În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Azi tu nu știi….

Nu știi-un cuvânt de tine

Te pierzi în zare - depărtare

Te uiți la viața-ți plină de rutine

Și n-ai tupeu să amintești de sine.

Tu habarn-ai că esti un zero mic în toate

Că lumea nu-i clădită pe dreptate

Și mâine n-or mai fi schimbate toate.

Tu habarn-ai de tine ce să zici

Te vezi precum un chici fără identitate

Și-ți vine greu să spui că ai pasiuni…se poate!

Nu știi că ești un punct ce poate a-nsemnat

Odat o viață ce-a contat.

Cu asta eu mereu m-am consolat…

Dar despre mine totul, totul parcă am uitat.

Eu am uitat? sau oare asta niciodată n-am aflat?

Cine sunt eu, acum, cu-adevarat?

Ai fost o dat-o apăsare

Se poate-a fi o dragoste sub soare

Se poate-a fi o aventură între doi

O rea și dulce încercare

Ce e cladită pe iertare.

Iluzii, deziluzii, deșertare

Cunoașterea îți este o stopare

A tot ce-a fost o dată un deșert de evoluare

Un anorganic din nimicuri seci în ori și ce valoare;

Un anorganic guvernat de ei,

Un sine-al meu pierdut odată printre zei,

Ce te îndeamnă ca să bei otrava vieții

Și să alegi un infinit fiind pereții.

E un venin ce te îndeamnă ca să uiți

Că tot ce-n lume-i doare pe cam multi

Se află doar în ale lor gri frunți;

Că tot ce ei n-au înțeles o dată

Se-ascunde-ntr-o percepție furată

Din ale noastre frământări și căutări

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Acolo noi avem răspuns la multe întrebări...