pacate ideea regasita in acest ultim articol despre sistemul educational si nu despre scoala, ca institutie educationala cu angajati, angajatori si beneficiari. Articolul despre orgoliul profesional, pentru ca despre el este vorba in articolul fruntas, este defapt o argumentare lipsita de structura tipica eseului argumentativ, dar care aduce la lumina idei bine punctate ce sustin citatul de la care porneste intregul schimb de idei intre cel ce scrie si cel ce citeste. Clickurile se datoreaza celor ce au dat un search pe Google al citatului integral pe care am sa il postez si aici, din pura dorinta de a capta si cu acest articol clickurile elevilor din an terminal, ce nici macar nu au o idee despre orgoliul profesional, despre munca si multe altele. Pe cine sa dau vina? Pe nimeni... ma bucur doar ca exista si astfel de tineri care pana la urma ne vor da la propriu painea din magazine. Pentru ca ar fi teroare ca painea din magazine sa ne-o dea medici, oameni cu facultate sau doctori ingineri. Asadar, citatul lui Marin Preda din "Craetie morala" : " Orgoliul profesional este singurul care este creator si care poate fi, din punct de vedere moral, justificat" castiga orgolios postul de cel mai bine cotat articol al blogului.
Si, din fericire, pe locul 3 este un articol de sezon ce se pare ca a captat clickuri peste masura intr-un interval record de timp, depasind postari publicate cu luni inainte. Asadar, "E seara ghetutelor lustruite. In asteptarea Mosului..." este articolul normal si pasnic, in care nu critic pe nimeni si imi amintesc doar de copilarie, iarna si povestea Mosului.
Cu toate ca articolele despre scoala( le repet celor ce chiar nu au inteles in lexemul "scoala" un adevat complex de factori si circumstante ca institutia educationala nu este doar liceul la care stidiez sau am studiat, ci intreg siragul de cladiri in care se desfasoara o functie educationala) se inscriu in preferintele cititorilor, in noul an am sa incerc sa nu mai iau noroi in mana si sa il transform in ceva frumos si "citibil", doar pentru ca sunt multe alte lucruri minunate de care merita cu siguranta sa amintesc in 2011.

Acestea fiind spuse, Retrospectiva 2010 este penultimul articol al acestui an de pe ArtGeo Life 2, maine dimineata, cu bagajele facute si rucsacul plin voi scrie cu litere mici, dar intelesuri profunde, gandurile bune pentru toti ce au trecut pragul blogului in acest an si mi-au adus, poate fara sa isi dea seama, un beneficiu imens.

Să credem în minunea Crăciunului... timpul e magic acum!

Uite ca in sfarsit a venit Craciunul, cele trei zile magice, pline de lumina, de cantec si veselie. Ajunul Craciunului e noaptea copiilor! Cred cu tarie ca Sarbatoarea Nasterii Domnului e sarbatoarea copiilor, sarbatoarea zambetelor, a cadourilor… a celor ce au suflet de copil, ce cred in vise, in minuni si in magia Mosului.

Poate pe la unii au aparut deja cadourile sub brad, poate la altii nu, poate nu vor aparea deloc. Totusi, adevaratul cadou pe care il putem primi de Craciun este acela de a simti emotie si bucurie alaturi de familie, alaturi de prieteni, alaturi de cei cu care vrem sa fim cu adevarat in noaptea lui Mos Craciun.

Craciunul pentru mine a fost si este sarbatoarea familiei. Sunt acele cateva zile in care sunt plecata majoritatea timpului de acasa, din nou, dar sunt acele cateva ore care reunesc la masa imbelsugata intreaga familie… mama, tata, fratele, bunica… e o bucurie care imi inunda involuntar sufletul. Imi e greu sa descriu in cuvinte, in silabe, in litere acele momente… atmosfera e cu adevarat o minune, pentru ca familia e o minune, iar eu am parte de minunea Craciunului an de an. Sa multumim cu totii cui trebuie sa multumim pentru bucuria de a avea parinti, frati, bunici si oameni care ne iubesc alaturi de noi… eu, avand o religie crestina, multumesc lui Dumnezeu, fara a ma sfii sa spun acest lucru doar pentru ca cei ce nu au avut bucuria de a descoperi credinta nu stiu sa multumeasca cuiva. Pentru darurile de Craciun, pentru atmosfera de sarbatoare, pentru bradul impodobit, pentru globuri, pentru bucatele alese, pentru mirosul de cozonaci, friptura si vin fiert, pentru colindele ce le ascultam… pentru toate acestea trebuie sa multumim!

Am crezut mereu in minunile Craciunului... De cand ma agatau parintii in clanta(da, eram atat de mica si firava incat, la cate o prostie ma agatau de clanta) si pana azi am fost si sunt patrunsa de fiecare data de o emotie pozitiva in seara magica… Asteptarea… asteptarea mosului era emotionanta de-a dreptul. Stiam ca va veni negresit in fiecare an, stiam ca orice as primi, fie ca se regasea sau nu in scrisoarea asternuta pe hartie cu ajutorul mamei, m-as fi bucurat enorm, doar stiind ca el, batranul bun cu barba alba a pasit in casa mea. Ma bucura teribil gandul ca legenda colipariei noastre, Mos Craciun, a pasit la mine in casa…el si spiridusii, iar renii asteptau pe balcon, acolo unde puneam de fiecare daca cu parintii prajituri si o bucata de carne pentru ca ei sa manance. Da, ii lasam mosului de fiecare data mancare pe balcon, chiar langa usa sufrageriei. Uneori… ii lasam o cana cu apa langa brad… daca ii era sete batranului Mos? Ce frumos era... era bunatatea pura a unui suflet de copil...

Stii ce mai imi place de Craciun? Imi place parfumul Mosului… are el un miros specific. Cu ce seamana? Daca te intorci in timp, in copilaria ta, iti vei aminti. Din pacate astazi cu greu il mai simtim noi, cei mai mari si tot mai prinsi in tutultoasa activitate de sarbatori. Insa… il putem oferi acel miros altora… fratilor mai mici, verisorilor, vecinilor, parintilor… oricui vrem noi! Tin minte ca intram in camera si, pe langa cadourile ingramadite sub brad, mai era ceva schimbat in incapere dupa trecerea Mosului… mirosea a zapada, a iarna, a aer curat… si era rece in camera, pana ma umpleam de emotii si caldura deschizand cadourile. Acela era semnul ca Mosul a trecut cu adevarat pe acolo si nu orice Mos, ci acela adevarat. Care e Mosul adevarat si care nu? Ei bine, asta a fost simplu pentru mine sa descopar inca de la 3-4 ani… mosul acela care nu e "original", care nu e adevarat si de care tot vorbesc copiii ca nu exista sunt toti aceia pe care ii gasim in Mall, la colt de strada, in centrul orasului. Stiam ca Mosul care venea la serbare si care ma intimida atat de tare nu e cel adevarat, dar cunosteam faptul ca el vede tot, el ii transmite batranului cu barba deasta fiecare dorinta a noastra, a celor mici. Asa ca, orice intalnire cu ajotoarele Mosului era o adevarata bucurie pentru mine... ce mai bucurie si cate si mai cate emotii ma cuprindeau... Totusi, care e Mosul adevarat? E tot un raspuns care are la baza inocenta si simplitatea unui copil… e chiar raspunsul pe care mi l-am format tot de cand eram agatata in clanta  - e practic crezul meu in minunea Ajunului… Mos Craciun adevarat e acela care vine in 24 Decembrie, seara, in casele celor care cred in existenta lui… acela e Mos Craciun adevarat! Restul, sunt ajutoarele si spiridusii lui! Mos Craciun adevarat e acel om bun care ne da noua speranta, bucurie, ne reuneste pe toti, ne face mai buni, ne invata sa primim cadouri si mai ales sa daruim!

Asa ca, nu imi ramane decat sa va doresc tuturor ca Mos Craciun adevarat sa treaca prin casele voastre atat pentru cadouri, cat pentru bucuria si emotia pe care o imparte din sacul lui mare an de an, fiecarui om ce are suflet de copil, ce zambeste intai cu ochii in care se oglindeste bucuria Serii de Craciun.

Din nou, va doresc tuturor toate cele bune… sa primiti sub brad macar un sfert din lista aceea lunga pe care o scrieti inca de la inceputul anului. Sa primiti parfumul acela vero ce era cel mai scump la Mall, cartea aceea nou aparuta, ceasul cu cristale si minutar de argint, aparatul foto sau laptopul dorit, telefonul sau fardurile mult visate, bijuteriile, hainele sau noul DVD al trupei indragite, butelia de vin frantuzesc din ’86, portofelul de piele sau pantofii stilati… tot ce voi va doriti sa aveti sub brad, dar cadoul care ti-l doresc si tie sa il primesti este sanatatea. Sanatate, credinta si speranta… acestea sa va fie intai de toate sub bradul magic!

Sa daruiti, sa invatati sa primiti si tot timpul, dar tot timpul, sa multumiti!

Sarbatori adevarate iti doresc!

Nu, nu fac prăjituri pentru Crăciun. Le cumpăr!

Astazi toata lumea facea prajituri... am sunat peste 20 de persoane si cel putin 15 faceau prajituri! Baieti, fete, barbati sau femei, elevi, studenti etc. aproape toti faceau prajituri si cativa pierduti, curatenie! Oameni buni, ce pregatiti de sarbatori... cum ramane cu friptura, cu piftia, cu sarmalele? Doar prajituri, prajiutri si iar prajiutri?

Astazi am iesit putin din vizuina in forfota ce a impanzit orasul si ce sa gasesc, ce sa vad in marea de oameni grabiti? Plase arhipline, neincapatoare, brazi sibtirei, cadouri cumparate de la magazinul chinezesc, 4-5 mandarine in pungi de plastic si cam atat... destul de slab cu Sarbatorile de Iarna anul acesta si asta e observabil nu dupa pungile oamenilor, pentru ca ele oricum vor fi pline... calitatea produselor din punga, ea conteaza. Alta remarca a mea... unde sunt brazii de Craciun? Anul acesta am vazut prin balcoanele vecinilor foarte putini arbori taiati pentru a fi impodobiti cu globuri si luminite. Iar acolo unde rasarea un varf verde de brad, crengile dese lipseau cu desavarsire, iar tilpina nu parea mai groasa decat mana mea dreapta... Ce sa insemne asta? Nu ma pronunt, astept sa vad maine seara beculete la ferestrele Clujenilor caci deocamdata, doar familia mea si inca 5-6 locatari din zona mai risca o facutura umflata de la compania ce ne distribuie curentul electric. Astept, astept sa vad cu adevarat urmele Craciunului... globuri, brazi, luminite, cadouri de calitate, mancare buna, prajituri delicioase si... colindatori pe strada! Colindatori care in orase merg la colindat pentru... oare pentru ce? Te las pe tine sa te gandesti si sa speram impreuna ca maine totul va fi schimbat, doar e Ajunul Craciunului.

Si ca sa raspund la intrebarea obsesiva care mi-a fost pusa astazi(poate par eu o gospodina iscusita sau femeie de casa)... nu stiu de ce toti ma intrebau: "tu nu faci prajituri?". Lor, tie si oricui va fi curios raspund ca nu, nu fac prajituri, le cumpar!

Nu uitati si de friptura, lasati prajiturile ca oricum ingrasa!!!

Spor la ce mai faceti voi!

Premiile Irish&Music PUB

Premiile Irish&Music PUB au fost pentru majoritatea celor prezenti in seara de 19 decembrie in localul de pe strada Horea o veritabila surpriza placuta. Nici noi, reprezentantii de la Evenimente in Cluj nu stiam prea multe. A fost cu adevarat o surpriza!!! Ei bine… am aflat acolo ca totul e de bine si se lasa cu premii, aplauze, poze si bere Ursus. Si pentru ca am pomenit de Ursus, trebuie specificat ca, pe langa sponsorii Brinel, Delroti si FastPrint, Ursus au fost alaturi de organizatorii acestui eveniment, berea primita de fiecare premiant la intrare fiind savurata cu sete de noi, cei ce urmam sa urcam pe scena.

Premierea a fost presarata cu acorduri de chitara, Ioan Onisor si Ionut Mangu urcand pe scena atat pentru a-si ridica premiul bine meritat, cat si pentru a ne canta si incanta cu muzica lor folk ce suna atat de bine in Irish&Music PUB. Onisor si Mancu, aceleasi doua prezente scenice indragite de publicul Clujean, simpatici si cu zambetul pe buze, ce ne transmit de fiecare data buna dispozitie prin muzica lor!

Am fost si noi premiati, cei de la Evenimente in Cluj, pe diploma fiind scris cu litere mari faptul ca noi suntem cei mai ADEVARATI CLUJENI. Va multumim Irish&Music PUB, va pupam, va imbratisam si va spunem ca la anul, vom ramane aceeasi “ clujeni adevarati” , iar la evenimente tot pe noi sa contati!!!

Pe langa partenerii media ce au urcat pe scena, artistii ce au luat parte la evenimentele din Irish in 2010 au fost rasplatiti si ei. Printre turpele ce au urcat pe scena se numara Altar, Luna Amara, Keep Away, Grimus sau Guerrillas. Ii felicitam si noi si le dorim cat mai multe concerte in Irish&Music PUB.

