Dar ieri ceva s-a întâmplat și nervii mei au fost întinși aproape la maxim de o persoana X ipocrită ce pur și simplu mi-a sădit în mine un dispret ce de mult nu a mai crescut pe coclaurii gândirii mele. Cu siguranță are un har divin de a pune prostia pe tapet.
Și mai era un lucru despre care vroiam să scriu căci mă enervează, dar am uitat total despre ce vroiam să scriu. Azi parcă am fost drogată(defapt... beată; nu mi-am bătut joc atât de mult de viață încât să știu cum e să ai iluzii halucinogene)... puneam o foaie într-un loc și uitam unde am lăsat-o sau întelegeam lucrurile total pe dos. Ce-o fi cu mine, nu stiu... îndrăgostită am fost, gravidă nu sunt, iar cu probleme pe cap nici atât. Mă concentrez totuși, dar nu îmi amintesc subiectul. Ma scuzi! Poate nici nu era atât de important și interesant.Aaaaaaaa gata, gata mi-am amintit. Cocktailurile alcoolice nu mi-au omorât atât de multi neuroni și până la urmă mă ajută să îmi amintesc. Mai vroiam să scriu un articol despre teatru. Da, o piesă de teatru, dar puțin mai diferită. Și îți spun încă de pe acum că nu am să ridic în slăvi regizorii unor piese.
Dintre toate cele trei, am de ales. Despre prima temă nu aș prea scrie pentru că sunt destul de obosita și necesită puțină gândire, cu toate că nu de mult m-am coborât din buss(ți-am spus că e pe val neologismul prin cafenele). Pentru a doua temă trebuie să pun mult suflet și multă, multă exprimare mucalită și ironică astfel că rămâne să vorbesc despre ultima, dar nu cea din urmă temă de articol - noile piese de teatru.
E joi seara, e inainte de weekend și avem invitație la teatru. Mergem amandoi...doar suntem un cuplu. Toate bune și frumoase. Piesa tipică a lui Caragiale: "O noapte furtunoasă". Actori de excepție, artiști adevărați din cap până în picioare. Lume bună, atmosfera "de teatru", cultură ce plutea prin aer și bună dispoziție după terminarea piesei. Poate mulți ar spune că... nu îi caracterizează acest gen. Ok, Ok... alegem "Cântăreața cheală" a lui Ionescu sau multe alte piese cunoscute în țară și nu numai. Toate ne induc o stare de bună dispoziție și, în primul rând, de mulțumire pentru seara sau dupămasa petrecută în incinta clădirii culturii. Învățăm de multe ori din piesele de teatru sau pur și simplu tragem concluzii despre interpretarea rolurilor, actori, regizori sau decor. Și poate despre ceea ce învățăm dintr-o piesa de teatru aș vrea să îți vorbesc mai mult. Și aici am să arunc cu săgeți în trupele de teatru apărute peste noapte, în trupele de teatru ale liceelor în special sau trupele din care fac parte studenți și elevi. La ei predomină fenomenul.
Sunt talentată, îmi place să vorbesc, am carismă si dicție bună. Mă bag într-o astfel de trupă. Teatru...cine știe, dă mâine norocul peste mine și... de acolo știi continuarea, va urma declinul(pentru că nu există noroc cu carul fără declin). Sau poate că bag în trupa de teatru pentru a cunoaște lume nouă, pentru a găsit o gașcă nouă cu care să ies vinerea la o baută. Ok, foarte frumos. Dar ideea e că... nu stiu cât de multe înveți implicându-te în astfel de grupuri. Puțin trebuie să selectezi, să vezi cum se lucrează în ambulanta trupă de teatru. Poate regizorul e un elev extrem de talentat, poate un student sau chiar un actor ce are calități regizorale. Foarte bine! Dar atunci când întreaga piesă de teatru e plină de injurături, jigniri și un limbaj rupt parca dintr-un film slab, îți mai vine să urci pe scenă?
Urmăresc de aproape trei ani noile tendințe ale tinerilor liceeni actori. Vor să iasă în evidență cu orice... vor să spună de pe scenă mult mai multe decât ar fi nevoie să spună. Se consideră talentați dacă înjură de 50 de ori pe spectacol și dacă pronunță "curvo" de alte 50 de ori, urlând în gura mare, de parca săracii spectatori ar purta un aparat auditiv cu volumul dat la minim. E de-a dreptul penibil ceea ce fac ei acolo.
