"Eu cred că veșnicia s-a născut la sat"

7 ianuarie... zi de sarbatoare mare! Sa traiti si sa-ntineriti dragi Ioani si Ioane(si derivatele numelor)! Si Ion al lui Rebreanu sa traiasca si Iona a lui Sorescu si cealalta jumatate de tara ce poarta numele cel mai cunoscut printre Romani!
Daca ma obosesc sa caut semnificatia numelui Ion/Ioan gasesc ceva lucruri interesante... numele provine din ebraica(veche), origine ce o mai au multe nume aparent pur Romanesti si inseamna binecuvantarea Domnului... interesant! Conotatia si semnificatia numelui face trimitere la motive biblice, insemnand si mila lui Dumnezeu. Se spune, sau mai bine spus, am citit, ca acest nume era atat de bine privit incat in trecut exprima un grad initiatic. Se mai scrie si ca in trecuturile indepartate ale tarisoarei noastre, voievozii se numeau Io(n) Stefan Voievod, "io" reprezentand gradul spiritual al purtatorului. Acestea fiind spuse, nu imi ramane decat sa urez traditionalul La Multi Ani celor ce isi sarbatoresc onomastica in aceasta frumoasa zi de vineri!
Si pentru ca tot astazi e chef mare prin zona in care scriu acum, trebuie sa ii urez un calduros si plin de iubire LA MULTI ANI cu sanatate si copii cuminti mamei mele care, paradoxal, e nascuta in 7 ianuarie, dar nu se numeste Ioana!


Acestea fiind spuse si urate, sa trecem la oile noastre. Si daca am amintit de oi, am sa schimb tema articolului de azi din pura, dar absolut pura intamplare, si am sa vorbesc putin, dar putin de tot, despre viata la tara. Da, mediul rural, acela cu vaci, animale, porci, gaini, apa calda fiarta la soba, foc cu lemne, sapa si arat, scos de cartofi, udat in gradila sau plivitul buruienilor. Si activitatile gospodaresti pe care le cunosc ar putea continua mult si bine, dar astazi nu acesta e scopul articolului. Totusi, vreau sa iti pun o intrebare... tu, daca ai sta la tara, dar la tara acolo cu vaci si porci, te-ai muta la oras? Gandeste-te bine la raspunsul tau si pastreaza-l pentru tine... te va ajuta sa imbunatatesti unele lipsuri din viata ta cotidiana! Daca eu as fi intrebata daca as vrea sa traiesc la tara as raspunde putin mai... siret. Adica? Da, as fi vrut sa locuiesc la tara, dar nu acum in 2011 la aproape 19 ani. As fi vrut sa copilaresc cu pisicii si puii de caini, cu bobocii de rata si fluturii ce apar primavara, as fi vrut sa ma joc prinzand soareci si pescuind in balta din fata portii... mi-ar fi placut sa fi trait la tara pana pe la 8-10 ani.
Cand eram mica mi se parea atat de frumoasa viata la tara... evident, vedeam partea frumoasa a lucrurilor. Bunicii imi ofereau doar roadele muncii campului, iar eu ma infructam de fiecare data din poamele proaspete. Ceea ce imi amintesc cel mai bine din vacantele de vara de acum 10-12 ani nu sunt saptamanile petrecute la mare sau in statiuni, ci sunt acele cateva zile petrecute la tara, printre ciresi si pruni, printre straturile de zarzavat ce mereu le calcam, printre iarba lasata sa creasca pentru a fi cosita si pe care eu o puneam la pamant printr-o singura razie prin curtea din spate de un verde asa cum doar in copilariile noastre mai avea asa nuante. Imi amintesc cum ma trezeam cu razele de Soare pe fata si forfota pierduta prin curte a cotcodacitului de gaini si cantatului de cocos. Imi amintesc cum ma ridicam din pat si priveam pe fereastra mica... zaream un deal inalt, cerul senin si cate un batran ce trecea pe ulita tacut. Nu ezitam sa imi arat ochii mititei Soarelui asa ca ieseam numaidecat in balconul casei si priveam fericita orgada plina de miscare. Pisicii mieunau infometati de langa usa casei, iar gainile fugeau ca nebune in fata balconului de-ndata ce ma zareau... stiau ca vor primi portie dubla de mancare! Apa aceea rece ce curgea la izvor si imi taia rasuflarea ma trezea in totalitate. Micul dejun? Asa cum imi placea mie... cu gogosi calde si lapte delicios, iaurt rece si paine de casa...
Asa incepeau poate cele mai frumoase zile de vacanta... ce urma? Urmau plimbari pe dealuri, priviri multe aruncate in departare si zeci si zeci de intrebari despre locurile care imi pareau atat de legendare... Astazi, locurile imi par mai altfel... am raspunsul multor intrebari, ochii imi gasesc mereu cate o piatra rostogolita pe deal si eu parca ii stiu trecului. Cunosc trecutul pietrelor, cunosc istoria satului, dar totusi... inca iubesc plimbarea de dimineata prin iarba plina de roua, lacrimile lunii... inca mai imi place sa cant in arsita verii in plin camp si sa imi infig picioarele infierbantate de pamantul arzator direct in paraul din vale... inca imi place sa stau la umbra nucilor batrani, impozanti si inca mai imi place sa fug in gradina dupa puii de pisica ce ma cheama la joaca... si ma gandesc acum ca... acele saptamani si zile din vara si-au pus amprenta apasator de tare mai incolo. Iubesc si azi sa hoinaresc, sa merg pe camp, prin munti, sa urc dealuri si sa le cobor, sa imi pun intrebari despre pietre, sa ie iau in mana, sa le invart, sa privesc norii, copacii si curgerea apei...

