Flacara s-a stins, a ramas doar generatia in blugi

Azi, fericita pentru ca in sfarsit este weekend si am luat parte in ultimele seri la cateva concerte cu muzica mai mult decat buna, m-am grabit sa dau search-urile tipice din fiecare weekend pentru a fi la curent cu tot ce-i nou in lumea buna. Azi, dar si ieri am aflat unele vesti ce nu mi-au indus o stare prea buna... cea de azi insa cred ca a intristat multi romani ce inca mai fredoneaza cu aceeasi dragoste cantecele cenaclului. Da, e vorba de Paunescu, poetul si omul de cultura ce mai aducea in tara noastra o farama de cultura. Era printre putinii oameni de cultura din romania ce mai aparea pe la televizor, ce a schimbat mentalitati si a facut multi romani sa fie mandri ca se trag din sangele traco-roman.
Paunescu se identifica cu cenaclul sau cu flacara ce a adus mereu in sufletele romanilor o alinare pentru ceea ce insemna pe atunci perioada comunista. Cenzura, poezie si cantec, asta era speranta pentru ei, cei ce veneau cu miile in salile si stadioanele neincapatoare pentru a forma un foc imens al cenaclului. Si acea flacara inca mai arde in inimile celor ce au crescut o data cu cencaclul, celor ce iubeau acel fenomen cultural. Cencalcul a fost oaza spre cultura, hrana pentru suflet si arta... evadarea si fuga de saracia culturala.
Multe dintre cele mai frumoase cantece ale folkului romanesc au luat nastere in poala cenaclului, din emotia culturala ce ii cuprindea pe artisti. Nume precum Mircea Vintila, Marius Batu, Magda Piskas, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Doru Stanculescu, Dinu Olarasu, Anda Calugareanu, Tatiana Stepa, Victor Socaciu sau Vasile Seicaru ne amintesc de acel fenomen inedit.
Pentru moment, mi-as dori sa traiesc cateva ore in acea imbulzeala de oameni ce veneau saptamana de saptamana in serile de luni si nu numai la intalnirile cenaclului . As vrea sa cant pentru moment impreuna cu multimea "Nebun de alb", "Pustoaico" sau "Ruga pentru parinti"... sa fi fost parte din istoria ce tocmai a trecut pe langa noi...
Ma grabesc... am sa plec la festivalul folk unde cu siguranta cantecele cenaclului vor rasuna din nou. Magda Puskas si Emeric Imre vor fi doi dintre cei ce au facut parte din cenaclu si alaturi de care azi ne vom aminti cu siguranta de cel de a fost odata flacara - Paunescu.
Daca azi flacara s-a stins, cine a ramas? Am ramas noi, geneeratia in blugi! Am ramas noi, cei ce inca mai pastram flacara cenaclului in sufletul nostru, cei ce inca mai ascultam cantecele cenacului si inca mai invatam cate ceva din vibratia emotionala ce ne-o transmit cantecele nemuritoare. Au ramas cei ce se infructa din cultura....

Vroiam sa iti recomand pentru azi o auditie placuta ... ceva din cantecele cenaclului. Caut, caut si iar caut prin lista de melodii, dar nu o gasesc pe cea portivita. Nu stiu la care sa ma opresc, pe care sa o aleg... sunt zeci care imi plac la nebunie si zeci pe care le fredonez cu aceeasi bucurie pe care am avut-o atunci cand le-am ascultat pentru prima data acum ceva ani. Nu gasesc melodie potrivita... nu stiu la care sa ma opresc! Ce sa insemne asta oare?

Articolul de azi vine cu un bonus, un articol scris cu ceva luni in urma: se numeste "Generatia-n blugi... trecut, prezent si viitor!"
http://andreeacira.blogspot.com/search/label/genera%C5%A3ia%27n%20blugi   ... aminteste de acea "generatie in blugi", de anii in care...

In jurul meu roiesc albinele de oameni... m-am saturat de ele!

Buna din nou!
Uite ca iti scriu pentru intaia oara in noiembrie. Ieri a fost o zi plina, dar si foarte importanta. Am avut cu totii prilejul de a ne aduce aminte de toti cei dragi noua ce astazi nu mai sunt fizic alaturi de noi. Fie ca am aprins o lumanare, am pus o floare sau ne-am gandit la ei, gesturile noastre ii fac fericiti acolo unde sunt ei acum... Dar nu despre asta am sa iti vorbesc azi ci despre un subiect care ma framanta inca de dimineata si de care m-am lovit din pacate acum cateva minute. Gandurile imi sunt imprastiate in minte si... imi pun zeci de intrebari.
E vorba de imagine, de numele si reputatia pe care ti-o formezi... de admiratia si respectul celor din jur. Asta ma face uneori sa ma ingrijorez. De ce? Nici eu nu stiu exact de ce... poate pentru ca sunt prea multe pentru 18 ani. Poate pentru ca am urcat cu o treapta mai mult decat au urcat in toata cariera lor profesionala multi dintre cei ca azi trec de 40 de ani. Si lucrul acesta sa sufoca uneori... cateodata as vrea sa fiu doar o simpla tanara fara pasiuni, fara nimic mai special decat turma celor ce inca nici nu stiu ce vor de la viata. Ma loveste precum un ciocan gandul ca imi sunt urmarite gesturile, activitatile, reactiile sau grupurile de prieteni. E atat de ciudat sa vezi ca se formeaza grupuri de interes in jurul tau... ca sunt polarizate anumite persoane in jurul tau si ca pozeaza mereu in ipostaza de "prieteni" sau cunoscuti ai tai. Rusine lor!
Va spun ca nu e normal sa se intample asta nimanui. Daca la 18 ani, altii de 40 de ani incearca sa pozeze ca facand parte din anturajul si cunostiintele tale spun raspicat ca... valorile romaniei se duc de rapa. Da, in tara asta nu mai exista valori si modele de urmat! Ce sa invete unii de 40 de ani de la mine cand la scoala ni se spune mereu ca suntem tampiti, prosti, copii, imaturi, neinitiati si mai stiu eu ce reprosuri penibile. Sa nu fie oare adevarat ceea ce ni se reproseaza saptamanal? Sa fim noi oare pe buna dreptate un exemplu viu pentru cei ce se considera superiori noua in feicare zi tinand pixul in mana? Sa fim noi oare mai presus decat aspiratiile lor ce-i face pe zi ce trece din ce in ce mai frustrati? Si atunci, de ce suntem criticati zi de zi de cei ce se trezesc dimineti la rand cu frustrarea sub saltea? Poate ca este asa, poate ca nu. Dar nu inteleg frustrarile unora, lupta lor nesfarsita cu cei ce abia acum isi incep viata, abia acum pasesc de pragul unei noi cariere(da, abia acum ne definim identitatea, scopul si abilitatile). Daca e asa si intr-adevar cei ce nici macar nu au trecut de 20 de ani reprezinta un exemplu pentru cei ce s-au trezit in de doua ori mai multe dimineti decat ei atunci sa lasam frustrarile deoparte si sa recunoastem verde-n fata ca ne preocupa viata celor ce ne-ar putea fi copii mai mult decat progresul personal. Ii preocupa sa ne bage noua bete-n roate, doar pentru ca ii depasim prin tot ceea ce suntem... Dar de ce? De ce ne fac toate astea? De ce nu dau o sansa tinerilor? De ce nu incearca sa ne ajute, sa devina profesorul nostru, mentorul nostru... cei ce a pus o caramida la temelia carierei noastre.
Nu am sa dau nume si nici exemple, dar vreau sa spun o data pentru totdeauna faptul ca niciodata nu am facut lucruri marete pentru altii. Nu am servit succesul altora sau nu am luptat pentru altii in competitii ci am muncit si am luat totul de la 0 pentru a ajunge la ceea ce detin azi, iar toate acestea le-am facut pentru mine si numai pentru mine. Si atunci, cred ca nu e normal ca acel cerc de persoane care se invart in jurul meu pozand ca apropiati ai mei sa-mi ceara sa iau parte la activitati deschise, in care prezenta mea ar fi bine cotata. Lor le spun ca acele vremuri au trecut, ca nu vor mai primi ei prea curand admiratia altora pentru ceea ce fac doar pentru ca eu sau cei ca mine le sunt alaturi. Lor am sa le spun ca timpul le-a rezolvat pe toate, ca s-a inventat psihologia iar eu am descoperit-o de cateva luni asa ca, nu mai cad in plasa lor. Mi-am invatat lectia si o invat inca zi de zi. Nu am sa le mai spum "da, ma implic" doar pentru ca imi venea greau sa refuz, nu am sa le mai spun ca am sa le servesc prezentari, informatii pe gratis sau mai stiu eu ce ponturi. Nu am sa le mai dau voie ca pozele cu mine sa apara in prezentarile lor, ca numele meu sa apara la acelasi nivel cu numele lor sau...pe aceleasi diplome cu ale acelora ce pur si simplu nu merita asta.
Ca tu sa nu cazi in situatia josnica in care cei ce se invart in jurul meu lingusindu-se de fiecare daca cand prind ocazia, iti spun sa iti pastrezi demnitatea. Sa nu te lasi influentat, sa vezi in tine cel mai important punct din plan, sa nu ii lasi pe altii sa te depaseasca, sa te perfectionezi continuu, sa inveti, sa citesti, sa porti discutii cu cei mai buni decat tine pentru ca intr-o zi, tu sa devii cel invatat, cel in jurul caruia vor roi albinele de oameni.
M-am saturat de albine, de muste, de tantari. M-am saturat sa ma bazaie atunci cand imi e mai bine, sa ma intepe mereu, sa zboare in jurul meu pentru ca mai apoi sa dispara subit. M-am saturat sa vad albinele de zi cu zi cum speculeaza lucruri, cum ma invinuiesc fara motiv, cum se orienteaza mereu dupa miscarile mele... cum habarn nu au ce e aceea identitate, ratiune si demnitate!
Pastreaza-ti demnitatea... nu mai zbura in jurul meu! Mai bine inveti sa ma intelegi decat sa speculezi, sa vezi in mine un inamic, un model ce trebuie doborat. Eu... nu te vad pe tine ca pe un inamic si niciodata nu am facut-o. Nu am cotat pe nimeni la un astfel de stagiu, dar si daca o voi face, sapte muste dintr-o lovitura voi dobori. De aceea, iti repet... stai in banca ta si nu mai roi in jurul meu!

