Bun venit weekend drag!

Buna dimineata!
E vineri, e soare la Cluj(-Napoca), eu astept nespus sa plec la Timisoara(abia peste o luna, insa eu astept), in cateva ore voi fi din nou in Retezat si asta ma impinge sa va propun pentru astazi o melodie tot din copilaria mea. Pana atunci insa... mai avem de povestit caci e dimineata, iar cafeaua inca are aburi parfumati.
Ma gandeam la subiectul meserie vs. vocatie. Insa consider ca e un subiect mult prea amplu pentru un inceput domol de weekend. Insa pana voi reveni pe tapetul blogului cu un astfel de articol iti las tie timp de gandit despre ce inseamna o meserie si ceea ce inseamna o vocatie. Tu ai o vocatie sau doar o meserie? Le ai pe amandoua, niciuna?
Intr-un articol viitor voi reveni cu o explicatie si o diferentiere mai clara dintre cele doua componente de baza ale vietii de zi cu zi, caci consider mai mult decat necesara descoperirea unei vocatii pentru a afirma dupa o varsta ca avem o viata frumoasa... iar pentru asta m-am documentat eu inainte. Stai pe aproape!

Inceput de weekend la fel de frumos ca al meu pe ritmuri de Hi-Q - "Buna dimineata"!

Astazi mi-a zambit. Un zambet pentru tine!

Azi mi-a zambit. Avea un suras plin de speranta, pur si atat de special.

I-am zambit oarecum cuprinsa de grija zilei de tocmai se deschidea... i-am zambit pentru ca se uita la mine cu ochii lui mici si rotunzi precum la o jucarie mare de plus. Ma privea atent, fara nici o miscare. Imi parea totul ludic. Intru in jocul lui si uit de toate... respir parca aerul acelor dimineti in care mergeam la gradinita. Era un miros aparte...
Semaforul e verde deja. Imi doream ca intersectia sa fie mai lunga, sa il privesc cum se pregatea sa imi ofere un zambet. Eram aproape de statie deja, nu ma simteam confortabil... intrasem in jocul lui, eram deja cu gandul la copilarie si nu imi zambea. Insist totusi si il privesc si eu asteptand ca fata ghemotocul ascuns printre hainutele micute sa se lumineze... sa emane lumina si fericire doar pentru mine. Caciulita ii acoperea mare parte din chipul ce transmitea cruda simplitate. In sfarsit, mi-a zambit. M-a rasplatit... cu un zambet!
Usile aproape ca se inchid dupa ce calatorii se urca unul cate unul ... sar speriata din troleibus... o iau la fuga si zambesc trecatorilor grabiti. In gandul meu imi repetam "mi-a zambit, mi-a zambit!". Stiam ca pe chipul meu era zugravit acel suras copilaresc, acea bucurie ce aparea mereu pe chipul nostru atunci cand eram doar un ghemotoc ce emana iubire.

Da, cu un zambet de copil dimineata mea a devenit mai insorita, mai calda, mai plina de iubire... mai speciala! Parca vad si acum surasul copilaresc ce-ti da satisfactie si bucurie doar privindu-l. Zambetele sunt molipsitoare... el mi-a zambit, eu i-am zambit...

Iti zambesc si tie acum!