Despre citatele in spatele carora ne ascundem

Suntem niste filozofi, niste feerici, niste visatori, niste romantici, niste marionete ce se perinda printre iluziile citatelor si copiaza conturul umbrei sufletului celor ce au trait emotii, au lasat urme in constiinta celorlalti si au pus pe hartie o poveste prin putine cuvinte. Asta suntem atunci cand ne ascundem trairile in spatele unor citate pompoase, in ascunzisul unor mottouri iluzorice ce astazi nasc aparente, vorbind prin cuvintele altora si mutilandu-ne trairile sincere, proprii si personale, ale eului nostru, prin perceptia falsa despre prietenie, dragoste, realizari, motivatie, succes, ecologie, scoala, muzica, poezie, arta si multe, multe alte subiecte abordate si explicate in viziunea altora. Nu-mi spune mie ca lumea e atat de profunda precum arata toate citatele marete pe care le intalnesc zi de zi; iar daca este asa, spune-mi unde gasesc acea adunatura de oameni ce traiesc atat de intens clipa, ce se rostogolesc atat de adanc inauntrul constiintei lor. Caut astfel de oameni zi de zi si ii gasesc din ce in ce mai rar, din ce in ce mai greu si, uneori, accidental...
Vad din ce in ce mai multi tineri necopti ce-si dramatizeaza prezentul si asa destul de tragic in contextul lipsei valorilor, exemplelor, virtutiilor, moralei, ratiunii. Ii vad cum sufla printre degete, pe taste, vorbe marete, dar nu inteleg despre ce e vorba... le vad cum dramatizeaza despre iubire dupa ce s-au pupat pe obraz, cum ridica dragostea pentru cea mai buna prietena la cele mai inalte cote pentru ca a facut "de servici pe scoala" si au mancat Covrigi de Pitesti impreuna, ii vad cum se indoapa cu fragmente din prezentarile lui Steve Jobs cand ei nu vazusera in viata lor un Apple si nu stiau pana acum cateva luni care era treaba cu americanul asta, ii vad cum reproduc cu incredere cugetarile marilor clasici, cand ei nu si-au citit macar bibliografia minimala la scoala, ii vad cum il citeaza pe Louis Armstrong cand ei n-au gram de cunostinte despre jazz, ii vad cum vorbesc despre frumosul din lume sau natura doar pentru ca da bine un citat al lui Al Gore si totul pare astfel mai intelectualizat, poate chiar si cerebral.
Oare e asa de greu sa definim noi succesul, vanitatea, copilaria, tineretea, amurgul, pasiunea si multe altele? E asa de greu sa fim sinceri cu noi si sa privim cu ochiul ce ne apartine noua realitatea ce ne inconjoara? Ce de ii parafrazam atat pe marii clasici cand ceea ce ei spuneau nu se muleaza catusi de putin cu ceea ce noi credem acum? De ce ne folosim de expresii doar pentru ca suna bine si da un iz intelectualist? Vad tot mai multe cuvinte marete pe internet, indeosebi pe retelele de socializare si ma intreb de ce oare? De ce e nevoie sa impopotonam o latura a socializarii oricum glaciara, ofilita, cu vorbe marete, cuvinte ce e pacat a fi irosite acolo, pentru ca ele inseamna defapt altceva... Primim cateva aprecieri in fuga de la ceilalti prieteni cititori si urmatoarea zi o luam de la capat, cu o alta fraza, a altui personaj, din nou aceeasi poveste si atat, nimic mai mult.
Ce-ar fi dac-am pune mai mult suflet in ceea ce facem, daca am citit si cu sufletul acele vorbe marete si am invata ceva din ele? Ce-ar fi daca am cugeta asupra intelesului lor si am incerca sa oferim si noi, la randul nostru, o vorba din care multi au de invatat, o vorba care ne apartine noua si nu altora?

Se plangeau mereu scolarii ca nu inteleg versurile lui Eminescu, la Blaga totul era in ceata, iar la Stanescu nici urma de intelegere. Ca nu stiu "sa comenteze despre ce e vorba in poezie", ca nu stiu la ce se refera "tipsia de jar" si multe altele. Pai atunci stau si ma-ntreb din pura plictiseala si lipsa de activitate... atunci cum vor intelege ei o fraza a lui Kant, o cugetare a lui Mark Twain sau o remarca a lui Hipocrate?