Mama - 200 de cuvinte, nimic mai mult .

Azi, dupa ce am ajuns acasa de la "Incotro", un program interesant ce a luat nastere la initiativa unor traineri de a-i ajuta pe liceeni sa isi dea seama incotro se indreapta ei, m-am pus la citit, la ascultat muzica, dar parca nu imi gaseam locul. Aveam nevoie de ceva si mai profund decat latitudinile si longitudinile punctelor extreme ale romaniei asa ca am inceput si am descarcat filme cu duzina. Din calupul de titluri, am ales unul care mi s-a parut interesant. Din fericite nu am adormit la mijlocul ecranizarii, asa cum am facut mai tot timpul in ultumele doua luni... asa ca, am vazut filmul pana la ultima sceva. Era despre o mama... o femeie cu doi copii, un sot si multe, multe pe cap.
Am sa iti povestesc doar o parte din actiune, pentru a intelege mai bine articolul meu de azi. Mama, al carei nume nu l-am retinut, se inscrie la un concurs in care in doar 500 de cuvinte trebuia sa descrie o mama, activitatile mamei, viata mamei. Femeia, pasionata de scris si articole scurte, avea si un blog unde scria pe fuga, atunci cand copilasii erau la scoala/gradinita.Asa a descoperit si concursul de care aminteam mai sus. Finalul filmului nu ne spune daca ea a castigat sau nu competitia, in urma careia obtinea un job frumos de scriitoare, scenarista, in fine nu mai stiu ce era. Oricum, ceva legat de scris.
Ideea care e... mie personal mi s-a parut inedit sa descrii o mama in 500 de cuvinte. Filmul oricum mi-a reamintit inca o data cat de greu e sa fi mama, imaginile surprinse pe continentul de peste ocean, in care viata e plina de iluzii, pareau atat de apropiate de ceea ce inseamna ziua unei mame aici, in tarisoara noastra ascunsa intre Carpati, Dunare si mare...neagra pe deasupra.
Nici macar nu am idee cu ce sa incep in a descrie o mama oarecare si nicidecum pe a mea, cea ce mi-a dat viata. Ar fi atat de penibil sa o fac doar in 500 sau 200 de cuvinte, dupa cum am ales sa descriu eu in acest articol. Defapt, nu as putea-o descrie nicidata pe EA... dar am sa descriu tot ceea ce ar trebui sa ne faca pe toti sa respectam la ele. Sunt actiuni, lucruri facute de ele sau pur si simplu... e descrisa simplitatea unei mame de a-si face mereu puiul mic fericit.