Să nu înțelegi creșit direcția spre care vreau să bat. E vorba aici de toppingul de înjurături și cuvinte penibile folosite într-o piesă de teatru, doar pentru a părea totul nonconformist. Nu e vorba de acel umor, de acea ironie sau acea comedie bună jucată pe marile scene din țară unde limbajul natural conține categoric și astfel de exprimări. Da, și eu injur... nu sunt nici ușă de biserică, nici birjar de pe stradă. Dar o fac uneori... Rușine mie!
Cu toate acestea, când mă enervez pe cineva, oricat de familiară mi-ar fi persoana, nu mă pornesc să înjur în gura mare și să urlu și să urlu până îmi dau plămânii afară. Ei bine, asta se întâmplă în noile piese de teatru. Înjura copii aceia și urlă tare ca să-mi arate mie ca nu le este rușine. Ca să arate colegilor, vecinilor, profesorilor, necunoscutilor din sală că ei sunt cei mai cei. Cei mai mari artiști pentru că au tupeul să spună "curvo". Și de acest cuvând vreau să mă leg. Mai e unul, dar nu îl scriu pe motiv că... mă gândesc că poate cineva își mănâncă gustarea frunzărindu-mi blogul și nu îi va cădea apoi bine mâncărica. ”Curvo”- aud în atât de multe piese de teatru încât mi-e scârbă deja de el. Și am să-ți povestesc acum o scurtă întâmplare de acum 2-3 săptămâni.
Eram pe o tarasă și mă bucuram de frigul de afară savurând un suc ce mi-a fost schimbat cu precedentul, căci nu avea bule. Era ceva activitate în aer liber, iar în program intra și o piesă de teatru. Actorii: studenți la o facultate de specialitate poate sau simpli iubitori de actorie. În fine, nu contează. Cert este că, încă din primele 5 minute de piesa, scenetă sau maimuțăreală le-am spus celor cu care mă aflam la masă că vor auzi de multe ori urlandu-se "curvo". Nu termin bine să le expun teoria mea și să le dau câteva exemple concrete (nu e cazul pe blog să dau nume și alte repere) că și aud "Curvo! Curvo! Ce mi-ai făcut? Curvo... de ce mie?" și multe alte cuvinte specifice celor ce se ceartă la colt de stradă. Dar nici măcar ei nu vorbesc așa... ori înjuri, ori vorbești literar. Ce teatru mai e și acela în care înjurăm literar? Acum am să fac o chestie stupidă, dar eu îți spun sincer, când mă cert cu cineva, nu pronunț cuvantul "curvo"... nu îmi vine să spun, nu se leagă bine de celelalte cuvinte. Eu îl spun cu ”ă” la sfarsit, nu cu ”o”. Acum îți cer și ție să te gândești...tu chiar așa îi reproșezi cuiva caracterul?
Dacă ați observat și voi acest fenomen ciudat în zecile de piese de teatru apărute peste noapte, ați înțelege perfect ceea ce vreau eu să explic acum. Ideea e că, acei copii nici nu știu să pronunțe bine, dar ei se umflă-n pene urlând obsesiv "curvo!". Halal ați mai ajuns... Am să te rog ca, dacă vei avea ocazia să iei parte la un astfel de spactacol, poate chiar pe stradă la zilele orașului poate, să urmărești și să numeri de câte ori auzi din gura unuia ce urlă acest cuvânt.
Repet, nu e vorba de o punere în valoare a limbajului uzual sau a celui specific mai știu eu cărei clase sociale. Aici e vorba de penibilitate... de ceea ce cred cei de varstă cu mine. E vorba de faptul că, săptămânal mă lovesc de chiștoace ce oameni (pardon pentru exprimare, dar chiar asta sunt pentru mine) ce epatează prin limbajul lor presărat cu înjurături, jigniri sau cuvinte urâte. Și tot acele chiștoace se cred tari (așa își spun chiar ei: "am fost tare"... eu i-aș întreba unde mai exact a fost tare?). Se cred rotunzi pentru că urcă pe o scena o dată în viață, cu personalitatea iesind din buzunare și urlând în gura mare "curvo!". Vă spun eu... mai e drum lung până să ajungi măcar aplaudat de unul ce a citit o mână de cărti la viața lui. Îi aplaudă specimenele excitate de atât de multă incultură.
Am ezitat a face comparații între noile piese de teatru și consacratele piese ce sunt jucate pe marile scene ale țării sau între actorii mari ai țării cu acele chiștoace ambulante, doar pentru că ar fi penibil să unesc cele două extreme ale societății într-un articol în care nici măcar nu laud pe cineva.
Urmatoarele articole se anunță a fi lipsite de roz. Mi s-a pus pata și acum... e greu să dau cu o cârpă și să dispară urma. Vreau să las o urmă și aici, pe blog.
Seara, zi, dimineață, saptămână sau weekend frumos să ai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu