Speranta pentru noul an...

Nu degeaba am pus titlul acestei postari "Speranta pentru noul an..." . Si stii de ce? Pentru ca, in noaptea de Revelion, cu totii trebuie sa ne punem dorinte. Trebuie sa credem cu adevarat il ele, iar acestea vor deveni vise implinite! Asa ca, sa avem cu totii speranta asa cum nu am avut in nici o zi din an...sa credem, sa speram, sa visam... toate acestea vor deveni realitate! Si iti spun acest lucru doar pentru ca, de 3-4 ani pun in practica aceasta lege a atractiei, aceasta lege a optimismului si da roade an de an, oricat de inalte ar fi telurile mele. In noaptea Anului Nou, le-am atins, iar pe parcursul anului au devenit realitate! Pentru ca in acele clipe, intreg Universul lucreaza pentru noi, pentru dorintele noastre si pentru gandurile noastre. Asa ca...aveti grija ce dorinte aveti in noaptea dintre ani caci acestea se vor implini!(pare absurd sa spun asta oricui citeste blogul, dar stiu ca doar foarte, foarte putin dinte voi veti crede in ceea ce spun... acelora ce credeti va spun ca ati urcat cu o treapta mai spus spre cunoasterea misterelor lumii)

Tie, ce sa iti urez... aceleasi doze imense de sanatate, fericire si putere de munca! Acelasi optimism copilaresc, inconstienta peste masura si curaj de fier, caci doar asa vei ajunge in frunte mereu! Ambitie cat pentru 5 presedinti de stat si putere de convingere cu carul! Bani atati cati ai nevoie sa vizitezi locuri frumoase in lume, sa faci acte de caritate si sa daruiesti cadouri celor dragi! Minte... doar atat cat sa te bucuri de ea intr-un mod pozitiv, ajutandu-i pe cei nevoiasi, iar pe cei ce au pierdut calea ratiunii, sa ii ridici! Sa ii faci din nou oameni, sa ii readuci la esenta vietii si sa le demonstrezi care e farmecul zilei de maine.

Ochi magici... ochi ce sa va arate mereu care e drumul bun, care e frumosul fiecarei zile, care e rezolvarea oricaror probleme! Inteleptiune sa treceti peste toate hopurile, timp sa cugetati, sa plangeti si sa invatati din greselile ce v-au ranit. Momente in care sa analizati comportamente, feluri de a fi si mai ales clipe mii si mii in care va selectati presupusii prieteni, sa ii descoperiti pe cei mai buni dintre ei si sa invatati de la acestia cate ceva.

In 2011 sa aveti parte de zeci de competitii la care sa aveti curajul sa va inhamati. Sa castigati, sa invingeti, sa fiti Locul 1 si sa ramaneti acolo multi timp, cu demnitate, onoare si fruntea sus! Sa dati sfaturi doar atunci cand le-ati pune voi in aplicare, sa va castigari painea din munca proprie si dreapta, sa nu asteptati sa va dea cineva pomana si mai ales, sa faceti altora pomana!

Sa zambiti mereu, sa le aratati celor ce nu va iubesc cea mai nobila arma a voastra...surasul! Sa aveti puterea de a ierta, de a trece peste esecuri si de a invata din nereusite. Sa aveti curajul de a crede in entitatea divina, sa va recunoasteti familia, rasa, nationalitatea si credinta. Sa nu va fie rusine de familie, de mosi si stramosi caci ei sunt o parte din voi, iar voi sunteti o parte din ei.

Sa nu va sfiiti a va schimba daca stiti ca faceti rau altora prin ceea ce sunteti voi. Sa nu va sfiiti a renunta la vicii, doar pentru ca prietenii vosti nu o fac. Sa nu ezitati a vorbi cu doctori, psihologi si prieteni... sa nu uitati sa va deschideti sufletul si sa gasiti in vorbele prietenilor hrana pentru suflet. Sa nu ezitati sa mergeti si sa credeti in doctori, in controalele periodice la medic si in analizele semestriale. Ele va vor scapa pe multe de boli incurabile!

Ezita sa spui in 2011 "niciodata" sau "nu pot", caci noul an e acela al posibilitatilor, al reusitelor, al invingatorilor!

Tu, eu, noi ...cu totii vom invinge in 2011! Voi fi acolo unde voi vrea sa fiu, asa cum am fost in 2010. Vom reusi, pentru ca avem ambitie, perseverenta si credinta!

La Multi Ani!

Retrospectiva 2010

Maine, poimaine se incheie oficial si 2010-le, un an bun, plin, greu, dar frumos, incarcat de noi experiente si invataturi, de prieteni si anturaje noi. Fiindca nu consider necesar a va pune pe tapetul blogului succesele si esecurile mele din anul ce imediat ne paraseste, am sa fac o retrospectiva care intereseaza mult mai mult consumatorii de articole zilnice sau saptamanale de pe blogurile personale.

Asadar, datorita companiilor si softurilor de profil ce-mi furnizeaza saptamanal statistici privind bunul mers al clickurilor pe blog si multe altele, descopar cu uimire, dar deloc dezamagire faptul ca , din mai pana in aceasta ultima luna a anului, decembrie, articolul ce conduce detasat ca numar de vizualizari este urmatorul:
"Am nevoie de orgoliu..." 
publicat din pura si absolut pura intamplare dupa o tema la romana facuta pe monitorul laptopului si nu pe caietul de clasa. Diferenta de aproape 300 de vizualizari intre acest fruntas articol si cel de pe pozitia secunda, "R.I.P. scoala romaneasca..."  sustine din pacate ideea regasita in acest ultim articol despre sistemul educational si nu despre scoala, ca institutie educationala cu angajati, angajatori si beneficiari. Articolul despre orgoliul profesional, pentru ca despre el este vorba in articolul fruntas, este defapt o argumentare lipsita de structura tipica eseului argumentativ, dar care aduce la lumina idei bine punctate ce sustin citatul de la care porneste intregul schimb de idei intre cel ce scrie si cel ce citeste. Clickurile se datoreaza celor ce au dat un search pe Google al citatului integral pe care am sa il postez si aici, din pura dorinta de a capta si cu acest articol clickurile elevilor din an terminal, ce nici macar nu au o idee despre orgoliul profesional, despre munca si multe altele. Pe cine sa dau vina? Pe nimeni... ma bucur doar ca exista si astfel de tineri care pana la urma ne vor da la propriu painea din magazine. Pentru ca ar fi teroare ca painea din magazine sa ne-o dea medici, oameni cu facultate sau doctori ingineri. Asadar, citatul lui Marin Preda din "Craetie morala" : " Orgoliul profesional este singurul care este creator si care poate fi, din punct de vedere moral, justificat" castiga orgolios postul de cel mai bine cotat articol al blogului.
Si, din fericire, pe locul 3 este un articol de sezon ce se pare ca a captat clickuri peste masura intr-un interval record de timp, depasind postari publicate cu luni inainte. Asadar, "E seara ghetutelor lustruite. In asteptarea Mosului..." este articolul normal si pasnic, in care nu critic pe nimeni si imi amintesc doar de copilarie, iarna si povestea Mosului.
Cu toate ca articolele despre scoala( le repet celor ce chiar nu au inteles in lexemul "scoala" un adevat complex de factori si circumstante ca institutia educationala nu este doar liceul la care stidiez sau am studiat, ci intreg siragul de cladiri in care se desfasoara o functie educationala) se inscriu in preferintele cititorilor, in noul an am sa incerc sa nu mai iau noroi in mana si sa il transform in ceva frumos si "citibil", doar pentru ca sunt multe alte lucruri minunate de care merita cu siguranta sa amintesc in 2011.