dragoste neconditionata impartita copiilor ei, zambete, sarut inainte de culcare, multe sacrificii doar pentru puiul ei, prajitura facuta duminica pentru familie, cumparaturi istovitoare cu zeci de plase ce o ingreuneaza zi de zi, piata, curatenia continua, vase spalate, geamuri lustruite, mancare calda, masa bogata, frigiderul plin(pentru care a muncit o luna intreaga sa fie asa), hainele curate din dulap, asternutul frumos mirositor, camera aerisita de fiecare data cand te intorci acasa, patul aranjat, hainele impaturate, bani in fiecare dimineata pe birou, grija pe care ti-o poarta de fiecare data cand pleci de acasa, ceaiurile aduse la pat atunci cand erai bolnav, povestile pe care ti le citea inainte de culcare, imbratisarile nenumarate din zi, momentul in care te uitai de dupa perdea cu ea atunci cand veneau cu ursul si cu capra iar tie iti era frica, salutul de la culcare "sa visezi cu ingerasii", zecile de lucruri pe care ti le-a cumparat fie ca erau din ultimii bani, bucuria ei avuta de fiecare data cand noi luam o nota buna, sedintele cu parintii la care se grabea mereu sa ajunga, cadourile pe care le punea sub brad, scrisorile catre Mos Craciun ce le scriai impreuna cu ea, cofetaria la care mergeai cu ea in fiecare zi importanta, incurajarile pe care ti le dadea in diminetile infircosatoare cand mergeai la analize, zecile de medicamente pe care ti le-a cumparat cand raceai, gestul tandru cand te invelea cu patura atunci cand tu adormeai pe canapea, primul machiaj, prima lectie ce ti-o dadea pentru a fi o domnisoara, incurajarile atunci cand aveai prima prietena, prima poveste despre prieten si sex, prima discutie despre pubertate, fiecare tort ce il facea cu dragoste la aniversarea ta, cadourile suplimentare ce ti le intindea cu drag de fiecare onomastica, zilele de nastere tinute cu prietenii, orele petrecute in parc dupa ce te lua de la gradinita, primul creion ce ti l-a dat in mana, prima litera ce te-a invatat sa o scrii, primele cuvinte, primii pasi, prima baita pe care ti-a facut-o, impodobirea bradului, primul cantecel si prima poezie, asteptarea iepurasului de Paste alaturi de ea, fiecare masa in familie aranjata frumos, serbarile la care venea si rostea alaturi de tine poezia de undeva din sala, interventiile ei atunci cand cei mai mari radeau de tine, toate consolarile, toata increderea pe care ea ti-o da, toate sfaturile ce le imparte mereu pe gratis, internetul, cablul, curentul, gazul sau taxele pe care tot ea merge sa le plateasca, toate lucrurile pe care ti le cumpara, orele interminabile in care ea venea cu tine la cumparaturi, filmele si desenele pe care le-ati vazut impreuna, jocurile cu papusi de cand eram mici, clatitele facute dimineata, desteptarile pe care le primeam de la ea in fiecare dimineata cand mergeam la scoala, gogosile pe care le faceam impreuna, pizza facuta acasa peste care eu puneam sosul de rosii, pisica sau animalul de casa de care tot ea avea grija, cu toate ca spuneam ca e al nostru, zacusca si muraturile pe care ea le pune pentru iarna, compotul de cirese carate de ea din piata pana acasa, fiecare cearta cu tine din care ai invatat ceva, fiecare mustrare dura dar totusi atat de blanda adresata noua, fiecare felicitare adusa la sfarsitul anului scolar, sticla de suc cumparata doar pentru ca asa vroiai tu, inghetata daruita in plina vara dupa pranz, desertul -lapte de pasare- sau -crema de zahar ars- ce erau preferatele tale si le facea de fiecare data cand aveai pofta de ele, sandwichurile facute dimineata devreme, de fiecare daca cand plecai in excursie, banii pe care ti dadea in plus pentru orice eventualitate de fiecare data cand plecai in tabara, telefoanele de la 3-4 dimineata cand ea inca nu dormea si se intreba daca esti bine si nu te-ai imbatat prea tare, pedeapsa care ti-a dat-o atunci cand ti-a gasit tigarile in geanta, cadourile de ziua ta, desenele realizate impreuna cu ea pentru tema la abilitati practice, compunerea la romana pentru care isi batea capul impreuna cu tine, problemele de la mate si fizica solutionate doar cu ajutorul ei, plimbarile doar tu cu ea tinandu-va de mana... mana ei mereu calda de care iti placea sa te atarni, buzele ei pe fruntea ta, mangaierile nesfarsite si noptile in care aveam vise frumoase doar pentru ca dormeam cu mama in pat, noptile in care ne trezeam speriati dintr-un vis urat si ea era ne strangea in brate precum niste bebelusi, zilele de vineri in care aveam voie la televizor pana adormeam si ne ducea in camera noastra in brate, zecile de ore cand se juca cu noi, cand venea cu noi afara cu bicicleta, cand imi cara mereu in geanta paleta si galetusa pentru nisip, cand aparea de fiecare daca cand o strigam pe geam si ne arunca sticla cu apa, cand ma chema acasa sa imi iau bluza pe mine, sa ma imbrac sau sa mananc ceva...pentru ca pur si simplu eram un copil si uitam de toate, iar ea, mama, era cea care avea grija ca toate sa fie bine.
Are mereu grija de noi... tocmai a intrat la mine in camera si m-a intrebat... m-a intrebat daca nu vreau sa.......

