Tac, înghit în gol și mă abțin să nu arunc vorbe ... oare?

Titlul sugestiv si in tema cu articolul... sau cel putin cu prima parte(nici de aceasta data nu stiu in ce directii imi vor navalii gandurile). Cu toate ca am o stare atat de buna, optimista si cu moralul ridicat, uneori imi mai amintesc de fazele aceelea naspa in care varsta sau din pacate statutul nu mi-au permis sa spun mare lucru. Ma urmaresc acele momente si cu groaza iti spun... mi-au marcat copilaria mea de pui de om razvratit. Nu cred si nu cred si bag mana in foc si pariez ca nu este tanar, liceean, copil... putin mai razvratit, cu punct de vedere si perceptii solide, caruia sa nu ii fi fost impus sa nu isi spuna parerea, macar o data in cariera lui vasta de tanar ce se distreaza clipa de clipa pana la epuizare, atunci cand vin ăia - caci alt statut in vocabularul meu nu merita sa primeasca- vin ăia si mint cu nesimtire. Iar ei, ei tinerii ce sa spuna... caci ei au 14-16 ani, sunt copi i(Doamne, cat le-as dori unora dintre ei sa se mai simta inca copii... sa le iau toate greutatile asa cu mana, cum lua bunica faina din sac). Si ce daca ei sunt copii? Sunt oare handicapati si nu pot gandi asa, putin? Nu delimiteaza binele de rau, apa de vin?
Lumea e proasta, proasta, proasta si iar proasta(nu, stai linistit, nu vreau sa am eu statutul de cea mai desteapta dintre prosti... vreau doar sa ma indepartez cat mai mult de prosti). E plina lumea de imbecili, nemernici si oameni ce te-ar calca in picioare cu fiecare ocazie. Parca am fi niste struguri gata sa fie zdrobiti cu brutalitate de catre picioarele gospodarului a carui calcaie abia asteapta sa mai striveasca cate un bob si inca unul pana ii simte sucul printre degete. Asa e si cu oamenii ăia... vor sa te striveasca, sa te faca sa nu vorbesti, sa iti impuna ei limite, iar pe deasupra se mai si numesc "oamenii libertatii". Oamenii cui? Sa nu mai mintim... sa nu mai umplem sacul spart cu vorbe dulci caci pe partea mea, ramane mereu spart. Dar cum ramane cu cei de 14-16 ani care... care saracii tac, inghit in gol si asculta. Care primesc ordine precum niste robi, care nu indraznesc sa-si spuna parerea, sa se faca ascultati... care nici macar nu indraznesc sa duca o conversatie cu ăia, cei ce le dau frica de a socializa. Pentru ca ăia, la randul lor au sechelele comunismului si, evident, o batrana la 60 de ani nu ii da tanarului de 14 ani puterea sa vorbeasca. Nu ii da ascultare cu toate ca... de cele mai multe ori copiii ne dau cele mai dureroase lectii. Dar ne e frica sa primim cate o remarca de la ei si atunci... nu ii lasam sa vorbeasca, nu le dam dreptul la replica, la propria parere... nu le dam dreptul sa aleaga si sa spuna adevarul chiar daca el doare!

Maine iau parte la Gala de premiere a celor mai buni elevi Clujeni. Ma intreb ei... ei de cate ori au tacut, inghitit in gol si abtinut sa nu arunce vorbe... Si uitandu-ma la mine ca parte a celor prezenti maine acolo sau mai bine, raportandu-ma la ceilalti premianti, pentru a nu fi subiectiva, toti cei pw care-i cunosc, si unii imi sunt chiar prieteni buni pentru ca, se pare, cine se aseamana se aduna, nu sunt guvernati de principiul "tacerii". Sunt guvernati de pareri expuse, replici si puncte de vedere spuse atunci cand e nevoie... pentru ca numai asa s-au afirmat, s-au facut cunoscuti si au ajuns astazi sa reprezinte excelenta. O parte sunt prietenii mei, dar mai este o parte... aceea care sta in umbra, fara curaj, fara aspiratii si cu frica in buzunar. Cine e oare de vina pentru ... pentru nesiguranta lor?
Tac, inghit in gol si ma abtin sa nu arunc vorbe... de ce sa nu dai sansa unui tanar? De ce sa nu le dam incredere, sa ii lasam sa vorbeasca, sa avem incredere in ei, in varsta lor frumoasa... sa dam o sansa cat mai multor copii sa vorbeasca!!! Eu, incep chiar de azi. Nu mai vreau sa gresesc si poate sa spulber increderea in sine a unui copil ce are dreptul sa aspire la tot ceea ce e mai frumos si bun pentru el.
E sansa lor, iar noi suntem exemplul pentru ei... exemplul pe care noi poate ... nu l-am primit!


Bucura-te copilareste de iarna, cititor ce ai ajuns deja la final de articol!

Flacara s-a stins, a ramas doar generatia in blugi

Azi, fericita pentru ca in sfarsit este weekend si am luat parte in ultimele seri la cateva concerte cu muzica mai mult decat buna, m-am grabit sa dau search-urile tipice din fiecare weekend pentru a fi la curent cu tot ce-i nou in lumea buna. Azi, dar si ieri am aflat unele vesti ce nu mi-au indus o stare prea buna... cea de azi insa cred ca a intristat multi romani ce inca mai fredoneaza cu aceeasi dragoste cantecele cenaclului. Da, e vorba de Paunescu, poetul si omul de cultura ce mai aducea in tara noastra o farama de cultura. Era printre putinii oameni de cultura din romania ce mai aparea pe la televizor, ce a schimbat mentalitati si a facut multi romani sa fie mandri ca se trag din sangele traco-roman.
Paunescu se identifica cu cenaclul sau cu flacara ce a adus mereu in sufletele romanilor o alinare pentru ceea ce insemna pe atunci perioada comunista. Cenzura, poezie si cantec, asta era speranta pentru ei, cei ce veneau cu miile in salile si stadioanele neincapatoare pentru a forma un foc imens al cenaclului. Si acea flacara inca mai arde in inimile celor ce au crescut o data cu cencaclul, celor ce iubeau acel fenomen cultural. Cencalcul a fost oaza spre cultura, hrana pentru suflet si arta... evadarea si fuga de saracia culturala.
Multe dintre cele mai frumoase cantece ale folkului romanesc au luat nastere in poala cenaclului, din emotia culturala ce ii cuprindea pe artisti. Nume precum Mircea Vintila, Marius Batu, Magda Piskas, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Doru Stanculescu, Dinu Olarasu, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Victor Socaciu sau Vasile Seicaru ne amintesc de acel fenomen inedit.
Pentru moment, mi-as dori sa traiesc cateva ore in acea imbulzeala de oameni ce veneau saptamana de saptamana in serile de luni si nu numai la intalnirile cenaclului . As vrea sa cant pentru moment impreuna cu multimea "Nebun de alb", "Pustoaico" sau "Ruga pentru parinti"... sa fi fost parte din istoria ce tocmai a trecut pe langa noi...
Ma grabesc... am sa plec la festivalul folk unde cu siguranta cantecele cenaclului vor rasuna din nou. Magda Puskas si Emeric Imre vor fi doi dintre cei ce au facut parte din cenaclu si alaturi de care azi ne vom aminti cu siguranta de cel de a fost odata flacara - Paunescu.
Daca azi flacara s-a stins, cine a ramas? Am ramas noi, geneeratia in blugi! Am ramas noi, cei ce inca mai pastram flacara cenaclului in sufletul nostru, cei ce inca mai ascultam cantecele cenacului si inca mai invatam cate ceva din vibratia emotionala ce ne-o transmit cantecele nemuritoare. Au ramas cei ce se infructa din cultura....

Vroiam sa iti recomand pentru azi o auditie placuta ... ceva din cantecele cenaclului. Caut, caut si iar caut prin lista de melodii, dar nu o gasesc pe cea portivita. Nu stiu la care sa ma opresc, pe care sa o aleg... sunt zeci care imi plac la nebunie si zeci pe care le fredonez cu aceeasi bucurie pe care am avut-o atunci cand le-am ascultat pentru prima data acum ceva ani. Nu gasesc melodie potrivita... nu stiu la care sa ma opresc! Ce sa insemne asta oare?

Articolul de azi vine cu un bonus, un articol scris cu ceva luni in urma: se numeste "Generatia-n blugi... trecut, prezent si viitor!"
http://andreeacira.blogspot.com/search/label/genera%C5%A3ia%27n%20blugi   ... aminteste de acea "generatie in blugi", de anii in care...