Acestea fiind spuse, Retrospectiva 2010 este penultimul articol al acestui an de pe ArtGeo Life 2, maine dimineata, cu bagajele facute si rucsacul plin voi scrie cu litere mici, dar intelesuri profunde, gandurile bune pentru toti ce au trecut pragul blogului in acest an si mi-au adus, poate fara sa isi dea seama, un beneficiu imens.

Să credem în minunea Crăciunului... timpul e magic acum!

Uite ca in sfarsit a venit Craciunul, cele trei zile magice, pline de lumina, de cantec si veselie. Ajunul Craciunului e noaptea copiilor! Cred cu tarie ca Sarbatoarea Nasterii Domnului e sarbatoarea copiilor, sarbatoarea zambetelor, a cadourilor… a celor ce au suflet de copil, ce cred in vise, in minuni si in magia Mosului.

Poate pe la unii au aparut deja cadourile sub brad, poate la altii nu, poate nu vor aparea deloc. Totusi, adevaratul cadou pe care il putem primi de Craciun este acela de a simti emotie si bucurie alaturi de familie, alaturi de prieteni, alaturi de cei cu care vrem sa fim cu adevarat in noaptea lui Mos Craciun.

Craciunul pentru mine a fost si este sarbatoarea familiei. Sunt acele cateva zile in care sunt plecata majoritatea timpului de acasa, din nou, dar sunt acele cateva ore care reunesc la masa imbelsugata intreaga familie… mama, tata, fratele, bunica… e o bucurie care imi inunda involuntar sufletul. Imi e greu sa descriu in cuvinte, in silabe, in litere acele momente… atmosfera e cu adevarat o minune, pentru ca familia e o minune, iar eu am parte de minunea Craciunului an de an. Sa multumim cu totii cui trebuie sa multumim pentru bucuria de a avea parinti, frati, bunici si oameni care ne iubesc alaturi de noi… eu, avand o religie crestina, multumesc lui Dumnezeu, fara a ma sfii sa spun acest lucru doar pentru ca cei ce nu au avut bucuria de a descoperi credinta nu stiu sa multumeasca cuiva. Pentru darurile de Craciun, pentru atmosfera de sarbatoare, pentru bradul impodobit, pentru globuri, pentru bucatele alese, pentru mirosul de cozonaci, friptura si vin fiert, pentru colindele ce le ascultam… pentru toate acestea trebuie sa multumim!

Am crezut mereu in minunile Craciunului... De cand ma agatau parintii in clanta(da, eram atat de mica si firava incat, la cate o prostie ma agatau de clanta) si pana azi am fost si sunt patrunsa de fiecare data de o emotie pozitiva in seara magica… Asteptarea… asteptarea mosului era emotionanta de-a dreptul. Stiam ca va veni negresit in fiecare an, stiam ca orice as primi, fie ca se regasea sau nu in scrisoarea asternuta pe hartie cu ajutorul mamei, m-as fi bucurat enorm, doar stiind ca el, batranul bun cu barba alba a pasit in casa mea. Ma bucura teribil gandul ca legenda colipariei noastre, Mos Craciun, a pasit la mine in casa…el si spiridusii, iar renii asteptau pe balcon, acolo unde puneam de fiecare daca cu parintii prajituri si o bucata de carne pentru ca ei sa manance. Da, ii lasam mosului de fiecare data mancare pe balcon, chiar langa usa sufrageriei. Uneori… ii lasam o cana cu apa langa brad… daca ii era sete batranului Mos? Ce frumos era... era bunatatea pura a unui suflet de copil...

Stii ce mai imi place de Craciun? Imi place parfumul Mosului… are el un miros specific. Cu ce seamana? Daca te intorci in timp, in copilaria ta, iti vei aminti. Din pacate astazi cu greu il mai simtim noi, cei mai mari si tot mai prinsi in tutultoasa activitate de sarbatori. Insa… il putem oferi acel miros altora… fratilor mai mici, verisorilor, vecinilor, parintilor… oricui vrem noi! Tin minte ca intram in camera si, pe langa cadourile ingramadite sub brad, mai era ceva schimbat in incapere dupa trecerea Mosului… mirosea a zapada, a iarna, a aer curat… si era rece in camera, pana ma umpleam de emotii si caldura deschizand cadourile. Acela era semnul ca Mosul a trecut cu adevarat pe acolo si nu orice Mos, ci acela adevarat. Care e Mosul adevarat si care nu? Ei bine, asta a fost simplu pentru mine sa descopar inca de la 3-4 ani… mosul acela care nu e "original", care nu e adevarat si de care tot vorbesc copiii ca nu exista sunt toti aceia pe care ii gasim in Mall, la colt de strada, in centrul orasului. Stiam ca Mosul care venea la serbare si care ma intimida atat de tare nu e cel adevarat, dar cunosteam faptul ca el vede tot, el ii transmite batranului cu barba deasta fiecare dorinta a noastra, a celor mici. Asa ca, orice intalnire cu ajotoarele Mosului era o adevarata bucurie pentru mine... ce mai bucurie si cate si mai cate emotii ma cuprindeau... Totusi, care e Mosul adevarat? E tot un raspuns care are la baza inocenta si simplitatea unui copil… e chiar raspunsul pe care mi l-am format tot de cand eram agatata in clanta  - e practic crezul meu in minunea Ajunului… Mos Craciun adevarat e acela care vine in 24 Decembrie, seara, in casele celor care cred in existenta lui… acela e Mos Craciun adevarat! Restul, sunt ajutoarele si spiridusii lui! Mos Craciun adevarat e acel om bun care ne da noua speranta, bucurie, ne reuneste pe toti, ne face mai buni, ne invata sa primim cadouri si mai ales sa daruim!

Asa ca, nu imi ramane decat sa va doresc tuturor ca Mos Craciun adevarat sa treaca prin casele voastre atat pentru cadouri, cat pentru bucuria si emotia pe care o imparte din sacul lui mare an de an, fiecarui om ce are suflet de copil, ce zambeste intai cu ochii in care se oglindeste bucuria Serii de Craciun.

Din nou, va doresc tuturor toate cele bune… sa primiti sub brad macar un sfert din lista aceea lunga pe care o scrieti inca de la inceputul anului. Sa primiti parfumul acela vero ce era cel mai scump la Mall, cartea aceea nou aparuta, ceasul cu cristale si minutar de argint, aparatul foto sau laptopul dorit, telefonul sau fardurile mult visate, bijuteriile, hainele sau noul DVD al trupei indragite, butelia de vin frantuzesc din ’86, portofelul de piele sau pantofii stilati… tot ce voi va doriti sa aveti sub brad, dar cadoul care ti-l doresc si tie sa il primesti este sanatatea. Sanatate, credinta si speranta… acestea sa va fie intai de toate sub bradul magic!