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Azi tu nu știi….

Nu știi-un cuvânt de tine

Te pierzi în zare - depărtare

Te uiți la viața-ți plină de rutine

Și n-ai tupeu să amintești de sine.

Tu habarn-ai că esti un zero mic în toate

Că lumea nu-i clădită pe dreptate

Și mâine n-or mai fi schimbate toate.

Tu habarn-ai de tine ce să zici

Te vezi precum un chici fără identitate

Și-ți vine greu să spui că ai pasiuni…se poate!

Nu știi că ești un punct ce poate a-nsemnat

Odat o viață ce-a contat.

Cu asta eu mereu m-am consolat…

Dar despre mine totul, totul parcă am uitat.

Eu am uitat? sau oare asta niciodată n-am aflat?

Cine sunt eu, acum, cu-adevarat?

Ai fost o dat-o apăsare

Se poate-a fi o dragoste sub soare

Se poate-a fi o aventură între doi

O rea și dulce încercare

Ce e cladită pe iertare.

Iluzii, deziluzii, deșertare

Cunoașterea îți este o stopare

A tot ce-a fost o dată un deșert de evoluare

Un anorganic din nimicuri seci în ori și ce valoare;

Un anorganic guvernat de ei,

Un sine-al meu pierdut odată printre zei,

Ce te îndeamnă ca să bei otrava vieții

Și să alegi un infinit fiind pereții.

E un venin ce te îndeamnă ca să uiți

Că tot ce-n lume-i doare pe cam multi

Se află doar în ale lor gri frunți;

Că tot ce ei n-au înțeles o dată

Se-ascunde-ntr-o percepție furată

Din ale noastre frământări și căutări

În interiorul nostru… vom găsi scăpări!

Acolo noi avem răspuns la multe întrebări...