Desigur, finalul a fost unul muzical, mai exact acustic. “Keep Away Acustic” si anume, Cata la chitara si Ciba la voce, au incheiat seara frumoasa in compania prietenilor din Irish&Music PUB.

Din nou, pentru mai multe informatii pe site-ul oficial al articolului:

http://evenimenteincluj.ro/2010/12/20/multumim-irish-and-music-pub-pentru-premii-suntem-cei-mai-advarati-clujeni/

Toate bune, cititori!

Acoustic Aroma Christmas Edition

A fost si Acoustic Aroma Christmas Edition by Razvan Krivach, unde altundeva decat intr-un cadru in care publicul de calitate, artistii desavarsiti si atmosfera boema inca invelesc cu succes serile de iarna in mijlocul lui decembrie(15), in My Way Club.

Angajatii localului au dat dovada si de aceasta data de un profesionalism si o ospitalitate aparte, specifica localului boem. Erau dornici (si chiar reuseau) sa ofere clientilor o seara placuta, in compania mai vechilor prieteni de la Acoustic Aroma ce au adus mai aproape de noi prin muzica lor, ce ne-a transmis tuturor atat de multa emotie, si mai mult din candoarea sarbatorilor de iarna.

Concertul anuntat la ora 22 s-a amanat cateva zeci de minute datorita publicului ce se lasa asteptat. Incet, incet mesele s-au umplut, paharele se auzeau ciocnindu-se, iar in scurt timp au aparut pe cocheta scena cei patru componenti ai Acoustic Aroma: Sese(Stefan Sas) ce atingea clapele cu foc, Vava(Razvan Rotis) ce dadea ritm prin fiecare bataie a tobei, Denisa Darlea cu vocea ei impecabila si prezenta scenica deosebita si Razvan Krivach, sufletul, chitaristul acestei seri si omul cu buna dispozitie.

Intro-ul trupei a captivat inca de la inceput publicul in jocul muzical al artistilor. Se anuntau cantece cu arome de zapada, dupa cum spunea Razvan la inceputul recitalului. Au fost piese atat din repertoriul national cat si cel international. De la piese traditionale din Italia, cantece cunoscute precum “Aleluia”, “Winter Song” sau “Dust in the wind”, balade irlandeze de Craciun si colinde romanesti, pana la “Ederlezi”, piesa traditionala tiganeasca, sau “Evenstar”, cantata in sindarin, limba traditionala a elfilor, publicul a savurat de fiecare data spectacolul sonor al celor patru componenti ai trupei ce raspandeau arome muzicale.

Coveruri ale pieselor “Winter”(Tori Amos), “I don’t need a parachute”(Cherly Cole) sau “That’s not my name”(The Ting Things) au destins in totalitate atmosfera acestei seri, drept rasplata aplauzele nu au intarziat sa apara la finalul fiecarui cover la care amprenta specifica celor de la Acustic Aroma si-a spus cuvantul. Toate sunau atat de bine, iar cele doua voci suave si curate, se completau perfect in acorduri si ritmuri dintre cele mai diverse. Krivach si a Denisei parca impleteau cu vocile lor o poveste a iernii, a zapezii… a visarii.

Una din surprizele serii a fost si “Vuoi, vuoi” una dintre cele mai bune piese ce au transmis atmosfera specifica anotimului rece. Era ceva diferit… suna altfel si transmitea totusi atat de multa emotie, simplitate si caldura. Unde mai pui ca piesa atat de speciala, dar in acelasi timp diferita, a fost cantata intr-un dialect nemaiauzit de mine, sami, specific Laponiei, tara lui Mos Craciun.

Colindele romanesti “Sus, sus pe langa Luna” sau “Domnulet si domn in cer” au dat o nota de autenticitate momentului artistic, alaturi de placerea pura a celor patru de a canta, ce era atat de evidenta in gesturile lor detasate. Pe chipuri le era intiparit cheful pentru muzica buna daruita si de aceasta data unui public educat si obisnuit sa consume astfel de evenimente cu si de bun gust. Atitudinea acestora a transmis celor din My Way, o stare placuta… de iarna, de sarbatoare.

Multumim Acoustic Aroma si My Way Club pentru o seara minunata, ce a adus emotia si bucuria sarbatorilor de iarna mai aproape de noi, cei ce am simtit inca o data vibratia muzicii bune.

 ------------------------------------------------------------------------

 Pentru cititorii fideli ai blogului, pe care ii stiu eu ca exista si se ascund de fiecare data in spatele monitorului, trebuie sa va lamuresc in legatura cu articolul. Poate ati observat ca este scris in alt stil, mai de reclama, mai de bine, mai comercial. Ei bine, este intaiul meu articol scris pentru Evenimente in Cluj !!! Da, ma apuc sa scriu si prin alte locuri si asta doar pentru ca imi place sa-mi misc rapid degetele pe tastatura-mi proprie(si personala pe deasupra!!!) si mai ales sa ma fac auzita(e un defect din nastere iremediabil)

Asa ca daca vor mai aparea pe site articole de la Evenimente in Cluj(peste cateva ore mai postez unul, asa va vor aparea cu siguranta), acum stii care e povestea lor.

Pentru mai multe detalii, poze sau alte cele iti dau linkul articolului de azi

http://evenimenteincluj.ro/2010/12/20/cum-a-fost-acoustic-aroma-in-my-way-club/

iar tu nu trebuie decat sa ii dai click si se deschide site-ul singur pe monitor. Ce minune, se deschide singur!!! Si asta doar pentru ca se apropie Craciunul...

 Pentru a-ti transmite si tie putin, dar foarte, foarte putin, din atmosfera de iarna in care m-am cufundat miercuri seara, iti propun doar o melodie pentru auditie. Restul, le gasesti in articolul de mai sus.
Auditie placuta si... spor la curatenie( stiu ca faceti toti curatenie - mi-au soptit spiridusii Mosului)!

Exact o saptamana pana la Ajunul Craciunului

Da, mai este doar o saptamana si va fi seara magica! Seara in care marea majoritate a populatiei lumii(depinde si de fusul orar), exceptand tarile africane si ale Asiei de Sud-Est simte vibratia sarbatorilor de iarna. Pentru mine chiar nu exista seara mai plina de emotie si bucurie decat cea de Craciun...
Cred ca stiti cu totii mirosul specific Ajunului ce se impregneaza in toata casa... miroase a curatenie in primul rand, a mancare, a brad, a arome de pin si scortisoara, a vin, a prajituri, a sarmale, a piftie... Este de-a dreptul o imbinare a simturilor, o sinestezie ce ia nastere doar in acea seara plina de vraja, daruri si zambete.

Vacanta de iarna. Zapada si amintiri.

Da, mai este o saptamana si putin pana la Craciun, pana la zilele speciale in care, dupa traditie sau moda ultimilor ani, ne adunam cu totii si anuntam din casa in casa nasterea lui Hristos. Astept cu nerabdare serile petrecute alaturi de prieteni, vizitele la cei dragi si, de ce nu, astept sa devorez prajiturile gustoase preparate cu maiestrie de gospodinele harnice, ca sa nu mai borbesc de sarmale, piftie, fripturi si multe, multe alte bunatati pe care nu le voi enumera acum, din pur respect si sincera admiratie pentru cei ce postesc!

Poate te intrebi de ce pomenesc deja de vacanta. Ei bine, vacanta incepe de astazi pentru mine! Dupa indelungi ezitari si schimbari, in sfarsit mi-am spus ca de azi imi voi lua vacanta, orice ar fi. Oficial, neoficial, cu voie sau fara voie, eu sunt in vacanta! Asa ca, eu va urez inca de pe acum zile de decembrie frumoase, cu multa zapada, dar caldura acasa, cu relaxare cat cuprinde si multe bucurii alaturi de prieteni si de cei alaturi de care va place a va petreceti timpul liber.

Ce inseamna vacanta pentru tine? Asta doar tu stii... dar iti pot spune cum percep eu vacantele: perioadele din an in care scapam in sfarsit de scoala(de parca tare mult ne-ar pasa de ea... ei, ei cum iubim noi sa ne plangem) sau de ceea ce nu ne place la scoala si avem parte de dimineti indulcite de un somn lung, fara griji. E atat de placuta senzatia in care iti deschizi ochii, privesti pe fereastra, vezi natura inalbita si rostesti in gandul tau:"sunt in vacanta!". Pe de alta parte, pe langa detasare, vacanta de iarna inseamna de 4 ani pentru mine... timp alocat studiului! Da, e momentul din an in care ma hranesc zilnic cu acel tip de informatie care imi place mie -geografica(e vorba de informatie). Da, astept ziua de maine, poimaine sau saptamana viitoare pentru a avea in sfarsit timp destul pentru ceea ce-mi place. Si pentru ca in ultimii ani, dragostea de munte a devenit si mai mare, o drumetie la munte e nelipsita din programul celor doua saptamani ce sunt un deliciu pentru toti. Unde? Cand? Cum? Ramane surpriza, urmand sa apara pe celalalt blog personal, ArtGeo Life Blog, un articol despte tura la munte la care deja visez. Cert este ca... voi fi mai aproape ca niciodata de crestele carunte!!!

Si... ce sa mai fie vacanta daca nu momentele speciale in care noi, alaturi de prieteni si apropiati crosetam un sir al amintirilor de iarna. Sanii, bulgareala, ghetus, patine, cabana la munte, ceai si vin fiert, vant rece, pom de Craciun, cadouri, prajiturele si pastrama, oameni de zapada sau pur si simplu plimbarile prin intinsul alb pe timp de noapte, printre cristalele de gheata ce lumineaza sub veghea astrului noptii. Unde mai pui masa imbelsugata de Craciun si Anul Nou, jocul artificiilor, urarile de bine, SMSurile trimise agendei telefonice si listei YM intregi. Ganduri de bine peste tot... asa lume buna sa tot fie intregul an!

Cred cu tarie ca, iarna, e anotimpul oamenilor cu suflet bun, cald si data sa ofere fericire tuturor. Sarbatorile de iarna sunt sinonime pentru mine cu sarbatorile bunatatii... daruri, donatii, caritate. Ajutoare, zambete si speranta pentru mai bine, toate acompaniate de cantecele de iarna, colinde si acorduri de chitara pierdute printre fulgii ce danseaza deasupra noastra.

Simt intr-adevar ca a venit vacanta de iarna!
Scoateti saniutele, puneti-va bocancii in picioare, manusi, fular si hai la sanius!

Tac, înghit în gol și mă abțin să nu arunc vorbe ... oare?

Titlul sugestiv si in tema cu articolul... sau cel putin cu prima parte(nici de aceasta data nu stiu in ce directii imi vor navalii gandurile). Cu toate ca am o stare atat de buna, optimista si cu moralul ridicat, uneori imi mai amintesc de fazele aceelea naspa in care varsta sau din pacate statutul nu mi-au permis sa spun mare lucru. Ma urmaresc acele momente si cu groaza iti spun... mi-au marcat copilaria mea de pui de om razvratit. Nu cred si nu cred si bag mana in foc si pariez ca nu este tanar, liceean, copil... putin mai razvratit, cu punct de vedere si perceptii solide, caruia sa nu ii fi fost impus sa nu isi spuna parerea, macar o data in cariera lui vasta de tanar ce se distreaza clipa de clipa pana la epuizare, atunci cand vin ăia - caci alt statut in vocabularul meu nu merita sa primeasca- vin ăia si mint cu nesimtire. Iar ei, ei tinerii ce sa spuna... caci ei au 14-16 ani, sunt copi i(Doamne, cat le-as dori unora dintre ei sa se mai simta inca copii... sa le iau toate greutatile asa cu mana, cum lua bunica faina din sac). Si ce daca ei sunt copii? Sunt oare handicapati si nu pot gandi asa, putin? Nu delimiteaza binele de rau, apa de vin?
Lumea e proasta, proasta, proasta si iar proasta(nu, stai linistit, nu vreau sa am eu statutul de cea mai desteapta dintre prosti... vreau doar sa ma indepartez cat mai mult de prosti). E plina lumea de imbecili, nemernici si oameni ce te-ar calca in picioare cu fiecare ocazie. Parca am fi niste struguri gata sa fie zdrobiti cu brutalitate de catre picioarele gospodarului a carui calcaie abia asteapta sa mai striveasca cate un bob si inca unul pana ii simte sucul printre degete. Asa e si cu oamenii ăia... vor sa te striveasca, sa te faca sa nu vorbesti, sa iti impuna ei limite, iar pe deasupra se mai si numesc "oamenii libertatii". Oamenii cui? Sa nu mai mintim... sa nu mai umplem sacul spart cu vorbe dulci caci pe partea mea, ramane mereu spart. Dar cum ramane cu cei de 14-16 ani care... care saracii tac, inghit in gol si asculta. Care primesc ordine precum niste robi, care nu indraznesc sa-si spuna parerea, sa se faca ascultati... care nici macar nu indraznesc sa duca o conversatie cu ăia, cei ce le dau frica de a socializa. Pentru ca ăia, la randul lor au sechelele comunismului si, evident, o batrana la 60 de ani nu ii da tanarului de 14 ani puterea sa vorbeasca. Nu ii da ascultare cu toate ca... de cele mai multe ori copiii ne dau cele mai dureroase lectii. Dar ne e frica sa primim cate o remarca de la ei si atunci... nu ii lasam sa vorbeasca, nu le dam dreptul la replica, la propria parere... nu le dam dreptul sa aleaga si sa spuna adevarul chiar daca el doare!