Sa daruiti, sa invatati sa primiti si tot timpul, dar tot timpul, sa multumiti!

Sarbatori adevarate iti doresc!

Nu, nu fac prăjituri pentru Crăciun. Le cumpăr!

Astazi toata lumea facea prajituri... am sunat peste 20 de persoane si cel putin 15 faceau prajituri! Baieti, fete, barbati sau femei, elevi, studenti etc. aproape toti faceau prajituri si cativa pierduti, curatenie! Oameni buni, ce pregatiti de sarbatori... cum ramane cu friptura, cu piftia, cu sarmalele? Doar prajituri, prajiutri si iar prajiutri?

Astazi am iesit putin din vizuina in forfota ce a impanzit orasul si ce sa gasesc, ce sa vad in marea de oameni grabiti? Plase arhipline, neincapatoare, brazi sibtirei, cadouri cumparate de la magazinul chinezesc, 4-5 mandarine in pungi de plastic si cam atat... destul de slab cu Sarbatorile de Iarna anul acesta si asta e observabil nu dupa pungile oamenilor, pentru ca ele oricum vor fi pline... calitatea produselor din punga, ea conteaza. Alta remarca a mea... unde sunt brazii de Craciun? Anul acesta am vazut prin balcoanele vecinilor foarte putini arbori taiati pentru a fi impodobiti cu globuri si luminite. Iar acolo unde rasarea un varf verde de brad, crengile dese lipseau cu desavarsire, iar tilpina nu parea mai groasa decat mana mea dreapta... Ce sa insemne asta? Nu ma pronunt, astept sa vad maine seara beculete la ferestrele Clujenilor caci deocamdata, doar familia mea si inca 5-6 locatari din zona mai risca o facutura umflata de la compania ce ne distribuie curentul electric. Astept, astept sa vad cu adevarat urmele Craciunului... globuri, brazi, luminite, cadouri de calitate, mancare buna, prajituri delicioase si... colindatori pe strada! Colindatori care in orase merg la colindat pentru... oare pentru ce? Te las pe tine sa te gandesti si sa speram impreuna ca maine totul va fi schimbat, doar e Ajunul Craciunului.

Si ca sa raspund la intrebarea obsesiva care mi-a fost pusa astazi(poate par eu o gospodina iscusita sau femeie de casa)... nu stiu de ce toti ma intrebau: "tu nu faci prajituri?". Lor, tie si oricui va fi curios raspund ca nu, nu fac prajituri, le cumpar!

Nu uitati si de friptura, lasati prajiturile ca oricum ingrasa!!!

Spor la ce mai faceti voi!

Premiile Irish&Music PUB

Premiile Irish&Music PUB au fost pentru majoritatea celor prezenti in seara de 19 decembrie in localul de pe strada Horea o veritabila surpriza placuta. Nici noi, reprezentantii de la Evenimente in Cluj nu stiam prea multe. A fost cu adevarat o surpriza!!! Ei bine… am aflat acolo ca totul e de bine si se lasa cu premii, aplauze, poze si bere Ursus. Si pentru ca am pomenit de Ursus, trebuie specificat ca, pe langa sponsorii Brinel, Delroti si FastPrint, Ursus au fost alaturi de organizatorii acestui eveniment, berea primita de fiecare premiant la intrare fiind savurata cu sete de noi, cei ce urmam sa urcam pe scena.

Premierea a fost presarata cu acorduri de chitara, Ioan Onisor si Ionut Mangu urcand pe scena atat pentru a-si ridica premiul bine meritat, cat si pentru a ne canta si incanta cu muzica lor folk ce suna atat de bine in Irish&Music PUB. Onisor si Mancu, aceleasi doua prezente scenice indragite de publicul Clujean, simpatici si cu zambetul pe buze, ce ne transmit de fiecare data buna dispozitie prin muzica lor!

Am fost si noi premiati, cei de la Evenimente in Cluj, pe diploma fiind scris cu litere mari faptul ca noi suntem cei mai ADEVARATI CLUJENI. Va multumim Irish&Music PUB, va pupam, va imbratisam si va spunem ca la anul, vom ramane aceeasi “ clujeni adevarati” , iar la evenimente tot pe noi sa contati!!!

Pe langa partenerii media ce au urcat pe scena, artistii ce au luat parte la evenimentele din Irish in 2010 au fost rasplatiti si ei. Printre turpele ce au urcat pe scena se numara Altar, Luna Amara, Keep Away, Grimus sau Guerrillas. Ii felicitam si noi si le dorim cat mai multe concerte in Irish&Music PUB.

Desigur, finalul a fost unul muzical, mai exact acustic. “Keep Away Acustic” si anume, Cata la chitara si Ciba la voce, au incheiat seara frumoasa in compania prietenilor din Irish&Music PUB.

Din nou, pentru mai multe informatii pe site-ul oficial al articolului:

http://evenimenteincluj.ro/2010/12/20/multumim-irish-and-music-pub-pentru-premii-suntem-cei-mai-advarati-clujeni/

Toate bune, cititori!

Acoustic Aroma Christmas Edition

A fost si Acoustic Aroma Christmas Edition by Razvan Krivach, unde altundeva decat intr-un cadru in care publicul de calitate, artistii desavarsiti si atmosfera boema inca invelesc cu succes serile de iarna in mijlocul lui decembrie(15), in My Way Club.

Angajatii localului au dat dovada si de aceasta data de un profesionalism si o ospitalitate aparte, specifica localului boem. Erau dornici (si chiar reuseau) sa ofere clientilor o seara placuta, in compania mai vechilor prieteni de la Acoustic Aroma ce au adus mai aproape de noi prin muzica lor, ce ne-a transmis tuturor atat de multa emotie, si mai mult din candoarea sarbatorilor de iarna.

Concertul anuntat la ora 22 s-a amanat cateva zeci de minute datorita publicului ce se lasa asteptat. Incet, incet mesele s-au umplut, paharele se auzeau ciocnindu-se, iar in scurt timp au aparut pe cocheta scena cei patru componenti ai Acoustic Aroma: Sese(Stefan Sas) ce atingea clapele cu foc, Vava(Razvan Rotis) ce dadea ritm prin fiecare bataie a tobei, Denisa Darlea cu vocea ei impecabila si prezenta scenica deosebita si Razvan Krivach, sufletul, chitaristul acestei seri si omul cu buna dispozitie.

Intro-ul trupei a captivat inca de la inceput publicul in jocul muzical al artistilor. Se anuntau cantece cu arome de zapada, dupa cum spunea Razvan la inceputul recitalului. Au fost piese atat din repertoriul national cat si cel international. De la piese traditionale din Italia, cantece cunoscute precum “Aleluia”, “Winter Song” sau “Dust in the wind”, balade irlandeze de Craciun si colinde romanesti, pana la “Ederlezi”, piesa traditionala tiganeasca, sau “Evenstar”, cantata in sindarin, limba traditionala a elfilor, publicul a savurat de fiecare data spectacolul sonor al celor patru componenti ai trupei ce raspandeau arome muzicale.

