De ce iubim?

De ce iubim?
De ce punem suflet si lasam toate berierele jos?
De ce spunem lucruri pe care regretam ca le-am destainuit?
De ce ne incredem in acel barbat ideal pentru a descoperi intr-un final o iluzie?
De ce am renunta la multe lucruri pentru el doar pentru ca noi il vedem intr-un fel si el nu e asa?
De ce ne incredem in ei pentru ca mai apoi sa plangem in hohote caci am crezut intr-un vis terminat mult prea fulgerator?
De ce avem curajul sa ii prindem de mana si mai apoi sa ne bucuram de placerile trupesti pentru ca dupa acea noapte sa iti spuna ca e mai bine sa nu continui "povestea"?
De ce trebuie sa vedem cum se chinuie sa o priveasca pe o alta asa cum te privea la inceput?
De ce ne lasam seduse de acele priviri care se metamorfozeaza in venin la un moment dat?
De ce avem impresia ca doar noua ne-a rostit in soapta acea poveste si el o facea pentru toate celelalte?
De ce credem ca el e diferit si totusi e ca toti ceilalti?
De ce ne incredem in zambetul lor pentru a descoperi mai apoi un suras ironic?
De ce visam atunci cand primim mesaje in plina noapte si noi ne grabim sa le raspundem cu mana tremuranda de emotie si fericire?
De ce ne grabim sa iubim un om pentru a simti mai apoi tortura despartirii?
De ce ne incredem in ei?
De ce si iar de ce?
Asta nu am sa pot intelege... poate pentru ca suntem oameni, gresim si invatam din greseli. Cum invatam? Doar experimentand... doar traind prin acea iubire de-o vara la 19 ani, atunci cand viata-ti pare un joc si sa iubesti devine atat de simplu... Doar incercand, cautand si avand curajul de a ne pune inca o data intrebarea "de ce?".
Si te intreb pe tine: DE CE?



Pentru ca nu regret nimic din ce s-a-ntamplat!




Revin cu articole noi, pregatite de mult pentru tine. Pe curand!

"Eu cred că veșnicia s-a născut la sat"

7 ianuarie... zi de sarbatoare mare! Sa traiti si sa-ntineriti dragi Ioani si Ioane(si derivatele numelor)! Si Ion al lui Rebreanu sa traiasca si Iona a lui Sorescu si cealalta jumatate de tara ce poarta numele cel mai cunoscut printre Romani!
Daca ma obosesc sa caut semnificatia numelui Ion/Ioan gasesc ceva lucruri interesante... numele provine din ebraica(veche), origine ce o mai au multe nume aparent pur Romanesti si inseamna binecuvantarea Domnului... interesant! Conotatia si semnificatia numelui face trimitere la motive biblice, insemnand si mila lui Dumnezeu. Se spune, sau mai bine spus, am citit, ca acest nume era atat de bine privit incat in trecut exprima un grad initiatic. Se mai scrie si ca in trecuturile indepartate ale tarisoarei noastre, voievozii se numeau Io(n) Stefan Voievod, "io" reprezentand gradul spiritual al purtatorului. Acestea fiind spuse, nu imi ramane decat sa urez traditionalul La Multi Ani celor ce isi sarbatoresc onomastica in aceasta frumoasa zi de vineri!
Si pentru ca tot astazi e chef mare prin zona in care scriu acum, trebuie sa ii urez un calduros si plin de iubire LA MULTI ANI cu sanatate si copii cuminti mamei mele care, paradoxal, e nascuta in 7 ianuarie, dar nu se numeste Ioana!


