Nu dau doi bani pe... pe ce?

Nu dau doi bani pentru multe lucruri din lumea asta ... nu dau doi bani pentru unii oameni, pentru unele caractere, pentru unele gesturi, relatii superficiale, obiecte ieftine lucrate pe vaporul dinspre China, pe etnobotanice... pe multe, multe lucruri nu dau doi bani!

Nu dau doi bani pe acei oameni ce mint nesimtire, nu dau doi bani pe cei ce refuza a mai spera, nu dau doi bani pe cei ce sunt alcoolici(stiu, alcoolismul e o boala), nu dau doi bani pe cei ce nu dau dreptul la replica, pe cei ce uita a saluta, nu dau doi bani pe medicii iresponsabili, pe dascalii ce nu-si fac meseria si nici macar nu-si cunosc atributiile din fisa postului, pe agentul de politie semianalfabet, pe ministrul romaniei de externe ce afrima ca Dunarea trece prin 14 tari(ca sa nu murim prosti, e bine sa stim ca sunt 10)... nu dau doi bani pentru incultura si prostia omeneasca!

Sunt uneori momente in care iti vine sa te lasi de toate... sa le lasi naibii pentru ca ai atat de multi prosti, incapabili si inculti in jur incat iti e sila sa ii mai intalnesti, sa dai ochii cu ei, sa le vorbesti, daramite sa vietuiesti alaturi de ei... daramite sa le explici un punct de vedere, o ipoteza, un mod de gandire. Ce inseamna defapt sintagma cheie a articolului de azi "nu dau doi bani"? Inseamna miserupismul meu pentru toate lucrurile pentru care nu mai trebuie sa imi bat capul, pentru ca si-l vor bate prostii destul pentru ele. Inseamna ca nu imi dau interesul pentru acele nimicuri, pentru acele lucruri si oameni ce pur si simplu suprapopuleaza si supraincarca Planeta fara motiv si scop, prin existenta lor... Nu ma mai chinui nici macar sa pun umarul la exterminarea lor, la schimbarea lor... la o imbunatatire a situatiilor pe care pur si simplu NU DAU DOI BANI.


Stii pe ce nu mai dau eu bani... pe preacurvite si emancipate. Nu dau doi bani pe toate pisicutele alea de 12 pana la 50 ani pe care le chinuie talentele(nu spun cum, uita-te pe strada si le vei intalni mereu)... nu dau doi bani pe acele persoane pe fruntea carora scrie cu litere mari:"sunt o curva", insa fondul de ten, cu doua nuante mai inchis decat cel potrivit pentru ele, acopera scrisul... nu dau doi bani pe artificialism, pe cele ce renunta la naturalete, pe cele ce aleg sa isi piarda copilaria la 12 ani doar pentru ca au un iubit(taran de la coada vacii cu sosetele rupte) cu opt clase terminate ce ia mintile gagicilor cu 8 ani mai mici ca el, doar pentru ca are o motoreta cu pedale de pe vremea lui Ceausescu. Nu dau doi bani pentru hainele ieftine cumparate din piata si neasortate(daca ai pantaloni gri, bluza galbena, adidasii portocalii si manusi verzi nu-ti mai pune pe umar geanta fosforescenta si in cap caciula cu picatele verzi pe un fundal cacaniu... nu de alta, dar se intampla sa nu am tot timpul ochelarii de seare la mine, iar curcubeul de culoare imi va irita teribil retina)... nu dau doi bani pentru taranii ce flescaie(ca sa nu spun rumega, precum la gobitoace) guma langa mine in mijlocul de transport in comun; nu dau doi bani pe cei ce nu stiu sa manance cu gara inchisa si cu ochii in farfuria lor sau pe cei care... pur si simplu ma abordeaza atunci cand citesc linistita cateva pagini dintr-o carte pe troleibuz(azi am intalnit trei specimene... tare mi-as dori sa ii intalnesc peste 20 de ani... poate ii voi gasi furand, poate spaland vase intr-un restaurant sau violand fete pe camp... oricum ii vad fara un viitor prosper si li-l doresc din plin). Nu dau doi bani pe acele babe care isi imping burtile la coborarea din autobuz, pe femeile de servici care-si permit sa strige la oameni, iar ele nici nu au citit atatea carti cati ani am eu. Nu dau doi bani pe rautatea si invidia celor care ma cred "inamicul lor", nu dau doi bani pe cei ce pretind a fi oraseni, dar de fapt sunt tarani din varf de munte prin caracterul lor... nu dau doi bani pe mamicile ce-si neglijeaza copiii, pe toti acei tipi foarte tari ce se cred cei mai macho la concerte si incep sa strige ei si sa faca atmosfera(dragilor, exista animatori platiti pentru asta sau Dj). Nu dau doi bani pe superficialitate, pe lucrurile facute doar ca sa fie facute, pe vanzatoarele uracioase de la magazin, pe cei ce nu iarta si pe cei ce nu cred in dragoste.