Maine iau parte la Gala de premiere a celor mai buni elevi Clujeni. Ma intreb ei... ei de cate ori au tacut, inghitit in gol si abtinut sa nu arunce vorbe... Si uitandu-ma la mine ca parte a celor prezenti maine acolo sau mai bine, raportandu-ma la ceilalti premianti, pentru a nu fi subiectiva, toti cei pw care-i cunosc, si unii imi sunt chiar prieteni buni pentru ca, se pare, cine se aseamana se aduna, nu sunt guvernati de principiul "tacerii". Sunt guvernati de pareri expuse, replici si puncte de vedere spuse atunci cand e nevoie... pentru ca numai asa s-au afirmat, s-au facut cunoscuti si au ajuns astazi sa reprezinte excelenta. O parte sunt prietenii mei, dar mai este o parte... aceea care sta in umbra, fara curaj, fara aspiratii si cu frica in buzunar. Cine e oare de vina pentru ... pentru nesiguranta lor?
Tac, inghit in gol si ma abtin sa nu arunc vorbe... de ce sa nu dai sansa unui tanar? De ce sa nu le dam incredere, sa ii lasam sa vorbeasca, sa avem incredere in ei, in varsta lor frumoasa... sa dam o sansa cat mai multor copii sa vorbeasca!!! Eu, incep chiar de azi. Nu mai vreau sa gresesc si poate sa spulber increderea in sine a unui copil ce are dreptul sa aspire la tot ceea ce e mai frumos si bun pentru el.
E sansa lor, iar noi suntem exemplul pentru ei... exemplul pe care noi poate ... nu l-am primit!


Bucura-te copilareste de iarna, cititor ce ai ajuns deja la final de articol!

Povestea unui vis

Strada pustie, mașini împietrite parcă pe trotuar.. o liniște stranie. Orașul părea adormit, Someșul plictisit de atât de multă curgere, iar pescarii ce aruncau odată undița în apă cu foc și pasiune erau acum parcă pierduți prin atmosfera mohorâtă. Nimic nu îmi atrage atentia... pasesc pierduta peste pod. Privesc, contemplez - incerc sa regasesc frumusetea orasului de alta data, dar nimic... parca nu mai aveam sentimente. Imi puneam din nou acea intrebare... ”cine sunt eu? cine sunt in lumea asta?”. Feelingul oribil de ciudat care ma cuprinsese il stiam de mult. Nu ma mai obosesc sa caut raspuns la intrebare... nu ma mai obosesc sa descopar cine sunt eu cu adevarat. Continui sa pasesc obosita spre capatul de pod. Parca nici nu mai aud apa de sub mine cum duduie in curgerea-i de neoprit. E rosu. Stau plictisita si privesc grupul de tineri ce vin spre mine gata sa ma ia pe sus. Trec pe langa mine fara insa a spune nimic. Cateva priviri intrepatrunse, ganduri transmise si atat... ne continuam drumul, insa ne intoarcem capul scurt unul dupa celalalt. El priveste uimit, eu pierduta... niciunul dintre noi nu intelegea povestea ochilor ce-si spuneau atat de multe fara ca noi sa ne dam seama.
Cu gandurile tarate dupa mine ma vad deja urcand o strada pustie si ea. Ma indepartasem deja de centrul Clujului. Urcam de aceasta o data o strada pe care tot timpul o coboram. Stiam unde trebuie sa ajung, dar nu stiam daca pasii ma vor duce intr-acolo. Ma lasam purtata de nestiinta si totusi continuam sa calc cu truda asfaltul negricios si umed. Deodata, imi ridic privirea din pamant. Descopar in jurul meu amprentele trecutului... porti ruginite, ziduri galbicioase si putrede, scorojite de atatea ploi, muschiul verzui urcat pana pe acoperisuri, ferestre mici si intunecate, perdele, draperii si becuri stinse. Parca nu mai erau oameni... parca erau case nelocuite. Toate imi pareau palate... imi placea atat de mult sa le privesc. Imi imaginam povesti, generatii intregi care au trait in ele, pereti ce au vazut atat de multe, ce stiu atat de multe despre cele intamplate doar intre zidurile groase si impozante ale caselor cu acoperisurile brune. Noul lipsea cu desavarsire. Vopseaua spalata de apa ploii mai razbea cu ultimele puteri pe peretii atent sculptati. Scarile exterioare pareau un adevarat podium ce se termina de cele mai multe ori ca o usa mare, rotunda, deasupra careia apasa cate un plafon masiv strajuit de patru coloane rasucite precum o ata in pridvorul terasei. Geamuri mici, rame de lemn mancate de timpul neiertator, acoperisuri vopsite in culorile timpului trecut si gradina moarta. Uneori, statui inghetate de timp se vedeau de dupa cate un zid. Le zaream doar ochii, fruntea si nimic mai mult. Ma ridicam de fiecare data pe varfuri si aruncam cate o privire pentru a vedea mai mult din misterioasele figurine pietrificate.
Iarba galbejita si intinsa pe solul moale si rece acoperea curtile intinse, in care se mai inaltau cativa arbori grosi, indoiti inca de la tulpinile grosolane, cu tentaculele paralizate parca de timp. Batranii de ei... cine stie cate povesti le-au auzit frunzele ce cadeau moarte an de an la temelia radacinilor inchegate bine printre zidurile cladirii musamalizate de crengi.
De cateva minute eram pe acea strada strabatuta doar de vantul rece si de cativa picuri reci ce imi crapau de fiecare data cand ma loveau cu brutalitate cate o strambatura pe fata. Continui sa urc... privesc pierduta prinre case, furand din intimitatea timpului cate o poveste inventata de mine de fiecare data cand aruncam sagetile vizuale printre ferestrele micute si intunecate. Deodata, ochii imi urca spre cer, urmarind un turn inalt. Urmaresc orice detaliu pana cand... pana cand imbratisez vizual alti ochi pierduti in monotonia acelei zile de marti. Era o situeta vag observabila, sculptata in forme placute, masculine. Pieptu-i gol se zareste de dupa perdeaua veche si subtire. Se uita la mine fix, tinand in pumnul drept bucata de tesatura ce-i acoperea umarul stang si intregul bust dezgolit. Apuc sa ii vad bine doar umbrele chipului pe care era cioplita nefericirea, ratacirea... Ma intimidez, dar continui sa imi infig privirea curioasa si mai tare in ochii lui parca gata sa sctige pentru ajutor. Ajung in dreptul turnului, iar privirea imi e ridicata la maxim spre el... Isi misca capul dupa mine, schitand un suras rece si trist.Vroiam sa ma opresc, sa ne spunem povestile noastre prin simplele priviri vulgare ce deja depaseau granitele dintre doi necunoscuti ce se intretaie pentru prima oara... Deodata, o mana slaba ii atinge chipul a carui masivitate masculina se pierde pe dupa degetele lungi si albe. Traseaza o linie fina pe obraz, curge incet pe barbia crestata de cateva fire negricoase puerile, aluneca pe gatul gros dupa care mangaie linistita umarul gol... Subit, doua maini albe, parca imbatranite de atat de mult pacat si erotism ii inclesteaza chipul devenit parca si mai intunecat, mai trist si fara urma de speranta in ochi. Privirea-i parca era tot mai stinsa... el nu arata pic de sentiment. Deodata, doua buze rosii, subtire conturate si lunguiete se grabesc sa atinga printr-o sarutare barbia lui...Urca incet pe barbia-i umezita si-i intalnesc buzele carnoase, dar care nu schiteaza nici macar un suras, satisfactie sau interes... el continua sa ma priveasca, dar deodata...
Doar atunci imi dau seama ca totul era un vis! Da, era un vis, o realitate inchisa doar intr-un somn scurt de dupamasa ploioasa, undeva intr-o camera calduroasa unde picurii de ploaie ce se izbesc demonic de pervaz si soptesc cate o poveste de decembrie...

Saptamana nationala, mondiala si intergalactica a tezelor

Am teza la info maine, la mate, la biologie, la chimie, la romana, la engleza sau la mai stiu eu ce. Astazi numai si numai acest lucru l-am auzit(exceptand cele doua ore de excelenta la geografie in care in sfarsit m-am detasat de incordarea inchegata in mine de peste zi). Ce sa va spun dragilor... noroc si bafta la copiat daca va fi cazul! Concentrare si toate cele... macar sa ramaneti cu ceva si urmatoarele 2-3 zile dupa teza, nu sa tociti asa doar pentru 10-le acela luminat si de multe ori nemeritat. Of, of... de cate ori faceam si eu asa, iar cand ma gandesc ca mi-au mai ramas una, doua ocazii sa pun in aplicare metoda "elevului eminent" inainte de teza ma apuca dorul nebun de carte... Dar asta este... e sistemul acela "the best" despre care stie toata Europa ca e la pamant, dar ce conteaza... Pacat este ca... se stie si la facultati si in licee si acasa la parinti faptul ca notele nu reflecta realitatea, dar noi, noi tinem cont de ele si da-i frate cu copiatul ca 10 trebuie sa aiba toti!!! Doar cel ce fuge de la coada vacii si nu stie sa isi deschida gura(sa isi deschida gura, nu sa vorbeasca!!!) intr-o conversatie trebuie sa aiba si el o medie bubuita de 9,70 si sa dea si tovarasul la facultate... INJINER se face(cu JI de la Jiu...)

 Lasa ca trece si ziua de maine si cea de poimaine si vine vineri si vin betiile si chefurile si apoi mai este o saptamana si adio frateee. La sanius cu sacul de rafie si capacul de buda! Si apoi peste alte 10-12 luni vine ea facultatea si sesiunea si presesiunea si colocviile... ce-i aia o teza amarata la romana sau mai stiu eu ce... sta distractia din liceu in asta? Si dupa cum spunea o scumpa colega astazi, din liceu imi amintesc de excursii, chefuri, iesiri, turneele, spectacolele si nu cum invatam eu pentru teza. Asa ca... faceti-va alte amintiri daca nu le aveti deja!

Sa vina vacanta!!!!
V-am pupat, eminentilor!

E seara ghetuțelor lustruite. În așteptarea Moșului...

E seara ghetutelor lustruite... din nou e acea seara unica din an in care daruim bucurie celor mici, celor mari sau... celor ce inca mai cred in Mosu' care oricum exista!!! Daca nu esti de acord cu afirmatia mea... nici nu mai citi gandurile de mai jos.
Ooo... ai continuat sa citesti. Ma bucur mult... impartasim aceeasi idee si mai ales stim ca inca mai avem suflet de copil(si nu e o rusine sa ai sufletul pur!).
Aglomeratie, multe masini, cele doua Mall-uri din Cluj arhipline, mese si locuri ocupate, cadouri, cumparaturi... ambalaje stralucitoare, fundite, cutii de cadouri, pungi stampilate cu fulgi de nea si poza unui batranel carunt imbracat in rosu.
Parca nu mai simt aceeasi emotie de acum 5-10 ani. Si totusi... mosul exista!!! Ne pierdem oare din bucuria sarbatorilor o data ce suntem prinsi tot mai mult in rutina zilnica? Imi parea astazi totul pierdut de farmec, esenta si miros de sarbatoare. Cardul dopat cu lei grei, un ceas scump cumparat iubitei si gata... i-am adus oare atmosfera sarbatorilor de iarna? Bucuria de a-l astepta pe Mosul, emotia descoperirii cadourilor si nerabdarea de a afla cat mai repede ce se ascunde in ghetutele curatate cu atat de multa grija. Asta inseamna sarbatorile de iarna... emotie, bucurie, fericire pura. Si ce emotii aveam in fiecare zi in care venea mosul si pe strada mea... frumoase clipe!
Cum stateam nerabdatori eu si fratele meu asteptand sa apara dulciuri si jucarii in holul lung si intunecat unde ghetutele erau insirate strategic, cat mai aproape de usa pentru ca Mos Nicolae sa indese cu usrinta cat mai multe in incaltarile noastre devenite parca neincapatoare. Pot sa afirm cu tarie ca am avut o copilarie frumoasa si eu si fratele meu! Credeam in Mosul si ne bucuram de fiecare data cand a noastra cumintenie de peste an era rasplatita cu daruri, ori de care ar fi ele.
Mi-e dor, mi-e dor si iar mi-e dor! Cred ca ne e dor tuturor poate ce cele mai speciale momente ale copilariei noastre: sarbatorile de iarna. Ai nostri aveau grija in fiecare an ca surpriza sa fie si mai inedita.Nu stiu cum se facea, dar mosul intra de fiecare data pe sub usa, pe geam sau, dupa cum spunea mama, venea prin calorifer!!! Eu raman la varianta ca Mos Craciun intra pe geam, iar Mos Nicolae pe usa(are el o smecherie si deschide usile copiilor cuminti).

Era seara, iar sufrageria noastra era animata de familia ce astepta nerabdatoare venirea mosului. Tin minte ca nu aveam voie sa mergem in hol... altfel, mosul nu mai aparea. Era poate sfios si nu agrea ideea ca noi, cei mici, sa il vedem. Nu auzeam nimic... fosnet, usa deschisa sau pasi veniti din intunericul holului care si acum mi se pare infricosator noaptea. Timpul trecea, iar noi asteptam, asteptam si iar asteptam. Parintii asteptau si ei cu noi in camera. Cu siguranta nu ne pacaleau si nu puneau ei cadourile... doar erau clipa de clipa cu noi in camera! Deodata o idee nastrusnica imi lumineaza mintea. Fug repede in hol la cel mai apropiat intrerupator si sar cat pot de tare si aprind becul. Miscarea aceasta rapida in care strabateam intunericul de numai 1m al holului era acompaniata de fiecare data de cate un cantec fredonat cat puteam eu de tare... imi era frica de intuneric! Ma gandeam ca Mosul cel batran nu vede unde sa puna cadourile, va gresi pantofii sau poate... va crede ca noi nu suntem acasa daca toate becurile sunt stinse. Stiam eu ca e nevoie sa aprind becul. Dar de fiecare data cand se lumana holul... surpriza!!! Ce crezi ca era? Mosul venise deja! Cine stie de cand erau acolo cadourile iar eu, fratele si parintii il asteptam toti la un loc sa apara. "A venit Mosu', a venit Mosu' !" ... parca ma aud si acum cum strigam topaind din hol si dadeam vestea intregii familii. O ora nu ne mai dezlipeam de la ghetutele curatate. Devoram pe loc un sfert din dulciurile care si asa erau foarte multe, ma infructam din citricele indesate printre pantofi si intorceam pe o parte si pe alta noile jucarii primite. Alor mei, le crestea inima vazandu-ne atat de fericiti... Au fost cele mai frumoase momente ale copilariei mele... Unde mai pui ca de fiecare data suna telefonul. Erau bunicii nostri dragi, bunicul si bunica, ce locuiau in acelasi cartier cu noi si ne anuntau ca Mosul a ajuns deja si la ei. Faceam concurs... la cine ajunge prima data. Dar nu conta, atat timp cat la ambele resedinte ne asteptau dulciuri si cadouri.
Era frumos... este si acum, dar totusi... atunci era altfel! Astazi noi ce putem face... putem multumi parintilor pentru ca luau legatura de fiecare data cu Mosul... ca ne-au facut copilaria frumoasa si ne-au daruit amintiri, asa cum si cat au putut ei. Iar noi, astazi, fiindca suntem mari, sa le daruim si lor putin din atmosfera ce ei ne-o daruiau noua odinioara.
Ghetutele imi sunt curatate, toate cele 10 perechi de incaltari imi sunt insirate strategic langa usa... asa ca nu imi ramane decat sa astept sosirea mosului cu emotie. O fi venit deja in timp ce iti scriu tie? Ma duc sa verific!!!


Sper ca Mosul sa vina si pentru voi toti, in primul rand, cu sanatate multa, intelepciune, speranta si putere sa va duceti la bun sfarsit toate telurile si idealurile pe care numai si numai voi le stiti, le aveti si credeti in ele. Sa vina cu un sac mare de fericire si optimism!

Cautam mereu afirmarea, dar uitam de unde porneste temelia ei

Suntem tineri, avem iluzii si ne lovim uneori de ele atat de tare incat ne doare mult timp lipsa experientei. Ar fi o ipocrizie sa spun ca nu imi place sa risc, sa incerc, sa astept cu tensiune un verdict... ar fi ipocrizie sa spun ca nu imi place sa stiu ca incalc reguli, ca sunt altfel decat ceilalti, ca ma diferentiez de ceilalti tineri ce stau la semafor prin... ceva.
Te las pe tine sa descoperi acel ceva ce face diferenta... picatura de cerneala ce albastreste intregul pahar cu apa, intreaga saptamana monotona poate sau gandirea lipsita de idei duse la extrem.
Si stii ce e stupid si demonstreaza ca nu avem experienta... faptul ca vrem sa treaca timpul repede pe langa noi, ca vrem sa fim mari, dar nici macar noi nu stim ce inseamna varsta la care esti mare, cu toate ca, teoretic, dupa 18 ani, esti considerat de lege matur, major si independent oarecum. Vrem sa facem tot ce fac "oamenii mari", dar uitam de distractia varstei. Vrem sa ne afirmam prea repede, jignind seniorii ce ne-au fost mentori... vrem afirmare rapida, dar uitam sa consolidam continuu fundamentul cunostintelor noastre. Si asa, descriem o teorie a formelor fara fond, fara cunostinte de baza, fara o intelegere deplina a lucrurilor marunte, doar pentru ca vrem sa aparem pe sticla, in reviste, la finalul articolelor si, la urma urmei, pe toate gardurile.
Afirmarea noastra se masoara astazi oare doar in lucrurile materiale? Gandeste-te bine... afirmarea inseamna mai mult decat recunostinta celor ce iti cunosc munca. Afirmarea inseamna recunostinta tuturor pentru ceea ce esti tu... ca om, mai intai de toate, dupa care ea inseamna si recunostinta celor ce iti cunosc sacrificiile, jertfa si munca depusa la temelia unei baze solide a afirmarii tale.
Eu sunt departe de afirmare, mult prea departe. Tu cat de aproape esti?

La Multi Ani celor ce sunt Români cu sufletul !

Din calupul de articole specifice vremii, trebuie sa inaugurez si eu intaiul articol din decembrie cu unu special, dedicat ZILEI NATIONALE A ROMANIEI.
Azi e 1 Decembrie... tam-tam mare in toata tara, mai ales la Alba Iulia unde am renuntat sa ma duc din cauza vremii nu foarte favorabile sederii mele timp de cateva ore bune in mijlocul unei multimi dornice de a fi in locul in care acum 92 de ani a avut loc Marea Unire a Principatelor Romane. Nu, nu am sa intru in detalii istorice, in indici spatio-temporali si termeni pomposi pentru ca istoria nu reprezinta domeniul meu de specializare.
Am sa vorbesc putin despre norocul de a fi roman. Despre mandria cu care ar trebui sa ne rostim nationalitatea, numele tarii si imnul national.
Adrian Muresanu nu a scris degeaba "Desteapta-te, Romane!"...
Cine suntem noi sa facem parodii pe versurile imnului tarii noastre? Bunicii nostri au murit in razboi pentru tara? S-au jertfit ca sa ne fie noua mai bine? Daca raspunsul tau va fi unul afirmativ, am sa iti spun stima si respect pentru ei! Dar si daca asa ar fi fost asa, cine suntem noi sa parodiem emblema tarii? Drapelul, stema si imnul tarii noastre? Nu inteleg de unde izvoraste atat de multa incltura si cum tolereaza atat de multi astfel de comportament. Fie ca e o emisiune de divertisment, o gluma proasta de ipoctiri... cum putem tolera astfel de comportamente? Ganditi-va ca veti avea copii de 3-4-10-14 ani. Daca asta vad ei la televizor, cat respect credeti ca vor avea mai incolo pentru tara lor? Si ne mai miram ca pleaca toti tinerii din tara. Au plecat, pleaca si vor mai pleca. De ce? Pentru ca, in primul rand, nu le este bine aici, pentru ca s-au saturat de sistem(sanitar, educational, politic, administrativ etc.), de toate loazeke promovate mai mult decat adevaratele valori... Dar cum ramane cu educatia pe care unii dintre ei niciodata nu au primit-o? Si aici e vorba de educatia primita de la parinti, primita de la profesori, de la sistemul educational mort deja, de educatia primita de pe ecranul televizorului, de educatia primita pe strada, in institutiile statului, oriunde.
Asta e problema la noi... ne place sa ne batjocorim emblemele tarii. Ne place sa ne stricam imaginea tarii prin fapte tiganesti, prin vorbe si injurii balcanice. Ne place sa consideram Romania in inima Balcanilor, dar uitam ca in centrul tarii noastre sunt Carpatii si nu Balcanii. Uitam ca dacii si romanii sunt stramosii fiecaruia dintre noi, uitam ca spatiul carpato-danubiano-pontic ne apartine. Uitam sa ne educam copiii, prietenii sau fratii mai mici, uitam sa le aratam ce e respectul fata de tara, fata de Echipa Nationala a Romaniei de orice vrei tu, fata de cei ce au dus pe umeri numele unei natiuni intregi. Nici nu stim ca la noi in tara traiesc adevarati campioni mondiali. Iar campioni mondiali nu sunt doar la fotbal si la sport. Sunt si la debate si la geografie si la mai multe. Sunt cei mai buni din lumei aici, la noi in tara... sau cel putin au fost, pentru ca au plecat acolo unde au primit respectul cuvenit. De ce? Pentru ca noi nu stim sa ii respectam(o parte din noi!!!)... si nu e vina lor! E vina celor ce spulbera orice vis si aspiratie a campionilor romaniei. Pe ei trebuie sa ii condamnam pentru ca tinerii romaniei fug precum evadatii din tara noastra, nu pe cei ce scapa de aici si-si croiesc o viata si un statut social mai bun. Ma intreb eu peste 10 ani de unde iti voi scrie oare pe blog...
Care cred eu ca ar fi scaparea? Ei bine... educarea tinerilor pe linie nationalista si respect fata de tara! De ce sa ii facem sa se simta prost ca sunt romani? De ce sa nu citeasca intai de toate literatura romana, dupa care sa treaca la HappyPotter sau HarryPotter si alte magarii? Basmele colipariei mele culese de Camil Petrescu or fi oare invechite pentru ei?
Am citit multe statusuri astazi pe messenger despre Romania. Ba pe facebook circulau tot felul de lozinci si poezii patriotice, ba drapeluri fluturate in vant apareau la avatarele unora, ba ne mai aminteam de cate un cantec patriotic din Cebaclul Flacara si il trimiteam pe facebook sub forma de link youtube. E bine, pana acum e bine! Dar ce ar fi daca noi toti, am avea aceasta atitudine de oameni mandri ca suntem romani si maine, si in seara de Craciun si de Anul Nou si in fiecare zi din an. Ce-ar fi daca nu ne-ar fi rusine sa cantam imnul tarii si sa il invatam obligati in scoli? Ce-ar fi daca ar trebui sa invatam obligati istoria si geografia tarii noastre?(nu, nu se invata azi in scoli istoria si geografia Romaniei, crede-ma pe cuvant!!! se spune doar ca se invata) Ce-ar fi daca nu ar mai rade ca needucatii de fiecare data cand se canta la o festivitate imnul tarii noastre? Ce-ar fi daca... ar avea mai mult respect pentru valorile nationale si implicit pentru ei insisi?

Eu nu-ti dau sfaturi sau ponturi gratis. Dar iti spun ca... atunci cand razi de tara ta, razi de tine, de identitatea ta si a familiei tale! Atunci cand spui ca tara ta e de cacat, spui ca tu esti de cacat!(regret exprimarea, dar a devenit deja un cliseu) Pentru ca tu faci parte din tara ta. Iar daca tu nu ai curajul de a schimba ceva, de a face sa fie mai bine, lasa-i macar pe altii sa incerce!

La Multi Ani doar celor ce isi iubesc tara, ce se considera romani, ce iubesc palinca si cozonacul romanesc, ce isi cunosc frumusetile tarii si istoria stramosilor, ce inca mai mananca produse romanesti si mai stiu macar doua strofe din imnul tarii noastre.

La Multi Ani celor ce sunt Romani cu sufletul!

Recomandare filme

Gusturile nu se discuta! Totusi am sa iti recomand cateva filme bune pentru zilele in care vrei sa vezi si sa inveti cate ceva frumos.

Incepem cu cel mai nou dintre ele, o pelicula care personal mi-a placut si mi-a adus multumire la sfarsitul ei. Mi-a placut pentru ca este altceva! E altceva decat vechile povesti de dragoste, sexul acela tipic si pasional intre doi tineri perfecti sau tipicul final de comedie romantica unde tocilara devine cea mai sexy din scoala, iar baiatul rau, cel mai romantic din cartier.

Eat, pray, love aduce pe ecrane o altfel de poveste. Da, o poveste de iubire din care protagonista filmului invata multe, pe zi ce trece... lucru care ar trebui sa il invatam si noi o data cu fiecare clipa in care iubim. Sfatul meu prietenesc pentru acest film este: mananca inainte bine!!! Cadrele delicioase cu specialitati italienesti si nu numai iti vor starni apetitul de mancare asa ca, hraneste-te bine inainte! Pe langa mancare si iubire, e vorba de calatorie... de contrastul dintre orient si occident, dintre superficiala America si tainica Indie. Nu iti spun mai multe, te las sa descoperi tu restul povestii.

A beautiful mind este un film despre care am auzit vorbindu-se in stanga, in dreapta. Cu 3-4 zile in urma, era amintit din nou acest film intr-o conversatie despre Inception(bun film... al naibii de bun). Asa ca, m-am hotarat sa il vad. Culmea ironiei: am vazut filmul la 3-4 ore dupa teza la mate. Tema ecranizarii? Omul de geniu, matematicianul pasionat de numerologie, de coduri si teoreme. Bazat pe biografia geniului laureat in 1994 la Premiul Nobel pentru Economie, John Nash, filmul atinge unele probleme ale societatii, precum cea a geniului ratacit in marea de oameni superficiala. Unul dintre cuvintele cheie ale peliculei este si schizofrenie, boala pe care suferindul o duce pe umeri chiar si in momentul obtinerii Premiului Nobel. Merita vazut doar dupa ce simti ca ai o reusita la teza de la mate, altfel... nu vei intelege mare lucru din film! Iar pentru a viziona acest film, iti recomand sa iti iei obiectivitatea in buzunar si sa arunci subiectivitatea pe fereastra pentru cele 2 ore si putin de film. Nu de alta, dar subiectul sau materia care face diferenta intre oameni si gandiri, matematica, va fi mereu tratat cu o subiectivitate extraordinara de fiecare dintre noi. Ba imi place, ba nu imi place, ba ma ajuta in viata, ba nu. Un lucru e sigur: iti dezvolta gandirea mai mult decat ai putea grede si da, face diferenta intre oameni. Filmul aminteste inca o data acest lucru...

