Recomandare filme

Gusturile nu se discuta! Totusi am sa iti recomand cateva filme bune pentru zilele in care vrei sa vezi si sa inveti cate ceva frumos.

Incepem cu cel mai nou dintre ele, o pelicula care personal mi-a placut si mi-a adus multumire la sfarsitul ei. Mi-a placut pentru ca este altceva! E altceva decat vechile povesti de dragoste, sexul acela tipic si pasional intre doi tineri perfecti sau tipicul final de comedie romantica unde tocilara devine cea mai sexy din scoala, iar baiatul rau, cel mai romantic din cartier.

Eat, pray, love aduce pe ecrane o altfel de poveste. Da, o poveste de iubire din care protagonista filmului invata multe, pe zi ce trece... lucru care ar trebui sa il invatam si noi o data cu fiecare clipa in care iubim. Sfatul meu prietenesc pentru acest film este: mananca inainte bine!!! Cadrele delicioase cu specialitati italienesti si nu numai iti vor starni apetitul de mancare asa ca, hraneste-te bine inainte! Pe langa mancare si iubire, e vorba de calatorie... de contrastul dintre orient si occident, dintre superficiala America si tainica Indie. Nu iti spun mai multe, te las sa descoperi tu restul povestii.

A beautiful mind este un film despre care am auzit vorbindu-se in stanga, in dreapta. Cu 3-4 zile in urma, era amintit din nou acest film intr-o conversatie despre Inception(bun film... al naibii de bun). Asa ca, m-am hotarat sa il vad. Culmea ironiei: am vazut filmul la 3-4 ore dupa teza la mate. Tema ecranizarii? Omul de geniu, matematicianul pasionat de numerologie, de coduri si teoreme. Bazat pe biografia geniului laureat in 1994 la Premiul Nobel pentru Economie, John Nash, filmul atinge unele probleme ale societatii, precum cea a geniului ratacit in marea de oameni superficiala. Unul dintre cuvintele cheie ale peliculei este si schizofrenie, boala pe care suferindul o duce pe umeri chiar si in momentul obtinerii Premiului Nobel. Merita vazut doar dupa ce simti ca ai o reusita la teza de la mate, altfel... nu vei intelege mare lucru din film! Iar pentru a viziona acest film, iti recomand sa iti iei obiectivitatea in buzunar si sa arunci subiectivitatea pe fereastra pentru cele 2 ore si putin de film. Nu de alta, dar subiectul sau materia care face diferenta intre oameni si gandiri, matematica, va fi mereu tratat cu o subiectivitate extraordinara de fiecare dintre noi. Ba imi place, ba nu imi place, ba ma ajuta in viata, ba nu. Un lucru e sigur: iti dezvolta gandirea mai mult decat ai putea grede si da, face diferenta intre oameni. Filmul aminteste inca o data acest lucru...

Si in fine...ultimul, dar nu cel din urma... un film pe care imi doresc sa il vad de aproape un an. Am ochit de mult trailerul pe internet, am citit multe despre el, am revazut si revazut trailerul, am citit despre film comentarii si critici si tot nu reuseam sa il vad. Numai bine ca premiera filmului a fost in vara, cand eu eram destul de departe de un cinematograf. Uite-ma totusi, in sfarsit, plina de satisfactia vizionarii documentarului. Da, e vorba de un documentar despre oamenii aceia mici, despre puii de om care aduc lumina si fericire in fiecare casa: bebelusii! Babies este documentarul care descrie viata a 4 bebelusi din colturi diferite de lume. Fiecare apartine unei familii unice in felul ei, continentele vizate fiind America, Africa si Asia. Cei patru bebelusi care-ti starnesc dorinta de a avea si tu la tine acasa un ghemotoc plin de iubire sunt protagonistii peliculei care scoate in evidenta contrastele sociale si rasiale. San Francisco si Tokyo, Mongolia sau Namibia... acolo s-au nascut, acolo vor creste. Acolo e casa lor, fie ca e una luxoasa cu apa calda, fie ca e o coliba sub cerul instelat, fie ca e un cort aproape de animalele fermei.
Cu ce am ramas dupa ce am vazut filmul? Cu ideea ca... se poate si mai rau, ca traiesc intr-o societate in care am pana la urma tot ceea ce imi doresc, iar copiii mei vor avea cu mult mai mult decat strictul necesar de supravietuire. Filmul iti va schimba oarecum ideea despre societate... atunci cand ii vei vedea pe micii locuitori ai Namibiei jucandu-se cu un pet, pietre sau nisip, iar mongolezul bucalat legat cu o ata de pat, jucandu-se cu singura lui jucarie- hartia idienica, vei fi recunoscator pentru ceea ce ai, pentru ceea ce ai avut cand ai fost copil si pentru ceea ce ii oferi copilului tau sau ii vei oferi daca inca nu ii ai(exclud persoanele care nu au avut o copilarie decenta!!!). Pe langa acest lucru, filmul starneste apetitul de a deveni parinte... e periculos pentru fenomenul exploziei demografice! Sper doar ca micii chinezi sa nu fi vazut documentarul, nu as vrea ca 2011 sa ne prinda cu 7 miliarde de locuitori(6,3 mld suntem acum, dupa ultimele statistici). Si daca vorbesc iar despre tema copiilor, a bebelusilor trebuie sa amintesc ca nu e destul sa iti doresti sa faci un copil. Pentru ca daca il faci, il si ai toata viata! Iar daca il ai toata viata, trebuie sa il cresti, sa il educi si sa il sprijini cat timp vei exista pe fata pamantului... Din pacate multe tantii de sex feminin adopta sintagma :"intra cu placere si iese cu durere" ( o stiu de la un nene doctor ginecolog foarte destept si simpatic... nu eu am spus-o!). Lor nu le recomand filmul...