Nu zic sa nu postati citate, nu spun sa nu le cititi, sa nu le invatati pe de rost, sa nu le scrieti pe intaia foaie atunci cand daruiti o carte sau o felicitare, insa lasati-o mai domol cu cele care va depasesc total, cu cele care sunt cu mult peste capacitatea voastra de intelegere si abordare, intrucat experienta voastra de viata, practica sociala si maturitatea spirituala mai au inca de evoluat...

Aviz amatorilor!

De ce iubim?

De ce iubim?
De ce punem suflet si lasam toate berierele jos?
De ce spunem lucruri pe care regretam ca le-am destainuit?
De ce ne incredem in acel barbat ideal pentru a descoperi intr-un final o iluzie?
De ce am renunta la multe lucruri pentru el doar pentru ca noi il vedem intr-un fel si el nu e asa?
De ce ne incredem in ei pentru ca mai apoi sa plangem in hohote caci am crezut intr-un vis terminat mult prea fulgerator?
De ce avem curajul sa ii prindem de mana si mai apoi sa ne bucuram de placerile trupesti pentru ca dupa acea noapte sa iti spuna ca e mai bine sa nu continui "povestea"?
De ce trebuie sa vedem cum se chinuie sa o priveasca pe o alta asa cum te privea la inceput?
De ce ne lasam seduse de acele priviri care se metamorfozeaza in venin la un moment dat?
De ce avem impresia ca doar noua ne-a rostit in soapta acea poveste si el o facea pentru toate celelalte?
De ce credem ca el e diferit si totusi e ca toti ceilalti?
De ce ne incredem in zambetul lor pentru a descoperi mai apoi un suras ironic?
De ce visam atunci cand primim mesaje in plina noapte si noi ne grabim sa le raspundem cu mana tremuranda de emotie si fericire?
De ce ne grabim sa iubim un om pentru a simti mai apoi tortura despartirii?
De ce ne incredem in ei?
De ce si iar de ce?
Asta nu am sa pot intelege... poate pentru ca suntem oameni, gresim si invatam din greseli. Cum invatam? Doar experimentand... doar traind prin acea iubire de-o vara la 19 ani, atunci cand viata-ti pare un joc si sa iubesti devine atat de simplu... Doar incercand, cautand si avand curajul de a ne pune inca o data intrebarea "de ce?".
Si te intreb pe tine: DE CE?



Pentru ca nu regret nimic din ce s-a-ntamplat!




Revin cu articole noi, pregatite de mult pentru tine. Pe curand!

Nu dau doi bani pe... pe ce?

Nu dau doi bani pentru multe lucruri din lumea asta ... nu dau doi bani pentru unii oameni, pentru unele caractere, pentru unele gesturi, relatii superficiale, obiecte ieftine lucrate pe vaporul dinspre China, pe etnobotanice... pe multe, multe lucruri nu dau doi bani!

Nu dau doi bani pe acei oameni ce mint nesimtire, nu dau doi bani pe cei ce refuza a mai spera, nu dau doi bani pe cei ce sunt alcoolici(stiu, alcoolismul e o boala), nu dau doi bani pe cei ce nu dau dreptul la replica, pe cei ce uita a saluta, nu dau doi bani pe medicii iresponsabili, pe dascalii ce nu-si fac meseria si nici macar nu-si cunosc atributiile din fisa postului, pe agentul de politie semianalfabet, pe ministrul romaniei de externe ce afrima ca Dunarea trece prin 14 tari(ca sa nu murim prosti, e bine sa stim ca sunt 10)... nu dau doi bani pentru incultura si prostia omeneasca!

Sunt uneori momente in care iti vine sa te lasi de toate... sa le lasi naibii pentru ca ai atat de multi prosti, incapabili si inculti in jur incat iti e sila sa ii mai intalnesti, sa dai ochii cu ei, sa le vorbesti, daramite sa vietuiesti alaturi de ei... daramite sa le explici un punct de vedere, o ipoteza, un mod de gandire. Ce inseamna defapt sintagma cheie a articolului de azi "nu dau doi bani"? Inseamna miserupismul meu pentru toate lucrurile pentru care nu mai trebuie sa imi bat capul, pentru ca si-l vor bate prostii destul pentru ele. Inseamna ca nu imi dau interesul pentru acele nimicuri, pentru acele lucruri si oameni ce pur si simplu suprapopuleaza si supraincarca Planeta fara motiv si scop, prin existenta lor... Nu ma mai chinui nici macar sa pun umarul la exterminarea lor, la schimbarea lor... la o imbunatatire a situatiilor pe care pur si simplu NU DAU DOI BANI.