Nu dau doi bani pentru pozele facute in baie in oglinda si etalate pe internet, nu dau doi bani pentru cei ce-si etaleaza preferintele muzicale in spatiile publice(aviz celor ce asculta la casti mai tare decat functioneaza difuzoarele laptopului meu, iar eu trebuie sa ascult metale grele si de vreau si de nu vreau). Nu dau doi bani pe cei ce incearca sa-si ascunda sentimentelele, pe cei ce nu au curajul sa isi asume responsabilitatea, pe cei ce fug de adevar, pe cei ce se ascund dupa deget, pe cei ce isi lasa prietenele sa care plase in timp ce ei se scarpina in/la cap... nu dau doi bani pe misogini si misandre, pe cei ce fac un abuz emotional, fizic sau sexual, pe cei ce nu au mai citit o carte de mai bine de un an, pe cei ce nu iubesc natura, pe cei ce nu o ocrotesc, pe cei ce scuipa(scuze de cuvant) pe strada exact in fata mea, pentru cei ce se hoalba la tine si te fac sa crezi ca ai cacat pe fata, pe cei care cred ca haina il face pe om si afirma ca fericirea poate fi cumparata cu bani. Nu dau doi bani pe oamenii needucati, pe cei ce nu sprijina progresul, pe cei ce au uitat ca au plecat de jos...

Si lista poate continua...

Va recomand sa ascultati cateva melodii ale celor de la Tapinarii... exista un mesaj specific, care pe mine m-a inspirat astazi.

Geniul de ieri si de astazi - Eminescu

15 ianuarie... zi mare! Nu, ar fi o fatarnicie penibila daca as afirma asta, daca m-as comporta precum evlaviosii feerici si nostalgici... Iti spun simplu, azi sunt 121 de ani de la nasterea poetului national si universal Mihai Emenescu, si printr-o nascocire printre neuronii ce mi-au mai ramas iti mai spun ca s-a nascut la Ipotesti pe data de 15 Ian 1850.
Ce este atunci 15 ianuarie daca nu o zi mare? O zi mai speciala poate pentru cei ce... mai au macar o jumatate de ora pe zi sa se intoarca spre sine, sa vada intunericul din neantul sufletului lor, sa vada nemarginirea si puterea creatiei umane in propriile lor maini. Pentru mine Eminescu este sinonim cu omul de geniu... ma preocupa de mai bine de 4 ani conditia aceasta umana pe care unii au povara de a o purta pe umeri doar pentru a ne face pe noi, cei ce aspiram la lucruri infime, sa urcam cu o treapta mai mult in ierarhia cunoasterii si a descoperirii de sine.

