Cautam mereu afirmarea, dar uitam de unde porneste temelia ei

Suntem tineri, avem iluzii si ne lovim uneori de ele atat de tare incat ne doare mult timp lipsa experientei. Ar fi o ipocrizie sa spun ca nu imi place sa risc, sa incerc, sa astept cu tensiune un verdict... ar fi ipocrizie sa spun ca nu imi place sa stiu ca incalc reguli, ca sunt altfel decat ceilalti, ca ma diferentiez de ceilalti tineri ce stau la semafor prin... ceva.
Te las pe tine sa descoperi acel ceva ce face diferenta... picatura de cerneala ce albastreste intregul pahar cu apa, intreaga saptamana monotona poate sau gandirea lipsita de idei duse la extrem.
Si stii ce e stupid si demonstreaza ca nu avem experienta... faptul ca vrem sa treaca timpul repede pe langa noi, ca vrem sa fim mari, dar nici macar noi nu stim ce inseamna varsta la care esti mare, cu toate ca, teoretic, dupa 18 ani, esti considerat de lege matur, major si independent oarecum. Vrem sa facem tot ce fac "oamenii mari", dar uitam de distractia varstei. Vrem sa ne afirmam prea repede, jignind seniorii ce ne-au fost mentori... vrem afirmare rapida, dar uitam sa consolidam continuu fundamentul cunostintelor noastre. Si asa, descriem o teorie a formelor fara fond, fara cunostinte de baza, fara o intelegere deplina a lucrurilor marunte, doar pentru ca vrem sa aparem pe sticla, in reviste, la finalul articolelor si, la urma urmei, pe toate gardurile.
Afirmarea noastra se masoara astazi oare doar in lucrurile materiale? Gandeste-te bine... afirmarea inseamna mai mult decat recunostinta celor ce iti cunosc munca. Afirmarea inseamna recunostinta tuturor pentru ceea ce esti tu... ca om, mai intai de toate, dupa care ea inseamna si recunostinta celor ce iti cunosc sacrificiile, jertfa si munca depusa la temelia unei baze solide a afirmarii tale.
Eu sunt departe de afirmare, mult prea departe. Tu cat de aproape esti?

La Multi Ani celor ce sunt Români cu sufletul !

