Revin multumindu-va!

Foarte buna ziua va spun dupa o absenta lunga si poate neplacuta de pe Blog. Am tot vrut sa-ti scriu gandurile mele, sa ii pun la zid pe cei ce m-au deranjat prin modul lor de a-si duce-n spate existenta sau pur si simplu prin gesturile lor lipsite de suflet, bun simt sau gandire, insa am ezitat in ultimul timp a critica orice rebut descoperit in jurul meu. Am ales sa ma bucur in liniste, insa din tot sufletul, de ultimele zile ale frumosului si de aur liceu... ultimele zile din anii de aur pe care i-am strabatut cu rebelismul specific mie.
Apar acum, aici, din dorinta de a multumi tuturor celor care astazi mi-au oferit o zi frumoasa doar prin simplul fapt ca au raspuns unui mesaj trimis din aproape disperare si dezorientare totala in cautarea unei tinute perfecte pentru celebrarea finalului de ciclu liceal, dupa ce socotelile au fost incurcate si de-a dreptul compromise de personajul negru al acestei povesti, cu final atat de fericit.
A fost un mesaj scris din deznadejde totala pe troleibuz, intr-o atmosfera inabusitoare si intr-un timp ce-l consideram nepotrivit pentru ca eu sa mai vad macar o clipa de bucurie in minutele ce aveau a se scurge cu greu intreaga zi. Mesajul a fost trimis majoritatii cunoscutilor din Cluj(-Napoca, evident) din agenda telefonica, fie ca vorbisem cu ei in ultimele luni, fie ca nu... cu toate acestea, reactiile nu au intarziat sa apara. Mesaje peste mesaje, telefoane, incurajari ca totul va fi bine, maini intinse parca din ecranul telefonului la fiecare sintagma citita cu mana-mi tremuranda pe taste"te sun cand aflu mai multe", "vorbim cand o intreb pe mama", "am o prietena care cunoaste pe cineva si te poate ajuta", "mergi la adresa aceea, spune ca vii din partea mea si poate te ajuta", "iti dau eu un numar, suna si vezi"... toate acestea m-au intors de-a dreptul pe dos si mi s-a confirmat faptul ca ca am o gramada, mare de tot, de cunstinte gata oricand sa ajute, asa cum pot ele... chiar si printr-o incurajare si o injuratura buna venita la timpul ei! Pentru acest lucru va multumesc enorm... pentru ca mi-ati reinnoit lista celor la care stiu ca pot apela atunci cand ceva nu merge ca pe roate, cand peretii roz din camera-mi devin intunecati, iar sufletu-mi devine mic precum un purice fara ambitie, scopuri si teluri marete.
Si pana la urma, acele injuraturi venite la momentul potrivit au indepartat poate tot nenorocul si vestea teribil de neplacuta aflata in cursul diminetii si uite-ma acum zambind si spunandu-va cu bucurie ca problema s-a rezolvat si s-a rezolvat in asa maniera incat e mai buna si mai frumoasa si mai potrivita decat mi-as fi imaginat ca va fi! Aici urmeaza acum revansa verbala care suna cam asa: puncte, puncte(daca ati stii despre ce e vorba, chiar ati contribui si voi cu cateva cenzuri si puncte si bipuri) puncte, puncte din nou, care mi-ai dat teapa azi... puncte, puncte, puncte... vezi tu cand... puncte, puncte, puncte si iar puncte, puncte(cat ma abtin sa nu spun acum chestii urate pe care poate le voi regreta apoi ca am ranit prea tare). Dar, din ultimele randuri indesate printre peretii portocalii, trebuie sa repet inca o data, pentru bucuria-mi, faptul ca AM REZOLVAT totul si ma simt(uneori incep sa nu mai fiu nesimtita) cu adevarat tare(sentul acela figurat al cuvantului, ca sa nu spun conotativ ca poate-mi citesc blogul elevi care dau bacul peste o luna si se simt prost ca au tot gasit prin variante cuvantul asta si nu-l inteleg, iar aici, pe Blogul asta portocaliu ce aparent e ceva mai normal dau iar de cuvantul elevat)

Multumesc inca o data si inca o data si tot asa pana la final de rand( apoi tariful creste si nu-mi mai permit a scrie multe multumiri) Va intorc ajutorul vostru de azi afirmandu-va, din nou poate, faptul ca sunt si eu o buna "injuratoare" in momente nasoale, ma pricep la dat stafuri stangace si ador sa spun vorbe pe care nici eu nu le cred, insa prin toate acestea mi se spune si mie, uneori, dar totus des, ca sunt un sprijin pe masura dimensiunulor mele(adica mic, dar esential). Asadar, data viitoare cand va agatati de o zi oribila, asa cum dimineata ma agatasem si eu, contati pe fortele-mi de a rupe creanga si de a face ca totul sa fie bine!

Saptamana insorita, cel putin la fel de insorita precum ultimele, daca nu cele din urma, frumoase, speciele si pline de invatatura zile de liceu!



DE ASTAZI AM UN NOU PERSONAJ PE LISTA NEAGRA, DAR MULTUMITA ACESTUIA AM APROAPE JUMATATE DIN AGENDA TELEFONICA PE LISTA "CELOR BUNI".
BUN VENIT IN CONSPIRATIE!

Ea nu știa să înoate în marea lor de răutate

Era atat de trista incat aproape ca se ineca in atat de multa deprimare... nu stia sa inoate, striga dupa ajutor, dar nimeni nu o auzea... striga doar inauntrul ei, cu lacrimi nevazute. Nu era nimeni sa ii intinda mana, nu ii arunca nimeni oare un colac de salvare? E atat de nepasatoatre lumea asta incat nu o salva nimeni? Caci Ea nu stia sa inoate in marea lor de rautate...
Cuget, tremur si nu imi gasesc cumpatul. Intru in agitatia in care Ea era prinsa, ma arunc in apa marii rece, printre scoicile ce-ascund inauntrul lor o perla a lasitatii, printre pestii misogini si calutii de mare nebuni de atat de multa invidie. Valurile ma trag si pe mine la fund, par mai puternice decat mine. Ea... Ea ma priveste pierduta, panicata, cu privirea-i fierband de frica de moarte, din care explodau parca mesaje disperate. Intru si eu sub valurile ce ma izbesc fara mila, ma duc in jos, ma arunca demonic inspre larg si ma indeparteaza tot mai mult de Ea. Apuca sa strige, insa o aud infundat, de sub apa. In sfarsit nu mai plange cu lacrimi nevazute... conteneste sa scoata un racnet al disperarii, al neputintei, insa nici macar eu nu o mai puteam ajuta. Marea devine parca si mai suparata, iar colacul de salvare nu mai aparea nici pentru Ea, dar acum... nici pentru mine. Amandoua eram prinse in calvarul ce parea sa puna stapanire pe incarcarile noastre esuate de a iesi la suprafata. Ce poti face oare cand esti prins printre valurile marii, printre puterea dezlantuita ce te atrage spre adancuri, sub ape, tot mai adanc, si mai adanc. Deodata o apuc de mana, ma zbat si contenesc sa ajung la suprafata unde vad in ceata un obiect ce parea scaparea... cineva aruncase un colac de salvate. Apuc sa il prind cu o mana si ea conteneste atunci sa iasa la suprafata... era ca lesinata, tremuranda si cu buzele invinetite de racoarea apei. Colacul e nesigur cu amandoua agatate de circumferinta lui scorojita de urmele vremii... era vechi, dar totusi exista sub forma unei scapari pentru una din noi. O las pe Ea sa se salveze si o imping cu ultimele puteri spre tarm. Acolo, o astepta cineva... era persoana care ii aruncase colacul de salvare.
Eu... eu inca mai ramasesem printre valuile care incepusera sa onduleze linistit imprejurul meu. Simteam ca inima imi iese din piept, iar in urechi auzeam doar duduitul si bataile ritmice si rapide ale organului ce-mi pulsa sangele devenit tulbure de atat de multa panica. Eram atat de obosita dupa o lupta nedreapta cu marea... dupa o bataie cu valurile ce sunt mereu infinite, iar puterile mele omenesti, infime in fata lor. Era un duel al fortelor neechilibrat... insa am ales sa incerc sa caut scaparea, sa depasesc granita neputintei si sa ma ridic la suprafata, pentru a trai mai departe.