Si in fine...ultimul, dar nu cel din urma... un film pe care imi doresc sa il vad de aproape un an. Am ochit de mult trailerul pe internet, am citit multe despre el, am revazut si revazut trailerul, am citit despre film comentarii si critici si tot nu reuseam sa il vad. Numai bine ca premiera filmului a fost in vara, cand eu eram destul de departe de un cinematograf. Uite-ma totusi, in sfarsit, plina de satisfactia vizionarii documentarului. Da, e vorba de un documentar despre oamenii aceia mici, despre puii de om care aduc lumina si fericire in fiecare casa: bebelusii! Babies este documentarul care descrie viata a 4 bebelusi din colturi diferite de lume. Fiecare apartine unei familii unice in felul ei, continentele vizate fiind America, Africa si Asia. Cei patru bebelusi care-ti starnesc dorinta de a avea si tu la tine acasa un ghemotoc plin de iubire sunt protagonistii peliculei care scoate in evidenta contrastele sociale si rasiale. San Francisco si Tokyo, Mongolia sau Namibia... acolo s-au nascut, acolo vor creste. Acolo e casa lor, fie ca e una luxoasa cu apa calda, fie ca e o coliba sub cerul instelat, fie ca e un cort aproape de animalele fermei.
Cu ce am ramas dupa ce am vazut filmul? Cu ideea ca... se poate si mai rau, ca traiesc intr-o societate in care am pana la urma tot ceea ce imi doresc, iar copiii mei vor avea cu mult mai mult decat strictul necesar de supravietuire. Filmul iti va schimba oarecum ideea despre societate... atunci cand ii vei vedea pe micii locuitori ai Namibiei jucandu-se cu un pet, pietre sau nisip, iar mongolezul bucalat legat cu o ata de pat, jucandu-se cu singura lui jucarie- hartia idienica, vei fi recunoscator pentru ceea ce ai, pentru ceea ce ai avut cand ai fost copil si pentru ceea ce ii oferi copilului tau sau ii vei oferi daca inca nu ii ai(exclud persoanele care nu au avut o copilarie decenta!!!). Pe langa acest lucru, filmul starneste apetitul de a deveni parinte... e periculos pentru fenomenul exploziei demografice! Sper doar ca micii chinezi sa nu fi vazut documentarul, nu as vrea ca 2011 sa ne prinda cu 7 miliarde de locuitori(6,3 mld suntem acum, dupa ultimele statistici). Si daca vorbesc iar despre tema copiilor, a bebelusilor trebuie sa amintesc ca nu e destul sa iti doresti sa faci un copil. Pentru ca daca il faci, il si ai toata viata! Iar daca il ai toata viata, trebuie sa il cresti, sa il educi si sa il sprijini cat timp vei exista pe fata pamantului... Din pacate multe tantii de sex feminin adopta sintagma :"intra cu placere si iese cu durere" ( o stiu de la un nene doctor ginecolog foarte destept si simpatic... nu eu am spus-o!). Lor nu le recomand filmul...

Acestea fiind spuse, nu imi ramane decat sa iti urez vizionare placuta pentru oricare din filmele pe care le alegi... astept si de la tine o recomandare cu pelicule ce merita vazute!
Toate bune, cititor fidel!

Viata intre DA si NU

Vroiam sa iti vorbesc in articolul de azi despre ceva foarte, foarte profund, dar am sa aman pentru cateva luni acel articol de multmire adresat catorva persoane carora le sunt recunoscatoare. Mi-am schimbat tema postarii de astazi acum 2 minute. Am vazut o reclama pe net care este publicata si pe un post TV romanesc cu care eu personal sunt in acord total. Nu gasesc acum linkul reclamei, dar s-ar putea sa o vezi la televizor daca ai timp sa mai butonezi si telecomanda.
Era o insiruire putin cam lunga de exemple negative pesimiste si lipsite de valoare precum: nu muncesti, nu ai respect, nu apreciezi, nu crezi, nu te ridici, nu speri, nu poti etc. In mare, era vorba despre acea bariera care noi alegem sa ne-o punem inainte de a incepe o treaba, inainte sa face primul pas, de a lua atitudine sau sa da  incepe o treaba noua. De multe ori ne este mai comod sa spunem nu pot, decat sa speram si sa credem in reusita. E mai comod sa spunem nu pot, e greu si nu e pentru mine, decat sa muncim, sa luptam si sa trecem cu fruntea sus peste piedici si persoanele superficiale.
E frica de esec! Tratate de psihologie, cursuri, seminarii, carti, articole, reviste ... toate vorbesc despre frica de esec, despre mecanismul mintii umane care are tendinta de a pune in fata raul inainte de bine; un mecanism al mintii care are tendinta de a gandi pesimist si alterat, in defavoarea unei gandiri sanatoase, pozitive. Defapt, frica de esec este aceea care nu ne ofera posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim. Ambitia... ea e opusul fricii, succesul... opusul esecului.
Si poate te gandesti ca vorbesc eu prea multe si neadevarate. Si tot gandesc roz si mi se pare ca viata reprezinta o armonie perfecta... ei bine te inseli in totalitate. Totusi, cred ca viata tinde spre roz si da, ideal este ca ea sa fie intr-o perfecta armonie. Si uite aici ne lovim de acea gandire pozitiva. Cred si gandesc pozitiv! Ce am de pierdut atat timp cat acea speranta si acel optimism sunt rationale? Atat timp cat nu imi fac iluzii, vise false sau idealuri impovaratoare?
Cred, pot, voi reusi! Iar daca imi esti alaturi reusim impreuna. Vei fi parte a reusitei mele, a bucuriei noastre... eu voi fi "D", iar tu vei fi "A". Noi suntem "DA", restul e reusita...

Fenomenul Facebook in doua zile.

Fenomenul Facebook ia amploare pe zi ce trece. Saptamanile trecute s-a lansat si documentarul despre fondatorul Facebook, iar noi ne delectam in continuare cu tot felul de aplicatii, spionajul activitatii prietenilor sau pur si simplu socializare. Totusi, ceea ce se intampla acolo, pe Facebook, e un fenomen in masa... de ce spun asta? Pentru ca: si de aici incepe povestea si enigma mea...

Weekendul acesta, plec iar in Retezat cu copiii. Ma delectez, distrez si evident, ma rup de lumea tehnologiei si de urbanul intunecat pentru numai 2 zile. Gratie semnalului razlet din spatele cabanei iau si eu legatura cu lumea de dincolo... La ce te-ai gandit iar? Hmm... era vorba de lumea de dincolo de munte!!! Deci... mai vorbesc cateva minute la telefon cu cine trebuie despre tot felul de nimicuri, dar fara vesti bomba si alte lucruri complicate.

Chiar ma gandeam ieri la intoarcele la faptul ca o astfel de iesire iti ia parca din toate nimicurile lipite precum niste paraziti doar in gandul nostru. E atat de bine cand stai 3 ore fara sa gandesti...doar sa privesti, doar sa te gandesti la orice altceva, numai la munca sau la scoala nu. Ei bine, dupa cele doua zile de weekend a urmat din nou luni. Da, ziua aceea de luni...
Si ce sa fac eu acasa daca nu sa vad ce mai e nou pe Facebook: un mesaj pe wall sau cum se numeste(nu imi petrec mult timp descoperind tainele canalului de socializare) despre noile imagini de profil ale anumitor prieteni. Din toate acelea, cel putin un sfert erau acum imagini cu personaje din desenele animate. Nu intelegeam de ce... Am mai zabovit cateva minute pe acolo dupa care mi-am vazut de treaba. Acum, spre seara, am accesat din nou site-ul minune. Ghici ce am gasit! Un alt mesaj asemanator cu pozele de profil schimbate. Ce predomina? Nu, nu bulinele rosii care erau cu 7 mai multe decat cele negre... Predominau pozele cu personaje din desenele animate... am recunoscut cateva din copilaria mea, m-am bucurat sa imi amintesc de faptul ca desenele mele preferate erau "Viata cu Louie", dar totusi nimic nu deslusea enigma. Care e misterul acestei schimbari in masa a imaginilor de profil?
Personajele seamana cu detinatorii conturilor Facebook? E o asemanare fizica, comportamentala... sau care e marele mister?

Si cate si mai cate s-au mai intamplat in aceste doua zile...


Tare multe mai vreau sa stiu si eu... insa doar asa ma pot integra in lumea mondena... fiind la curent cu tot ce-i nou! Lume, lume bine e acolo unde nu e telefon si internet... doar ca acolo nu erai si tu!

Telefonul tău... distanță!

Rateu... am inceput sa scriu un articol, dar mai bine nu... Sa ma gandesc, sa ma gandesc despre ce sa fuseresc un articol blogaresc.

Despre telefoane! Da, inventia aceea care se spune ca ne radiaza si care ne ajuta sa comunicam la distanta. Ferice pe noi pentru ca traim in mijlocul unui boom tehnologic. Fie ca are taste sau doar un ecran plat pe care punem degetul magic si apar tot felul de efecte, fie ca e mic si roz, fie ca e butucanos si poate fi numit o caramida cu functii multiple, telefonul trebuie si e normal sa fie folosit intr-un singur scop. Bine, aici nu vorbim de functia speciala de a-l pune pe vibratii pentru ca nu suntem suferinzi de neuroni alterati. Deci, in concluzie, asadar scopul unui telefon mobil este unul singur: acela de a comunica! De a da telefoane, mesaje, de a primi mesaje, de a da ocupat, de a raspunde la apeluri, de a afla noutati sau de a transmite vesti.
Telefonul meu e precum un ghem de ata cu doua capete, evident. Unele dintre cele mai groaznice si oribile vesti mi-au fost date prin telefon... am aflat prin telefon ca s-au stins cunoscuti sau rude, ca nu ii este bine unui prieten, ca nu totul e atat de roz. Dar, au fost si momente in care doar apasand pe o tasta intreaga zi si saptamana mi-a fost mai buna, au fost telefoane care pur si simplu ma faceau sa plang de bucurie, ma faceau sa zambesc si sa sper.
Acum 5 minute m-ai sunat... nu spuneai nimic, dar eu intelegeam atat de multe. Tonul de apel, piesa noastra care m-a trezit avea un alt ritm. Stiam ca esti tu fara sa ma uit la ecran! Am deschis clapeta si ti-am auzit suflarea... mi-ai dat emotie!
Stiam ca tu esti de partea cealalta e undei, stiam ca tu ma suni, stiam ca vocea ta imi va aduce emotie si bucurie! Stiam ca timbrul tau grav si respiratia ta specific barbateasca ma vor face sa cred ca esti aici, cu mine... si totusi, e doar un telefon, un simplu apel de la distanta... cand nu mai suni imi pari atat de departe!

Astazi mi-a zambit. Un zambet pentru tine!

Azi mi-a zambit. Avea un suras plin de speranta, pur si atat de special.

I-am zambit oarecum cuprinsa de grija zilei de tocmai se deschidea... i-am zambit pentru ca se uita la mine cu ochii lui mici si rotunzi precum la o jucarie mare de plus. Ma privea atent, fara nici o miscare. Imi parea totul ludic. Intru in jocul lui si uit de toate... respir parca aerul acelor dimineti in care mergeam la gradinita. Era un miros aparte...
Semaforul e verde deja. Imi doream ca intersectia sa fie mai lunga, sa il privesc cum se pregatea sa imi ofere un zambet. Eram aproape de statie deja, nu ma simteam confortabil... intrasem in jocul lui, eram deja cu gandul la copilarie si nu imi zambea. Insist totusi si il privesc si eu asteptand ca fata ghemotocul ascuns printre hainutele micute sa se lumineze... sa emane lumina si fericire doar pentru mine. Caciulita ii acoperea mare parte din chipul ce transmitea cruda simplitate. In sfarsit, mi-a zambit. M-a rasplatit... cu un zambet!
Usile aproape ca se inchid dupa ce calatorii se urca unul cate unul ... sar speriata din troleibus... o iau la fuga si zambesc trecatorilor grabiti. In gandul meu imi repetam "mi-a zambit, mi-a zambit!". Stiam ca pe chipul meu era zugravit acel suras copilaresc, acea bucurie ce aparea mereu pe chipul nostru atunci cand eram doar un ghemotoc ce emana iubire.

Da, cu un zambet de copil dimineata mea a devenit mai insorita, mai calda, mai plina de iubire... mai speciala! Parca vad si acum surasul copilaresc ce-ti da satisfactie si bucurie doar privindu-l. Zambetele sunt molipsitoare... el mi-a zambit, eu i-am zambit...

Iti zambesc si tie acum!

R.I.P. scoala romaneasca...