Iar dupa toate aceste randuri frumoase si roz, imi amintesc un afis al carui scop exact nu mai stiu care era, dar care avea urmatorul mesaj, pe un background ce scotea in prim-plan un batran fumator de Carpati, cu urme adanci pe fata ale greutatilor vietii si cu nostalgia si deznadestea intiparita in privirea-i stinsa deja... scria rosu pe negru, cu litere mari:"Viata la tara: frumoasa, linistita... ca moartea!". Nu am inteles niciodata acel mesaj, eram mica pe atunci, dar stiu sigur ca m-a miscat profund, motiv pentru care si astazi, dupa 6-8 ani, inca il mai tin minte... nu vreau sa il inteleg sau sa il argumentez ci vreau doar sa termin articolul de astazi intr-o nota optimista, printr-un vers de-al lui Blaga auzit acum doua zile ce mi-a placut enorm si care m-a inspirat pentru multe, multe lucruri. Filosoful spunea: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat"

--------------------------------------------------------

Copilo, pune-ti manile pe genunchii mei.
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Aici orice gand e mai incet,
si inima-ti zvacneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate in piept
ci adanc in pamant undeva.
Aici se vindeca setea de mantuire
si daca ti-ai sangerat piciorele
te asezi pe un podmol de lut.
Uite, e seara.
Sufletul satului falfaie pe langa noi,
ca un miros sfios de iarba taiata,
ca o cadere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte inalte.

(Lucian Blaga, Sufletul satului)

E seara ghetuțelor lustruite. În așteptarea Moșului...

E seara ghetutelor lustruite... din nou e acea seara unica din an in care daruim bucurie celor mici, celor mari sau... celor ce inca mai cred in Mosu' care oricum exista!!! Daca nu esti de acord cu afirmatia mea... nici nu mai citi gandurile de mai jos.
Ooo... ai continuat sa citesti. Ma bucur mult... impartasim aceeasi idee si mai ales stim ca inca mai avem suflet de copil(si nu e o rusine sa ai sufletul pur!).
Aglomeratie, multe masini, cele doua Mall-uri din Cluj arhipline, mese si locuri ocupate, cadouri, cumparaturi... ambalaje stralucitoare, fundite, cutii de cadouri, pungi stampilate cu fulgi de nea si poza unui batranel carunt imbracat in rosu.
Parca nu mai simt aceeasi emotie de acum 5-10 ani. Si totusi... mosul exista!!! Ne pierdem oare din bucuria sarbatorilor o data ce suntem prinsi tot mai mult in rutina zilnica? Imi parea astazi totul pierdut de farmec, esenta si miros de sarbatoare. Cardul dopat cu lei grei, un ceas scump cumparat iubitei si gata... i-am adus oare atmosfera sarbatorilor de iarna? Bucuria de a-l astepta pe Mosul, emotia descoperirii cadourilor si nerabdarea de a afla cat mai repede ce se ascunde in ghetutele curatate cu atat de multa grija. Asta inseamna sarbatorile de iarna... emotie, bucurie, fericire pura. Si ce emotii aveam in fiecare zi in care venea mosul si pe strada mea... frumoase clipe!
Cum stateam nerabdatori eu si fratele meu asteptand sa apara dulciuri si jucarii in holul lung si intunecat unde ghetutele erau insirate strategic, cat mai aproape de usa pentru ca Mos Nicolae sa indese cu usrinta cat mai multe in incaltarile noastre devenite parca neincapatoare. Pot sa afirm cu tarie ca am avut o copilarie frumoasa si eu si fratele meu! Credeam in Mosul si ne bucuram de fiecare data cand a noastra cumintenie de peste an era rasplatita cu daruri, ori de care ar fi ele.
Mi-e dor, mi-e dor si iar mi-e dor! Cred ca ne e dor tuturor poate ce cele mai speciale momente ale copilariei noastre: sarbatorile de iarna. Ai nostri aveau grija in fiecare an ca surpriza sa fie si mai inedita.Nu stiu cum se facea, dar mosul intra de fiecare data pe sub usa, pe geam sau, dupa cum spunea mama, venea prin calorifer!!! Eu raman la varianta ca Mos Craciun intra pe geam, iar Mos Nicolae pe usa(are el o smecherie si deschide usile copiilor cuminti).

Era seara, iar sufrageria noastra era animata de familia ce astepta nerabdatoare venirea mosului. Tin minte ca nu aveam voie sa mergem in hol... altfel, mosul nu mai aparea. Era poate sfios si nu agrea ideea ca noi, cei mici, sa il vedem. Nu auzeam nimic... fosnet, usa deschisa sau pasi veniti din intunericul holului care si acum mi se pare infricosator noaptea. Timpul trecea, iar noi asteptam, asteptam si iar asteptam. Parintii asteptau si ei cu noi in camera. Cu siguranta nu ne pacaleau si nu puneau ei cadourile... doar erau clipa de clipa cu noi in camera! Deodata o idee nastrusnica imi lumineaza mintea. Fug repede in hol la cel mai apropiat intrerupator si sar cat pot de tare si aprind becul. Miscarea aceasta rapida in care strabateam intunericul de numai 1m al holului era acompaniata de fiecare data de cate un cantec fredonat cat puteam eu de tare... imi era frica de intuneric! Ma gandeam ca Mosul cel batran nu vede unde sa puna cadourile, va gresi pantofii sau poate... va crede ca noi nu suntem acasa daca toate becurile sunt stinse. Stiam eu ca e nevoie sa aprind becul. Dar de fiecare data cand se lumana holul... surpriza!!! Ce crezi ca era? Mosul venise deja! Cine stie de cand erau acolo cadourile iar eu, fratele si parintii il asteptam toti la un loc sa apara. "A venit Mosu', a venit Mosu' !" ... parca ma aud si acum cum strigam topaind din hol si dadeam vestea intregii familii. O ora nu ne mai dezlipeam de la ghetutele curatate. Devoram pe loc un sfert din dulciurile care si asa erau foarte multe, ma infructam din citricele indesate printre pantofi si intorceam pe o parte si pe alta noile jucarii primite. Alor mei, le crestea inima vazandu-ne atat de fericiti... Au fost cele mai frumoase momente ale copilariei mele... Unde mai pui ca de fiecare data suna telefonul. Erau bunicii nostri dragi, bunicul si bunica, ce locuiau in acelasi cartier cu noi si ne anuntau ca Mosul a ajuns deja si la ei. Faceam concurs... la cine ajunge prima data. Dar nu conta, atat timp cat la ambele resedinte ne asteptau dulciuri si cadouri.
Era frumos... este si acum, dar totusi... atunci era altfel! Astazi noi ce putem face... putem multumi parintilor pentru ca luau legatura de fiecare data cu Mosul... ca ne-au facut copilaria frumoasa si ne-au daruit amintiri, asa cum si cat au putut ei. Iar noi, astazi, fiindca suntem mari, sa le daruim si lor putin din atmosfera ce ei ne-o daruiau noua odinioara.
Ghetutele imi sunt curatate, toate cele 10 perechi de incaltari imi sunt insirate strategic langa usa... asa ca nu imi ramane decat sa astept sosirea mosului cu emotie. O fi venit deja in timp ce iti scriu tie? Ma duc sa verific!!!


Sper ca Mosul sa vina si pentru voi toti, in primul rand, cu sanatate multa, intelepciune, speranta si putere sa va duceti la bun sfarsit toate telurile si idealurile pe care numai si numai voi le stiti, le aveti si credeti in ele. Sa vina cu un sac mare de fericire si optimism!

Flori, fete si baieti

Ce alt titlu sa gasesc? E ora, ma plictisesc si nu gasesc nimic mai bun... e zi grea azi!

Mai tii minte jocurile din copilarie din spatele blocului? Tu ce te jucai?

Zi frumoasa sa ai!

Mama - 200 de cuvinte, nimic mai mult .

Azi, dupa ce am ajuns acasa de la "Incotro", un program interesant ce a luat nastere la initiativa unor traineri de a-i ajuta pe liceeni sa isi dea seama incotro se indreapta ei, m-am pus la citit, la ascultat muzica, dar parca nu imi gaseam locul. Aveam nevoie de ceva si mai profund decat latitudinile si longitudinile punctelor extreme ale romaniei asa ca am inceput si am descarcat filme cu duzina. Din calupul de titluri, am ales unul care mi s-a parut interesant. Din fericite nu am adormit la mijlocul ecranizarii, asa cum am facut mai tot timpul in ultumele doua luni... asa ca, am vazut filmul pana la ultima sceva. Era despre o mama... o femeie cu doi copii, un sot si multe, multe pe cap.
Am sa iti povestesc doar o parte din actiune, pentru a intelege mai bine articolul meu de azi. Mama, al carei nume nu l-am retinut, se inscrie la un concurs in care in doar 500 de cuvinte trebuia sa descrie o mama, activitatile mamei, viata mamei. Femeia, pasionata de scris si articole scurte, avea si un blog unde scria pe fuga, atunci cand copilasii erau la scoala/gradinita.Asa a descoperit si concursul de care aminteam mai sus. Finalul filmului nu ne spune daca ea a castigat sau nu competitia, in urma careia obtinea un job frumos de scriitoare, scenarista, in fine nu mai stiu ce era. Oricum, ceva legat de scris.
Ideea care e... mie personal mi s-a parut inedit sa descrii o mama in 500 de cuvinte. Filmul oricum mi-a reamintit inca o data cat de greu e sa fi mama, imaginile surprinse pe continentul de peste ocean, in care viata e plina de iluzii, pareau atat de apropiate de ceea ce inseamna ziua unei mame aici, in tarisoara noastra ascunsa intre Carpati, Dunare si mare...neagra pe deasupra.
Nici macar nu am idee cu ce sa incep in a descrie o mama oarecare si nicidecum pe a mea, cea ce mi-a dat viata. Ar fi atat de penibil sa o fac doar in 500 sau 200 de cuvinte, dupa cum am ales sa descriu eu in acest articol. Defapt, nu as putea-o descrie nicidata pe EA... dar am sa descriu tot ceea ce ar trebui sa ne faca pe toti sa respectam la ele. Sunt actiuni, lucruri facute de ele sau pur si simplu... e descrisa simplitatea unei mame de a-si face mereu puiul mic fericit.