Acestea fiind spuse, nu imi ramane decat sa iti urez vizionare placuta pentru oricare din filmele pe care le alegi... astept si de la tine o recomandare cu pelicule ce merita vazute!
Toate bune, cititor fidel!

Viata intre DA si NU

Vroiam sa iti vorbesc in articolul de azi despre ceva foarte, foarte profund, dar am sa aman pentru cateva luni acel articol de multmire adresat catorva persoane carora le sunt recunoscatoare. Mi-am schimbat tema postarii de astazi acum 2 minute. Am vazut o reclama pe net care este publicata si pe un post TV romanesc cu care eu personal sunt in acord total. Nu gasesc acum linkul reclamei, dar s-ar putea sa o vezi la televizor daca ai timp sa mai butonezi si telecomanda.
Era o insiruire putin cam lunga de exemple negative pesimiste si lipsite de valoare precum: nu muncesti, nu ai respect, nu apreciezi, nu crezi, nu te ridici, nu speri, nu poti etc. In mare, era vorba despre acea bariera care noi alegem sa ne-o punem inainte de a incepe o treaba, inainte sa face primul pas, de a lua atitudine sau sa da  incepe o treaba noua. De multe ori ne este mai comod sa spunem nu pot, decat sa speram si sa credem in reusita. E mai comod sa spunem nu pot, e greu si nu e pentru mine, decat sa muncim, sa luptam si sa trecem cu fruntea sus peste piedici si persoanele superficiale.
E frica de esec! Tratate de psihologie, cursuri, seminarii, carti, articole, reviste ... toate vorbesc despre frica de esec, despre mecanismul mintii umane care are tendinta de a pune in fata raul inainte de bine; un mecanism al mintii care are tendinta de a gandi pesimist si alterat, in defavoarea unei gandiri sanatoase, pozitive. Defapt, frica de esec este aceea care nu ne ofera posibilitatea de a ajunge acolo unde ne dorim. Ambitia... ea e opusul fricii, succesul... opusul esecului.
Si poate te gandesti ca vorbesc eu prea multe si neadevarate. Si tot gandesc roz si mi se pare ca viata reprezinta o armonie perfecta... ei bine te inseli in totalitate. Totusi, cred ca viata tinde spre roz si da, ideal este ca ea sa fie intr-o perfecta armonie. Si uite aici ne lovim de acea gandire pozitiva. Cred si gandesc pozitiv! Ce am de pierdut atat timp cat acea speranta si acel optimism sunt rationale? Atat timp cat nu imi fac iluzii, vise false sau idealuri impovaratoare?
Cred, pot, voi reusi! Iar daca imi esti alaturi reusim impreuna. Vei fi parte a reusitei mele, a bucuriei noastre... eu voi fi "D", iar tu vei fi "A". Noi suntem "DA", restul e reusita...

Fenomenul Facebook in doua zile.

Fenomenul Facebook ia amploare pe zi ce trece. Saptamanile trecute s-a lansat si documentarul despre fondatorul Facebook, iar noi ne delectam in continuare cu tot felul de aplicatii, spionajul activitatii prietenilor sau pur si simplu socializare. Totusi, ceea ce se intampla acolo, pe Facebook, e un fenomen in masa... de ce spun asta? Pentru ca: si de aici incepe povestea si enigma mea...