Noile piese de teatru sau... de maimuțăreală

Înca de acum câteva luni bune vroiam să scriu un articol despre transportul în comun. Mai exact...despre cei ce urmeaza a se urca în buss - am auzit și eu prin cartier că se poartă sintagra. Ce tare sunt... ma duc cu BUSSul la scoală; am buletinul expirat de 6 luni și nu pot începe școala de șoferi fără un buletin valabil așa că... sunt tare, circul cu BUSSul.
Dar ieri ceva s-a întâmplat și nervii mei au fost întinși aproape la maxim de o persoana X ipocrită ce pur și simplu mi-a sădit în mine un dispret ce de mult nu a mai crescut pe coclaurii gândirii mele. Cu siguranță are un har divin de a pune prostia pe tapet.
Și mai era un lucru despre care vroiam să scriu căci mă enervează, dar am uitat total despre ce vroiam să scriu. Azi parcă am fost drogată(defapt... beată; nu mi-am bătut joc atât de mult de viață încât să știu cum e să ai iluzii halucinogene)... puneam o foaie într-un loc și uitam unde am lăsat-o sau întelegeam lucrurile total pe dos. Ce-o fi cu mine, nu stiu... îndrăgostită am fost, gravidă nu sunt, iar cu probleme pe cap nici atât. Mă concentrez totuși, dar nu îmi amintesc subiectul. Ma scuzi! Poate nici nu era atât de important și interesant.Aaaaaaaa gata, gata mi-am amintit. Cocktailurile alcoolice nu mi-au omorât atât de multi neuroni și până la urmă mă ajută să îmi amintesc. Mai vroiam să scriu un articol despre teatru. Da, o piesă de teatru, dar puțin mai diferită. Și îți spun încă de pe acum că nu am să ridic în slăvi regizorii unor piese.
Dintre toate cele trei, am de ales. Despre prima temă nu aș prea scrie pentru că sunt destul de obosita și necesită puțină gândire, cu toate că nu de mult m-am coborât din buss(ți-am spus că e pe val neologismul prin cafenele). Pentru a doua temă trebuie să pun mult suflet și multă, multă exprimare mucalită și ironică astfel că rămâne să vorbesc despre ultima, dar nu cea din urmă temă de articol - noile piese de teatru.
E joi seara, e inainte de weekend și avem invitație la teatru. Mergem amandoi...doar suntem un cuplu. Toate bune și frumoase. Piesa tipică a lui Caragiale: "O noapte furtunoasă". Actori de excepție, artiști adevărați din cap până în picioare. Lume bună, atmosfera "de teatru", cultură ce plutea prin aer și bună dispoziție după terminarea piesei. Poate mulți ar spune că... nu îi caracterizează acest gen. Ok, Ok... alegem "Cântăreața cheală" a lui Ionescu sau multe alte piese cunoscute în țară și nu numai. Toate ne induc o stare de bună dispoziție și, în primul rând, de mulțumire pentru seara sau dupămasa petrecută în incinta clădirii culturii. Învățăm de multe ori din piesele de teatru sau pur și simplu tragem concluzii despre interpretarea rolurilor, actori, regizori sau decor. Și poate despre ceea ce învățăm dintr-o piesa de teatru aș vrea să îți vorbesc mai mult. Și aici am să arunc cu săgeți în trupele de teatru apărute peste noapte, în trupele de teatru ale liceelor în special sau trupele din care fac parte studenți și elevi.  La ei predomină fenomenul.
Sunt talentată, îmi place să vorbesc, am carismă si dicție bună. Mă bag într-o astfel de trupă. Teatru...cine știe, dă mâine norocul peste mine și... de acolo știi continuarea, va urma declinul(pentru că nu există noroc cu carul fără declin). Sau poate că bag în trupa de teatru pentru a cunoaște lume nouă, pentru a găsit o gașcă nouă cu care să ies vinerea la o baută. Ok, foarte frumos. Dar ideea e că... nu stiu cât de multe înveți implicându-te în astfel de grupuri. Puțin trebuie să selectezi, să vezi cum se lucrează în ambulanta trupă de teatru. Poate regizorul e un elev extrem de talentat, poate un student sau chiar un actor ce are calități regizorale. Foarte bine! Dar atunci când întreaga piesă de teatru e plină de injurături, jigniri și un limbaj rupt parca dintr-un film slab, îți mai vine să urci pe scenă?
Urmăresc de aproape trei ani noile tendințe ale tinerilor liceeni actori. Vor să iasă în evidență cu orice... vor să spună de pe scenă mult mai multe decât ar fi nevoie să spună. Se consideră talentați dacă înjură de 50 de ori pe spectacol și dacă pronunță "curvo" de alte 50 de ori, urlând în gura mare, de parca săracii spectatori ar purta un aparat auditiv cu volumul dat la minim. E de-a dreptul penibil ceea ce fac ei acolo.