Acestea fiind spuse si urate, sa trecem la oile noastre. Si daca am amintit de oi, am sa schimb tema articolului de azi din pura, dar absolut pura intamplare, si am sa vorbesc putin, dar putin de tot, despre viata la tara. Da, mediul rural, acela cu vaci, animale, porci, gaini, apa calda fiarta la soba, foc cu lemne, sapa si arat, scos de cartofi, udat in gradila sau plivitul buruienilor. Si activitatile gospodaresti pe care le cunosc ar putea continua mult si bine, dar astazi nu acesta e scopul articolului. Totusi, vreau sa iti pun o intrebare... tu, daca ai sta la tara, dar la tara acolo cu vaci si porci, te-ai muta la oras? Gandeste-te bine la raspunsul tau si pastreaza-l pentru tine... te va ajuta sa imbunatatesti unele lipsuri din viata ta cotidiana! Daca eu as fi intrebata daca as vrea sa traiesc la tara as raspunde putin mai... siret. Adica? Da, as fi vrut sa locuiesc la tara, dar nu acum in 2011 la aproape 19 ani. As fi vrut sa copilaresc cu pisicii si puii de caini, cu bobocii de rata si fluturii ce apar primavara, as fi vrut sa ma joc prinzand soareci si pescuind in balta din fata portii... mi-ar fi placut sa fi trait la tara pana pe la 8-10 ani.
Cand eram mica mi se parea atat de frumoasa viata la tara... evident, vedeam partea frumoasa a lucrurilor. Bunicii imi ofereau doar roadele muncii campului, iar eu ma infructam de fiecare data din poamele proaspete. Ceea ce imi amintesc cel mai bine din vacantele de vara de acum 10-12 ani nu sunt saptamanile petrecute la mare sau in statiuni, ci sunt acele cateva zile petrecute la tara, printre ciresi si pruni, printre straturile de zarzavat ce mereu le calcam, printre iarba lasata sa creasca pentru a fi cosita si pe care eu o puneam la pamant printr-o singura razie prin curtea din spate de un verde asa cum doar in copilariile noastre mai avea asa nuante. Imi amintesc cum ma trezeam cu razele de Soare pe fata si forfota pierduta prin curte a cotcodacitului de gaini si cantatului de cocos. Imi amintesc cum ma ridicam din pat si priveam pe fereastra mica... zaream un deal inalt, cerul senin si cate un batran ce trecea pe ulita tacut. Nu ezitam sa imi arat ochii mititei Soarelui asa ca ieseam numaidecat in balconul casei si priveam fericita orgada plina de miscare. Pisicii mieunau infometati de langa usa casei, iar gainile fugeau ca nebune in fata balconului de-ndata ce ma zareau... stiau ca vor primi portie dubla de mancare! Apa aceea rece ce curgea la izvor si imi taia rasuflarea ma trezea in totalitate. Micul dejun? Asa cum imi placea mie... cu gogosi calde si lapte delicios, iaurt rece si paine de casa...
Asa incepeau poate cele mai frumoase zile de vacanta... ce urma? Urmau plimbari pe dealuri, priviri multe aruncate in departare si zeci si zeci de intrebari despre locurile care imi pareau atat de legendare... Astazi, locurile imi par mai altfel... am raspunsul multor intrebari, ochii imi gasesc mereu cate o piatra rostogolita pe deal si eu parca ii stiu trecului. Cunosc trecutul pietrelor, cunosc istoria satului, dar totusi... inca iubesc plimbarea de dimineata prin iarba plina de roua, lacrimile lunii... inca mai imi place sa cant in arsita verii in plin camp si sa imi infig picioarele infierbantate de pamantul arzator direct in paraul din vale... inca imi place sa stau la umbra nucilor batrani, impozanti si inca mai imi place sa fug in gradina dupa puii de pisica ce ma cheama la joaca... si ma gandesc acum ca... acele saptamani si zile din vara si-au pus amprenta apasator de tare mai incolo. Iubesc si azi sa hoinaresc, sa merg pe camp, prin munti, sa urc dealuri si sa le cobor, sa imi pun intrebari despre pietre, sa ie iau in mana, sa le invart, sa privesc norii, copacii si curgerea apei...

Iar dupa toate aceste randuri frumoase si roz, imi amintesc un afis al carui scop exact nu mai stiu care era, dar care avea urmatorul mesaj, pe un background ce scotea in prim-plan un batran fumator de Carpati, cu urme adanci pe fata ale greutatilor vietii si cu nostalgia si deznadestea intiparita in privirea-i stinsa deja... scria rosu pe negru, cu litere mari:"Viata la tara: frumoasa, linistita... ca moartea!". Nu am inteles niciodata acel mesaj, eram mica pe atunci, dar stiu sigur ca m-a miscat profund, motiv pentru care si astazi, dupa 6-8 ani, inca il mai tin minte... nu vreau sa il inteleg sau sa il argumentez ci vreau doar sa termin articolul de astazi intr-o nota optimista, printr-un vers de-al lui Blaga auzit acum doua zile ce mi-a placut enorm si care m-a inspirat pentru multe, multe lucruri. Filosoful spunea: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat"

--------------------------------------------------------

Copilo, pune-ti manile pe genunchii mei.
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Aici orice gand e mai incet,
si inima-ti zvacneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate in piept
ci adanc in pamant undeva.
Aici se vindeca setea de mantuire
si daca ti-ai sangerat piciorele
te asezi pe un podmol de lut.
Uite, e seara.
Sufletul satului falfaie pe langa noi,
ca un miros sfios de iarba taiata,
ca o cadere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte inalte.

(Lucian Blaga, Sufletul satului)