Weekendul acesta, plec iar in Retezat cu copiii. Ma delectez, distrez si evident, ma rup de lumea tehnologiei si de urbanul intunecat pentru numai 2 zile. Gratie semnalului razlet din spatele cabanei iau si eu legatura cu lumea de dincolo... La ce te-ai gandit iar? Hmm... era vorba de lumea de dincolo de munte!!! Deci... mai vorbesc cateva minute la telefon cu cine trebuie despre tot felul de nimicuri, dar fara vesti bomba si alte lucruri complicate.

Chiar ma gandeam ieri la intoarcele la faptul ca o astfel de iesire iti ia parca din toate nimicurile lipite precum niste paraziti doar in gandul nostru. E atat de bine cand stai 3 ore fara sa gandesti...doar sa privesti, doar sa te gandesti la orice altceva, numai la munca sau la scoala nu. Ei bine, dupa cele doua zile de weekend a urmat din nou luni. Da, ziua aceea de luni...
Si ce sa fac eu acasa daca nu sa vad ce mai e nou pe Facebook: un mesaj pe wall sau cum se numeste(nu imi petrec mult timp descoperind tainele canalului de socializare) despre noile imagini de profil ale anumitor prieteni. Din toate acelea, cel putin un sfert erau acum imagini cu personaje din desenele animate. Nu intelegeam de ce... Am mai zabovit cateva minute pe acolo dupa care mi-am vazut de treaba. Acum, spre seara, am accesat din nou site-ul minune. Ghici ce am gasit! Un alt mesaj asemanator cu pozele de profil schimbate. Ce predomina? Nu, nu bulinele rosii care erau cu 7 mai multe decat cele negre... Predominau pozele cu personaje din desenele animate... am recunoscut cateva din copilaria mea, m-am bucurat sa imi amintesc de faptul ca desenele mele preferate erau "Viata cu Louie", dar totusi nimic nu deslusea enigma. Care e misterul acestei schimbari in masa a imaginilor de profil?
Personajele seamana cu detinatorii conturilor Facebook? E o asemanare fizica, comportamentala... sau care e marele mister?

Si cate si mai cate s-au mai intamplat in aceste doua zile...


Tare multe mai vreau sa stiu si eu... insa doar asa ma pot integra in lumea mondena... fiind la curent cu tot ce-i nou! Lume, lume bine e acolo unde nu e telefon si internet... doar ca acolo nu erai si tu!

Telefonul tău... distanță!

Rateu... am inceput sa scriu un articol, dar mai bine nu... Sa ma gandesc, sa ma gandesc despre ce sa fuseresc un articol blogaresc.

Despre telefoane! Da, inventia aceea care se spune ca ne radiaza si care ne ajuta sa comunicam la distanta. Ferice pe noi pentru ca traim in mijlocul unui boom tehnologic. Fie ca are taste sau doar un ecran plat pe care punem degetul magic si apar tot felul de efecte, fie ca e mic si roz, fie ca e butucanos si poate fi numit o caramida cu functii multiple, telefonul trebuie si e normal sa fie folosit intr-un singur scop. Bine, aici nu vorbim de functia speciala de a-l pune pe vibratii pentru ca nu suntem suferinzi de neuroni alterati. Deci, in concluzie, asadar scopul unui telefon mobil este unul singur: acela de a comunica! De a da telefoane, mesaje, de a primi mesaje, de a da ocupat, de a raspunde la apeluri, de a afla noutati sau de a transmite vesti.
Telefonul meu e precum un ghem de ata cu doua capete, evident. Unele dintre cele mai groaznice si oribile vesti mi-au fost date prin telefon... am aflat prin telefon ca s-au stins cunoscuti sau rude, ca nu ii este bine unui prieten, ca nu totul e atat de roz. Dar, au fost si momente in care doar apasand pe o tasta intreaga zi si saptamana mi-a fost mai buna, au fost telefoane care pur si simplu ma faceau sa plang de bucurie, ma faceau sa zambesc si sa sper.
Acum 5 minute m-ai sunat... nu spuneai nimic, dar eu intelegeam atat de multe. Tonul de apel, piesa noastra care m-a trezit avea un alt ritm. Stiam ca esti tu fara sa ma uit la ecran! Am deschis clapeta si ti-am auzit suflarea... mi-ai dat emotie!
Stiam ca tu esti de partea cealalta e undei, stiam ca tu ma suni, stiam ca vocea ta imi va aduce emotie si bucurie! Stiam ca timbrul tau grav si respiratia ta specific barbateasca ma vor face sa cred ca esti aici, cu mine... si totusi, e doar un telefon, un simplu apel de la distanta... cand nu mai suni imi pari atat de departe!

Astazi mi-a zambit. Un zambet pentru tine!

Azi mi-a zambit. Avea un suras plin de speranta, pur si atat de special.