Coveruri ale pieselor “Winter”(Tori Amos), “I don’t need a parachute”(Cherly Cole) sau “That’s not my name”(The Ting Things) au destins in totalitate atmosfera acestei seri, drept rasplata aplauzele nu au intarziat sa apara la finalul fiecarui cover la care amprenta specifica celor de la Acustic Aroma si-a spus cuvantul. Toate sunau atat de bine, iar cele doua voci suave si curate, se completau perfect in acorduri si ritmuri dintre cele mai diverse. Krivach si a Denisei parca impleteau cu vocile lor o poveste a iernii, a zapezii… a visarii.

Una din surprizele serii a fost si “Vuoi, vuoi” una dintre cele mai bune piese ce au transmis atmosfera specifica anotimului rece. Era ceva diferit… suna altfel si transmitea totusi atat de multa emotie, simplitate si caldura. Unde mai pui ca piesa atat de speciala, dar in acelasi timp diferita, a fost cantata intr-un dialect nemaiauzit de mine, sami, specific Laponiei, tara lui Mos Craciun.

Colindele romanesti “Sus, sus pe langa Luna” sau “Domnulet si domn in cer” au dat o nota de autenticitate momentului artistic, alaturi de placerea pura a celor patru de a canta, ce era atat de evidenta in gesturile lor detasate. Pe chipuri le era intiparit cheful pentru muzica buna daruita si de aceasta data unui public educat si obisnuit sa consume astfel de evenimente cu si de bun gust. Atitudinea acestora a transmis celor din My Way, o stare placuta… de iarna, de sarbatoare.

Multumim Acoustic Aroma si My Way Club pentru o seara minunata, ce a adus emotia si bucuria sarbatorilor de iarna mai aproape de noi, cei ce am simtit inca o data vibratia muzicii bune.

 ------------------------------------------------------------------------

 Pentru cititorii fideli ai blogului, pe care ii stiu eu ca exista si se ascund de fiecare data in spatele monitorului, trebuie sa va lamuresc in legatura cu articolul. Poate ati observat ca este scris in alt stil, mai de reclama, mai de bine, mai comercial. Ei bine, este intaiul meu articol scris pentru Evenimente in Cluj !!! Da, ma apuc sa scriu si prin alte locuri si asta doar pentru ca imi place sa-mi misc rapid degetele pe tastatura-mi proprie(si personala pe deasupra!!!) si mai ales sa ma fac auzita(e un defect din nastere iremediabil)

Asa ca daca vor mai aparea pe site articole de la Evenimente in Cluj(peste cateva ore mai postez unul, asa va vor aparea cu siguranta), acum stii care e povestea lor.

Pentru mai multe detalii, poze sau alte cele iti dau linkul articolului de azi

http://evenimenteincluj.ro/2010/12/20/cum-a-fost-acoustic-aroma-in-my-way-club/

iar tu nu trebuie decat sa ii dai click si se deschide site-ul singur pe monitor. Ce minune, se deschide singur!!! Si asta doar pentru ca se apropie Craciunul...

 Pentru a-ti transmite si tie putin, dar foarte, foarte putin, din atmosfera de iarna in care m-am cufundat miercuri seara, iti propun doar o melodie pentru auditie. Restul, le gasesti in articolul de mai sus.
Auditie placuta si... spor la curatenie( stiu ca faceti toti curatenie - mi-au soptit spiridusii Mosului)!

Exact o saptamana pana la Ajunul Craciunului

Da, mai este doar o saptamana si va fi seara magica! Seara in care marea majoritate a populatiei lumii(depinde si de fusul orar), exceptand tarile africane si ale Asiei de Sud-Est simte vibratia sarbatorilor de iarna. Pentru mine chiar nu exista seara mai plina de emotie si bucurie decat cea de Craciun...
Cred ca stiti cu totii mirosul specific Ajunului ce se impregneaza in toata casa... miroase a curatenie in primul rand, a mancare, a brad, a arome de pin si scortisoara, a vin, a prajituri, a sarmale, a piftie... Este de-a dreptul o imbinare a simturilor, o sinestezie ce ia nastere doar in acea seara plina de vraja, daruri si zambete.

Vacanta de iarna. Zapada si amintiri.

Da, mai este o saptamana si putin pana la Craciun, pana la zilele speciale in care, dupa traditie sau moda ultimilor ani, ne adunam cu totii si anuntam din casa in casa nasterea lui Hristos. Astept cu nerabdare serile petrecute alaturi de prieteni, vizitele la cei dragi si, de ce nu, astept sa devorez prajiturile gustoase preparate cu maiestrie de gospodinele harnice, ca sa nu mai borbesc de sarmale, piftie, fripturi si multe, multe alte bunatati pe care nu le voi enumera acum, din pur respect si sincera admiratie pentru cei ce postesc!

Poate te intrebi de ce pomenesc deja de vacanta. Ei bine, vacanta incepe de astazi pentru mine! Dupa indelungi ezitari si schimbari, in sfarsit mi-am spus ca de azi imi voi lua vacanta, orice ar fi. Oficial, neoficial, cu voie sau fara voie, eu sunt in vacanta! Asa ca, eu va urez inca de pe acum zile de decembrie frumoase, cu multa zapada, dar caldura acasa, cu relaxare cat cuprinde si multe bucurii alaturi de prieteni si de cei alaturi de care va place a va petreceti timpul liber.

Ce inseamna vacanta pentru tine? Asta doar tu stii... dar iti pot spune cum percep eu vacantele: perioadele din an in care scapam in sfarsit de scoala(de parca tare mult ne-ar pasa de ea... ei, ei cum iubim noi sa ne plangem) sau de ceea ce nu ne place la scoala si avem parte de dimineti indulcite de un somn lung, fara griji. E atat de placuta senzatia in care iti deschizi ochii, privesti pe fereastra, vezi natura inalbita si rostesti in gandul tau:"sunt in vacanta!". Pe de alta parte, pe langa detasare, vacanta de iarna inseamna de 4 ani pentru mine... timp alocat studiului! Da, e momentul din an in care ma hranesc zilnic cu acel tip de informatie care imi place mie -geografica(e vorba de informatie). Da, astept ziua de maine, poimaine sau saptamana viitoare pentru a avea in sfarsit timp destul pentru ceea ce-mi place. Si pentru ca in ultimii ani, dragostea de munte a devenit si mai mare, o drumetie la munte e nelipsita din programul celor doua saptamani ce sunt un deliciu pentru toti. Unde? Cand? Cum? Ramane surpriza, urmand sa apara pe celalalt blog personal, ArtGeo Life Blog, un articol despte tura la munte la care deja visez. Cert este ca... voi fi mai aproape ca niciodata de crestele carunte!!!

Si... ce sa mai fie vacanta daca nu momentele speciale in care noi, alaturi de prieteni si apropiati crosetam un sir al amintirilor de iarna. Sanii, bulgareala, ghetus, patine, cabana la munte, ceai si vin fiert, vant rece, pom de Craciun, cadouri, prajiturele si pastrama, oameni de zapada sau pur si simplu plimbarile prin intinsul alb pe timp de noapte, printre cristalele de gheata ce lumineaza sub veghea astrului noptii. Unde mai pui masa imbelsugata de Craciun si Anul Nou, jocul artificiilor, urarile de bine, SMSurile trimise agendei telefonice si listei YM intregi. Ganduri de bine peste tot... asa lume buna sa tot fie intregul an!

