Si daca... de Mihai Eminescu

"Lumea toata-i trecatoare", chiar marele poet o spunea... insa azi unii dintre noi scoatem din cotloanele sufletelor noastre un gand, o amintire, o asociere proprie pentru ceea ce a fost Eminescu odata, Eminescu astazi.

Intr-o goana nebuna, haina si de neinteleas dupa bani, putere, popularitate uitam sa ne hranim cu poezie, cu slove printate de-o mana tremuranda pe-o foaie ce-a simtit emotia scrierii, emotia creatiei, emotia atingerii unui om de geniu... in goana noastra ne aducem aminte, de prea putine ori, de ce ne-au scris poetii, ce ne-au lasat, ce ne-au oferit... si ne pierdem.

Despre Eminovici, s-au scris multe si se vor mai scrie cu siguranta, insa cel mai mult si cel mai mult si mai mult ma fascineaza de-a dreptul conditia omului de geniu, felul in care el era perceput atunci si oglindirea lui astazi, 162 de ani de-atunci... mi se par atat de actuale abordarile eminesciene, perceperile si forma lucrurilor, atat de bine traduse pentru noi sentimente comune si trairi firesti, insa atat de candide atunci cand sunt receptionate de-un geniu si talmacite pentru negenii.

Caragiale spunea ca Eminovici era precum un om al extremelor, un introvertit desavarsit si, in aceeasi masura, un extrovertit veritabil. Sa percepi emotiile la intensitate maxima, oricare ar fi ele, sa percepi senzorial freamatul naturii, sa privesti inconjuratorul cu un ochi mai mult decat toti ceilalti, sa te bucuri de o inteligenta sclipitoare transpusa mai apoi prin scriere si totusi sa mai ai curajul sa iubesti, sa tanjesti, sa suferi dupa o Veronica... consider ca e o joaca a sortii, ca sa nu o numesc o ironie, si un tribut pe care, pana si omul de geniu, luceafar al poeziei, il ofera firescului. Pentru ca, una peste alta, Eminovici era un normal, intr-o sfera a lui, insa un ins criptat, incifrat si anormal chiar pentru aceia ce refuza a-si deschide mintea, viziunea, abordarea.
 
Si daca...

Lansare de carte si concert Dinu Olarasu cu surprize!

Ieri, 5 martie, Dinu Orasaru a lansat, unde altundeva decat in La Port, cartea sa de poezii numita Vama. Momentul incepe cu introducerea frumoasa facuta de Ionut Mangu despre sensibilul artist Dinu Olarasu, urmata de preluarea sefiei microfonului a editorului acestei carti, Valentin Hasder. Acesta doreste sa ne dovedeasca faptul ca Dinu Olarasu scrie bine si citeste la intamplare poeziile cu numarul 15(“Oase de cer”) si 63(“Licitatie). Dupa alte cateva minute in care editorul ne familiariza cu poetul, apare si acesta la microfon impletind mai apoi poezia cu muzica, versurile cu notele si emotia cu timpul ce se scurgea placut. Seara a curs mai apoi linistit, cu poezii citite de catre editor si versuri cantate de Olarasu. La cererea artistului, apare langa el si tanara folkista Miruna Pascu alaturi de care imparte melodia “Zece ani” intr-un duet improvizat. Pentru ca Dinu Olarasu este poetul ce-si canta versurile, ne-a cantat in continuare sentimentele si emotiile ascunse in melodiile lui.