Să nu înțelegi creșit direcția spre care vreau să bat. E vorba aici de toppingul de înjurături și cuvinte penibile folosite într-o piesă de teatru, doar pentru a părea totul nonconformist. Nu e vorba de acel umor, de acea ironie sau acea comedie bună jucată pe marile scene din țară unde limbajul natural conține categoric și astfel de exprimări. Da, și eu injur...  nu sunt nici ușă de biserică, nici birjar de pe stradă. Dar o fac uneori... Rușine mie!
Cu toate acestea, când mă enervez pe cineva, oricat de familiară mi-ar fi persoana, nu mă pornesc să înjur în gura mare și să urlu și să urlu până îmi dau plămânii afară. Ei bine, asta se întâmplă în noile piese de teatru. Înjura copii aceia și urlă tare ca să-mi arate mie ca nu le este rușine. Ca să arate colegilor, vecinilor, profesorilor, necunoscutilor din sală că ei sunt cei mai cei. Cei mai mari artiști pentru că au tupeul să spună "curvo". Și de acest cuvând vreau să mă leg. Mai e unul, dar nu îl scriu pe motiv că... mă gândesc că poate cineva își mănâncă gustarea frunzărindu-mi blogul și nu îi va cădea apoi bine mâncărica. ”Curvo”- aud în atât de multe piese de teatru încât mi-e scârbă deja de el. Și am să-ți povestesc acum o scurtă întâmplare de acum 2-3 săptămâni.
Eram pe o tarasă și mă bucuram de frigul de afară savurând un suc ce mi-a fost schimbat cu precedentul, căci nu avea bule. Era ceva activitate în aer liber, iar în program intra și o piesă de teatru. Actorii: studenți la o facultate de specialitate poate sau simpli iubitori de actorie. În fine, nu contează. Cert este că, încă din primele 5 minute de piesa, scenetă sau maimuțăreală le-am spus celor cu care mă aflam la masă că vor auzi de multe ori urlandu-se "curvo". Nu termin bine să le expun teoria mea și să le dau câteva exemple concrete (nu e cazul pe blog să dau nume și alte repere) că și aud "Curvo! Curvo! Ce mi-ai făcut? Curvo... de ce mie?" și multe alte cuvinte specifice celor ce se ceartă la colt de stradă. Dar nici măcar ei nu vorbesc așa... ori înjuri, ori vorbești literar. Ce teatru mai e și acela în care înjurăm literar? Acum am să fac o chestie stupidă, dar eu îți spun sincer, când mă cert cu cineva, nu pronunț cuvantul "curvo"... nu îmi vine să spun, nu se leagă bine de celelalte cuvinte. Eu îl spun cu ”ă” la sfarsit, nu cu ”o”. Acum îți cer și ție să te gândești...tu chiar așa îi reproșezi cuiva caracterul?
Dacă ați observat și voi acest fenomen ciudat în zecile de piese de teatru apărute peste noapte, ați înțelege perfect ceea ce vreau eu să explic acum. Ideea e că, acei copii nici nu știu să pronunțe bine, dar ei se umflă-n pene urlând obsesiv "curvo!". Halal ați mai ajuns... Am să te rog ca, dacă vei avea ocazia să iei parte la un astfel de spactacol, poate chiar pe stradă la zilele orașului poate, să urmărești și să numeri de câte ori auzi din gura unuia ce urlă acest cuvânt.
Repet, nu e vorba de o punere în valoare a limbajului uzual sau a celui specific mai știu eu cărei clase sociale. Aici e vorba de penibilitate... de ceea ce cred cei de varstă cu mine. E vorba de faptul că, săptămânal mă lovesc de chiștoace ce oameni (pardon pentru exprimare, dar chiar asta sunt pentru mine) ce epatează prin limbajul lor presărat cu înjurături, jigniri sau cuvinte urâte. Și tot acele chiștoace se cred tari (așa își spun chiar ei: "am fost tare"... eu i-aș întreba unde mai exact a fost tare?). Se cred rotunzi pentru că urcă pe o scena o dată în viață, cu personalitatea iesind din buzunare și urlând în gura mare "curvo!". Vă spun eu... mai e drum lung până să ajungi măcar aplaudat de unul ce a citit o mână de cărti la viața lui. Îi aplaudă specimenele excitate de atât de multă incultură.
Am ezitat a face comparații între noile piese de teatru și consacratele piese ce sunt jucate pe marile scene ale țării sau între actorii mari ai țării cu acele chiștoace ambulante, doar pentru că ar fi penibil să unesc cele două extreme ale societății într-un articol în care nici măcar nu laud pe cineva.
Urmatoarele articole se anunță a fi lipsite de roz. Mi s-a pus pata și acum... e greu să dau cu o cârpă și să dispară urma. Vreau să las o urmă și aici, pe blog.