Cred cu tarie ca, iarna, e anotimpul oamenilor cu suflet bun, cald si data sa ofere fericire tuturor. Sarbatorile de iarna sunt sinonime pentru mine cu sarbatorile bunatatii... daruri, donatii, caritate. Ajutoare, zambete si speranta pentru mai bine, toate acompaniate de cantecele de iarna, colinde si acorduri de chitara pierdute printre fulgii ce danseaza deasupra noastra.

Simt intr-adevar ca a venit vacanta de iarna!
Scoateti saniutele, puneti-va bocancii in picioare, manusi, fular si hai la sanius!

Tac, înghit în gol și mă abțin să nu arunc vorbe ... oare?

Titlul sugestiv si in tema cu articolul... sau cel putin cu prima parte(nici de aceasta data nu stiu in ce directii imi vor navalii gandurile). Cu toate ca am o stare atat de buna, optimista si cu moralul ridicat, uneori imi mai amintesc de fazele aceelea naspa in care varsta sau din pacate statutul nu mi-au permis sa spun mare lucru. Ma urmaresc acele momente si cu groaza iti spun... mi-au marcat copilaria mea de pui de om razvratit. Nu cred si nu cred si bag mana in foc si pariez ca nu este tanar, liceean, copil... putin mai razvratit, cu punct de vedere si perceptii solide, caruia sa nu ii fi fost impus sa nu isi spuna parerea, macar o data in cariera lui vasta de tanar ce se distreaza clipa de clipa pana la epuizare, atunci cand vin ăia - caci alt statut in vocabularul meu nu merita sa primeasca- vin ăia si mint cu nesimtire. Iar ei, ei tinerii ce sa spuna... caci ei au 14-16 ani, sunt copi i(Doamne, cat le-as dori unora dintre ei sa se mai simta inca copii... sa le iau toate greutatile asa cu mana, cum lua bunica faina din sac). Si ce daca ei sunt copii? Sunt oare handicapati si nu pot gandi asa, putin? Nu delimiteaza binele de rau, apa de vin?
Lumea e proasta, proasta, proasta si iar proasta(nu, stai linistit, nu vreau sa am eu statutul de cea mai desteapta dintre prosti... vreau doar sa ma indepartez cat mai mult de prosti). E plina lumea de imbecili, nemernici si oameni ce te-ar calca in picioare cu fiecare ocazie. Parca am fi niste struguri gata sa fie zdrobiti cu brutalitate de catre picioarele gospodarului a carui calcaie abia asteapta sa mai striveasca cate un bob si inca unul pana ii simte sucul printre degete. Asa e si cu oamenii ăia... vor sa te striveasca, sa te faca sa nu vorbesti, sa iti impuna ei limite, iar pe deasupra se mai si numesc "oamenii libertatii". Oamenii cui? Sa nu mai mintim... sa nu mai umplem sacul spart cu vorbe dulci caci pe partea mea, ramane mereu spart. Dar cum ramane cu cei de 14-16 ani care... care saracii tac, inghit in gol si asculta. Care primesc ordine precum niste robi, care nu indraznesc sa-si spuna parerea, sa se faca ascultati... care nici macar nu indraznesc sa duca o conversatie cu ăia, cei ce le dau frica de a socializa. Pentru ca ăia, la randul lor au sechelele comunismului si, evident, o batrana la 60 de ani nu ii da tanarului de 14 ani puterea sa vorbeasca. Nu ii da ascultare cu toate ca... de cele mai multe ori copiii ne dau cele mai dureroase lectii. Dar ne e frica sa primim cate o remarca de la ei si atunci... nu ii lasam sa vorbeasca, nu le dam dreptul la replica, la propria parere... nu le dam dreptul sa aleaga si sa spuna adevarul chiar daca el doare!

Maine iau parte la Gala de premiere a celor mai buni elevi Clujeni. Ma intreb ei... ei de cate ori au tacut, inghitit in gol si abtinut sa nu arunce vorbe... Si uitandu-ma la mine ca parte a celor prezenti maine acolo sau mai bine, raportandu-ma la ceilalti premianti, pentru a nu fi subiectiva, toti cei pw care-i cunosc, si unii imi sunt chiar prieteni buni pentru ca, se pare, cine se aseamana se aduna, nu sunt guvernati de principiul "tacerii". Sunt guvernati de pareri expuse, replici si puncte de vedere spuse atunci cand e nevoie... pentru ca numai asa s-au afirmat, s-au facut cunoscuti si au ajuns astazi sa reprezinte excelenta. O parte sunt prietenii mei, dar mai este o parte... aceea care sta in umbra, fara curaj, fara aspiratii si cu frica in buzunar. Cine e oare de vina pentru ... pentru nesiguranta lor?
Tac, inghit in gol si ma abtin sa nu arunc vorbe... de ce sa nu dai sansa unui tanar? De ce sa nu le dam incredere, sa ii lasam sa vorbeasca, sa avem incredere in ei, in varsta lor frumoasa... sa dam o sansa cat mai multor copii sa vorbeasca!!! Eu, incep chiar de azi. Nu mai vreau sa gresesc si poate sa spulber increderea in sine a unui copil ce are dreptul sa aspire la tot ceea ce e mai frumos si bun pentru el.
E sansa lor, iar noi suntem exemplul pentru ei... exemplul pe care noi poate ... nu l-am primit!


Bucura-te copilareste de iarna, cititor ce ai ajuns deja la final de articol!