Ei bine, exact asa e si in viata! Inotam de multe ori in marea lor de rautate, luptam cu lasii, incapabilii, mincinosii, irationalii, criminalii, nebunii si frustratii... luptam mereu cu ei, cu valurile lor ce ne izbesc brutal si ne arunca, fara voia noastra la fund, caci puterea noastra e neinsemnata in mare lor de rautate. Uneori luam cate o gura mare de apa, ne inecam cu ea caci ne inunda sinusurile si tusim impacientat lacrimand la comanda, insa contenim sa traim... alteori* ne atrage atat de mult spre abisul intunecat al fiecarui fundament marin incat ramanem acolo pe vesnicie, in adancuri... alteori* intram in hopotermie, dar reusim sa supravietuim, lesinam poate de panica sau doar ne pierdem cunostinta caci marea ne izbeste cu crestetul de stanci. Uneori ne lovim atat de tare incat ramanem pe viata cu cicatrici, sechele sau purtam mereu in suflet acea rana nevindecabila, acea frica de mare, de valuri... de apa.
Atunci cand iti e frica de apa, iti e frica de ei, de oameni... de forta lor diavoliceasca de a lovi, de a injunghia fara discernamant cu vorbe, cu reprosuri sau chiar fizic, cu sange rece... cu sange lipsit de iubirea de viata.
Nu imi va fi frica niciodata de apa, niciodata! Dar imi va fi frica de mare... de marea lor de rautate...



Cu multumiri speciale valurilor marii si colacilor de salvare,

o supravietuitoare reinviata dupa inecul printre valurile marii




* In DOOM2 apare ca schimbare de norma si corect in forma alteori  (cu sensul de “in alte randuri, in alte imprejurari”)

Speranta pentru noul an...

Nu degeaba am pus titlul acestei postari "Speranta pentru noul an..." . Si stii de ce? Pentru ca, in noaptea de Revelion, cu totii trebuie sa ne punem dorinte. Trebuie sa credem cu adevarat il ele, iar acestea vor deveni vise implinite! Asa ca, sa avem cu totii speranta asa cum nu am avut in nici o zi din an...sa credem, sa speram, sa visam... toate acestea vor deveni realitate! Si iti spun acest lucru doar pentru ca, de 3-4 ani pun in practica aceasta lege a atractiei, aceasta lege a optimismului si da roade an de an, oricat de inalte ar fi telurile mele. In noaptea Anului Nou, le-am atins, iar pe parcursul anului au devenit realitate! Pentru ca in acele clipe, intreg Universul lucreaza pentru noi, pentru dorintele noastre si pentru gandurile noastre. Asa ca...aveti grija ce dorinte aveti in noaptea dintre ani caci acestea se vor implini!(pare absurd sa spun asta oricui citeste blogul, dar stiu ca doar foarte, foarte putin dinte voi veti crede in ceea ce spun... acelora ce credeti va spun ca ati urcat cu o treapta mai spus spre cunoasterea misterelor lumii)

Tie, ce sa iti urez... aceleasi doze imense de sanatate, fericire si putere de munca! Acelasi optimism copilaresc, inconstienta peste masura si curaj de fier, caci doar asa vei ajunge in frunte mereu! Ambitie cat pentru 5 presedinti de stat si putere de convingere cu carul! Bani atati cati ai nevoie sa vizitezi locuri frumoase in lume, sa faci acte de caritate si sa daruiesti cadouri celor dragi! Minte... doar atat cat sa te bucuri de ea intr-un mod pozitiv, ajutandu-i pe cei nevoiasi, iar pe cei ce au pierdut calea ratiunii, sa ii ridici! Sa ii faci din nou oameni, sa ii readuci la esenta vietii si sa le demonstrezi care e farmecul zilei de maine.

Ochi magici... ochi ce sa va arate mereu care e drumul bun, care e frumosul fiecarei zile, care e rezolvarea oricaror probleme! Inteleptiune sa treceti peste toate hopurile, timp sa cugetati, sa plangeti si sa invatati din greselile ce v-au ranit. Momente in care sa analizati comportamente, feluri de a fi si mai ales clipe mii si mii in care va selectati presupusii prieteni, sa ii descoperiti pe cei mai buni dintre ei si sa invatati de la acestia cate ceva.

In 2011 sa aveti parte de zeci de competitii la care sa aveti curajul sa va inhamati. Sa castigati, sa invingeti, sa fiti Locul 1 si sa ramaneti acolo multi timp, cu demnitate, onoare si fruntea sus! Sa dati sfaturi doar atunci cand le-ati pune voi in aplicare, sa va castigari painea din munca proprie si dreapta, sa nu asteptati sa va dea cineva pomana si mai ales, sa faceti altora pomana!

Sa zambiti mereu, sa le aratati celor ce nu va iubesc cea mai nobila arma a voastra...surasul! Sa aveti puterea de a ierta, de a trece peste esecuri si de a invata din nereusite. Sa aveti curajul de a crede in entitatea divina, sa va recunoasteti familia, rasa, nationalitatea si credinta. Sa nu va fie rusine de familie, de mosi si stramosi caci ei sunt o parte din voi, iar voi sunteti o parte din ei.