I-am zambit oarecum cuprinsa de grija zilei de tocmai se deschidea... i-am zambit pentru ca se uita la mine cu ochii lui mici si rotunzi precum la o jucarie mare de plus. Ma privea atent, fara nici o miscare. Imi parea totul ludic. Intru in jocul lui si uit de toate... respir parca aerul acelor dimineti in care mergeam la gradinita. Era un miros aparte...
Semaforul e verde deja. Imi doream ca intersectia sa fie mai lunga, sa il privesc cum se pregatea sa imi ofere un zambet. Eram aproape de statie deja, nu ma simteam confortabil... intrasem in jocul lui, eram deja cu gandul la copilarie si nu imi zambea. Insist totusi si il privesc si eu asteptand ca fata ghemotocul ascuns printre hainutele micute sa se lumineze... sa emane lumina si fericire doar pentru mine. Caciulita ii acoperea mare parte din chipul ce transmitea cruda simplitate. In sfarsit, mi-a zambit. M-a rasplatit... cu un zambet!
Usile aproape ca se inchid dupa ce calatorii se urca unul cate unul ... sar speriata din troleibus... o iau la fuga si zambesc trecatorilor grabiti. In gandul meu imi repetam "mi-a zambit, mi-a zambit!". Stiam ca pe chipul meu era zugravit acel suras copilaresc, acea bucurie ce aparea mereu pe chipul nostru atunci cand eram doar un ghemotoc ce emana iubire.

Da, cu un zambet de copil dimineata mea a devenit mai insorita, mai calda, mai plina de iubire... mai speciala! Parca vad si acum surasul copilaresc ce-ti da satisfactie si bucurie doar privindu-l. Zambetele sunt molipsitoare... el mi-a zambit, eu i-am zambit...

Iti zambesc si tie acum!

R.I.P. scoala romaneasca...

E frustrant atunci cand depinzi de ceva ce nu te reprezinta! E penibil sa fac ceea ce nu imi place, doar pentru a reusi sa fac ceea ce imi place in viitor... e penibil sa imi stopez activitatile care imi plac cu adevarat pentru a lua parte la actiuni care - sunt mai mult ca sigura ca- niciodata in viata nu ma vor ajuta. Si aici nu merge sintagma spusa de multe ori atunci cand nu trebuie ca "nu se stie ce vei face in viata". Da. , eu vreau acum sa fiu medic, dar poate soarta va face ca eu sa fiu avocat. (e doar un exemplu!!!) Dar totusi, daca acum imi place si imi place un anumit lucru, il fac... si il duc la bun sfarsit si de-ar fi sa ma lupt cu morile de vant, doar sa stiu eu ca am facut tot posibilul sa il duc la bun sfarsit.
Dar atunci cand faci lucruri care nu te ajuta(nici vorba sa vorbim aici de satisfactie) si... nu mai ai timp de ceea ce iti place? Da-mi un sfat... tu ce faci? Tu cum faci sa ajungi mereu la lucrurile care le iubesti? Ce faci cand nu exista TIMP pentru toate...
Citeam o data o poezie care descria faptul ca este timp pentru toate: Octavian Paler - Avem Timp. Nu am sa dau acum un copy paste al poeziei pentru ca ai intalnit acest lucru pe multe alte bloguri. Nu am de gand sa fac aici comert cu paste-uri... poti da singur un search pe batranul unchi google(e o expresie tampita de-a informaticienilor). Da, avem timp pentru toate....dar nu atunci cand vrem noi. Avem timp sa citim doar atunci cand nu suntem prinsi in rutina, am timp sa merg la munte atunci cand gasesc o portita de scapare din incaperea precum o inchisoare in care sunt intemnitate toate proiectele si activitatile mele la care nu stiu de ce naiba ma implic mereu. Azi nu am timp ... azi parca am uitat cine eram ieri, parca am fost imbatata de jocul lor, cel al oamenilor fara farmec si m-am chinuit sa fac ceea ce nu imi place. Si cu siguranta, nu mi-a reusit!
Nu, nu mi-a reusit... tocmai mie, butoiul de ambitie si perseverenta. M-am sautrat sa fac ce nu imi place, sa nu citesc, sa nu scriu, sa nu fur experienta din lucrurile care conteaza cu adevarat pentru mine doar pentru ca celelalte nimicuri din viata imi par importante. Nu, nu sunt pentru mine, dar totusi conteaza ca eu sa merg mai departe.