Povestea unui vis

Strada pustie, mașini împietrite parcă pe trotuar.. o liniște stranie. Orașul părea adormit, Someșul plictisit de atât de multă curgere, iar pescarii ce aruncau odată undița în apă cu foc și pasiune erau acum parcă pierduți prin atmosfera mohorâtă. Nimic nu îmi atrage atentia... pasesc pierduta peste pod. Privesc, contemplez - incerc sa regasesc frumusetea orasului de alta data, dar nimic... parca nu mai aveam sentimente. Imi puneam din nou acea intrebare... ”cine sunt eu? cine sunt in lumea asta?”. Feelingul oribil de ciudat care ma cuprinsese il stiam de mult. Nu ma mai obosesc sa caut raspuns la intrebare... nu ma mai obosesc sa descopar cine sunt eu cu adevarat. Continui sa pasesc obosita spre capatul de pod. Parca nici nu mai aud apa de sub mine cum duduie in curgerea-i de neoprit. E rosu. Stau plictisita si privesc grupul de tineri ce vin spre mine gata sa ma ia pe sus. Trec pe langa mine fara insa a spune nimic. Cateva priviri intrepatrunse, ganduri transmise si atat... ne continuam drumul, insa ne intoarcem capul scurt unul dupa celalalt. El priveste uimit, eu pierduta... niciunul dintre noi nu intelegea povestea ochilor ce-si spuneau atat de multe fara ca noi sa ne dam seama.
Cu gandurile tarate dupa mine ma vad deja urcand o strada pustie si ea. Ma indepartasem deja de centrul Clujului. Urcam de aceasta o data o strada pe care tot timpul o coboram. Stiam unde trebuie sa ajung, dar nu stiam daca pasii ma vor duce intr-acolo. Ma lasam purtata de nestiinta si totusi continuam sa calc cu truda asfaltul negricios si umed. Deodata, imi ridic privirea din pamant. Descopar in jurul meu amprentele trecutului... porti ruginite, ziduri galbicioase si putrede, scorojite de atatea ploi, muschiul verzui urcat pana pe acoperisuri, ferestre mici si intunecate, perdele, draperii si becuri stinse. Parca nu mai erau oameni... parca erau case nelocuite. Toate imi pareau palate... imi placea atat de mult sa le privesc. Imi imaginam povesti, generatii intregi care au trait in ele, pereti ce au vazut atat de multe, ce stiu atat de multe despre cele intamplate doar intre zidurile groase si impozante ale caselor cu acoperisurile brune. Noul lipsea cu desavarsire. Vopseaua spalata de apa ploii mai razbea cu ultimele puteri pe peretii atent sculptati. Scarile exterioare pareau un adevarat podium ce se termina de cele mai multe ori ca o usa mare, rotunda, deasupra careia apasa cate un plafon masiv strajuit de patru coloane rasucite precum o ata in pridvorul terasei. Geamuri mici, rame de lemn mancate de timpul neiertator, acoperisuri vopsite in culorile timpului trecut si gradina moarta. Uneori, statui inghetate de timp se vedeau de dupa cate un zid. Le zaream doar ochii, fruntea si nimic mai mult. Ma ridicam de fiecare data pe varfuri si aruncam cate o privire pentru a vedea mai mult din misterioasele figurine pietrificate.
Iarba galbejita si intinsa pe solul moale si rece acoperea curtile intinse, in care se mai inaltau cativa arbori grosi, indoiti inca de la tulpinile grosolane, cu tentaculele paralizate parca de timp. Batranii de ei... cine stie cate povesti le-au auzit frunzele ce cadeau moarte an de an la temelia radacinilor inchegate bine printre zidurile cladirii musamalizate de crengi.
De cateva minute eram pe acea strada strabatuta doar de vantul rece si de cativa picuri reci ce imi crapau de fiecare data cand ma loveau cu brutalitate cate o strambatura pe fata. Continui sa urc... privesc pierduta prinre case, furand din intimitatea timpului cate o poveste inventata de mine de fiecare data cand aruncam sagetile vizuale printre ferestrele micute si intunecate. Deodata, ochii imi urca spre cer, urmarind un turn inalt. Urmaresc orice detaliu pana cand... pana cand imbratisez vizual alti ochi pierduti in monotonia acelei zile de marti. Era o situeta vag observabila, sculptata in forme placute, masculine. Pieptu-i gol se zareste de dupa perdeaua veche si subtire. Se uita la mine fix, tinand in pumnul drept bucata de tesatura ce-i acoperea umarul stang si intregul bust dezgolit. Apuc sa ii vad bine doar umbrele chipului pe care era cioplita nefericirea, ratacirea... Ma intimidez, dar continui sa imi infig privirea curioasa si mai tare in ochii lui parca gata sa sctige pentru ajutor. Ajung in dreptul turnului, iar privirea imi e ridicata la maxim spre el... Isi misca capul dupa mine, schitand un suras rece si trist.Vroiam sa ma opresc, sa ne spunem povestile noastre prin simplele priviri vulgare ce deja depaseau granitele dintre doi necunoscuti ce se intretaie pentru prima oara... Deodata, o mana slaba ii atinge chipul a carui masivitate masculina se pierde pe dupa degetele lungi si albe. Traseaza o linie fina pe obraz, curge incet pe barbia crestata de cateva fire negricoase puerile, aluneca pe gatul gros dupa care mangaie linistita umarul gol... Subit, doua maini albe, parca imbatranite de atat de mult pacat si erotism ii inclesteaza chipul devenit parca si mai intunecat, mai trist si fara urma de speranta in ochi. Privirea-i parca era tot mai stinsa... el nu arata pic de sentiment. Deodata, doua buze rosii, subtire conturate si lunguiete se grabesc sa atinga printr-o sarutare barbia lui...Urca incet pe barbia-i umezita si-i intalnesc buzele carnoase, dar care nu schiteaza nici macar un suras, satisfactie sau interes... el continua sa ma priveasca, dar deodata...
Doar atunci imi dau seama ca totul era un vis! Da, era un vis, o realitate inchisa doar intr-un somn scurt de dupamasa ploioasa, undeva intr-o camera calduroasa unde picurii de ploaie ce se izbesc demonic de pervaz si soptesc cate o poveste de decembrie...

Saptamana nationala, mondiala si intergalactica a tezelor

Am teza la info maine, la mate, la biologie, la chimie, la romana, la engleza sau la mai stiu eu ce. Astazi numai si numai acest lucru l-am auzit(exceptand cele doua ore de excelenta la geografie in care in sfarsit m-am detasat de incordarea inchegata in mine de peste zi). Ce sa va spun dragilor... noroc si bafta la copiat daca va fi cazul! Concentrare si toate cele... macar sa ramaneti cu ceva si urmatoarele 2-3 zile dupa teza, nu sa tociti asa doar pentru 10-le acela luminat si de multe ori nemeritat. Of, of... de cate ori faceam si eu asa, iar cand ma gandesc ca mi-au mai ramas una, doua ocazii sa pun in aplicare metoda "elevului eminent" inainte de teza ma apuca dorul nebun de carte... Dar asta este... e sistemul acela "the best" despre care stie toata Europa ca e la pamant, dar ce conteaza... Pacat este ca... se stie si la facultati si in licee si acasa la parinti faptul ca notele nu reflecta realitatea, dar noi, noi tinem cont de ele si da-i frate cu copiatul ca 10 trebuie sa aiba toti!!! Doar cel ce fuge de la coada vacii si nu stie sa isi deschida gura(sa isi deschida gura, nu sa vorbeasca!!!) intr-o conversatie trebuie sa aiba si el o medie bubuita de 9,70 si sa dea si tovarasul la facultate... INJINER se face(cu JI de la Jiu...)

 Lasa ca trece si ziua de maine si cea de poimaine si vine vineri si vin betiile si chefurile si apoi mai este o saptamana si adio frateee. La sanius cu sacul de rafie si capacul de buda! Si apoi peste alte 10-12 luni vine ea facultatea si sesiunea si presesiunea si colocviile... ce-i aia o teza amarata la romana sau mai stiu eu ce... sta distractia din liceu in asta? Si dupa cum spunea o scumpa colega astazi, din liceu imi amintesc de excursii, chefuri, iesiri, turneele, spectacolele si nu cum invatam eu pentru teza. Asa ca... faceti-va alte amintiri daca nu le aveti deja!

Sa vina vacanta!!!!
V-am pupat, eminentilor!

E seara ghetuțelor lustruite. În așteptarea Moșului...