dragoste neconditionata impartita copiilor ei, zambete, sarut inainte de culcare, multe sacrificii doar pentru puiul ei, prajitura facuta duminica pentru familie, cumparaturi istovitoare cu zeci de plase ce o ingreuneaza zi de zi, piata, curatenia continua, vase spalate, geamuri lustruite, mancare calda, masa bogata, frigiderul plin(pentru care a muncit o luna intreaga sa fie asa), hainele curate din dulap, asternutul frumos mirositor, camera aerisita de fiecare data cand te intorci acasa, patul aranjat, hainele impaturate, bani in fiecare dimineata pe birou, grija pe care ti-o poarta de fiecare data cand pleci de acasa, ceaiurile aduse la pat atunci cand erai bolnav, povestile pe care ti le citea inainte de culcare, imbratisarile nenumarate din zi, momentul in care te uitai de dupa perdea cu ea atunci cand veneau cu ursul si cu capra iar tie iti era frica, salutul de la culcare "sa visezi cu ingerasii", zecile de lucruri pe care ti le-a cumparat fie ca erau din ultimii bani, bucuria ei avuta de fiecare data cand noi luam o nota buna, sedintele cu parintii la care se grabea mereu sa ajunga, cadourile pe care le punea sub brad, scrisorile catre Mos Craciun ce le scriai impreuna cu ea, cofetaria la care mergeai cu ea in fiecare zi importanta, incurajarile pe care ti le dadea in diminetile infircosatoare cand mergeai la analize, zecile de medicamente pe care ti le-a cumparat cand raceai, gestul tandru cand te invelea cu patura atunci cand tu adormeai pe canapea, primul machiaj, prima lectie ce ti-o dadea pentru a fi o domnisoara, incurajarile atunci cand aveai prima prietena, prima poveste despre prieten si sex, prima discutie despre pubertate, fiecare tort ce il facea cu dragoste la aniversarea ta, cadourile suplimentare ce ti le intindea cu drag de fiecare onomastica, zilele de nastere tinute cu prietenii, orele petrecute in parc dupa ce te lua de la gradinita, primul creion ce ti l-a dat in mana, prima litera ce te-a invatat sa o scrii, primele cuvinte, primii pasi, prima baita pe care ti-a facut-o, impodobirea bradului, primul cantecel si prima poezie, asteptarea iepurasului de Paste alaturi de ea, fiecare masa in familie aranjata frumos, serbarile la care venea si rostea alaturi de tine poezia de undeva din sala, interventiile ei atunci cand cei mai mari radeau de tine, toate consolarile, toata increderea pe care ea ti-o da, toate sfaturile ce le imparte mereu pe gratis, internetul, cablul, curentul, gazul sau taxele pe care tot ea merge sa le plateasca, toate lucrurile pe care ti le cumpara, orele interminabile in care ea venea cu tine la cumparaturi, filmele si desenele pe care le-ati vazut impreuna, jocurile cu papusi de cand eram mici, clatitele facute dimineata, desteptarile pe care le primeam de la ea in fiecare dimineata cand mergeam la scoala, gogosile pe care le faceam impreuna, pizza facuta acasa peste care eu puneam sosul de rosii, pisica sau animalul de casa de care tot ea avea grija, cu toate ca spuneam ca e al nostru, zacusca si muraturile pe care ea le pune pentru iarna, compotul de cirese carate de ea din piata pana acasa, fiecare cearta cu tine din care ai invatat ceva, fiecare mustrare dura dar totusi atat de blanda adresata noua, fiecare felicitare adusa la sfarsitul anului scolar, sticla de suc cumparata doar pentru ca asa vroiai tu, inghetata daruita in plina vara dupa pranz, desertul -lapte de pasare- sau -crema de zahar ars- ce erau preferatele tale si le facea de fiecare data cand aveai pofta de ele, sandwichurile facute dimineata devreme, de fiecare daca cand plecai in excursie, banii pe care ti dadea in plus pentru orice eventualitate de fiecare data cand plecai in tabara, telefoanele de la 3-4 dimineata cand ea inca nu dormea si se intreba daca esti bine si nu te-ai imbatat prea tare, pedeapsa care ti-a dat-o atunci cand ti-a gasit tigarile in geanta, cadourile de ziua ta, desenele realizate impreuna cu ea pentru tema la abilitati practice, compunerea la romana pentru care isi batea capul impreuna cu tine, problemele de la mate si fizica solutionate doar cu ajutorul ei, plimbarile doar tu cu ea tinandu-va de mana... mana ei mereu calda de care iti placea sa te atarni, buzele ei pe fruntea ta, mangaierile nesfarsite si noptile in care aveam vise frumoase doar pentru ca dormeam cu mama in pat, noptile in care ne trezeam speriati dintr-un vis urat si ea era ne strangea in brate precum niste bebelusi, zilele de vineri in care aveam voie la televizor pana adormeam si ne ducea in camera noastra in brate, zecile de ore cand se juca cu noi, cand venea cu noi afara cu bicicleta, cand imi cara mereu in geanta paleta si galetusa pentru nisip, cand aparea de fiecare daca cand o strigam pe geam si ne arunca sticla cu apa, cand ma chema acasa sa imi iau bluza pe mine, sa ma imbrac sau sa mananc ceva...pentru ca pur si simplu eram un copil si uitam de toate, iar ea, mama, era cea care avea grija ca toate sa fie bine.
Are mereu grija de noi... tocmai a intrat la mine in camera si m-a intrebat... m-a intrebat daca nu vreau sa.......