Si ma refer la scoala pana peste cap. Nu am sa incep un articol kilometric despre scoala de care vreau sa scap cat mai repede(e vorba despre sistemul educational, metodica si multe altele puse la pamant si aproape fara suflare), dar iti spun ca am in spate marturiile unor psihologi si oameni patiti care, au fost la un pas de a-si rata viata doar pentru ca s-au lasat prinsi de acea valtoare de informatii peste masura si total nefolositoare dupa un moment dat. Da, sunt prea multe pentru o varsta... si daca vrei mai multe detalii sau argumente, astept un mail de la tine. Am destula documentatie pentru a-ti deomnstra ca scoala nu e tot ceea ce conteaza in viata sau... cel putin nu la nivelul la care o intalnesc eu.
Opt din zece cei mai bogati oameni de pe Pamant nu au o facultate! Si totusi poseda o inteligenta sclipitoare, cunostinte in domeniul lor demne de invidiat, dar si cultura generala asa cum nu multi o au. Unde crezi ca au invatat toate astea? La scoala? Hm.... sa spunem ca da, doar ca nu in scoala romaneasca. Oricum, interviuri si articole despre ei ne spun ca nu scoala a stat la baza personalitatii lor sau la baza cunostintelor pe care le au in domeniile abordate de ei.

R.I.P. Scoala romaneasca...


Ma gandesc doar la prietenii care au castigat recunostinta unei tari intregi straine de romania doar pentru ca au iesit in evidenta...la noi? la noi cum iesi in exidenta? Daca esti pila directorului, daca pupi in fund profesori, daca stai pe fundul tau si nu iti deschizi gura, daca esti un fraier si accepti toate propunerile, daca stai si tocesti si ai numai 9,99. Rusine celor ce accepta sa avem asa valori slabe in romania! Valoarea este o exceptie, nu o loaza care nu ave viata personala, prieteni, pasiuni, aventuri, betii, copilarie si mai apoi tinerete pentru ca singurele sale activitati se rezuma doar la toceala, invatat, teme, proiecte, citit si eseuri fara condei.

Ma duc sa fac ceea ce nu imi place...pentru ca acesta e sistemul educational romanesc, iar eu intai fac ce nu imi place pentru a reusi ca la facultate sa am bucuria de a merge mai departe cu pasiunile mele vesnice. Ce prostie, ce prostie, ce lume nebuna!

Si iti spun eu ca mama si tata nu erau obligati sa toceasca ilogic denumiri si sintagme doar pentru a lua 10 la scoala si pentru a nu-si rata admiterea care si asa nu stiu cat de relevanta e. Si nici ai tai nu erau obligati sa faca asta. Pentru cateva luni voi fi prinsa in jocul lor...voi intra in noroi...si sper sa ies curand din el... deja e prea mult, m-am afundat prea tare!

Flori, fete si baieti

Ce alt titlu sa gasesc? E ora, ma plictisesc si nu gasesc nimic mai bun... e zi grea azi!

Mai tii minte jocurile din copilarie din spatele blocului? Tu ce te jucai?

Zi frumoasa sa ai!

Mesaj in noapte

Salutare, cititorule!
Iti scriu si de aceasta data tarziu in noapte. M-am luat cu munca si parca nu se mai termina toate.Pentru asta, iti propun sa iti dai un raspuns la urmatoarea intrebare: Ce ai face daca ziua pentru tine ar avea 30 de ore, iar pentru ceilalti tot 24 de ore? Ce ai face in cele 6 ore in plus fata de ceilalti? Ai seduce si te-ai lasa sedus/a, ai manca, ai bea, ai fuma, ai citi, ai dansa, ai dormi... ce ai face?
Dar daca... daca nu ai avea nevoie de somn? Daca ti-ar fi de ajuns 2 ore pe noapte de odihna doar? Pentru mine, tot acest topping de viata ar fi ideal. Mi-as dori enorm sa nu mai dorm noaptea, sa nu imi fie somn, sa nu existe oboseala... sa am o viata dubla pentru ca si asa e extrem de scurta...

Aveti grija de voi si de cei dragi!

Weekend, sfârșit de săptămână și început de distracție.

Da, e a12-a, se spune ca avem un examen la anu’ in vara si trebuie sa invatam. Incontestabil incercam sa nu tinem cont de ceea ce ne spun profii, apropiatii sau parintii(pentru mine, nu e cazul pentru ultima varianta – am alaturi oameni ce inca mai cred in mine si in pasiunile mele). Stai in casa, invata, fa variante. OK…si cum ramane cu toata distractia de weekend?