Sa nu va sfiiti a va schimba daca stiti ca faceti rau altora prin ceea ce sunteti voi. Sa nu va sfiiti a renunta la vicii, doar pentru ca prietenii vosti nu o fac. Sa nu ezitati a vorbi cu doctori, psihologi si prieteni... sa nu uitati sa va deschideti sufletul si sa gasiti in vorbele prietenilor hrana pentru suflet. Sa nu ezitati sa mergeti si sa credeti in doctori, in controalele periodice la medic si in analizele semestriale. Ele va vor scapa pe multe de boli incurabile!

Ezita sa spui in 2011 "niciodata" sau "nu pot", caci noul an e acela al posibilitatilor, al reusitelor, al invingatorilor!

Tu, eu, noi ...cu totii vom invinge in 2011! Voi fi acolo unde voi vrea sa fiu, asa cum am fost in 2010. Vom reusi, pentru ca avem ambitie, perseverenta si credinta!

La Multi Ani!

Viata intre DA si NU

Vroiam sa iti vorbesc in articolul de azi despre ceva foarte, foarte profund, dar am sa aman pentru cateva luni acel articol de multmire adresat catorva persoane carora le sunt recunoscatoare. Mi-am schimbat tema postarii de astazi acum 2 minute. Am vazut o reclama pe net care este publicata si pe un post TV romanesc cu care eu personal sunt in acord total. Nu gasesc acum linkul reclamei, dar s-ar putea sa o vezi la televizor daca ai timp sa mai butonezi si telecomanda.
Era o insiruire putin cam lunga de exemple negative pesimiste si lipsite de valoare precum: nu muncesti, nu ai respect, nu apreciezi, nu crezi, nu te ridici, nu speri, nu poti etc. In mare, era vorba despre acea bariera care noi alegem sa ne-o punem inainte de a incepe o treaba, inainte sa face primul pas, de a lua atitudine sau sa da  incepe o treaba noua. De multe ori ne este mai comod sa spunem nu pot, decat sa speram si sa credem in reusita. E mai comod sa spunem nu pot, e greu si nu e pentru mine, decat sa muncim, sa luptam si sa trecem cu fruntea sus peste piedici si persoanele superficiale.
E frica de esec! Tratate de psihologie, cursuri, seminarii, carti, articole, reviste ... toate vorbesc despre frica de esec, despre mecanismul mintii umane care are tendinta de a pune in fata raul inainte de bine; un mecanism al mintii care are tendinta de a gandi pesimist si alterat, in defavoarea unei gandiri sanatoase, pozitive. Defapt, frica de esec este aceea care nu ne ofera posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim. Ambitia... ea e opusul fricii, succesul... opusul esecului.
Si poate te gandesti ca vorbesc eu prea multe si neadevarate. Si tot gandesc roz si mi se pare ca viata reprezinta o armonie perfecta... ei bine te inseli in totalitate. Totusi, cred ca viata tinde spre roz si da, ideal este ca ea sa fie intr-o perfecta armonie. Si uite aici ne lovim de acea gandire pozitiva. Cred si gandesc pozitiv! Ce am de pierdut atat timp cat acea speranta si acel optimism sunt rationale? Atat timp cat nu imi fac iluzii, vise false sau idealuri impovaratoare?
Cred, pot, voi reusi! Iar daca imi esti alaturi reusim impreuna. Vei fi parte a reusitei mele, a bucuriei noastre... eu voi fi "D", iar tu vei fi "A". Noi suntem "DA", restul e reusita...

Am nevoie de orgoliu...