E frustrant atunci cand depinzi de ceva ce nu te reprezinta! E penibil sa fac ceea ce nu imi place, doar pentru a reusi sa fac ceea ce imi place in viitor... e penibil sa imi stopez activitatile care imi plac cu adevarat pentru a lua parte la actiuni care - sunt mai mult ca sigura ca- niciodata in viata nu ma vor ajuta. Si aici nu merge sintagma spusa de multe ori atunci cand nu trebuie ca "nu se stie ce vei face in viata". Da. , eu vreau acum sa fiu medic, dar poate soarta va face ca eu sa fiu avocat. (e doar un exemplu!!!) Dar totusi, daca acum imi place si imi place un anumit lucru, il fac... si il duc la bun sfarsit si de-ar fi sa ma lupt cu morile de vant, doar sa stiu eu ca am facut tot posibilul sa il duc la bun sfarsit.
Dar atunci cand faci lucruri care nu te ajuta(nici vorba sa vorbim aici de satisfactie) si... nu mai ai timp de ceea ce iti place? Da-mi un sfat... tu ce faci? Tu cum faci sa ajungi mereu la lucrurile care le iubesti? Ce faci cand nu exista TIMP pentru toate...
Citeam o data o poezie care descria faptul ca este timp pentru toate: Octavian Paler - Avem Timp. Nu am sa dau acum un copy paste al poeziei pentru ca ai intalnit acest lucru pe multe alte bloguri. Nu am de gand sa fac aici comert cu paste-uri... poti da singur un search pe batranul unchi google(e o expresie tampita de-a informaticienilor). Da, avem timp pentru toate....dar nu atunci cand vrem noi. Avem timp sa citim doar atunci cand nu suntem prinsi in rutina, am timp sa merg la munte atunci cand gasesc o portita de scapare din incaperea precum o inchisoare in care sunt intemnitate toate proiectele si activitatile mele la care nu stiu de ce naiba ma implic mereu. Azi nu am timp ... azi parca am uitat cine eram ieri, parca am fost imbatata de jocul lor, cel al oamenilor fara farmec si m-am chinuit sa fac ceea ce nu imi place. Si cu siguranta, nu mi-a reusit!
Nu, nu mi-a reusit... tocmai mie, butoiul de ambitie si perseverenta. M-am sautrat sa fac ce nu imi place, sa nu citesc, sa nu scriu, sa nu fur experienta din lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine doar pentru ca celelalte nimicuri din viata imi par importante. Nu, nu sunt pentru mine, dar totusi conteaza ca eu sa merg mai departe.

Si ma refer la scoala pana peste cap. Nu am sa incep un articol kilometric despre scoala de care vreau sa scap cat mai repede(e vorba despre sistemul educational, metodica si multe altele puse la pamant si aproape fara suflare), dar iti spun ca am in spate marturiile unor psihologi si oameni patiti care, au fost la un pas de a-si rata viata doar pentru ca s-au lasat prinsi de acea valtoare de informatii peste masura si total nefolositoare dupa un moment dat. Da, sunt prea multe pentru o varsta... si daca vrei mai multe detalii sau argumente, astept un mail de la tine. Am destula documentatie pentru a-ti deomnstra ca scoala nu e tot ceea ce conteaza in viata sau... cel putin nu la nivelul la care o intalnesc eu.
Opt din zece cei mai bogati oameni de pe Pamant nu au o facultate! Si totusi poseda o inteligenta sclipitoare, cunostinte in domeniul lor demne de invidiat, dar si cultura generala asa cum nu multi o au. Unde crezi ca au invatat toate astea? La scoala? Hm.... sa spunem ca da, doar ca nu in scoala romaneasca. Oricum, interviuri si articole despre ei ne spun ca nu scoala a stat la baza personalitatii lor sau la baza cunostintelor pe care le au in domeniile abordate de ei.

R.I.P. Scoala romaneasca...


Ma gandesc doar la prietenii care au castigat recunostinta unei tari intregi straine de romania doar pentru ca au iesit in evidenta...la noi? la noi cum iesi in exidenta? Daca esti pila directorului, daca pupi in fund profesori, daca stai pe fundul tau si nu iti deschizi gura, daca esti un fraier si accepti toate propunerile, daca stai si tocesti si ai numai 9,99. Rusine celor ce accepta sa avem asa valori slabe in romania! Valoarea este o exceptie, nu o loaza care nu ave viata personala, prieteni, pasiuni, aventuri, betii, copilarie si mai apoi tinerete pentru ca singurele sale activitati se rezuma doar la toceala, invatat, teme, proiecte, citit si eseuri fara condei.

Ma duc sa fac ceea ce nu imi place...pentru ca acesta e sistemul educational romanesc, iar eu intai fac ce nu imi place pentru a reusi ca la facultate sa am bucuria de a merge mai departe cu pasiunile mele vesnice. Ce prostie, ce prostie, ce lume nebuna!

Si iti spun eu ca mama si tata nu erau obligati sa toceasca ilogic denumiri si sintagme doar pentru a lua 10 la scoala si pentru a nu-si rata admiterea care si asa nu stiu cat de relevanta e. Si nici ai tai nu erau obligati sa faca asta. Pentru cateva luni voi fi prinsa in jocul lor...voi intra in noroi...si sper sa ies curand din el... deja e prea mult, m-am afundat prea tare!

Flori, fete si baieti

Ce alt titlu sa gasesc? E ora, ma plictisesc si nu gasesc nimic mai bun... e zi grea azi!

Mai tii minte jocurile din copilarie din spatele blocului? Tu ce te jucai?

Zi frumoasa sa ai!

Mesaj in noapte

Salutare, cititorule!
Iti scriu si de aceasta data tarziu in noapte. M-am luat cu munca si parca nu se mai termina toate.Pentru asta, iti propun sa iti dai un raspuns la urmatoarea intrebare: Ce ai face daca ziua pentru tine ar avea 30 de ore, iar pentru ceilalti tot 24 de ore? Ce ai face in cele 6 ore in plus fata de ceilalti? Ai seduce si te-ai lasa sedus/a, ai manca, ai bea, ai fuma, ai citi, ai dansa, ai dormi... ce ai face?
Dar daca... daca nu ai avea nevoie de somn? Daca ti-ar fi de ajuns 2 ore pe noapte de odihna doar? Pentru mine, tot acest topping de viata ar fi ideal. Mi-as dori enorm sa nu mai dorm noaptea, sa nu imi fie somn, sa nu existe oboseala... sa am o viata dubla pentru ca si asa e extrem de scurta...

Aveti grija de voi si de cei dragi!

Weekend, sfârșit de săptămână și început de distracție.

Da, e a12-a, se spune ca avem un examen la anu’ in vara si trebuie sa invatam. Incontestabil incercam sa nu tinem cont de ceea ce ne spun profii, apropiatii sau parintii(pentru mine, nu e cazul pentru ultima varianta – am alaturi oameni ce inca mai cred in mine si in pasiunile mele). Stai in casa, invata, fa variante. OK…si cum ramane cu toata distractia de weekend?

Saptamana de saptamana am planuri mari pentru cele doua zile fara scoala. Fac ceea ca imi place, ma vad cu cine vreau, doar toate se schimba. Toate se schimba atunci cand… alegi sa iesi la o cafea ce se prelungeste cu o bere, doua, trei, patru si uite ca ajungi acasa duminica dimineata doar, cu capul calendar si ochii impaienjeniti de atat de putine ore de somn. Da, asta inseama a12-a… distractie asa cum nu a mai fost pana acum! Cinci ore de invatat si alte 10 ore in noapte de distractie, un weekend inceput intr-o zi de miercuri si terminat abia martea urmatoare. O dupa-amiaza de vineri prelungita pana sambata dimineata, iar o seara de sambata trasa de coarne pana luni, undeva la ora 7, atunci cand ceasul ar fi trebuit sa sune desteptarea.

Sunt primele pasiuni sinistre, primele emotii depline, ultimele zile in care iti place sa te visezi copil si primele palme primite de la viata. E frumos, ciudat si totul se intampla rapid, doar pentru tine. Ia aminte la toate!

Ma invadeaza zilnic ofertele vietii… facultati, amicitii, experiente noi. Oameni ce se considera exemple, masti ce par perfecte, perceptii si doctrine neintelese de mine, toate imi sunt prezentate precum un slide interminabil si plictisitor. Da, totul pare plictisitor si neinsemnat fata de momentele cand iti petreci noptile cu prietenii, cu cel pe care il iubesti si alaturi de are ai vrea sa fii urmatorii 2000 de ani. Clipe de poveste si amintiri speciale… toate se intampla in zilele de weekend… toate se intampla in shot-ul de Tequila lung de 1m sau in halba de bere de 3L. Toate bucuriile se ascund in pachetul de tutun cumparat din ultimii tai bani, in biletul de concert cumparat cu maruntisul tau sau singurele plimbari tomnatice norcurne alaturi de el…

Totul e special acum… de nimic nu imi pasa si asta ma face sa simt ca traiesc mai intens ca niciodata fiecare dupa-amiaza din zi, fiecare revedere cu tine, fiecare atingere a buzelor tale, a trupului tau, a pielii tale fine, umeda si infierbantata…

O, lume...

O, lume intelege-ma si pe mine

Intelege-ma ca mi-e greu sa ma integrez

Sa meditez, sa progresez...

mi-e dreu sa ma stresez,

sa ma deghizez, ca un om de pluta sa te tratez.

mi-e greu sa fiu ca voi,

voi toti cei ce de multi ani ati uitat sa fiti ca noi…

cei ce privim si credem zi de zi in oamenii cei vii

noi, cei ce azi traim speranta ca-ntr-o zi noi nu vom mai muri...

or fi acestea oare doar... vise fumurii?

mi-e greu sa stiu ca azi poetii nostri au murit

si pe ecranul de TV chiar azi au rasarit

ecouri si imagini triste – 

si indivizi suavi ce-n zi apar

pe sticla de televizor din chihlimbar.

o, de-ar fi si azi ratiunea din valoare

de-ati mai pastra un pic din ce-nseamna odata sa fii mare

eu tare mult m-as bucura

sa stiu ca cineva in tara asta

pe mine tot mereu m-ar ridica.

m-ar ridica prin ale sale vorbe departate

de ale mele putrede urechi uitate

m-ar cununa cu o mandrie vie si dreptate

precum in nunta falnica dintr-o cetare.

m-ar bucura sa stiu ca ei si azi ma apreciaza

ca nu uitasera vorba aceea ce-i de duh si nu-nceteaza,

ce-n ceasul cel mai greu te apreciaza

si cu nimic in lume nu te mai sfideaza

Flacara s-a stins, a ramas doar generatia in blugi

Azi, fericita pentru ca in sfarsit este weekend si am luat parte in ultimele seri la cateva concerte cu muzica mai mult decat buna, m-am grabit sa dau search-urile tipice din fiecare weekend pentru a fi la curent cu tot ce-i nou in lumea buna. Azi, dar si ieri am aflat unele vesti ce nu mi-au indus o stare prea buna... cea de azi insa cred ca a intristat multi romani ce inca mai fredoneaza cu aceeasi dragoste cantecele cenaclului. Da, e vorba de Paunescu, poetul si omul de cultura ce mai aducea in tara noastra o farama de cultura. Era printre putinii oameni de cultura din romania ce mai aparea pe la televizor, ce a schimbat mentalitati si a facut multi romani sa fie mandri ca se trag din sangele traco-roman.
Paunescu se identifica cu cenaclul sau cu flacara ce a adus mereu in sufletele romanilor o alinare pentru ceea ce insemna pe atunci perioada comunista. Cenzura, poezie si cantec, asta era speranta pentru ei, cei ce veneau cu miile in salile si stadioanele neincapatoare pentru a forma un foc imens al cenaclului. Si acea flacara inca mai arde in inimile celor ce au crescut o data cu cencaclul, celor ce iubeau acel fenomen cultural. Cencalcul a fost oaza spre cultura, hrana pentru suflet si arta... evadarea si fuga de saracia culturala.
Multe dintre cele mai frumoase cantece ale folkului romanesc au luat nastere in poala cenaclului, din emotia culturala ce ii cuprindea pe artisti. Nume precum Mircea Vintila, Marius Batu, Magda Piskas, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Doru Stanculescu, Dinu Olarasu, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Victor Socaciu sau Vasile Seicaru ne amintesc de acel fenomen inedit.
Pentru moment, mi-as dori sa traiesc cateva ore in acea imbulzeala de oameni ce veneau saptamana de saptamana in serile de luni si nu numai la intalnirile cenaclului . As vrea sa cant pentru moment impreuna cu multimea "Nebun de alb", "Pustoaico" sau "Ruga pentru parinti"... sa fi fost parte din istoria ce tocmai a trecut pe langa noi...
Ma grabesc... am sa plec la festivalul folk unde cu siguranta cantecele cenaclului vor rasuna din nou. Magda Puskas si Emeric Imre vor fi doi dintre cei ce au facut parte din cenaclu si alaturi de care azi ne vom aminti cu siguranta de cel de a fost odata flacara - Paunescu.
Daca azi flacara s-a stins, cine a ramas? Am ramas noi, geneeratia in blugi! Am ramas noi, cei ce inca mai pastram flacara cenaclului in sufletul nostru, cei ce inca mai ascultam cantecele cenacului si inca mai invatam cate ceva din vibratia emotionala ce ne-o transmit cantecele nemuritoare. Au ramas cei ce se infructa din cultura....