Saptamana de saptamana am planuri mari pentru cele doua zile fara scoala. Fac ceea ca imi place, ma vad cu cine vreau, doar toate se schimba. Toate se schimba atunci cand… alegi sa iesi la o cafea ce se prelungeste cu o bere, doua, trei, patru si uite ca ajungi acasa duminica dimineata doar, cu capul calendar si ochii impaienjeniti de atat de putine ore de somn. Da, asta inseama a12-a… distractie asa cum nu a mai fost pana acum! Cinci ore de invatat si alte 10 ore in noapte de distractie, un weekend inceput intr-o zi de miercuri si terminat abia martea urmatoare. O dupa-amiaza de vineri prelungita pana sambata dimineata, iar o seara de sambata trasa de coarne pana luni, undeva la ora 7, atunci cand ceasul ar fi trebuit sa sune desteptarea.

Sunt primele pasiuni sinistre, primele emotii depline, ultimele zile in care iti place sa te visezi copil si primele palme primite de la viata. E frumos, ciudat si totul se intampla rapid, doar pentru tine. Ia aminte la toate!

Ma invadeaza zilnic ofertele vietii… facultati, amicitii, experiente noi. Oameni ce se considera exemple, masti ce par perfecte, perceptii si doctrine neintelese de mine, toate imi sunt prezentate precum un slide interminabil si plictisitor. Da, totul pare plictisitor si neinsemnat fata de momentele cand iti petreci noptile cu prietenii, cu cel pe care il iubesti si alaturi de are ai vrea sa fii urmatorii 2000 de ani. Clipe de poveste si amintiri speciale… toate se intampla in zilele de weekend… toate se intampla in shot-ul de Tequila lung de 1m sau in halba de bere de 3L. Toate bucuriile se ascund in pachetul de tutun cumparat din ultimii tai bani, in biletul de concert cumparat cu maruntisul tau sau singurele plimbari tomnatice norcurne alaturi de el…

Totul e special acum… de nimic nu imi pasa si asta ma face sa simt ca traiesc mai intens ca niciodata fiecare dupa-amiaza din zi, fiecare revedere cu tine, fiecare atingere a buzelor tale, a trupului tau, a pielii tale fine, umeda si infierbantata…

O, lume...

O, lume intelege-ma si pe mine

Intelege-ma ca mi-e greu sa ma integrez

Sa meditez, sa progresez...

mi-e dreu sa ma stresez,

sa ma deghizez, ca un om de pluta sa te tratez.

mi-e greu sa fiu ca voi,

voi toti cei ce de multi ani ati uitat sa fiti ca noi…

cei ce privim si credem zi de zi in oamenii cei vii

noi, cei ce azi traim speranta ca-ntr-o zi noi nu vom mai muri...

or fi acestea oare doar... vise fumurii?

mi-e greu sa stiu ca azi poetii nostri au murit

si pe ecranul de TV chiar azi au rasarit

ecouri si imagini triste – 

si indivizi suavi ce-n zi apar

pe sticla de televizor din chihlimbar.

o, de-ar fi si azi ratiunea din valoare

de-ati mai pastra un pic din ce-nseamna odata sa fii mare

eu tare mult m-as bucura

sa stiu ca cineva in tara asta

pe mine tot mereu m-ar ridica.

m-ar ridica prin ale sale vorbe departate

de ale mele putrede urechi uitate

m-ar cununa cu o mandrie vie si dreptate

precum in nunta falnica dintr-o cetare.

