Să credem în minunea Crăciunului... timpul e magic acum!

Uite ca in sfarsit a venit Craciunul, cele trei zile magice, pline de lumina, de cantec si veselie. Ajunul Craciunului e noaptea copiilor! Cred cu tarie ca Sarbatoarea Nasterii Domnului e sarbatoarea copiilor, sarbatoarea zambetelor, a cadourilor… a celor ce au suflet de copil, ce cred in vise, in minuni si in magia Mosului.

Poate pe la unii au aparut deja cadourile sub brad, poate la altii nu, poate nu vor aparea deloc. Totusi, adevaratul cadou pe care il putem primi de Craciun este acela de a simti emotie si bucurie alaturi de familie, alaturi de prieteni, alaturi de cei cu care vrem sa fim cu adevarat in noaptea lui Mos Craciun.

Craciunul pentru mine a fost si este sarbatoarea familiei. Sunt acele cateva zile in care sunt plecata majoritatea timpului de acasa, din nou, dar sunt acele cateva ore care reunesc la masa imbelsugata intreaga familie… mama, tata, fratele, bunica… e o bucurie care imi inunda involuntar sufletul. Imi e greu sa descriu in cuvinte, in silabe, in litere acele momente… atmosfera e cu adevarat o minune, pentru ca familia e o minune, iar eu am parte de minunea Craciunului an de an. Sa multumim cu totii cui trebuie sa multumim pentru bucuria de a avea parinti, frati, bunici si oameni care ne iubesc alaturi de noi… eu, avand o religie crestina, multumesc lui Dumnezeu, fara a ma sfii sa spun acest lucru doar pentru ca cei ce nu au avut bucuria de a descoperi credinta nu stiu sa multumeasca cuiva. Pentru darurile de Craciun, pentru atmosfera de sarbatoare, pentru bradul impodobit, pentru globuri, pentru bucatele alese, pentru mirosul de cozonaci, friptura si vin fiert, pentru colindele ce le ascultam… pentru toate acestea trebuie sa multumim!

Am crezut mereu in minunile Craciunului... De cand ma agatau parintii in clanta(da, eram atat de mica si firava incat, la cate o prostie ma agatau de clanta) si pana azi am fost si sunt patrunsa de fiecare data de o emotie pozitiva in seara magica… Asteptarea… asteptarea mosului era emotionanta de-a dreptul. Stiam ca va veni negresit in fiecare an, stiam ca orice as primi, fie ca se regasea sau nu in scrisoarea asternuta pe hartie cu ajutorul mamei, m-as fi bucurat enorm, doar stiind ca el, batranul bun cu barba alba a pasit in casa mea. Ma bucura teribil gandul ca legenda colipariei noastre, Mos Craciun, a pasit la mine in casa…el si spiridusii, iar renii asteptau pe balcon, acolo unde puneam de fiecare daca cu parintii prajituri si o bucata de carne pentru ca ei sa manance. Da, ii lasam mosului de fiecare data mancare pe balcon, chiar langa usa sufrageriei. Uneori… ii lasam o cana cu apa langa brad… daca ii era sete batranului Mos? Ce frumos era... era bunatatea pura a unui suflet de copil...

