Cautam mereu afirmarea, dar uitam de unde porneste temelia ei

Suntem tineri, avem iluzii si ne lovim uneori de ele atat de tare incat ne doare mult timp lipsa experientei. Ar fi o ipocrizie sa spun ca nu imi place sa risc, sa incerc, sa astept cu tensiune un verdict... ar fi ipocrizie sa spun ca nu imi place sa stiu ca incalc reguli, ca sunt altfel decat ceilalti, ca ma diferentiez de ceilalti tineri ce stau la semafor prin... ceva.
Te las pe tine sa descoperi acel ceva ce face diferenta... picatura de cerneala ce albastreste intregul pahar cu apa, intreaga saptamana monotona poate sau gandirea lipsita de idei duse la extrem.
Si stii ce e stupid si demonstreaza ca nu avem experienta... faptul ca vrem sa treaca timpul repede pe langa noi, ca vrem sa fim mari, dar nici macar noi nu stim ce inseamna varsta la care esti mare, cu toate ca, teoretic, dupa 18 ani, esti considerat de lege matur, major si independent oarecum. Vrem sa facem tot ce fac "oamenii mari", dar uitam de distractia varstei. Vrem sa ne afirmam prea repede, jignind seniorii ce ne-au fost mentori... vrem afirmare rapida, dar uitam sa consolidam continuu fundamentul cunostintelor noastre. Si asa, descriem o teorie a formelor fara fond, fara cunostinte de baza, fara o intelegere deplina a lucrurilor marunte, doar pentru ca vrem sa aparem pe sticla, in reviste, la finalul articolelor si, la urma urmei, pe toate gardurile.
Afirmarea noastra se masoara astazi oare doar in lucrurile materiale? Gandeste-te bine... afirmarea inseamna mai mult decat recunostinta celor ce iti cunosc munca. Afirmarea inseamna recunostinta tuturor pentru ceea ce esti tu... ca om, mai intai de toate, dupa care ea inseamna si recunostinta celor ce iti cunosc sacrificiile, jertfa si munca depusa la temelia unei baze solide a afirmarii tale.
Eu sunt departe de afirmare, mult prea departe. Tu cat de aproape esti?