m-ar bucura sa stiu ca ei si azi ma apreciaza

ca nu uitasera vorba aceea ce-i de duh si nu-nceteaza,

ce-n ceasul cel mai greu te apreciaza

si cu nimic in lume nu te mai sfideaza

Flacara s-a stins, a ramas doar generatia in blugi

Azi, fericita pentru ca in sfarsit este weekend si am luat parte in ultimele seri la cateva concerte cu muzica mai mult decat buna, m-am grabit sa dau search-urile tipice din fiecare weekend pentru a fi la curent cu tot ce-i nou in lumea buna. Azi, dar si ieri am aflat unele vesti ce nu mi-au indus o stare prea buna... cea de azi insa cred ca a intristat multi romani ce inca mai fredoneaza cu aceeasi dragoste cantecele cenaclului. Da, e vorba de Paunescu, poetul si omul de cultura ce mai aducea in tara noastra o farama de cultura. Era printre putinii oameni de cultura din romania ce mai aparea pe la televizor, ce a schimbat mentalitati si a facut multi romani sa fie mandri ca se trag din sangele traco-roman.
Paunescu se identifica cu cenaclul sau cu flacara ce a adus mereu in sufletele romanilor o alinare pentru ceea ce insemna pe atunci perioada comunista. Cenzura, poezie si cantec, asta era speranta pentru ei, cei ce veneau cu miile in salile si stadioanele neincapatoare pentru a forma un foc imens al cenaclului. Si acea flacara inca mai arde in inimile celor ce au crescut o data cu cencaclul, celor ce iubeau acel fenomen cultural. Cencalcul a fost oaza spre cultura, hrana pentru suflet si arta... evadarea si fuga de saracia culturala.
Multe dintre cele mai frumoase cantece ale folkului romanesc au luat nastere in poala cenaclului, din emotia culturala ce ii cuprindea pe artisti. Nume precum Mircea Vintila, Marius Batu, Magda Piskas, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Doru Stanculescu, Dinu Olarasu, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Victor Socaciu sau Vasile Seicaru ne amintesc de acel fenomen inedit.
Pentru moment, mi-as dori sa traiesc cateva ore in acea imbulzeala de oameni ce veneau saptamana de saptamana in serile de luni si nu numai la intalnirile cenaclului . As vrea sa cant pentru moment impreuna cu multimea "Nebun de alb", "Pustoaico" sau "Ruga pentru parinti"... sa fi fost parte din istoria ce tocmai a trecut pe langa noi...
Ma grabesc... am sa plec la festivalul folk unde cu siguranta cantecele cenaclului vor rasuna din nou. Magda Puskas si Emeric Imre vor fi doi dintre cei ce au facut parte din cenaclu si alaturi de care azi ne vom aminti cu siguranta de cel de a fost odata flacara - Paunescu.
Daca azi flacara s-a stins, cine a ramas? Am ramas noi, geneeratia in blugi! Am ramas noi, cei ce inca mai pastram flacara cenaclului in sufletul nostru, cei ce inca mai ascultam cantecele cenacului si inca mai invatam cate ceva din vibratia emotionala ce ne-o transmit cantecele nemuritoare. Au ramas cei ce se infructa din cultura....

Vroiam sa iti recomand pentru azi o auditie placuta ... ceva din cantecele cenaclului. Caut, caut si iar caut prin lista de melodii, dar nu o gasesc pe cea portivita. Nu stiu la care sa ma opresc, pe care sa o aleg... sunt zeci care imi plac la nebunie si zeci pe care le fredonez cu aceeasi bucurie pe care am avut-o atunci cand le-am ascultat pentru prima data acum ceva ani. Nu gasesc melodie potrivita... nu stiu la care sa ma opresc! Ce sa insemne asta oare?

Articolul de azi vine cu un bonus, un articol scris cu ceva luni in urma: se numeste "Generatia-n blugi... trecut, prezent si viitor!"
http://andreeacira.blogspot.com/search/label/genera%C5%A3ia%27n%20blugi   ... aminteste de acea "generatie in blugi", de anii in care...

In jurul meu roiesc albinele de oameni... m-am saturat de ele!

Buna din nou!
Uite ca iti scriu pentru intaia oara in noiembrie. Ieri a fost o zi plina, dar si foarte importanta. Am avut cu totii prilejul de a ne aduce aminte de toti cei dragi noua ce astazi nu mai sunt fizic alaturi de noi. Fie ca am aprins o lumanare, am pus o floare sau ne-am gandit la ei, gesturile noastre ii fac fericiti acolo unde sunt ei acum... Dar nu despre asta am sa iti vorbesc azi ci despre un subiect care ma framanta inca de dimineata si de care m-am lovit din pacate acum cateva minute. Gandurile imi sunt imprastiate in minte si... imi pun zeci de intrebari.
E vorba de imagine, de numele si reputatia pe care ti-o formezi... de admiratia si respectul celor din jur. Asta ma face uneori sa ma ingrijorez. De ce? Nici eu nu stiu exact de ce... poate pentru ca sunt prea multe pentru 18 ani. Poate pentru ca am urcat cu o treapta mai mult decat au urcat in toata cariera lor profesionala multi dintre cei ca azi trec de 40 de ani. Si lucrul acesta sa sufoca uneori... cateodata as vrea sa fiu doar o simpla tanara fara pasiuni, fara nimic mai special decat turma celor ce inca nici nu stiu ce vor de la viata. Ma loveste precum un ciocan gandul ca imi sunt urmarite gesturile, activitatile, reactiile sau grupurile de prieteni. E atat de ciudat sa vezi ca se formeaza grupuri de interes in jurul tau... ca sunt polarizate anumite persoane in jurul tau si ca pozeaza mereu in ipostaza de "prieteni" sau cunoscuti ai tai. Rusine lor!
Va spun ca nu e normal sa se intample asta nimanui. Daca la 18 ani, altii de 40 de ani incearca sa pozeze ca facand parte din anturajul si cunostiintele tale spun raspicat ca... valorile romaniei se duc de rapa. Da, in tara asta nu mai exista valori si modele de urmat! Ce sa invete unii de 40 de ani de la mine cand la scoala ni se spune mereu ca suntem tampiti, prosti, copii, imaturi, neinitiati si mai stiu eu ce reprosuri penibile. Sa nu fie oare adevarat ceea ce ni se reproseaza saptamanal? Sa fim noi oare pe buna dreptate un exemplu viu pentru cei ce se considera superiori noua in feicare zi tinand pixul in mana? Sa fim noi oare mai presus decat aspiratiile lor ce-i face pe zi ce trece din ce in ce mai frustrati? Si atunci, de ce suntem criticati zi de zi de cei ce se trezesc dimineti la rand cu frustrarea sub saltea? Poate ca este asa, poate ca nu. Dar nu inteleg frustrarile unora, lupta lor nesfarsita cu cei ce abia acum isi incep viata, abia acum pasesc de pragul unei noi cariere(da, abia acum ne definim identitatea, scopul si abilitatile). Daca e asa si intr-adevar cei ce nici macar nu au trecut de 20 de ani reprezinta un exemplu pentru cei ce s-au trezit in de doua ori mai multe dimineti decat ei atunci sa lasam frustrarile deoparte si sa recunoastem verde-n fata ca ne preocupa viata celor ce ne-ar putea fi copii mai mult decat progresul personal. Ii preocupa sa ne bage noua bete-n roate, doar pentru ca ii depasim prin tot ceea ce suntem... Dar de ce? De ce ne fac toate astea? De ce nu dau o sansa tinerilor? De ce nu incearca sa ne ajute, sa devina profesorul nostru, mentorul nostru... cei ce a pus o caramida la temelia carierei noastre.
Nu am sa dau nume si nici exemple, dar vreau sa spun o data pentru totdeauna faptul ca niciodata nu am facut lucruri marete pentru altii. Nu am servit succesul altora sau nu am luptat pentru altii in competitii ci am muncit si am luat totul de la 0 pentru a ajunge la ceea ce detin azi, iar toate acestea le-am facut pentru mine si numai pentru mine. Si atunci, cred ca nu e normal ca acel cerc de persoane care se invart in jurul meu pozand ca apropiati ai mei sa-mi ceara sa iau parte la activitati deschise, in care prezenta mea ar fi bine cotata. Lor le spun ca acele vremuri au trecut, ca nu vor mai primi ei prea curand admiratia altora pentru ceea ce fac doar pentru ca eu sau cei ca mine le sunt alaturi. Lor am sa le spun ca timpul le-a rezolvat pe toate, ca s-a inventat psihologia iar eu am descoperit-o de cateva luni asa ca, nu mai cad in plasa lor. Mi-am invatat lectia si o invat inca zi de zi. Nu am sa le mai spum "da, ma implic" doar pentru ca imi venea greau sa refuz, nu am sa le mai spun ca am sa le servesc prezentari, informatii pe gratis sau mai stiu eu ce ponturi. Nu am sa le mai dau voie ca pozele cu mine sa apara in prezentarile lor, ca numele meu sa apara la acelasi nivel cu numele lor sau...pe aceleasi diplome cu ale acelora ce pur si simplu nu merita asta.
Ca tu sa nu cazi in situatia josnica in care cei ce se invart in jurul meu lingusindu-se de fiecare daca cand prind ocazia, iti spun sa iti pastrezi demnitatea. Sa nu te lasi influentat, sa vezi in tine cel mai important punct din plan, sa nu ii lasi pe altii sa te depaseasca, sa te perfectionezi continuu, sa inveti, sa citesti, sa porti discutii cu cei mai buni decat tine pentru ca intr-o zi, tu sa devii cel invatat, cel in jurul caruia vor roi albinele de oameni.
M-am saturat de albine, de muste, de tantari. M-am saturat sa ma bazaie atunci cand imi e mai bine, sa ma intepe mereu, sa zboare in jurul meu pentru ca mai apoi sa dispara subit. M-am saturat sa vad albinele de zi cu zi cum speculeaza lucruri, cum ma invinuiesc fara motiv, cum se orienteaza mereu dupa miscarile mele... cum habarn nu au ce e aceea identitate, ratiune si demnitate!
Pastreaza-ti demnitatea... nu mai zbura in jurul meu! Mai bine inveti sa ma intelegi decat sa speculezi, sa vezi in mine un inamic, un model ce trebuie doborat. Eu... nu te vad pe tine ca pe un inamic si niciodata nu am facut-o. Nu am cotat pe nimeni la un astfel de stagiu, dar si daca o voi face, sapte muste dintr-o lovitura voi dobori. De aceea, iti repet... stai in banca ta si nu mai roi in jurul meu!