Ionut Mangu revine la microfon pentru a ne canta si el, insa momentul lui este interupt de aparitia subita, spre uimirea tuturor, a unei frumoase mirese. Aflam povestea de iubire a celor doi proaspat casatoriti, inceputa la Iasi, dupa un concert Dinu Olarasu, continuata se pare timp de trei luni pe acorduri de iubire ce-au dus si la o nunta de la care se pare ca mireasa a fugit pentru a-l intalni pe Dinu Olarasu. Apar apoi nasii, mirele si cameramanul. Totul era o coincidenta frumoasa atat pentru miri cat si pentru cei prezenti in acele momente in ceainarie. Dupa cum ne spune Izabela, cea mai buna prietena a miresei, coloana sonora a filmuletului ce continea poze cu cei doi miri era defapt tot o melodie de-a lui Dinu Olarasu, care alta decat “N-ai nevoie”. Una dintre cele mai frumoase melodii ale folkului romanesc este categoric si aceasta, pe care Dinu Olarasu a cantat-o pentru proaspetii casatoriti. Lavinia si Marian Dobrea primesc si un cadou de nunta din partea artistului, si anume melodia “2000 de ani” cantata special pentru acestia, precum si piesa “Naspa”. Spre surprinderea tuturor, apare si nasul la microfon ce ne canta doua melodii, una dintre acestea fiind si cea a lui Victor Socaciu, “Tata si caii”. Nuntasii mai raman putin in La Port dupa care se intorc grabiti la petrecere. Trebuie sa le uram si noi, echipa de la Evenimente in Cluj, o viata frumoasa inspirata mereu de muzica lui Dinu Olarasu si casa de piatra!

Dupa evenimentul neasteptat Ionut Mangu reapare la microfon continuandu-si repertoriul compus din piesele proprii precum:”Inca o zi”, “Fantezii duminicale”, “Raspantii”, “Hasuri” si “Dana”.

Nu pot sa inchei fara a aminti de momentele surprinse se mine pe  partursul serii de lansare a cartii, clipe in care vedeam ici-colo cate o persoana cu ochii atintiti in cartea lui Olarasu… ii vedeam cum raman cu ochii lipiti de pagini, cum se pierd printre amintiri si dau voie gandului sa fuga departe… sa fuga acolo, in Vama.

Siteul unde puteti vedea si poze, precum si siteul oficial al articolului este:

http://evenimenteincluj.ro/2011/03/06/lansare-de-carte-si-concert-dinu-olarasu-cu-surprize/

Maria Magdalena Danaila recenzie concert 3 Februarie

In 3 Februarie in Irish and Music Pub a fost o seara mai mult decat placuta, in compania unei artiste, cantautoare si actrita, plina de o sensibilitate rar intalnita, ce a transmis emotie, sentimente pure si trairi intense publicului clujean adunat in aceasta seara de joi a folkului sub felinare in Irish and Music Pub – Maria Magdalena Danaila. Artista galateanca, castigatoare a numeroase premii precum Trofeul “Chitara de argint” Reghin, “Toamna Sibiana”, Trofeul “Poarta sarutului”, “Medias, cetate seculara” sau Premiul de Excelenta Artistica “Ion Voicu” Mamaia ne-a oferit o seara dedicata acordurilor de chitara plina de emotie si sentibilitate, plina de candoarea cantecului folk izvorat dintr-un suflet ce ascunde atat de multe trairi, dar care se deschide parca publicului iubitor de muzica nascuta din sentimente, folkul.

Emeric Imre deschide seara, introducand-o pe artista Maria Magdalena Danaila in scena, el insusi numind-o “ fiinta care canta superb”. Imi ne reaminteste ca Joia de Folk sub felinare e seara in care “ne mai descretim fruntile cu povestea asta care merge inainte”… iar cantautoarea galateanca ne reaminteste peste cateva minute ca “folkul se naste dintr-o foarte puternca iubire”. Emotiile si trairile intense cu care aceasta interpreteaza piese precum “Surpriza”(lansata chiar in Cluj la CD Radio) cu care artista alege de altfel sa deschida seara, “Descantec de ploaie” pe versurile Anei Blandiana sau “Libera” ne destainuie intr-adevar legatura stransa intre cantec si sentiment, legatura pe care galateanca o scoate la lumina mereu pe scena, pentru a-i bucura pe cei ce aleg sa-si “descreteasca fruntile” pe acorduri de chitara.

O atmosfera greoaie, apasatoare parca se lasa peste noi… artista scapa cate o lacrima ce se prelinge pe obraz cu fiecare piesa cantata… Nu puteai sa ramai indiferent sentimentelor aduse in fata de aceasta in piese precum “Intoarcerea ta”, “Apus de teama” sau “Beautiful fall”. Cu fiecare melodie cantata chipul feminin din lumina reflecorului ne aminteste faptul ca, daca nu s-ar fi indragostit, nu ar fi scris niciodata nimic. Parca indragostita de microfon, parca indragostita de a ne spune noua o poveste a unei iubiri ce naste arta, Maria Magdalena alege sa ne cante “Mocirita”, o piesa indragita mult de aceasta si care, sugereaza ea, sa devina “o proba de angajare” in special pentru radactori. La aceasta melodie se aud acompaniind din sala cateva voci timide, insa timbrul artistei atat de placut auzului se pliaza perfect pe acordurile line de chitara ce impletesc o poveste a folclorului roman autentic. Maria Magdalena o numeste “cea mai frumoasa linie melodica” din cate a auzit… intr-adevar aceasta reuseste sa interpreteze cu o simplitate si autenticitate rar intalnita cantecul izvorat din baladele populare romanesti. A fost unul dintre momentele de varf ale serii!

“Living without you” este piesa compusa intr-o situate de criza, similara cu a celui care a compus “Mocirita”, dupa cum ne spune cantauroarea, compozitie care s-a alaturat seriei de piese in engleza are artistei precum “Demon Blue” ce va fi insotita in scurt timp si de un videoclip. Este momentul ca artista sa ne destainuie dragostea ei pentru muzica americana, pentru care spune ea, are un foarte mare respect: “fara ea nu stiu daca as mai fi compus”. Auzeam continuu remarcile si laudele din partea celor ce erau in public, remarci la adresa celei ce era pe scena si ne canta atat de suav. Nu de putine ori am auzit in aceasta frumoasa seara a Mariei Magdalina Danaila soapte si remarci de genul “fata canta frumos”, “are voce faina” sau “ se stie la cantat… are o voce…”. Si pe buna dreptate laudele si cuvintele de bine au fost meritate pe deplin, caci aceasta si-a deschis sufletul in fata publicului, lasand sa iasa la iveala condeiul acesteia de a canta cu vocea ei placuta ceea ce inima sopteste, ceea ce sentimentele scriu pe un portativ virtual - note citite, interpretate si apoi rostite printr-un cantec publicului iubitor de folk.

La mijlocul recitalului, Emeric Imre apare pe scena reamintindu-ne faptul ca folkul e legat de poezie, exprimandu-si astfel regretful pentru trecerea in nefiinta a lui Alexandru Zarnescu, cel ce a lasat in urma lui cantece precum “Castelul”, “Ultima zi” sau “Dor de Eminescu”. Emeric Imre, plin de sensibilitatea unui artist deplin, citeste celor din sala cateva versuri scrise de el pentru Alexandru Zarnescu:

“E lumea plina de nesuflet

Pe strazi nu mai raman melancolii

Cand plang femeile cu lacrimi aburinde

S-aprinda zborul iluzoriu-n albe colivii

Cenusa de cortina cade brusc

Pe zvonurile reci ca o pedeapsa

Cenacaclul se reface parca-n Ceruri

Pe viata toata roua ploua-n transa”

Pe scena apare apoi generatia tanara, reprezentata de Alexnadra Sidor ce ne canta “Traim in lux” si “La cafea” si Claudia Ciobanu, roscata simpatica ce ne canta si ea cateva melodii: “Patrunde iarna”, “Un singur cuvant” si “Culoare”.