Pornesc postarea de azi de la citatul:"Orgoliul profesional este singurul care este creator si care poate fi, din punct de vedere moral, justificat" -Marin Preda, Creatie morala.
Personal, sunt mai mult decat de acord cu afirmatia lui Preda si consider ca este cat se poate de normal si uman sa avem urgoliu profesional, sa cerem un anumit respect pentru munca depusa cu scopul de a atinge anumite teluri si succese profesionale. Fiecare dintre noi isi poate justifica astfel propriul orgoliu datorita trairilor, sentimentelor si actiunilor atat de diferite de la un individ la altul. Gandeste-te bine! Au fost sigur momente in care si tu, doar din orgoliu, ai facut compromisuri. Nu cred ca e persoana in lumea asta mare(atat de mare) care sa nu fi avut vreodata orgoliu, cu atat mai mult profesional. nu te sfii sa le recunosti pe toate. considera-l un exercitiu de autocunoastere!
Atunci cand suntem multumiti si pretuim munca noastra, avem, inevitabil, nevoie de orgoliu. Asa cum avem nevoie de mancare, apa, iubire, sex, securitate si multe altele(aici stii tu mai bine de ce ai nevoie), asa avem nevoie si de orgoliu profesional pentru a nu ne rata cariera. Acesta ne determina sa mergem mai departe, sa dam nastere unui sentiment de incredere. Consider ca avem orgoliu profesional doar atunci cand ajungem sa ne cunoastem foarte bine propria persoana, propriul potential sau propriile sacrificii pe care suntem dispusi sa le facem.
Nu percep orgoliul un defect. Desigur, mandria exagerata ori trufia poate duce la deziluzie. Te poti supraestima fara justificare, iar acest lucru duce uneori la insucces, poate chiar la esec total. E bine sa exageram, dar in anumite limite. E bine sa fim orgoliosi, dar cu o anumita masura. Am convingerea ca, aceasta masura, acest apogeu al orgoliului defera de la un caracter la altul. Categoric limita orgoliului meu difera de limita ta. Astfel imi explic limita pana la care unii dintre noi pot ajunge... telurile pe care nu am fi crezut vreodata ca le va atinge cineva sunt duse pana la capat in cele din urma - spre uimirea noastra. E ca o linie de finish dintr-o cursa de 50m garduri de pe un stadion. Cu totii alergam sa depasim primii banda trasata, dar nu toti avem aceeasi determinare, aceeasi dorinta pentru a castiga.(consideram gardurile obstacolele carierei si in primul rand celelalte persoane care, prin actiunile lor dau nastere la orgoliul nostru) Se poate ca in unele cazuri sa ne dorim castigul numai si numai din orgoliu. De ce cred asta? Paaaai...uite iti dau un exemplu. Esti campion olimpic la stiu eu ce probe atletice, iar tie iti lipseste un titlu neinsemnat de la ceva concursuri nationale. Nu ti se pare normal ca...din orgoliu profesional sa te pui pe treaba si sa iei si acel ultim titlu care-ti lupseste din palmares? As putea da multe, multe exemple, dar as fi prea subiectiva si s-ar putea ca articolul sa deranjeze , iar nu acesta e scopul lui(de aceasta data!:)) ) Revin la ideea de mai sus despre masura orgoliului.
Totusi, fara orgoliu poate nu am atinge succesul, pentru ca lipsa orgoliului profesional ar insemna frica, abandon, inferioritate. Uneori castigul moral vine impreuna cu cel material, profesional.
Am depus din orgoliu pur sacrificii pentru/in cariera profesionala la care nu m-as fi gandit niciodata ca le voi realiza. Orgoliul mi-a dat setea de succes sau setea de realizare profesionala.
Un om orgolios este acela ce se respecta pe sine si isi impune in acelasi timp un anumit grad de respect din partea celor din jur.(nu uita, iti vorbesc despre orgoliul profesional, nu despre acela pe care il stim noi toti ca se numeste mandrie exagerata ori trufie)
Sunt de parere ca orgoliul profesional e benefic atunci cand cineva arunca/zvarleste cu noroi in munca si stradania noastra, iar noi continuam sa facem fata piedicilor ce ne apar in cale. In acele momente e nevoie de o scanteie ce ne va da avantul pentru a lupta, pentru a invata sa fim mai puternici, sa nu ne lasam niciodata infranti. Sa ai orgoliu profesional inseamana sa ai curaj, incredere si speranta. Daca nu am avea orgoliu am ceda poate, ne-am da batuti; uneori nu am mai munci poate pentru succesul nostru.
Fara orgoliu nu as fi putut realiza succesul profesional de care ma bucur si acum.(ce chestie...acum imi dau si eu seama) Am convingerea ca, uneori, marile succese pornesc si de la orgolii launtrice; pornesc din perceptii si idei cladite in constiinta noastra.
Orgoliul da nastere unor vise si creeaza in acelasi timp finaluri fericite, cu teluri atinse.

Pastreaza-ti orgoliul profesional intr-un buzunar ascuns si scoate-l la lumina doar atunci cand e nevoie!

Articolul vine intr-un moment in care eu am nevoie mai mult ca oricand de ...orgoliu profesional...