Vroiam sa iti recomand pentru azi o auditie placuta ... ceva din cantecele cenaclului. Caut, caut si iar caut prin lista de melodii, dar nu o gasesc pe cea portivita. Nu stiu la care sa ma opresc, pe care sa o aleg... sunt zeci care imi plac la nebunie si zeci pe care le fredonez cu aceeasi bucurie pe care am avut-o atunci cand le-am ascultat pentru prima data acum ceva ani. Nu gasesc melodie potrivita... nu stiu la care sa ma opresc! Ce sa insemne asta oare?

Articolul de azi vine cu un bonus, un articol scris cu ceva luni in urma: se numeste "Generatia-n blugi... trecut, prezent si viitor!"
http://andreeacira.blogspot.com/search/label/genera%C5%A3ia%27n%20blugi   ... aminteste de acea "generatie in blugi", de anii in care...

In jurul meu roiesc albinele de oameni... m-am saturat de ele!

Buna din nou!
Uite ca iti scriu pentru intaia oara in noiembrie. Ieri a fost o zi plina, dar si foarte importanta. Am avut cu totii prilejul de a ne aduce aminte de toti cei dragi noua ce astazi nu mai sunt fizic alaturi de noi. Fie ca am aprins o lumanare, am pus o floare sau ne-am gandit la ei, gesturile noastre ii fac fericiti acolo unde sunt ei acum... Dar nu despre asta am sa iti vorbesc azi ci despre un subiect care ma framanta inca de dimineata si de care m-am lovit din pacate acum cateva minute. Gandurile imi sunt imprastiate in minte si... imi pun zeci de intrebari.
E vorba de imagine, de numele si reputatia pe care ti-o formezi... de admiratia si respectul celor din jur. Asta ma face uneori sa ma ingrijorez. De ce? Nici eu nu stiu exact de ce... poate pentru ca sunt prea multe pentru 18 ani. Poate pentru ca am urcat cu o treapta mai mult decat au urcat in toata cariera lor profesionala multi dintre cei ca azi trec de 40 de ani. Si lucrul acesta sa sufoca uneori... cateodata as vrea sa fiu doar o simpla tanara fara pasiuni, fara nimic mai special decat turma celor ce inca nici nu stiu ce vor de la viata. Ma loveste precum un ciocan gandul ca imi sunt urmarite gesturile, activitatile, reactiile sau grupurile de prieteni. E atat de ciudat sa vezi ca se formeaza grupuri de interes in jurul tau... ca sunt polarizate anumite persoane in jurul tau si ca pozeaza mereu in ipostaza de "prieteni" sau cunoscuti ai tai. Rusine lor!
Va spun ca nu e normal sa se intample asta nimanui. Daca la 18 ani, altii de 40 de ani incearca sa pozeze ca facand parte din anturajul si cunostiintele tale spun raspicat ca... valorile romaniei se duc de rapa. Da, in tara asta nu mai exista valori si modele de urmat! Ce sa invete unii de 40 de ani de la mine cand la scoala ni se spune mereu ca suntem tampiti, prosti, copii, imaturi, neinitiati si mai stiu eu ce reprosuri penibile. Sa nu fie oare adevarat ceea ce ni se reproseaza saptamanal? Sa fim noi oare pe buna dreptate un exemplu viu pentru cei ce se considera superiori noua in feicare zi tinand pixul in mana? Sa fim noi oare mai presus decat aspiratiile lor ce-i face pe zi ce trece din ce in ce mai frustrati? Si atunci, de ce suntem criticati zi de zi de cei ce se trezesc dimineti la rand cu frustrarea sub saltea? Poate ca este asa, poate ca nu. Dar nu inteleg frustrarile unora, lupta lor nesfarsita cu cei ce abia acum isi incep viata, abia acum pasesc de pragul unei noi cariere(da, abia acum ne definim identitatea, scopul si abilitatile). Daca e asa si intr-adevar cei ce nici macar nu au trecut de 20 de ani reprezinta un exemplu pentru cei ce s-au trezit in de doua ori mai multe dimineti decat ei atunci sa lasam frustrarile deoparte si sa recunoastem verde-n fata ca ne preocupa viata celor ce ne-ar putea fi copii mai mult decat progresul personal. Ii preocupa sa ne bage noua bete-n roate, doar pentru ca ii depasim prin tot ceea ce suntem... Dar de ce? De ce ne fac toate astea? De ce nu dau o sansa tinerilor? De ce nu incearca sa ne ajute, sa devina profesorul nostru, mentorul nostru... cei ce a pus o caramida la temelia carierei noastre.
Nu am sa dau nume si nici exemple, dar vreau sa spun o data pentru totdeauna faptul ca niciodata nu am facut lucruri marete pentru altii. Nu am servit succesul altora sau nu am luptat pentru altii in competitii ci am muncit si am luat totul de la 0 pentru a ajunge la ceea ce detin azi, iar toate acestea le-am facut pentru mine si numai pentru mine. Si atunci, cred ca nu e normal ca acel cerc de persoane care se invart in jurul meu pozand ca apropiati ai mei sa-mi ceara sa iau parte la activitati deschise, in care prezenta mea ar fi bine cotata. Lor le spun ca acele vremuri au trecut, ca nu vor mai primi ei prea curand admiratia altora pentru ceea ce fac doar pentru ca eu sau cei ca mine le sunt alaturi. Lor am sa le spun ca timpul le-a rezolvat pe toate, ca s-a inventat psihologia iar eu am descoperit-o de cateva luni asa ca, nu mai cad in plasa lor. Mi-am invatat lectia si o invat inca zi de zi. Nu am sa le mai spum "da, ma implic" doar pentru ca imi venea greau sa refuz, nu am sa le mai spun ca am sa le servesc prezentari, informatii pe gratis sau mai stiu eu ce ponturi. Nu am sa le mai dau voie ca pozele cu mine sa apara in prezentarile lor, ca numele meu sa apara la acelasi nivel cu numele lor sau...pe aceleasi diplome cu ale acelora ce pur si simplu nu merita asta.
Ca tu sa nu cazi in situatia josnica in care cei ce se invart in jurul meu lingusindu-se de fiecare daca cand prind ocazia, iti spun sa iti pastrezi demnitatea. Sa nu te lasi influentat, sa vezi in tine cel mai important punct din plan, sa nu ii lasi pe altii sa te depaseasca, sa te perfectionezi continuu, sa inveti, sa citesti, sa porti discutii cu cei mai buni decat tine pentru ca intr-o zi, tu sa devii cel invatat, cel in jurul caruia vor roi albinele de oameni.
M-am saturat de albine, de muste, de tantari. M-am saturat sa ma bazaie atunci cand imi e mai bine, sa ma intepe mereu, sa zboare in jurul meu pentru ca mai apoi sa dispara subit. M-am saturat sa vad albinele de zi cu zi cum speculeaza lucruri, cum ma invinuiesc fara motiv, cum se orienteaza mereu dupa miscarile mele... cum habarn nu au ce e aceea identitate, ratiune si demnitate!
Pastreaza-ti demnitatea... nu mai zbura in jurul meu! Mai bine inveti sa ma intelegi decat sa speculezi, sa vezi in mine un inamic, un model ce trebuie doborat. Eu... nu te vad pe tine ca pe un inamic si niciodata nu am facut-o. Nu am cotat pe nimeni la un astfel de stagiu, dar si daca o voi face, sapte muste dintr-o lovitura voi dobori. De aceea, iti repet... stai in banca ta si nu mai roi in jurul meu!

Mama - 200 de cuvinte, nimic mai mult .

Azi, dupa ce am ajuns acasa de la "Incotro", un program interesant ce a luat nastere la initiativa unor traineri de a-i ajuta pe liceeni sa isi dea seama incotro se indreapta ei, m-am pus la citit, la ascultat muzica, dar parca nu imi gaseam locul. Aveam nevoie de ceva si mai profund decat latitudinile si longitudinile punctelor extreme ale romaniei asa ca am inceput si am descarcat filme cu duzina. Din calupul de titluri, am ales unul care mi s-a parut interesant. Din fericite nu am adormit la mijlocul ecranizarii, asa cum am facut mai tot timpul in ultumele doua luni... asa ca, am vazut filmul pana la ultima sceva. Era despre o mama... o femeie cu doi copii, un sot si multe, multe pe cap.
Am sa iti povestesc doar o parte din actiune, pentru a intelege mai bine articolul meu de azi. Mama, al carei nume nu l-am retinut, se inscrie la un concurs in care in doar 500 de cuvinte trebuia sa descrie o mama, activitatile mamei, viata mamei. Femeia, pasionata de scris si articole scurte, avea si un blog unde scria pe fuga, atunci cand copilasii erau la scoala/gradinita.Asa a descoperit si concursul de care aminteam mai sus. Finalul filmului nu ne spune daca ea a castigat sau nu competitia, in urma careia obtinea un job frumos de scriitoare, scenarista, in fine nu mai stiu ce era. Oricum, ceva legat de scris.
Ideea care e... mie personal mi s-a parut inedit sa descrii o mama in 500 de cuvinte. Filmul oricum mi-a reamintit inca o data cat de greu e sa fi mama, imaginile surprinse pe continentul de peste ocean, in care viata e plina de iluzii, pareau atat de apropiate de ceea ce inseamna ziua unei mame aici, in tarisoara noastra ascunsa intre Carpati, Dunare si mare...neagra pe deasupra.
Nici macar nu am idee cu ce sa incep in a descrie o mama oarecare si nicidecum pe a mea, cea ce mi-a dat viata. Ar fi atat de penibil sa o fac doar in 500 sau 200 de cuvinte, dupa cum am ales sa descriu eu in acest articol. Defapt, nu as putea-o descrie nicidata pe EA... dar am sa descriu tot ceea ce ar trebui sa ne faca pe toti sa respectam la ele. Sunt actiuni, lucruri facute de ele sau pur si simplu... e descrisa simplitatea unei mame de a-si face mereu puiul mic fericit.


dragoste neconditionata impartita copiilor ei, zambete, sarut inainte de culcare, multe sacrificii doar pentru puiul ei, prajitura facuta duminica pentru familie, cumparaturi istovitoare cu zeci de plase ce o ingreuneaza zi de zi, piata, curatenia continua, vase spalate, geamuri lustruite, mancare calda, masa bogata, frigiderul plin(pentru care a muncit o luna intreaga sa fie asa), hainele curate din dulap, asternutul frumos mirositor, camera aerisita de fiecare data cand te intorci acasa, patul aranjat, hainele impaturate, bani in fiecare dimineata pe birou, grija pe care ti-o poarta de fiecare data cand pleci de acasa, ceaiurile aduse la pat atunci cand erai bolnav, povestile pe care ti le citea inainte de culcare, imbratisarile nenumarate din zi, momentul in care te uitai de dupa perdea cu ea atunci cand veneau cu ursul si cu capra iar tie iti era frica, salutul de la culcare "sa visezi cu ingerasii", zecile de lucruri pe care ti le-a cumparat fie ca erau din ultimii bani, bucuria ei avuta de fiecare data cand noi luam o nota buna, sedintele cu parintii la care se grabea mereu sa ajunga, cadourile pe care le punea sub brad, scrisorile catre Mos Craciun ce le scriai impreuna cu ea, cofetaria la care mergeai cu ea in fiecare zi importanta, incurajarile pe care ti le dadea in diminetile infircosatoare cand mergeai la analize, zecile de medicamente pe care ti le-a cumparat cand raceai, gestul tandru cand te invelea cu patura atunci cand tu adormeai pe canapea, primul machiaj, prima lectie ce ti-o dadea pentru a fi o domnisoara, incurajarile atunci cand aveai prima prietena, prima poveste despre prieten si sex, prima discutie despre pubertate, fiecare tort ce il facea cu dragoste la aniversarea ta, cadourile suplimentare ce ti le intindea cu drag de fiecare onomastica, zilele de nastere tinute cu prietenii, orele petrecute in parc dupa ce te lua de la gradinita, primul creion ce ti l-a dat in mana, prima litera ce te-a invatat sa o scrii, primele cuvinte, primii pasi, prima baita pe care ti-a facut-o, impodobirea bradului, primul cantecel si prima poezie, asteptarea iepurasului de Paste alaturi de ea, fiecare masa in familie aranjata frumos, serbarile la care venea si rostea alaturi de tine poezia de undeva din sala, interventiile ei atunci cand cei mai mari radeau de tine, toate consolarile, toata increderea pe care ea ti-o da, toate sfaturile ce le imparte mereu pe gratis, internetul, cablul, curentul, gazul sau taxele pe care tot ea merge sa le plateasca, toate lucrurile pe care ti le cumpara, orele interminabile in care ea venea cu tine la cumparaturi, filmele si desenele pe care le-ati vazut impreuna, jocurile cu papusi de cand eram mici, clatitele facute dimineata, desteptarile pe care le primeam de la ea in fiecare dimineata cand mergeam la scoala, gogosile pe care le faceam impreuna, pizza facuta acasa peste care eu puneam sosul de rosii, pisica sau animalul de casa de care tot ea avea grija, cu toate ca spuneam ca e al nostru, zacusca si muraturile pe care ea le pune pentru iarna, compotul de cirese carate de ea din piata pana acasa, fiecare cearta cu tine din care ai invatat ceva, fiecare mustrare dura dar totusi atat de blanda adresata noua, fiecare felicitare adusa la sfarsitul anului scolar, sticla de suc cumparata doar pentru ca asa vroiai tu, inghetata daruita in plina vara dupa pranz, desertul -lapte de pasare- sau -crema de zahar ars- ce erau preferatele tale si le facea de fiecare data cand aveai pofta de ele, sandwichurile facute dimineata devreme, de fiecare daca cand plecai in excursie, banii pe care ti dadea in plus pentru orice eventualitate de fiecare data cand plecai in tabara, telefoanele de la 3-4 dimineata cand ea inca nu dormea si se intreba daca esti bine si nu te-ai imbatat prea tare, pedeapsa care ti-a dat-o atunci cand ti-a gasit tigarile in geanta, cadourile de ziua ta, desenele realizate impreuna cu ea pentru tema la abilitati practice, compunerea la romana pentru care isi batea capul impreuna cu tine, problemele de la mate si fizica solutionate doar cu ajutorul ei, plimbarile doar tu cu ea tinandu-va de mana... mana ei mereu calda de care iti placea sa te atarni, buzele ei pe fruntea ta, mangaierile nesfarsite si noptile in care aveam vise frumoase doar pentru ca dormeam cu mama in pat, noptile in care ne trezeam speriati dintr-un vis urat si ea era ne strangea in brate precum niste bebelusi, zilele de vineri in care aveam voie la televizor pana adormeam si ne ducea in camera noastra in brate, zecile de ore cand se juca cu noi, cand venea cu noi afara cu bicicleta, cand imi cara mereu in geanta paleta si galetusa pentru nisip, cand aparea de fiecare daca cand o strigam pe geam si ne arunca sticla cu apa, cand ma chema acasa sa imi iau bluza pe mine, sa ma imbrac sau sa mananc ceva...pentru ca pur si simplu eram un copil si uitam de toate, iar ea, mama, era cea care avea grija ca toate sa fie bine.
Are mereu grija de noi... tocmai a intrat la mine in camera si m-a intrebat... m-a intrebat daca nu vreau sa.......