Dupa aceasta scurta, dar binevenita pauza din repertoriul Mariei Magdalena Danaila aceasta preia din nou sefia scenei, cantandu-ne “Vis pierdut”. E melodia care mi-a atras atentia pentru interpretarea aparte a artistei… aceasta se opreste pentru cateva clipe, patrunsa de insemnatatea versurilor rostite in acordurile de chitara. Incerc sa patrund mai incolo de ceea ce artistul Maria Magdalena Danaila pare a fi pe scena si pe masura ce aceasta inainta in maruntaiele cantecului folk, descopar un om de o sensibilitate rar intalnita, un om a carui sensibilitate a nascut trairi puternice, din care-au izvorat mesajele sufletului, cantecele folk ale artistei atat de patrunzatoare, de emotionante. Urmeaza apoi “Cantec de leagan” si cunoscuta “Galbena gutuie” a galatencei Nica Zaharia, ce trezeste din melancolie publicul din Irish. Lista e completata si de un cantec al grupului Ecoul “Sa trosneasca lemne-n foc” si “Nu am mai fost acasa de mult” a celor de la Poesis. Publicul incepe acum sa cante ceva mai tare, iar atmosfera devine mai placuta, moment prielnic pentru Maria Magdalena de a canta piesa ei atat de frumoasa numita “Ce mai faci?”. Artista doreste sa incheie seara cu o melodie din popor, cerand ajutorul publicului alaturi de care imparte refrenul cantecului. Dupa cateva repetitii si incercari de sincorinizare, sala reuseste sa strige un “Hei!” plin de viata si entuziasm, spre multumirea artistei. Acesta parea sa fie finalul serii, insa publicul incalzit dupa o asa melodie dinamica cere inca o piesa a artistei, care alege sa incheie seara cu aceeasi frumoasa “Mocirita”.

In incheiere, nu as putea sa nu amintesc inca o data de taria cu care Maria Magdalena Danaila a transmis in aceasta seara publicului clujean diverse sentimente, fie ca erau de tristete, de melancolie, de extaz sau bucurie, dar cert este ca aceasta a facut-o asa cum putini cantautori reusesc sa o faca pe scena. O seara memorabila, de notat in calendarul evenimentelor reusite si de repetatat cat mai des, la care am avut bucuria sa particip, sa comunic cu artista fredonandu-i melodiile si sa ma las patrunsa in acelasi timp de mesajul pe care piesele atat de sensibile ale Mariei Magdalena Danaila ni l-a transmis noua, celor din Irish and Music Pub. Daca la inceputul serii cantautoarea ne spunea ca este intr-o perioada in care sta in dubii daca sa mai continue sau nu cu muzica, ii spunem sau mai bine zis ii reamintim faptul ca publicul clujean, iubitor de muzica folk, o va primi mereu cu bratele deschise si cantecele invatate, caci si-a lansat intaiele cantece aici, la Cluj… aici unde usa pentru artistii ce iubesc si impart alaturi de noi cantecul folk ramane mereu deschisa!

Pagina oficiala a articolului o gasiti pe Evenimente in Cluj, la fel si cateva poze de joi seara:

http://evenimenteincluj.ro/2011/02/04/maria-magdalena-danaila-in-irish-and-music-pub/
 

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Azi tu nu știi….

Nu știi-un cuvânt de tine

Te pierzi în zare - depărtare

Te uiți la viața-ți plină de rutine

Și n-ai tupeu să amintești de sine.

Tu habarn-ai că esti un zero mic în toate

Că lumea nu-i clădită pe dreptate

Și mâine n-or mai fi schimbate toate.

Tu habarn-ai de tine ce să zici

Te vezi precum un chici fără identitate

Și-ți vine greu să spui că ai pasiuni…se poate!

Nu știi că ești un punct ce poate a-nsemnat

Odat o viață ce-a contat.

Cu asta eu mereu m-am consolat…

Dar despre mine totul, totul parcă am uitat.

Eu am uitat? sau oare asta niciodată n-am aflat?

Cine sunt eu, acum, cu-adevarat?

Ai fost o dat-o apăsare

Se poate-a fi o dragoste sub soare

Se poate-a fi o aventură între doi

O rea și dulce încercare

Ce e cladită pe iertare.