Din calupul de articole specifice vremii, trebuie sa inaugurez si eu intaiul articol din decembrie cu unu special, dedicat ZILEI NATIONALE A ROMANIEI.
Azi e 1 Decembrie... tam-tam mare in toata tara, mai ales la Alba Iulia unde am renuntat sa ma duc din cauza vremii nu foarte favorabile sederii mele timp de cateva ore bune in mijlocul unei multimi dornice de a fi in locul in care acum 92 de ani a avut loc Marea Unire a Principatelor Romane. Nu, nu am sa intru in detalii istorice, in indici spatio-temporali si termeni pomposi pentru ca istoria nu reprezinta domeniul meu de specializare.
Am sa vorbesc putin despre norocul de a fi roman. Despre mandria cu care ar trebui sa ne rostim nationalitatea, numele tarii si imnul national.
Adrian Muresanu nu a scris degeaba "Desteapta-te, Romane!"...
Cine suntem noi sa facem parodii pe versurile imnului tarii noastre? Bunicii nostri au murit in razboi pentru tara? S-au jertfit ca sa ne fie noua mai bine? Daca raspunsul tau va fi unul afirmativ, am sa iti spun stima si respect pentru ei! Dar si daca asa ar fi fost asa, cine suntem noi sa parodiem emblema tarii? Drapelul, stema si imnul tarii noastre? Nu inteleg de unde izvoraste atat de multa incltura si cum tolereaza atat de multi astfel de comportament. Fie ca e o emisiune de divertisment, o gluma proasta de ipoctiri... cum putem tolera astfel de comportamente? Ganditi-va ca veti avea copii de 3-4-10-14 ani. Daca asta vad ei la televizor, cat respect credeti ca vor avea mai incolo pentru tara lor? Si ne mai miram ca pleaca toti tinerii din tara. Au plecat, pleaca si vor mai pleca. De ce? Pentru ca, in primul rand, nu le este bine aici, pentru ca s-au saturat de sistem(sanitar, educational, politic, administrativ etc.), de toate loazeke promovate mai mult decat adevaratele valori... Dar cum ramane cu educatia pe care unii dintre ei niciodata nu au primit-o? Si aici e vorba de educatia primita de la parinti, primita de la profesori, de la sistemul educational mort deja, de educatia primita de pe ecranul televizorului, de educatia primita pe strada, in institutiile statului, oriunde.
Asta e problema la noi... ne place sa ne batjocorim emblemele tarii. Ne place sa ne stricam imaginea tarii prin fapte tiganesti, prin vorbe si injurii balcanice. Ne place sa consideram Romania in inima Balcanilor, dar uitam ca in centrul tarii noastre sunt Carpatii si nu Balcanii. Uitam ca dacii si romanii sunt stramosii fiecaruia dintre noi, uitam ca spatiul carpato-danubiano-pontic ne apartine. Uitam sa ne educam copiii, prietenii sau fratii mai mici, uitam sa le aratam ce e respectul fata de tara, fata de Echipa Nationala a Romaniei de orice vrei tu, fata de cei ce au dus pe umeri numele unei natiuni intregi. Nici nu stim ca la noi in tara traiesc adevarati campioni mondiali. Iar campioni mondiali nu sunt doar la fotbal si la sport. Sunt si la debate si la geografie si la mai multe. Sunt cei mai buni din lumei aici, la noi in tara... sau cel putin au fost, pentru ca au plecat acolo unde au primit respectul cuvenit. De ce? Pentru ca noi nu stim sa ii respectam(o parte din noi!!!)... si nu e vina lor! E vina celor ce spulbera orice vis si aspiratie a campionilor romaniei. Pe ei trebuie sa ii condamnam pentru ca tinerii romaniei fug precum evadatii din tara noastra, nu pe cei ce scapa de aici si-si croiesc o viata si un statut social mai bun. Ma intreb eu peste 10 ani de unde iti voi scrie oare pe blog...
Care cred eu ca ar fi scaparea? Ei bine... educarea tinerilor pe linie nationalista si respect fata de tara! De ce sa ii facem sa se simta prost ca sunt romani? De ce sa nu citeasca intai de toate literatura romana, dupa care sa treaca la HappyPotter sau HarryPotter si alte magarii? Basmele colipariei mele culese de Camil Petrescu or fi oare invechite pentru ei?
Am citit multe statusuri astazi pe messenger despre Romania. Ba pe facebook circulau tot felul de lozinci si poezii patriotice, ba drapeluri fluturate in vant apareau la avatarele unora, ba ne mai aminteam de cate un cantec patriotic din Cebaclul Flacara si il trimiteam pe facebook sub forma de link youtube. E bine, pana acum e bine! Dar ce ar fi daca noi toti, am avea aceasta atitudine de oameni mandri ca suntem romani si maine, si in seara de Craciun si de Anul Nou si in fiecare zi din an. Ce-ar fi daca nu ne-ar fi rusine sa cantam imnul tarii si sa il invatam obligati in scoli? Ce-ar fi daca ar trebui sa invatam obligati istoria si geografia tarii noastre?(nu, nu se invata azi in scoli istoria si geografia Romaniei, crede-ma pe cuvant!!! se spune doar ca se invata) Ce-ar fi daca nu ar mai rade ca needucatii de fiecare data cand se canta la o festivitate imnul tarii noastre? Ce-ar fi daca... ar avea mai mult respect pentru valorile nationale si implicit pentru ei insisi?

Eu nu-ti dau sfaturi sau ponturi gratis. Dar iti spun ca... atunci cand razi de tara ta, razi de tine, de identitatea ta si a familiei tale! Atunci cand spui ca tara ta e de cacat, spui ca tu esti de cacat!(regret exprimarea, dar a devenit deja un cliseu) Pentru ca tu faci parte din tara ta. Iar daca tu nu ai curajul de a schimba ceva, de a face sa fie mai bine, lasa-i macar pe altii sa incerce!

La Multi Ani doar celor ce isi iubesc tara, ce se considera romani, ce iubesc palinca si cozonacul romanesc, ce isi cunosc frumusetile tarii si istoria stramosilor, ce inca mai mananca produse romanesti si mai stiu macar doua strofe din imnul tarii noastre.

La Multi Ani celor ce sunt Romani cu sufletul!

Scoala vietii... ai trecut prin ea?

Apar pe blog cu un alt articol...am iar ceva pe "suflet", vreau sa ma descarc(poate) sau pur si simplu imi e dor de blog. In articolul ce deja ai inceput sa il citesti ma voi axa pe...adevaratele valori ale vietii, moralitate, orgoliu si evident...respect!
Din pricina unor "intamplari" ciudate, dar din care am avut totusi de castigat vreau sa trag anumite concluzii. Sa sesizez poate unele greseli ale "oamenilor mari". Eu...mai am multe, foarte multe pana sa fiu "o tantii", pana sa imi controlez viata cu propriile-mi forte, dar totusi ... pot sa imi dau seama de ce e bine si ce e rau! De ce e frumos si ce e urat...de adevaratele valori ale vietii! De numai cateva zile...cineva imi amintea de "scoala vietii". Eram totusi intr-o scoala, iar cel ce ne vorbea despre adevarata scoala, era cel ce in feicare zi da note, teste, asculta elevi sau corecteaza extemporalul, dupa cum il numeau ai nostri parinti(hartoage ce pentru noi conteaza acum... doar aparent). Nu mi-a spus multe... a spus doar atat:"daca ati ajuns aici, inseamna ca ati trecut si prin scoala vietii, nu doar prin scoala". Celor ce au constientizat macar o data ca...au trecut prin scoala vietii le spun doar atat: nu ati trait degeaba!
Ce e oare scoala vietii? Ce putem invata de aici? Ce beneficii ne aduce? Nu stiu ce beneficii iti aduce(esti diferit/a fata de mine - ai propriile dorinte si aspiratii), dar crede-ma pe cuvant ca... la un moment dat iti va aduce mai multe beneficii decat te-ai fi gandit vreodata! Vei avea perioade in care vei descoperi zi de zi lucruri noi, vei face fata unor presiuni imense, vei trece peste situatiile ce iti pun rabdarea la incercare, vei cunoaste oamenii si caracterele lor, dar mai presus de toate te vei cunoaste pe tine!
Sa ai curaj, incredere, vointa si ambitie in ciuda greutatilor si a piedicilor inseamna ca ai invatat ceva de la viata. Inseamna ca...ai invatat sa lupti - sa te ridici in picioare dupa ce viata iti da o palma si...peste catva timp sa ii dai si tu ei doi pumni! Asta inseamna sa ai ambitie - sa ai curajul sa te ridici, sa iei totul de la zero si...sa-ti atingi tinta mereu.
Scoala vietii inseamna experienta! Inseamna capacitatea de a rezolva situatii limita...de a gandi la rece. Imagineaza-ti ca...primesti o veste sau un raspuns la care nu te astepti. Cum reactionezi? Incepi sa te hazardezi, sa te uimesti de cele auzite, sa casti ochii precum doi pepeni?(nici macar cepe) Consider ca...aceste reactii demonstreaza caracterul slab - faptul ca nu esti capabil sa te controlezi, nu esti pregatit ca sa gandesti inainte de a vorbi. Uneori reactionam "ca prostii"(de-a dreptul ca prostii)...ne lasam condusi de prostie. Ei bine...daca am fi trecut prin scoala vietii prostia nu ar mai exista. Am fi invatat din greselile trecutului - am fi invatat sa ne controlam si sa gandim la rece. Sa gandim rational, lucid, cu mintea limpede; ca doar de asta suntem oameni fara dunga rosie pe spatele buletinului ... ca sa gandim lucid!