Stii pe ce nu mai dau eu bani... pe preacurvite si emancipate. Nu dau doi bani pe toate pisicutele alea de 12 pana la 50 ani pe care le chinuie talentele(nu spun cum, uita-te pe strada si le vei intalni mereu)... nu dau doi bani pe acele persoane pe fruntea carora scrie cu litere mari:"sunt o curva", insa fondul de ten, cu doua nuante mai inchis decat cel potrivit pentru ele, acopera scrisul... nu dau doi bani pe artificialism, pe cele ce renunta la naturalete, pe cele ce aleg sa isi piarda copilaria la 12 ani doar pentru ca au un iubit(taran de la coada vacii cu sosetele rupte) cu opt clase terminate ce ia mintile gagicilor cu 8 ani mai mici ca el, doar pentru ca are o motoreta cu pedale de pe vremea lui Ceausescu. Nu dau doi bani pentru hainele ieftine cumparate din piata si neasortate(daca ai pantaloni gri, bluza galbena, adidasii portocalii si manusi verzi nu-ti mai pune pe umar geanta fosforescenta si in cap caciula cu picatele verzi pe un fundal cacaniu... nu de alta, dar se intampla sa nu am tot timpul ochelarii de seare la mine, iar curcubeul de culoare imi va irita teribil retina)... nu dau doi bani pentru taranii ce flescaie(ca sa nu spun rumega, precum la gobitoace) guma langa mine in mijlocul de transport in comun; nu dau doi bani pe cei ce nu stiu sa manance cu gara inchisa si cu ochii in farfuria lor sau pe cei care... pur si simplu ma abordeaza atunci cand citesc linistita cateva pagini dintr-o carte pe troleibuz(azi am intalnit trei specimene... tare mi-as dori sa ii intalnesc peste 20 de ani... poate ii voi gasi furand, poate spaland vase intr-un restaurant sau violand fete pe camp... oricum ii vad fara un viitor prosper si li-l doresc din plin). Nu dau doi bani pe acele babe care isi imping burtile la coborarea din autobuz, pe femeile de servici care-si permit sa strige la oameni, iar ele nici nu au citit atatea carti cati ani am eu. Nu dau doi bani pe rautatea si invidia celor care ma cred "inamicul lor", nu dau doi bani pe cei ce pretind a fi oraseni, dar de fapt sunt tarani din varf de munte prin caracterul lor... nu dau doi bani pe mamicile ce-si neglijeaza copiii, pe toti acei tipi foarte tari ce se cred cei mai macho la concerte si incep sa strige ei si sa faca atmosfera(dragilor, exista animatori platiti pentru asta sau Dj). Nu dau doi bani pe superficialitate, pe lucrurile facute doar ca sa fie facute, pe vanzatoarele uracioase de la magazin, pe cei ce nu iarta si pe cei ce nu cred in dragoste.

Nu dau doi bani pentru pozele facute in baie in oglinda si etalate pe internet, nu dau doi bani pentru cei ce-si etaleaza preferintele muzicale in spatiile publice(aviz celor ce asculta la casti mai tare decat functioneaza difuzoarele laptopului meu, iar eu trebuie sa ascult metale grele si de vreau si de nu vreau). Nu dau doi bani pe cei ce incearca sa-si ascunda sentimentelele, pe cei ce nu au curajul sa isi asume responsabilitatea, pe cei ce fug de adevar, pe cei ce se ascund dupa deget, pe cei ce isi lasa prietenele sa care plase in timp ce ei se scarpina in/la cap... nu dau doi bani pe misogini si misandre, pe cei ce fac un abuz emotional, fizic sau sexual, pe cei ce nu au mai citit o carte de mai bine de un an, pe cei ce nu iubesc natura, pe cei ce nu o ocrotesc, pe cei ce scuipa(scuze de cuvant) pe strada exact in fata mea, pentru cei ce se hoalba la tine si te fac sa crezi ca ai cacat pe fata, pe cei care cred ca haina il face pe om si afirma ca fericirea poate fi cumparata cu bani. Nu dau doi bani pe oamenii needucati, pe cei ce nu sprijina progresul, pe cei ce au uitat ca au plecat de jos...

Si lista poate continua...

Va recomand sa ascultati cateva melodii ale celor de la Tapinarii... exista un mesaj specific, care pe mine m-a inspirat astazi.