Stii ce mai imi place de Craciun? Imi place parfumul Mosului… are el un miros specific. Cu ce seamana? Daca te intorci in timp, in copilaria ta, iti vei aminti. Din pacate astazi cu greu il mai simtim noi, cei mai mari si tot mai prinsi in tutultoasa activitate de sarbatori. Insa… il putem oferi acel miros altora… fratilor mai mici, verisorilor, vecinilor, parintilor… oricui vrem noi! Tin minte ca intram in camera si, pe langa cadourile ingramadite sub brad, mai era ceva schimbat in incapere dupa trecerea Mosului… mirosea a zapada, a iarna, a aer curat… si era rece in camera, pana ma umpleam de emotii si caldura deschizand cadourile. Acela era semnul ca Mosul a trecut cu adevarat pe acolo si nu orice Mos, ci acela adevarat. Care e Mosul adevarat si care nu? Ei bine, asta a fost simplu pentru mine sa descopar inca de la 3-4 ani… mosul acela care nu e "original", care nu e adevarat si de care tot vorbesc copiii ca nu exista sunt toti aceia pe care ii gasim in Mall, la colt de strada, in centrul orasului. Stiam ca Mosul care venea la serbare si care ma intimida atat de tare nu e cel adevarat, dar cunosteam faptul ca el vede tot, el ii transmite batranului cu barba deasta fiecare dorinta a noastra, a celor mici. Asa ca, orice intalnire cu ajotoarele Mosului era o adevarata bucurie pentru mine... ce mai bucurie si cate si mai cate emotii ma cuprindeau... Totusi, care e Mosul adevarat? E tot un raspuns care are la baza inocenta si simplitatea unui copil… e chiar raspunsul pe care mi l-am format tot de cand eram agatata in clanta  - e practic crezul meu in minunea Ajunului… Mos Craciun adevarat e acela care vine in 24 Decembrie, seara, in casele celor care cred in existenta lui… acela e Mos Craciun adevarat! Restul, sunt ajutoarele si spiridusii lui! Mos Craciun adevarat e acel om bun care ne da noua speranta, bucurie, ne reuneste pe toti, ne face mai buni, ne invata sa primim cadouri si mai ales sa daruim!

Asa ca, nu imi ramane decat sa va doresc tuturor ca Mos Craciun adevarat sa treaca prin casele voastre atat pentru cadouri, cat pentru bucuria si emotia pe care o imparte din sacul lui mare an de an, fiecarui om ce are suflet de copil, ce zambeste intai cu ochii in care se oglindeste bucuria Serii de Craciun.

Din nou, va doresc tuturor toate cele bune… sa primiti sub brad macar un sfert din lista aceea lunga pe care o scrieti inca de la inceputul anului. Sa primiti parfumul acela vero ce era cel mai scump la Mall, cartea aceea nou aparuta, ceasul cu cristale si minutar de argint, aparatul foto sau laptopul dorit, telefonul sau fardurile mult visate, bijuteriile, hainele sau noul DVD al trupei indragite, butelia de vin frantuzesc din ’86, portofelul de piele sau pantofii stilati… tot ce voi va doriti sa aveti sub brad, dar cadoul care ti-l doresc si tie sa il primesti este sanatatea. Sanatate, credinta si speranta… acestea sa va fie intai de toate sub bradul magic!

Sa daruiti, sa invatati sa primiti si tot timpul, dar tot timpul, sa multumiti!

Sarbatori adevarate iti doresc!

E seara ghetuțelor lustruite. În așteptarea Moșului...

E seara ghetutelor lustruite... din nou e acea seara unica din an in care daruim bucurie celor mici, celor mari sau... celor ce inca mai cred in Mosu' care oricum exista!!! Daca nu esti de acord cu afirmatia mea... nici nu mai citi gandurile de mai jos.
Ooo... ai continuat sa citesti. Ma bucur mult... impartasim aceeasi idee si mai ales stim ca inca mai avem suflet de copil(si nu e o rusine sa ai sufletul pur!).
Aglomeratie, multe masini, cele doua Mall-uri din Cluj arhipline, mese si locuri ocupate, cadouri, cumparaturi... ambalaje stralucitoare, fundite, cutii de cadouri, pungi stampilate cu fulgi de nea si poza unui batranel carunt imbracat in rosu.
Parca nu mai simt aceeasi emotie de acum 5-10 ani. Si totusi... mosul exista!!! Ne pierdem oare din bucuria sarbatorilor o data ce suntem prinsi tot mai mult in rutina zilnica? Imi parea astazi totul pierdut de farmec, esenta si miros de sarbatoare. Cardul dopat cu lei grei, un ceas scump cumparat iubitei si gata... i-am adus oare atmosfera sarbatorilor de iarna? Bucuria de a-l astepta pe Mosul, emotia descoperirii cadourilor si nerabdarea de a afla cat mai repede ce se ascunde in ghetutele curatate cu atat de multa grija. Asta inseamna sarbatorile de iarna... emotie, bucurie, fericire pura. Si ce emotii aveam in fiecare zi in care venea mosul si pe strada mea... frumoase clipe!
Cum stateam nerabdatori eu si fratele meu asteptand sa apara dulciuri si jucarii in holul lung si intunecat unde ghetutele erau insirate strategic, cat mai aproape de usa pentru ca Mos Nicolae sa indese cu usrinta cat mai multe in incaltarile noastre devenite parca neincapatoare. Pot sa afirm cu tarie ca am avut o copilarie frumoasa si eu si fratele meu! Credeam in Mosul si ne bucuram de fiecare data cand a noastra cumintenie de peste an era rasplatita cu daruri, ori de care ar fi ele.
Mi-e dor, mi-e dor si iar mi-e dor! Cred ca ne e dor tuturor poate ce cele mai speciale momente ale copilariei noastre: sarbatorile de iarna. Ai nostri aveau grija in fiecare an ca surpriza sa fie si mai inedita.Nu stiu cum se facea, dar mosul intra de fiecare data pe sub usa, pe geam sau, dupa cum spunea mama, venea prin calorifer!!! Eu raman la varianta ca Mos Craciun intra pe geam, iar Mos Nicolae pe usa(are el o smecherie si deschide usile copiilor cuminti).

Era seara, iar sufrageria noastra era animata de familia ce astepta nerabdatoare venirea mosului. Tin minte ca nu aveam voie sa mergem in hol... altfel, mosul nu mai aparea. Era poate sfios si nu agrea ideea ca noi, cei mici, sa il vedem. Nu auzeam nimic... fosnet, usa deschisa sau pasi veniti din intunericul holului care si acum mi se pare infricosator noaptea. Timpul trecea, iar noi asteptam, asteptam si iar asteptam. Parintii asteptau si ei cu noi in camera. Cu siguranta nu ne pacaleau si nu puneau ei cadourile... doar erau clipa de clipa cu noi in camera! Deodata o idee nastrusnica imi lumineaza mintea. Fug repede in hol la cel mai apropiat intrerupator si sar cat pot de tare si aprind becul. Miscarea aceasta rapida in care strabateam intunericul de numai 1m al holului era acompaniata de fiecare data de cate un cantec fredonat cat puteam eu de tare... imi era frica de intuneric! Ma gandeam ca Mosul cel batran nu vede unde sa puna cadourile, va gresi pantofii sau poate... va crede ca noi nu suntem acasa daca toate becurile sunt stinse. Stiam eu ca e nevoie sa aprind becul. Dar de fiecare data cand se lumana holul... surpriza!!! Ce crezi ca era? Mosul venise deja! Cine stie de cand erau acolo cadourile iar eu, fratele si parintii il asteptam toti la un loc sa apara. "A venit Mosu', a venit Mosu' !" ... parca ma aud si acum cum strigam topaind din hol si dadeam vestea intregii familii. O ora nu ne mai dezlipeam de la ghetutele curatate. Devoram pe loc un sfert din dulciurile care si asa erau foarte multe, ma infructam din citricele indesate printre pantofi si intorceam pe o parte si pe alta noile jucarii primite. Alor mei, le crestea inima vazandu-ne atat de fericiti... Au fost cele mai frumoase momente ale copilariei mele... Unde mai pui ca de fiecare data suna telefonul. Erau bunicii nostri dragi, bunicul si bunica, ce locuiau in acelasi cartier cu noi si ne anuntau ca Mosul a ajuns deja si la ei. Faceam concurs... la cine ajunge prima data. Dar nu conta, atat timp cat la ambele resedinte ne asteptau dulciuri si cadouri.
Era frumos... este si acum, dar totusi... atunci era altfel! Astazi noi ce putem face... putem multumi parintilor pentru ca luau legatura de fiecare data cu Mosul... ca ne-au facut copilaria frumoasa si ne-au daruit amintiri, asa cum si cat au putut ei. Iar noi, astazi, fiindca suntem mari, sa le daruim si lor putin din atmosfera ce ei ne-o daruiau noua odinioara.
Ghetutele imi sunt curatate, toate cele 10 perechi de incaltari imi sunt insirate strategic langa usa... asa ca nu imi ramane decat sa astept sosirea mosului cu emotie. O fi venit deja in timp ce iti scriu tie? Ma duc sa verific!!!


Sper ca Mosul sa vina si pentru voi toti, in primul rand, cu sanatate multa, intelepciune, speranta si putere sa va duceti la bun sfarsit toate telurile si idealurile pe care numai si numai voi le stiti, le aveti si credeti in ele. Sa vina cu un sac mare de fericire si optimism!