Scoala vietii te invata sa si pierzi, dar te invata sa si castigi. Uneori, e mult mai greu sa invatam sa pierdem, decat sa invatam sa castigam. Nu vrem sa acceptam ceea ce suntem si ceea ce am pierdut. Bucura-te mai bine chiar si atunci cand ai pierdut! Vei invata din greseli, iar a2-a oara nu vei mai pierde.
Cand afirma acea persoana despre noi ca "am trecut prin scoala vietii" nu se referea doar la "cele facute de noi pana atunci" ci...se referea la cele invatate de noi inafara scolii. Respect corectitudinea si curajul de a recunoaste ca...viata are scoala ei, iar educatia are alta scoala. Era a2-a oara cand, acel om, imi vorbea despre valorile vietii, ma incuraja prin vorbe putine, dar mari. Era doar a2-a oara cand...intalneam acea persoana, dar auzisem despre firea calda si bunatatea cu care acesta incuraja si dadea speranta celor ce au absolvit in viata putin din clasele vietii. Nu are importanta daca in viata esti primul, al 2-lea, cel din mijloc sau ultimul. Conteaza ca ai avut curaj sa participi, sa cauti experienta, sa cauti sa ramai cu ceva din actiunile tale.
Sa treci prin scoala vietii inseamna si sa... stii multe, sa vorbesti despre multe, sa dai sfaturi, sa interpretezi vorbe, sa gandesti,sa vorbesti si sa scrii mai intai cu sufletul, din emotile traite. Din fiorul ce te-am patruns de atatea ori...
Poti sa ai un trecut bogat, plin de aventura si tot ce vrei, dar sa lasi uitarii totul. Sa nu inveti nimic din trecut, sa nu te bucuri de trecut, sa uiti de oamenii care ti-au pus mana pe rana(oameni al caror comportament l-am putea aplica si noi). Toate astea inseamna sa nu fi invatat nimic de la scoala pe care viata ti-o ofera! Dupa ce treci prin astfel de experiente si mai ales, inveti ceva din ele...esti altfel; te simti diferit - esti mai matur! Gandesti intai cu capul, iar sa gandesti cu capul nu inseamna sa...stai tot timpul inchis in casa, sa nu bei, sa nu te indragostesti, sa nu inveti, sa nu sari cu parasuta, sa nu risti, sa nu ai aspiratii, sa nu ai teluri marete...sa nu iti traiesti viata. Nicidecum! Inseamna toate astea, dar facute cu responsabilitate! In astfel de momente descoperi candoarea si sensul vietii, adevaratele valori ce nu se limiteaza doar la partea materiala(poate nu se rezuma deloc la tot ceea ce e palpabil), ci e vorba de mai mult. Daca ajungi sa descoperi lucrurile in care te ragasesti pe tine si lucrurile in care crezi cu adevarat, consider ca ai trecut prin scoala vietii! Ai ales dintr-o paleta bogata de optiuni ceea ce iti place si mai ales ai curajul sa spui ceea ce iti place, sa demonstrezi ce vrei cu adevarat si SA LE INCHIZI GURA ALTORA prin ceea ce faci doar pentru ca TU POTI, TU ITI PERMITI - TU AI TRECUT PRIN SCOALA VIETII!




