Primaveri de vis se petrec!

Nu-i asa ca primavara inseamna viata si bucurie?
Nu-i asa ca primavara inseamna renasterea sufletului, nu doar a naturii?
Nu-i asa ca primavara inseamna reinnoire, reperfectionare, redepasire, redescoperire, reambitionare si multe alte "re"-uri.
E primavara in sfarsit!
E cald, iar gandurile noastre parca prind mai mult curaj acum. De ieri pana azi mi-am propus atatea lucruri... am aruncat in aer din nou o gramada de teluri pe care incep chiar de azi sa le ating. E perioada din an in care investesc cel mai mult in viitorul meu si asta pentru ca... ceva ma inspira... E cineva care imi da o putere imensa, iar o mana de oameni ma hranesc cu fericire pura, asa cum doar primavara gasesti in zambetele prietenilor.

Sa zambim Soarelui mai mult caci e un anotimp nou, iar primaveri de vis de petrec!


Saptamana insorita, zambitorule!



Melodia recomandata:
Albatros - Doi nebuni

O zi de miercuri, ianuarie, 2011

Noapte scurta, berea lunga. Cadere brusca in miezul forfotei cotidiene. Ganduri, planificari, dar nimic concret.
Ce sa insemne asta oare? Nici nu am idee... imi e parca blocata mintea sa mai gandesc, sa gasesc aceleasi raspunsuri fara folos la aceleasi intrebari puse doar asa, ca sa fie. Stau si ma uit in jur... ce vad? Miscare. Aud ceva? Aud un zumzet infundat de ecoul barat al incaperii in care sunt acum. Si stii ce e ciudat... e ciudat pentru ca nu vreau sa fiu acum, aici. E ciudat atunci cand trebuie sa fii la locul nepotrivit, printre persoanele nepotrivite... dar ma gandesc totodata ce bine e cand esti cu ei, prietenii alaturi de care fiecare seara petrecuta in compania lor se transforma mai mult intr-o dimineata alaturi de ei. Atunci gasesti raspuns la intrebari, iti faci planificari. Ai viziuni si inspiratie... cand esti cu oamenii care iti dau inspiratie, chef de munca.

Mi se pare atat de irespirabil si fara esenta aerul de unde scriu acum... imi atrofiaza chiar si gandurile! Idei, teme de scris... nimic. Toate au pierit in desertul spleenului meu!
Stau si ma uit in jur. Penibil! De ce nu scriu? De ce nu imi misc degetele mai repede pe tastatura neagra... de ce tastez cate ceva si apas repede butonul ucigas "<-" ? Nu am raspunsul la mine azi, a ramas in calalta geaca... ma duc sa il caut!

Zi frumoasa!

Tu mă inspiri... m-ai învăţat

Tu mă inspiri,
îmi dai idei,
tu-mi dai motiv să critic,
să oftez, să am un dor malefic.
tu faci să cred chiar în minuni,
şi să iubesc frumosul într-o zi de luni
să plâng fără motiv tu mă înveţi,
să vreau plăcere, dragoste, durere - iar mă imbeţi!

Da, e vorba doar de tine!
Tu, cu existenţa-ţi moartă-n vine...
cu-atât de multă remuşcare şi sfidare
de-atat de multă viaţă izolată ,
de-atat de mult-iluzii reci,
rostite doar în gandurile-ţi seci
pe timp de noapte... vorbele-ţi sunt reci!

Vorbesc de tine,
fiindcă-mi dai motiv, ştii bine.
îmi dai subiecte mii şi mii de scris...
îmi dai de lucru - cad într-un abis!
E felul tău de-a fi,
Nu te-nţeleg...
De jurământ eu am să mă dezleg!
Iar azi, tu din greselile-ţi penale,
ma faci să mă gândesc - la penetrare,
la ceea ce-a-nsemnat atunci "om mare".
greşeala şi prostia...
şi mi-am pierdut...copilăria!


Îmi dai motive să afirm că... te rănesc
doar pentru c-am trăit rănită - te hulesc
eu te hulesc, căci te iubesc...
doar pentru că m-ai învăţat să cresc
ştiind ce josnic e să fii iubita ipocrită.

Mă faci s-arunc cu vorbe grele,
doar pentru că tu m-ai stropit cu ele,
atunci când aruncai cu replici grele...
îmi par şi-acum mult prea severe
sunt vorbe spuse, la durere!

Îmi dai motive să îi întristez pe ei,
doar pentru că ...tu nu vrei să mă văz cu ei.
doar pentru că, m-ai rupt de lumea mea de dinainte
şi te-ai crezut al meu părinte...
credeai că a iubi şi a mă minte
sunt singurele tale legaminte.
M-ai învăţat cum e sa treci ca vântu' prin relaţii,
doar pentru că aievea tu zburai ca alţii.
mereu îmi trimiteai senzaţi...
erau doar simple palpiţaţii.
în nopţile în care tu pe mine-adormeai,
cu capul cald pe piept tu m-apasai
şi mă minţeai spunând c-o facem pentru noi
că lume-a devenit subit - noi doi.

M-ai învăţat şi mă înveţi şi-acum să lupt...
să mă lovesc de ei... să îi înfrunt.
căci tu luptai mereu cu mine,
vroiai să pleci... dar fără mine.
Şi ai plecat...
Tu... tot mi-ai luat...
copilaria - mi-ai furat!

Lacrimi n-au fost,
căci tu m-ai învatat să fiu soldat.
Atunci, în seara aia-n pat...
Mi-ai spus în soaptă la ureche
ca viaţa grea, n-are pereche.
Şi mi-ai mai spus că nu mă doare
Şi m-ai furat, c-o sărutare...
orgoliul meu de-ncrezatoare,
încrederea în tine oare?

M-ai învăţat să trec de toate,
să lupt, să spun în faţă poate
tot ce-i nedrept şi crud în toate
nu pe la spate, pe-nserate.

M-ai învăţat să-i dau pe spate...