E seara ghetutelor lustruite... din nou e acea seara unica din an in care daruim bucurie celor mici, celor mari sau... celor ce inca mai cred in Mosu' care oricum exista!!! Daca nu esti de acord cu afirmatia mea... nici nu mai citi gandurile de mai jos.
Ooo... ai continuat sa citesti. Ma bucur mult... impartasim aceeasi idee si mai ales stim ca inca mai avem suflet de copil(si nu e o rusine sa ai sufletul pur!).
Aglomeratie, multe masini, cele doua Mall-uri din Cluj arhipline, mese si locuri ocupate, cadouri, cumparaturi... ambalaje stralucitoare, fundite, cutii de cadouri, pungi stampilate cu fulgi de nea si poza unui batranel carunt imbracat in rosu.
Parca nu mai simt aceeasi emotie de acum 5-10 ani. Si totusi... mosul exista!!! Ne pierdem oare din bucuria sarbatorilor o data ce suntem prinsi tot mai mult in rutina zilnica? Imi parea astazi totul pierdut de farmec, esenta si miros de sarbatoare. Cardul dopat cu lei grei, un ceas scump cumparat iubitei si gata... i-am adus oare atmosfera sarbatorilor de iarna? Bucuria de a-l astepta pe Mosul, emotia descoperirii cadourilor si nerabdarea de a afla cat mai repede ce se ascunde in ghetutele curatate cu atat de multa grija. Asta inseamna sarbatorile de iarna... emotie, bucurie, fericire pura. Si ce emotii aveam in fiecare zi in care venea mosul si pe strada mea... frumoase clipe!
Cum stateam nerabdatori eu si fratele meu asteptand sa apara dulciuri si jucarii in holul lung si intunecat unde ghetutele erau insirate strategic, cat mai aproape de usa pentru ca Mos Nicolae sa indese cu usrinta cat mai multe in incaltarile noastre devenite parca neincapatoare. Pot sa afirm cu tarie ca am avut o copilarie frumoasa si eu si fratele meu! Credeam in Mosul si ne bucuram de fiecare data cand a noastra cumintenie de peste an era rasplatita cu daruri, ori de care ar fi ele.
Mi-e dor, mi-e dor si iar mi-e dor! Cred ca ne e dor tuturor poate ce cele mai speciale momente ale copilariei noastre: sarbatorile de iarna. Ai nostri aveau grija in fiecare an ca surpriza sa fie si mai inedita.Nu stiu cum se facea, dar mosul intra de fiecare data pe sub usa, pe geam sau, dupa cum spunea mama, venea prin calorifer!!! Eu raman la varianta ca Mos Craciun intra pe geam, iar Mos Nicolae pe usa(are el o smecherie si deschide usile copiilor cuminti).

Era seara, iar sufrageria noastra era animata de familia ce astepta nerabdatoare venirea mosului. Tin minte ca nu aveam voie sa mergem in hol... altfel, mosul nu mai aparea. Era poate sfios si nu agrea ideea ca noi, cei mici, sa il vedem. Nu auzeam nimic... fosnet, usa deschisa sau pasi veniti din intunericul holului care si acum mi se pare infricosator noaptea. Timpul trecea, iar noi asteptam, asteptam si iar asteptam. Parintii asteptau si ei cu noi in camera. Cu siguranta nu ne pacaleau si nu puneau ei cadourile... doar erau clipa de clipa cu noi in camera! Deodata o idee nastrusnica imi lumineaza mintea. Fug repede in hol la cel mai apropiat intrerupator si sar cat pot de tare si aprind becul. Miscarea aceasta rapida in care strabateam intunericul de numai 1m al holului era acompaniata de fiecare data de cate un cantec fredonat cat puteam eu de tare... imi era frica de intuneric! Ma gandeam ca Mosul cel batran nu vede unde sa puna cadourile, va gresi pantofii sau poate... va crede ca noi nu suntem acasa daca toate becurile sunt stinse. Stiam eu ca e nevoie sa aprind becul. Dar de fiecare data cand se lumana holul... surpriza!!! Ce crezi ca era? Mosul venise deja! Cine stie de cand erau acolo cadourile iar eu, fratele si parintii il asteptam toti la un loc sa apara. "A venit Mosu', a venit Mosu' !" ... parca ma aud si acum cum strigam topaind din hol si dadeam vestea intregii familii. O ora nu ne mai dezlipeam de la ghetutele curatate. Devoram pe loc un sfert din dulciurile care si asa erau foarte multe, ma infructam din citricele indesate printre pantofi si intorceam pe o parte si pe alta noile jucarii primite. Alor mei, le crestea inima vazandu-ne atat de fericiti... Au fost cele mai frumoase momente ale copilariei mele... Unde mai pui ca de fiecare data suna telefonul. Erau bunicii nostri dragi, bunicul si bunica, ce locuiau in acelasi cartier cu noi si ne anuntau ca Mosul a ajuns deja si la ei. Faceam concurs... la cine ajunge prima data. Dar nu conta, atat timp cat la ambele resedinte ne asteptau dulciuri si cadouri.
Era frumos... este si acum, dar totusi... atunci era altfel! Astazi noi ce putem face... putem multumi parintilor pentru ca luau legatura de fiecare data cu Mosul... ca ne-au facut copilaria frumoasa si ne-au daruit amintiri, asa cum si cat au putut ei. Iar noi, astazi, fiindca suntem mari, sa le daruim si lor putin din atmosfera ce ei ne-o daruiau noua odinioara.
Ghetutele imi sunt curatate, toate cele 10 perechi de incaltari imi sunt insirate strategic langa usa... asa ca nu imi ramane decat sa astept sosirea mosului cu emotie. O fi venit deja in timp ce iti scriu tie? Ma duc sa verific!!!


Sper ca Mosul sa vina si pentru voi toti, in primul rand, cu sanatate multa, intelepciune, speranta si putere sa va duceti la bun sfarsit toate telurile si idealurile pe care numai si numai voi le stiti, le aveti si credeti in ele. Sa vina cu un sac mare de fericire si optimism!

Cautam mereu afirmarea, dar uitam de unde porneste temelia ei

Suntem tineri, avem iluzii si ne lovim uneori de ele atat de tare incat ne doare mult timp lipsa experientei. Ar fi o ipocrizie sa spun ca nu imi place sa risc, sa incerc, sa astept cu tensiune un verdict... ar fi ipocrizie sa spun ca nu imi place sa stiu ca incalc reguli, ca sunt altfel decat ceilalti, ca ma diferentiez de ceilalti tineri ce stau la semafor prin... ceva.
Te las pe tine sa descoperi acel ceva ce face diferenta... picatura de cerneala ce albastreste intregul pahar cu apa, intreaga saptamana monotona poate sau gandirea lipsita de idei duse la extrem.
Si stii ce e stupid si demonstreaza ca nu avem experienta... faptul ca vrem sa treaca timpul repede pe langa noi, ca vrem sa fim mari, dar nici macar noi nu stim ce inseamna varsta la care esti mare, cu toate ca, teoretic, dupa 18 ani, esti considerat de lege matur, major si independent oarecum. Vrem sa facem tot ce fac "oamenii mari", dar uitam de distractia varstei. Vrem sa ne afirmam prea repede, jignind seniorii ce ne-au fost mentori... vrem afirmare rapida, dar uitam sa consolidam continuu fundamentul cunostintelor noastre. Si asa, descriem o teorie a formelor fara fond, fara cunostinte de baza, fara o intelegere deplina a lucrurilor marunte, doar pentru ca vrem sa aparem pe sticla, in reviste, la finalul articolelor si, la urma urmei, pe toate gardurile.
Afirmarea noastra se masoara astazi oare doar in lucrurile materiale? Gandeste-te bine... afirmarea inseamna mai mult decat recunostinta celor ce iti cunosc munca. Afirmarea inseamna recunostinta tuturor pentru ceea ce esti tu... ca om, mai intai de toate, dupa care ea inseamna si recunostinta celor ce iti cunosc sacrificiile, jertfa si munca depusa la temelia unei baze solide a afirmarii tale.
Eu sunt departe de afirmare, mult prea departe. Tu cat de aproape esti?

La Multi Ani celor ce sunt Români cu sufletul !

Din calupul de articole specifice vremii, trebuie sa inaugurez si eu intaiul articol din decembrie cu unu special, dedicat ZILEI NATIONALE A ROMANIEI.
Azi e 1 Decembrie... tam-tam mare in toata tara, mai ales la Alba Iulia unde am renuntat sa ma duc din cauza vremii nu foarte favorabile sederii mele timp de cateva ore bune in mijlocul unei multimi dornice de a fi in locul in care acum 92 de ani a avut loc Marea Unire a Principatelor Romane. Nu, nu am sa intru in detalii istorice, in indici spatio-temporali si termeni pomposi pentru ca istoria nu reprezinta domeniul meu de specializare.
Am sa vorbesc putin despre norocul de a fi roman. Despre mandria cu care ar trebui sa ne rostim nationalitatea, numele tarii si imnul national.
Adrian Muresanu nu a scris degeaba "Desteapta-te, Romane!"...
Cine suntem noi sa facem parodii pe versurile imnului tarii noastre? Bunicii nostri au murit in razboi pentru tara? S-au jertfit ca sa ne fie noua mai bine? Daca raspunsul tau va fi unul afirmativ, am sa iti spun stima si respect pentru ei! Dar si daca asa ar fi fost asa, cine suntem noi sa parodiem emblema tarii? Drapelul, stema si imnul tarii noastre? Nu inteleg de unde izvoraste atat de multa incltura si cum tolereaza atat de multi astfel de comportament. Fie ca e o emisiune de divertisment, o gluma proasta de ipoctiri... cum putem tolera astfel de comportamente? Ganditi-va ca veti avea copii de 3-4-10-14 ani. Daca asta vad ei la televizor, cat respect credeti ca vor avea mai incolo pentru tara lor? Si ne mai miram ca pleaca toti tinerii din tara. Au plecat, pleaca si vor mai pleca. De ce? Pentru ca, in primul rand, nu le este bine aici, pentru ca s-au saturat de sistem(sanitar, educational, politic, administrativ etc.), de toate loazeke promovate mai mult decat adevaratele valori... Dar cum ramane cu educatia pe care unii dintre ei niciodata nu au primit-o? Si aici e vorba de educatia primita de la parinti, primita de la profesori, de la sistemul educational mort deja, de educatia primita de pe ecranul televizorului, de educatia primita pe strada, in institutiile statului, oriunde.
Asta e problema la noi... ne place sa ne batjocorim emblemele tarii. Ne place sa ne stricam imaginea tarii prin fapte tiganesti, prin vorbe si injurii balcanice. Ne place sa consideram Romania in inima Balcanilor, dar uitam ca in centrul tarii noastre sunt Carpatii si nu Balcanii. Uitam ca dacii si romanii sunt stramosii fiecaruia dintre noi, uitam ca spatiul carpato-danubiano-pontic ne apartine. Uitam sa ne educam copiii, prietenii sau fratii mai mici, uitam sa le aratam ce e respectul fata de tara, fata de Echipa Nationala a Romaniei de orice vrei tu, fata de cei ce au dus pe umeri numele unei natiuni intregi. Nici nu stim ca la noi in tara traiesc adevarati campioni mondiali. Iar campioni mondiali nu sunt doar la fotbal si la sport. Sunt si la debate si la geografie si la mai multe. Sunt cei mai buni din lumei aici, la noi in tara... sau cel putin au fost, pentru ca au plecat acolo unde au primit respectul cuvenit. De ce? Pentru ca noi nu stim sa ii respectam(o parte din noi!!!)... si nu e vina lor! E vina celor ce spulbera orice vis si aspiratie a campionilor romaniei. Pe ei trebuie sa ii condamnam pentru ca tinerii romaniei fug precum evadatii din tara noastra, nu pe cei ce scapa de aici si-si croiesc o viata si un statut social mai bun. Ma intreb eu peste 10 ani de unde iti voi scrie oare pe blog...
Care cred eu ca ar fi scaparea? Ei bine... educarea tinerilor pe linie nationalista si respect fata de tara! De ce sa ii facem sa se simta prost ca sunt romani? De ce sa nu citeasca intai de toate literatura romana, dupa care sa treaca la HappyPotter sau HarryPotter si alte magarii? Basmele colipariei mele culese de Camil Petrescu or fi oare invechite pentru ei?
Am citit multe statusuri astazi pe messenger despre Romania. Ba pe facebook circulau tot felul de lozinci si poezii patriotice, ba drapeluri fluturate in vant apareau la avatarele unora, ba ne mai aminteam de cate un cantec patriotic din Cebaclul Flacara si il trimiteam pe facebook sub forma de link youtube. E bine, pana acum e bine! Dar ce ar fi daca noi toti, am avea aceasta atitudine de oameni mandri ca suntem romani si maine, si in seara de Craciun si de Anul Nou si in fiecare zi din an. Ce-ar fi daca nu ne-ar fi rusine sa cantam imnul tarii si sa il invatam obligati in scoli? Ce-ar fi daca ar trebui sa invatam obligati istoria si geografia tarii noastre?(nu, nu se invata azi in scoli istoria si geografia Romaniei, crede-ma pe cuvant!!! se spune doar ca se invata) Ce-ar fi daca nu ar mai rade ca needucatii de fiecare data cand se canta la o festivitate imnul tarii noastre? Ce-ar fi daca... ar avea mai mult respect pentru valorile nationale si implicit pentru ei insisi?

Eu nu-ti dau sfaturi sau ponturi gratis. Dar iti spun ca... atunci cand razi de tara ta, razi de tine, de identitatea ta si a familiei tale! Atunci cand spui ca tara ta e de cacat, spui ca tu esti de cacat!(regret exprimarea, dar a devenit deja un cliseu) Pentru ca tu faci parte din tara ta. Iar daca tu nu ai curajul de a schimba ceva, de a face sa fie mai bine, lasa-i macar pe altii sa incerce!

La Multi Ani doar celor ce isi iubesc tara, ce se considera romani, ce iubesc palinca si cozonacul romanesc, ce isi cunosc frumusetile tarii si istoria stramosilor, ce inca mai mananca produse romanesti si mai stiu macar doua strofe din imnul tarii noastre.

La Multi Ani celor ce sunt Romani cu sufletul!