"Studiile uitate si neglijate nu sunt totdeauna cele mai rele: uneori sunt chiar cele mai bune. Cultura este ceea ce ramane dupa ce ai uitat ce ai invatat."

Respect şi nimic mai mult !

E vineri...seara, evident! Şi am iar timp de pălăvrăgeală...
Intru direct în subiect, nu te mai aburesc...dacă ai citit cumva la rubrica “despre mine” ai văzut că ultimul lucru pe care l-am scris a fost “Îmi place să te respect, atâta timp cât mă respecţi şi tu pe mine” – aceasta e deviza mea, definitia felului meu de a fi; Se ştie...în momentul în care oricine m-ar călca în picioare – fie prin lipsa de respect, fie prin bătaie de joc pentru munca mea sau pur şi simplu spunându-mi “nu mă interesează”- erup precum un vulcan! Izbucneşte în mine un gram de răutate, iar asta nu îmi place deloc. Tutuşi, acel gram, e pentru mine precum un măr stricat dintr-un coş plin cu mere bune care, mai devreme sau mai târziu, le va strica pe toate celelalte. Adică îmi stric(asa cum se strică merele) părerea despre acele persoane şi...stricată rămâne, oricât ar încerca să crească în ochii mei! vor creste, îmi vor deveni poate apropiaţi, dar momentul în care nu a existat respect va umbri relaţia mea cu acele persoane...voi fi rezervată mereu...voi tine garda sus cu multă precauţie!
Adică: daca tu, azi 18.09.2009 (sper că am ghicit ziua), nu mă respecţi, eu nu te mai respect pentru mult prea mult timp încolo! poate e o prostie(uneori chiar e), dar asta nu o pot schimba. Şi ştii de ce? Pentru că mă gândeam mereu...de ce sunt atâţia oameni cretini(de-a dreptul cretini) şi răi...pur şi simplu răi! De ce unora nu le pasă de mine când eu, nu i-aş fi jignit, supărat sau dispreţuit nici măcar cu un gând...asta mă exasperează , mă face să urăsc acele persoane şi să le calc în picioare cu fiecare ocazie...din acel moment acele persoane sunt un “nimeni” pentru mine(gaseşti într-un articol mai vechi conceptul, definitia mea pentru “nimenii” întâlniţi de mine). Iar asta e o prostie pentru că aş putea să fiu indiferentă - să spun că...asta este, ăa va trece. Aş putea să las de la mine, dar aici apare problema ... cum să las de la mine dacă, înainte ca ei să nu mă respecte, eu mă purtam mult prea bine, prea frumos, prea manierat şi prieteneşte cu ei. Iar dacă stau bine să mă gândesc e puţin, puţin orgoliu în modul în care reacţionez după incidentul cu lipsa respectului...ridic pur şi simplu un zid între mine şi acea persoană.
E ceva de genu...ai o uşă, baţi nişte cuie, iar când le scoţi mai rămâne ceva. Oare ce? Urmele..de’a dreptul nişte găuri urâte de tot! Aşa e şi cu mine...mai rămâne acel gust amar, amintirea acelei clipe în care acelor persoane nu le-a păsat de mine, iar pentru că o dată(e destul să se întample doar o dată) ei nu s-au gândit la mine mă face să cred că şi la următoarea ocazie vor face la fel...mi-e frică să nu existe a2-a ocazie în care ei nu mă vor respecta, iar pentru asta zidul va rămâne între mine şi ei mereu. Evident...vor exista portiţe...vom putea trece de o parte şi de alta, dar portiţa va scârţâi...va trebui să fie unse cu mult prea mult respect ca să o pot deschide mereu, cu placere...
Fiindcă respectul e substanţa, licoarea magică, cu care oricine m-ar putea cuceri, oricine mi-ar putea stârni admiraţia pentru că...pur şi simplu a fost educat şi are respect, aş putea vorbi la nesfârşit. Aş putea enumera o listă lungă, mult prea lungă, de exemple de lipsă de respect... totul se rezumă la respect! Iar aici nu mă refer la exemplele tipice...adica vorbeşte profa la scoală, iar eu ma ăprnesc şi vorbesc mult prea mult peste sărmana femeie! Evident că nu e vorba despre doar atât...este şi aceasta o lipsă de respect, dar e lipsa de respect şi atunci când nu dai şansa cuiva să se afirme, nu dai mâna la greu şi multe altele. Aici trebuie să intervin ...mereu vreau să le fie bine şi celorlalţi, nu numai mie...uneori stau şi mă gândesc de ce fac asta- nici eu nu mă înţeleg- . stau pur şi simplu şi caut să debitez variante care ar fi bune atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi, iar acesta e şi motivul pentru care erup, reactionez atât de dur atunci când alţii nu se gândesc la mine, când alţii nu se pun în situaţia mea – doar pentru că eu mă pun în a lor mereu! Doar pentru că ei au făcut primul pas greşit şi nu m-au respectat (când eu o făceam) declanşează în mine dispreţul. De-a dreptul dispreţul (uneori chiar îmi pare rău pentru aceia care...nu au un caracter puternic, demn, care nu sunt adevăraţi oameni, care nu gândesc cu capul, care nu au pic de raţiune)
Când eram mica îmi spunea mereu mama: “ ce ţie nu îti place, altuia nu îi face” ...am crescut, iar acesta vorbă am definit-o altcumva...şi se mulează perfect cu personalitatea mea. Ţi-am mai spus-o şi ţi-o mai spun :” Îmi place sa te respect, atâta timp cât mă respecţi şi tu pe mine”. Iar asupra acestei idei voi reveni cu siguranţă!
...când? nici eu nu ştiu...poate după ce nu mă va respecta cineva, iar acel gram de dispreţ mă va împinge să îl calc în picioare printr-un articol generalizat...
Până atunci...respectă-i pe cei din jur, căci aşa te respecţi pe tine însuţi!!!


P.S. am ezitat să îţi vorbesc direct, să mă adresez în mod direct doar pentru că...nu s-ar fi cuvenit să fi spus că :”tu esti un cretin” şi toate celelalte
Apropo...mulţumesc pentru că ai avut respectul şi răbdarea de a citi gândurile mele!