Iluzii, deziluzii, deșertare

Cunoașterea îți este o stopare

A tot ce-a fost o dată un deșert de evoluare

Un anorganic din nimicuri seci în ori și ce valoare;

Un anorganic guvernat de ei,

Un sine-al meu pierdut odată printre zei,

Ce te îndeamnă ca să bei otrava vieții

Și să alegi un infinit fiind pereții.

E un venin ce te îndeamnă ca să uiți

Că tot ce-n lume-i doare pe cam multi

Se află doar în ale lor gri frunți;

Că tot ce ei n-au înțeles o dată

Se-ascunde-ntr-o percepție furată

Din ale noastre frământări și căutări

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Acolo noi avem răspuns la multe întrebări...

Tu mă inspiri... m-ai învăţat

Tu mă inspiri,
îmi dai idei,
tu-mi dai motiv să critic,
să oftez, să am un dor malefic.
tu faci să cred chiar în minuni,
şi să iubesc frumosul într-o zi de luni
să plâng fără motiv tu mă înveţi,
să vreau plăcere, dragoste, durere - iar mă imbeţi!

Da, e vorba doar de tine!
Tu, cu existenţa-ţi moartă-n vine...
cu-atât de multă remuşcare şi sfidare
de-atat de multă viaţă izolată ,
de-atat de mult-iluzii reci,
rostite doar în gandurile-ţi seci
pe timp de noapte... vorbele-ţi sunt reci!

Vorbesc de tine,
fiindcă-mi dai motiv, ştii bine.
îmi dai subiecte mii şi mii de scris...
îmi dai de lucru - cad într-un abis!
E felul tău de-a fi,
Nu te-nţeleg...
De jurământ eu am să mă dezleg!
Iar azi, tu din greselile-ţi penale,
ma faci să mă gândesc - la penetrare,
la ceea ce-a-nsemnat atunci "om mare".
greşeala şi prostia...
şi mi-am pierdut...copilăria!


Îmi dai motive să afirm că... te rănesc
doar pentru c-am trăit rănită - te hulesc
eu te hulesc, căci te iubesc...
doar pentru că m-ai învăţat să cresc
ştiind ce josnic e să fii iubita ipocrită.

Mă faci s-arunc cu vorbe grele,
doar pentru că tu m-ai stropit cu ele,
atunci când aruncai cu replici grele...
îmi par şi-acum mult prea severe
sunt vorbe spuse, la durere!

Îmi dai motive să îi întristez pe ei,
doar pentru că ...tu nu vrei să mă văz cu ei.
doar pentru că, m-ai rupt de lumea mea de dinainte
şi te-ai crezut al meu părinte...
credeai că a iubi şi a mă minte
sunt singurele tale legaminte.
M-ai învăţat cum e sa treci ca vântu' prin relaţii,
doar pentru că aievea tu zburai ca alţii.
mereu îmi trimiteai senzaţi...
erau doar simple palpiţaţii.
în nopţile în care tu pe mine-adormeai,
cu capul cald pe piept tu m-apasai
şi mă minţeai spunând c-o facem pentru noi
că lume-a devenit subit - noi doi.

M-ai învăţat şi mă înveţi şi-acum să lupt...
să mă lovesc de ei... să îi înfrunt.
căci tu luptai mereu cu mine,
vroiai să pleci... dar fără mine.
Şi ai plecat...
Tu... tot mi-ai luat...
copilaria - mi-ai furat!

Lacrimi n-au fost,
căci tu m-ai învatat să fiu soldat.
Atunci, în seara aia-n pat...
Mi-ai spus în soaptă la ureche
ca viaţa grea, n-are pereche.
Şi mi-ai mai spus că nu mă doare
Şi m-ai furat, c-o sărutare...
orgoliul meu de-ncrezatoare,
încrederea în tine oare?

M-ai învăţat să trec de toate,
să lupt, să spun în faţă poate
tot ce-i nedrept şi crud în toate
nu pe la spate, pe-nserate.

M-ai învăţat să-i dau pe spate...