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Azi tu nu știi….

Nu știi-un cuvânt de tine

Te pierzi în zare - depărtare

Te uiți la viața-ți plină de rutine

Și n-ai tupeu să amintești de sine.

Tu habarn-ai că esti un zero mic în toate

Că lumea nu-i clădită pe dreptate

Și mâine n-or mai fi schimbate toate.

Tu habarn-ai de tine ce să zici

Te vezi precum un chici fără identitate

Și-ți vine greu să spui că ai pasiuni…se poate!

Nu știi că ești un punct ce poate a-nsemnat

Odat o viață ce-a contat.

Cu asta eu mereu m-am consolat…

Dar despre mine totul, totul parcă am uitat.

Eu am uitat? sau oare asta niciodată n-am aflat?

Cine sunt eu, acum, cu-adevarat?

Ai fost o dat-o apăsare

Se poate-a fi o dragoste sub soare

Se poate-a fi o aventură între doi

O rea și dulce încercare

Ce e cladită pe iertare.

Iluzii, deziluzii, deșertare

Cunoașterea îți este o stopare

A tot ce-a fost o dată un deșert de evoluare

Un anorganic din nimicuri seci în ori și ce valoare;

Un anorganic guvernat de ei,

Un sine-al meu pierdut odată printre zei,

Ce te îndeamnă ca să bei otrava vieții

Și să alegi un infinit fiind pereții.

E un venin ce te îndeamnă ca să uiți

Că tot ce-n lume-i doare pe cam multi

Se află doar în ale lor gri frunți;

Că tot ce ei n-au înțeles o dată

Se-ascunde-ntr-o percepție furată

Din ale noastre frământări și căutări

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Acolo noi avem răspuns la multe întrebări...

Noile piese de teatru sau... de maimuțăreală

Înca de acum câteva luni bune vroiam să scriu un articol despre transportul în comun. Mai exact...despre cei ce urmeaza a se urca în buss - am auzit și eu prin cartier că se poartă sintagra. Ce tare sunt... ma duc cu BUSSul la scoală; am buletinul expirat de 6 luni și nu pot începe școala de șoferi fără un buletin valabil așa că... sunt tare, circul cu BUSSul.
Dar ieri ceva s-a întâmplat și nervii mei au fost întinși aproape la maxim de o persoana X ipocrită ce pur și simplu mi-a sădit în mine un dispret ce de mult nu a mai crescut pe coclaurii gândirii mele. Cu siguranță are un har divin de a pune prostia pe tapet.
Și mai era un lucru despre care vroiam să scriu căci mă enervează, dar am uitat total despre ce vroiam să scriu. Azi parcă am fost drogată(defapt... beată; nu mi-am bătut joc atât de mult de viață încât să știu cum e să ai iluzii halucinogene)... puneam o foaie într-un loc și uitam unde am lăsat-o sau întelegeam lucrurile total pe dos. Ce-o fi cu mine, nu stiu... îndrăgostită am fost, gravidă nu sunt, iar cu probleme pe cap nici atât. Mă concentrez totuși, dar nu îmi amintesc subiectul. Ma scuzi! Poate nici nu era atât de important și interesant.Aaaaaaaa gata, gata mi-am amintit. Cocktailurile alcoolice nu mi-au omorât atât de multi neuroni și până la urmă mă ajută să îmi amintesc. Mai vroiam să scriu un articol despre teatru. Da, o piesă de teatru, dar puțin mai diferită. Și îți spun încă de pe acum că nu am să ridic în slăvi regizorii unor piese.
Dintre toate cele trei, am de ales. Despre prima temă nu aș prea scrie pentru că sunt destul de obosita și necesită puțină gândire, cu toate că nu de mult m-am coborât din buss(ți-am spus că e pe val neologismul prin cafenele). Pentru a doua temă trebuie să pun mult suflet și multă, multă exprimare mucalită și ironică astfel că rămâne să vorbesc despre ultima, dar nu cea din urmă temă de articol - noile piese de teatru.
E joi seara, e inainte de weekend și avem invitație la teatru. Mergem amandoi...doar suntem un cuplu. Toate bune și frumoase. Piesa tipică a lui Caragiale: "O noapte furtunoasă". Actori de excepție, artiști adevărați din cap până în picioare. Lume bună, atmosfera "de teatru", cultură ce plutea prin aer și bună dispoziție după terminarea piesei. Poate mulți ar spune că... nu îi caracterizează acest gen. Ok, Ok... alegem "Cântăreața cheală" a lui Ionescu sau multe alte piese cunoscute în țară și nu numai. Toate ne induc o stare de bună dispoziție și, în primul rând, de mulțumire pentru seara sau dupămasa petrecută în incinta clădirii culturii. Învățăm de multe ori din piesele de teatru sau pur și simplu tragem concluzii despre interpretarea rolurilor, actori, regizori sau decor. Și poate despre ceea ce învățăm dintr-o piesa de teatru aș vrea să îți vorbesc mai mult. Și aici am să arunc cu săgeți în trupele de teatru apărute peste noapte, în trupele de teatru ale liceelor în special sau trupele din care fac parte studenți și elevi.  La ei predomină fenomenul.
Sunt talentată, îmi place să vorbesc, am carismă si dicție bună. Mă bag într-o astfel de trupă. Teatru...cine știe, dă mâine norocul peste mine și... de acolo știi continuarea, va urma declinul(pentru că nu există noroc cu carul fără declin). Sau poate că bag în trupa de teatru pentru a cunoaște lume nouă, pentru a găsit o gașcă nouă cu care să ies vinerea la o baută. Ok, foarte frumos. Dar ideea e că... nu stiu cât de multe înveți implicându-te în astfel de grupuri. Puțin trebuie să selectezi, să vezi cum se lucrează în ambulanta trupă de teatru. Poate regizorul e un elev extrem de talentat, poate un student sau chiar un actor ce are calități regizorale. Foarte bine! Dar atunci când întreaga piesă de teatru e plină de injurături, jigniri și un limbaj rupt parca dintr-un film slab, îți mai vine să urci pe scenă?
Urmăresc de aproape trei ani noile tendințe ale tinerilor liceeni actori. Vor să iasă în evidență cu orice... vor să spună de pe scenă mult mai multe decât ar fi nevoie să spună. Se consideră talentați dacă înjură de 50 de ori pe spectacol și dacă pronunță "curvo" de alte 50 de ori, urlând în gura mare, de parca săracii spectatori ar purta un aparat auditiv cu volumul dat la minim. E de-a dreptul penibil ceea ce fac ei acolo.
Să nu înțelegi creșit direcția spre care vreau să bat. E vorba aici de toppingul de înjurături și cuvinte penibile folosite într-o piesă de teatru, doar pentru a părea totul nonconformist. Nu e vorba de acel umor, de acea ironie sau acea comedie bună jucată pe marile scene din țară unde limbajul natural conține categoric și astfel de exprimări. Da, și eu injur...  nu sunt nici ușă de biserică, nici birjar de pe stradă. Dar o fac uneori... Rușine mie!
Cu toate acestea, când mă enervez pe cineva, oricat de familiară mi-ar fi persoana, nu mă pornesc să înjur în gura mare și să urlu și să urlu până îmi dau plămânii afară. Ei bine, asta se întâmplă în noile piese de teatru. Înjura copii aceia și urlă tare ca să-mi arate mie ca nu le este rușine. Ca să arate colegilor, vecinilor, profesorilor, necunoscutilor din sală că ei sunt cei mai cei. Cei mai mari artiști pentru că au tupeul să spună "curvo". Și de acest cuvând vreau să mă leg. Mai e unul, dar nu îl scriu pe motiv că... mă gândesc că poate cineva își mănâncă gustarea frunzărindu-mi blogul și nu îi va cădea apoi bine mâncărica. ”Curvo”- aud în atât de multe piese de teatru încât mi-e scârbă deja de el. Și am să-ți povestesc acum o scurtă întâmplare de acum 2-3 săptămâni.
Eram pe o tarasă și mă bucuram de frigul de afară savurând un suc ce mi-a fost schimbat cu precedentul, căci nu avea bule. Era ceva activitate în aer liber, iar în program intra și o piesă de teatru. Actorii: studenți la o facultate de specialitate poate sau simpli iubitori de actorie. În fine, nu contează. Cert este că, încă din primele 5 minute de piesa, scenetă sau maimuțăreală le-am spus celor cu care mă aflam la masă că vor auzi de multe ori urlandu-se "curvo". Nu termin bine să le expun teoria mea și să le dau câteva exemple concrete (nu e cazul pe blog să dau nume și alte repere) că și aud "Curvo! Curvo! Ce mi-ai făcut? Curvo... de ce mie?" și multe alte cuvinte specifice celor ce se ceartă la colt de stradă. Dar nici măcar ei nu vorbesc așa... ori înjuri, ori vorbești literar. Ce teatru mai e și acela în care înjurăm literar? Acum am să fac o chestie stupidă, dar eu îți spun sincer, când mă cert cu cineva, nu pronunț cuvantul "curvo"... nu îmi vine să spun, nu se leagă bine de celelalte cuvinte. Eu îl spun cu ”ă” la sfarsit, nu cu ”o”. Acum îți cer și ție să te gândești...tu chiar așa îi reproșezi cuiva caracterul?
Dacă ați observat și voi acest fenomen ciudat în zecile de piese de teatru apărute peste noapte, ați înțelege perfect ceea ce vreau eu să explic acum. Ideea e că, acei copii nici nu știu să pronunțe bine, dar ei se umflă-n pene urlând obsesiv "curvo!". Halal ați mai ajuns... Am să te rog ca, dacă vei avea ocazia să iei parte la un astfel de spactacol, poate chiar pe stradă la zilele orașului poate, să urmărești și să numeri de câte ori auzi din gura unuia ce urlă acest cuvânt.
Repet, nu e vorba de o punere în valoare a limbajului uzual sau a celui specific mai știu eu cărei clase sociale. Aici e vorba de penibilitate... de ceea ce cred cei de varstă cu mine. E vorba de faptul că, săptămânal mă lovesc de chiștoace ce oameni (pardon pentru exprimare, dar chiar asta sunt pentru mine) ce epatează prin limbajul lor presărat cu înjurături, jigniri sau cuvinte urâte. Și tot acele chiștoace se cred tari (așa își spun chiar ei: "am fost tare"... eu i-aș întreba unde mai exact a fost tare?). Se cred rotunzi pentru că urcă pe o scena o dată în viață, cu personalitatea iesind din buzunare și urlând în gura mare "curvo!". Vă spun eu... mai e drum lung până să ajungi măcar aplaudat de unul ce a citit o mână de cărti la viața lui. Îi aplaudă specimenele excitate de atât de multă incultură.
Am ezitat a face comparații între noile piese de teatru și consacratele piese ce sunt jucate pe marile scene ale țării sau între actorii mari ai țării cu acele chiștoace ambulante, doar pentru că ar fi penibil să unesc cele două extreme ale societății într-un articol în care nici măcar nu laud pe cineva.
Urmatoarele articole se anunță a fi lipsite de roz. Mi s-a pus pata și acum... e greu să dau cu o cârpă și să dispară urma. Vreau să las o urmă și aici, pe blog.

Seara, zi, dimineață, saptămână sau weekend frumos să ai!