Incontestabil Eminescu a fost un geniu. Sunt critici care au vorbit despre asta, oameni cu diplome in domeniu, nu e cazul sa ma bag ca musca-n lapte doar pentru ca ziua de azi e ceva mai potrivita pentru acest lucru. Am sa arunc o privire asupra geniilor de astazi... si ma gandesc la un proiect cioplit mai digital ce l-am prezentat in ultimii doi ani unor elevi din pana in 16-17 ani... si pentru ca nu era cazul sa ma formalizez si sa imi pun masca pe fata asa cum se poarta la astfel de aniversari, i-am adus in fata tocmai pe ei, cei ce priveau din sala in diferite ipostaze... sportive, artistice, educationale si literare, dar toate la alte dimensiuni. Era un adevar general valabil, iar pentru ca tematica era specifica varstei am certitudinea ca o mica, mica parte din ei a fost atinsa doar pentru ca aduceam in fata contemporaneitatea, inspirata din trecutul feeric.
Pentru ca acum, scriindu-ti pe blog, ideile mele sunt marginite doar de granitele bunului simt, am sa ma intorc asupra contidiei omului de genui Eminescu, in secolul 21, in plina contemporaneitate. Ce insemna atunci geniul si ce inseamna azi geniul? O idee ce se pliaza teribil pe cautarile mele de care iti spuneam ca ma pasioneaza in ultimii 4 ani... ideea apartine unu psiholog, Pera de la PersonalitateaAlfa, ce vine in fata mereu cu o gandire rationala si spusa de fiecare data obiectiv...
Piramida lui Abraham Maslow ne arata ca sunt sase domenii mari ce intereseaza in mod deosebit fiecare individ uman: sanatatea, iubirea, sexul si relatiile, banii, viata sociala, psihologia si mintea umana, vocatia sau scopul vietii. Si, on the top of the mountain, se afla vocatia... care e in stransa legatura, evident, cu celelalte cinci domenii ce nu sunt de neglijat. Doar atunci vei ajunge sa te faci auzit cand prin vocatie, schimbi oameni si mentalitati, pentru ca doar in acel moment iti dai seama ca ai facut ceva pentru lumea si tara ta, cand vezi rezultatele, care nu se masoara material.
Dupa cate se stie, Eminescu avea oarecum o obsesie pentru munca si vocatia sa... dar avea probleme pe toate celalalte cinci mari domenii. Era preocupat numai si numai de scris si cu toate acestea, a lasat o comoara lumii, literaturii universale si romane. Si pentru ca il preocupa doar scrisul, cu acea comoditatea ireala a lui ii incomoda pe cei din anturajul sau care s-a dovedit ca pana la urma l-au omorat(si aici iti dau tie ocazia sa intelegi cat vrei de multe prin sintagma "l-au omorat"). Spunand pe romaneste, ar trebui sa afirm ca a facut ceva cu viata lui si a avut un rost in viata, fie ca unii acceptau sau nu acest lucru.
Si asta e diferenta intre geniu si omul normal. Omul normal, iti atinge destinul prin munca, perseverenta si iar munca... cladeste si bifeaza cele cinci domenii ale existentei pentru ca in final sa ramana la vocatie, cu ajutorul careia sa lase o amprenta pozitiva in diferite domenii. Geniile se nasc cu acea gandire stralucita, cu acel plus fata de ceilalti. Au o inteligenta superioara, de care parca imi amintesc ca ti-am vorbit intr-un articol de anul tracut(facand o mica paranteza, iti spun ca sunt trei tipuri de inteligenta superioara). Au acea inteligenta superioara care ii impinge sa vada doar vocatia, visul lor si nimic altceva. Astfel, un geniu neglijeaza celelalte parti din corpul piramidei... poate nu au o baza materiala si de cele mai multe ori nici nu se poate vorbi de asa ceva, poate nu au relatii si o comunicare buna cu ceilalti si categoric discrepanta intre geniu si omul obisnuit va exista mereu. Daca ne uitam in jurul nostru geniile mai exista... iti dau exemplul acela de barbat foarte inteligent, ce cu 30-40 de ani in urma era prin bibliotecile renumite ale facultatilor din Austria, Franta, Anglia sau Italia... era la toate conferintele si in toate articolele. Astazi poate vedem pe strada tarziu in noapte cate unul sprijinind garduri, numarand poate fiecare ban sau plangandu-si de mila. E exemplul tipic de decadere a geniului contemporan, dar atat de rari si de intimi printre noi, incat nici nu stim de ei... Dar sa fi geniu nu inseamna poate sa ai un sfarsit tragic, sa dispari subit, in umbra... pot exista oare si genii evoluate? E un paradox, caci geniul in sine inseamna evolutie si absolut... stii care cred ca e problema... preblema e ca noi nu ii intelegem si atunci spunem ca nu au avut o viata frumoasa pentru ca nu e greu sa faci afirmatii nefondate, incercam sa scoatem in lumina alte laturi ale lor slabite, fara a recunoaste ca vocatia lor, care e varful piramidei existentei lor este cu mult peste aspiratiile noastre... de aici porneste discrepanta, pentru ca noi acceptam greu un geniu si nu tine de noi, tine de abisul puterii de a gandi si intelege ce ne desparte  si diferentiaza pe noi de ei...
Iar pentru a aduce o remarca pentru o afirmatie mai sus facuta care se refera la munca unui om normal pentru a-si atinge visul spre deosebire de genui care are povara de a se naste cu un vis deja, am sa iti scriu un raspuns pe care Brancusi l-a dat odata unui jurnalist francez... se refera la faptul ca geniul nu lucreaza pentru a crea o capodopera, ci el lucreaza pentru a intra in acea stare, de a crea o capodopera. Noi, muncim pentru a crea, ei muncesc pentru a simti cu adevarat ca au creat.

Brâncuși care, întrebat de un jurnalist francez: „Domnu' Brâncuși, dumneata n-ai făcut multe, dar toate-s capodopere. Explică-ne şi nouă cum ai reușit”, „Eeei”, zice moșul. „Nu-i greu să faci o capodoperă, e greu să te pui în starea de a face o capodoperă !”, a țipat deodată.