Uite ca iti scriu pentru intaia oara in noiembrie. Ieri a fost o zi plina, dar si foarte importanta. Am avut cu totii prilejul de a ne aduce aminte de toti cei dragi noua ce astazi nu mai sunt fizic alaturi de noi. Fie ca am aprins o lumanare, am pus o floare sau ne-am gandit la ei, gesturile noastre ii fac fericiti acolo unde sunt ei acum... Dar nu despre asta am sa iti vorbesc azi ci despre un subiect care ma framanta inca de dimineata si de care m-am lovit din pacate acum cateva minute. Gandurile imi sunt imprastiate in minte si... imi pun zeci de intrebari.
E vorba de imagine, de numele si reputatia pe care ti-o formezi... de admiratia si respectul celor din jur. Asta ma face uneori sa ma ingrijorez. De ce? Nici eu nu stiu exact de ce... poate pentru ca sunt prea multe pentru 18 ani. Poate pentru ca am urcat cu o treapta mai mult decat au urcat in toata cariera lor profesionala multi dintre cei ca azi trec de 40 de ani. Si lucrul acesta sa sufoca uneori... cateodata as vrea sa fiu doar o simpla tanara fara pasiuni, fara nimic mai special decat turma celor ce inca nici nu stiu ce vor de la viata. Ma loveste precum un ciocan gandul ca imi sunt urmarite gesturile, activitatile, reactiile sau grupurile de prieteni. E atat de ciudat sa vezi ca se formeaza grupuri de interes in jurul tau... ca sunt polarizate anumite persoane in jurul tau si ca pozeaza mereu in ipostaza de "prieteni" sau cunoscuti ai tai. Rusine lor!
Va spun ca nu e normal sa se intample asta nimanui. Daca la 18 ani, altii de 40 de ani incearca sa pozeze ca facand parte din anturajul si cunostiintele tale spun raspicat ca... valorile romaniei se duc de rapa. Da, in tara asta nu mai exista valori si modele de urmat! Ce sa invete unii de 40 de ani de la mine cand la scoala ni se spune mereu ca suntem tampiti, prosti, copii, imaturi, neinitiati si mai stiu eu ce reprosuri penibile. Sa nu fie oare adevarat ceea ce ni se reproseaza saptamanal? Sa fim noi oare pe buna dreptate un exemplu viu pentru cei ce se considera superiori noua in feicare zi tinand pixul in mana? Sa fim noi oare mai presus decat aspiratiile lor ce-i face pe zi ce trece din ce in ce mai frustrati? Si atunci, de ce suntem criticati zi de zi de cei ce se trezesc dimineti la rand cu frustrarea sub saltea? Poate ca este asa, poate ca nu. Dar nu inteleg frustrarile unora, lupta lor nesfarsita cu cei ce abia acum isi incep viata, abia acum pasesc de pragul unei noi cariere(da, abia acum ne definim identitatea, scopul si abilitatile). Daca e asa si intr-adevar cei ce nici macar nu au trecut de 20 de ani reprezinta un exemplu pentru cei ce s-au trezit in de doua ori mai multe dimineti decat ei atunci sa lasam frustrarile deoparte si sa recunoastem verde-n fata ca ne preocupa viata celor ce ne-ar putea fi copii mai mult decat progresul personal. Ii preocupa sa ne bage noua bete-n roate, doar pentru ca ii depasim prin tot ceea ce suntem... Dar de ce? De ce ne fac toate astea? De ce nu dau o sansa tinerilor? De ce nu incearca sa ne ajute, sa devina profesorul nostru, mentorul nostru... cei ce a pus o caramida la temelia carierei noastre.
Nu am sa dau nume si nici exemple, dar vreau sa spun o data pentru totdeauna faptul ca niciodata nu am facut lucruri marete pentru altii. Nu am servit succesul altora sau nu am luptat pentru altii in competitii ci am muncit si am luat totul de la 0 pentru a ajunge la ceea ce detin azi, iar toate acestea le-am facut pentru mine si numai pentru mine. Si atunci, cred ca nu e normal ca acel cerc de persoane care se invart in jurul meu pozand ca apropiati ai mei sa-mi ceara sa iau parte la activitati deschise, in care prezenta mea ar fi bine cotata. Lor le spun ca acele vremuri au trecut, ca nu vor mai primi ei prea curand admiratia altora pentru ceea ce fac doar pentru ca eu sau cei ca mine le sunt alaturi. Lor am sa le spun ca timpul le-a rezolvat pe toate, ca s-a inventat psihologia iar eu am descoperit-o de cateva luni asa ca, nu mai cad in plasa lor. Mi-am invatat lectia si o invat inca zi de zi. Nu am sa le mai spum "da, ma implic" doar pentru ca imi venea greau sa refuz, nu am sa le mai spun ca am sa le servesc prezentari, informatii pe gratis sau mai stiu eu ce ponturi. Nu am sa le mai dau voie ca pozele cu mine sa apara in prezentarile lor, ca numele meu sa apara la acelasi nivel cu numele lor sau...pe aceleasi diplome cu ale acelora ce pur si simplu nu merita asta.
Ca tu sa nu cazi in situatia josnica in care cei ce se invart in jurul meu lingusindu-se de fiecare daca cand prind ocazia, iti spun sa iti pastrezi demnitatea. Sa nu te lasi influentat, sa vezi in tine cel mai important punct din plan, sa nu ii lasi pe altii sa te depaseasca, sa te perfectionezi continuu, sa inveti, sa citesti, sa porti discutii cu cei mai buni decat tine pentru ca intr-o zi, tu sa devii cel invatat, cel in jurul caruia vor roi albinele de oameni.
M-am saturat de albine, de muste, de tantari. M-am saturat sa ma bazaie atunci cand imi e mai bine, sa ma intepe mereu, sa zboare in jurul meu pentru ca mai apoi sa dispara subit. M-am saturat sa vad albinele de zi cu zi cum speculeaza lucruri, cum ma invinuiesc fara motiv, cum se orienteaza mereu dupa miscarile mele... cum habarn nu au ce e aceea identitate, ratiune si demnitate!
Pastreaza-ti demnitatea... nu mai zbura in jurul meu! Mai bine inveti sa ma intelegi decat sa speculezi, sa vezi in mine un inamic, un model ce trebuie doborat. Eu... nu te vad pe tine ca pe un inamic si niciodata nu am facut-o. Nu am cotat pe nimeni la un astfel de stagiu, dar si daca o voi face, sapte muste dintr-o lovitura voi dobori. De aceea, iti repet... stai in banca ta si nu mai roi in jurul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu