Atunci cand ne afisam prostia, vulgaritatea, curvustinismul

Avertizare cate toti cititorii: articol scris in mare graba, printre o gramada de treburi si cu un flux de ganduri nervoase si scarbita in acelasi timp de prostia tinerelor ce se fâțâie contemporane cu mine pe Facebook.

Povestea incepe acum ... nici nu cred ca a trecut un minut. Lucram de zor pe calculator, foloseam internetul la maximum si implicit reteaua de socializare Facebook. Faceam cunoscut un eveniment si dau din greseala de nu stiu ce buton ca imi apar toate posturile "prietenilor mei"(de pe Facebook) sau ceva de genul. Si primul care imi apare - ca doar nu stau eu sa citesc ca nebuna toate anunturile copiilor - este urmatorul. Si va dau cuvantul meu ca "citez" cu un copy si un paste ceea ce scria acolo. Pregatiti-va dragilor si dragilor:

"Cine e disponibil sa vina cu mina pana la spital sa fac un avort ? Nevoie urgenta !!!"

 Mai cititi o data daca nu v-ati focalizat bine privirea... da, este si o greseala de scriere, dar sa trecem peste, esenta de prostie, penibilitate si preacurvism se intelege.

Ce sa inteleg eu din asta? Paaai nici nu stiu cum sa explic iesirea-mi rapida si iritarea-mi... problema e - sa zicem - a mea pentru ca citesc asa magarii, dar mi-a sarit in ochi, asta e problema... Asta e problema, ca isi etaleaza prostia peste tot... acolo unde poate eu mai vad o poza frumoasa de-a prietenilor din vacanta, acolo unde poate mai schimb o vorba cu un prieten de peste hotare si dau cate un like la bancurile cu scotieni(citisem unul bun adineauri). 


Pe bune cum te poate duce capul sa scrii asa ceva? Si in gluma si in serios si beata si nebeata si cum vrei tu... mega plictisita de viata, cum sa scrii asa ceva? Nu ai altceva cu ce sa te afisezi? Cu ce sa atragi atentia? Cu ce sa primesti comentariile alea multe si like-urile date in fuga doar ca sa ai si tu activitate?
E trist pentru ca se glumeste cu astfel de lucruri, pentru ca mergand mai departe acceptiunea sau continutul semnatic al avortului intram intr-o zona de discutii ce a nascut controverse si tensiuni de zeci si sute de ani intre bisericile lumii, fara a mai aminti aici de strictetea cu care religia catolica a condamnat si condamna vehement aceste lucruri. Si as putea continua cu o grafiere despre increat si filozofii vechi, discutabile si mai putin discutabile, insa nu acesta e scopul articolului.

Si stau si ma gandesc acum... care e scopul articolului? Nu stiu... cand vezi astfel de lucruri iti dai seama ca scopul tau ramane pur si simplu acela de a nu cadea si tu in penibilitate si vulgaritate pentru ca... e pana la urma atat de josnic sa-ti expui astfel de lucruri public.


Ureaza-mi succes in drumul meu... mai e multa treaba, insa cu pasi mici se urca muntii!
Numai bine!

De ce iubim?

De ce iubim?
De ce punem suflet si lasam toate berierele jos?
De ce spunem lucruri pe care regretam ca le-am destainuit?
De ce ne incredem in acel barbat ideal pentru a descoperi intr-un final o iluzie?
De ce am renunta la multe lucruri pentru el doar pentru ca noi il vedem intr-un fel si el nu e asa?
De ce ne incredem in ei pentru ca mai apoi sa plangem in hohote caci am crezut intr-un vis terminat mult prea fulgerator?
De ce avem curajul sa ii prindem de mana si mai apoi sa ne bucuram de placerile trupesti pentru ca dupa acea noapte sa iti spuna ca e mai bine sa nu continui "povestea"?
De ce trebuie sa vedem cum se chinuie sa o priveasca pe o alta asa cum te privea la inceput?
De ce ne lasam seduse de acele priviri care se metamorfozeaza in venin la un moment dat?
De ce avem impresia ca doar noua ne-a rostit in soapta acea poveste si el o facea pentru toate celelalte?
De ce credem ca el e diferit si totusi e ca toti ceilalti?
De ce ne incredem in zambetul lor pentru a descoperi mai apoi un suras ironic?
De ce visam atunci cand primim mesaje in plina noapte si noi ne grabim sa le raspundem cu mana tremuranda de emotie si fericire?
De ce ne grabim sa iubim un om pentru a simti mai apoi tortura despartirii?
De ce ne incredem in ei?
De ce si iar de ce?
Asta nu am sa pot intelege... poate pentru ca suntem oameni, gresim si invatam din greseli. Cum invatam? Doar experimentand... doar traind prin acea iubire de-o vara la 19 ani, atunci cand viata-ti pare un joc si sa iubesti devine atat de simplu... Doar incercand, cautand si avand curajul de a ne pune inca o data intrebarea "de ce?".
Si te intreb pe tine: DE CE?



Pentru ca nu regret nimic din ce s-a-ntamplat!




Revin cu articole noi, pregatite de mult pentru tine. Pe curand!