Seara, zi, dimineață, saptămână sau weekend frumos să ai!

Omul se cunoaște după muzica pe care o ascultă și cărțile pe care le citește

In articolul de azi am sa-ti vorbesc putin, putin de tot despre muzica. Despre simfonia muzicala, cei ce ne bucura cu vocea lor sau pur si simplu despre mp3ul care imi face fiecare dimineata mai frumoasa atunci cand intarziu la scoala.
Am sa-ti spun o mica povestioara intamplata acum cateva luni si am sa te rog sa tragi concluziile, impreuna cu mine. In vara, imprumutasem cuiva mp3ul, mica inventie a tehnologiei moderne, unde am o parte din melodiile ce-mi plac extrem de mult. Imi plac mie si le am pentru mine... pentru ca pe mine ma bucura ascultandu-le. Unele imi amintesc de copilarie, altele de momente neplacute, dar totusi...sunt speciale pentru mine. Dar majoritatea dintre ele sunt strans legate cu cate un moment importat din existenta mea de pana acum (viata nu mergea sa scriu... ar fi insemnat ca am o viata mult prea zbuciumata- nu e cazul...inca mai cred in fericire). Si am si folk si rock si dance si pop si mai stiu eu ce genuri muzicale mai erau pe acolo(e clar ca nu am sa devin atat de penibila incat sa-ti enumar si genurile pe care nu le am... ar trebui sa ma cunosti pana acum destul de bine- e articolul numarul 36 deja!). Revenind la povestoarara petrecuta in vara. Dau mp3ul persoanei care mi-l ceruse, ii pun numaidecat baterii si cu bucurie il pornesc, nu inainte de a da si instructiunile de folosire: se pun castile in urechi, se apasa play apoi se apasa butonul pentru masaj, dupa care o thailandeza...STOP... e doar un mp3 player la ce naiba te-ai gandit???
Cum spuneam, dau mp3ul cu mare placere. Eram oarecum sigura ca ceea ce se ascunde acolo e ”de bun gust”. Si aici vine vesnica si eterna intrebare. De unde stiu ca e de bun gust? Care e ierarhia? Cine zice? Da, ai dreptate... cine sunt eu sa spun ca ascult muzica de bun gust(cata modestie). Clar, sunt o afona incurabila care-si doreste nespus sa stie canta macar un cantecel la chitara. Cu toate acestea... tot imi dau cu parerea despre muzica buna sau mai putin buna. Pentru ca nu am acest dar de care semiafonii nu se bucura, am inceput sa citesc multe lucruri despre muzica, genuri muzicale, trupe, inspiratii, instrumente. Macar atat...cultura muzicala daca ureche muzicala nici vorba.
Revenm din nou la poveste. Dupa ce i-am dat mp3ul persoanei, dupa ce a ascultat si s-a relaxat ascultand vocea castilor a adormit. Urmatoarea dimineata, abia apucam sa ne dam buna dimineata si imi spune numai decat :” Îmi place foarte mult muzica de pe mp3. Felicitari! Imi place ce muzica asculti”. Ce sa insemne asta oare? Ok...sa spunem ca ascultam aceleasi genuri muzicale, ca ne place amandurora artistul cutare si trupa cutare. Dar tot acea persoana mai spunea ca omul se cunoaste dupa muzica pe care o asculta si cartile pe care le citeste. Si sunt perfect de acord! Spune-mi ce muzica asculti ca sa iti spun cine esti...spune-mi ce citesti ca sa iti spun cine esti! Din pacate, putini...prea putini mai pun mana pe-o carte in ziua de azi. Stiu, sunt scumpe, dar de biblioteci ati auzit? Biblioteci nu sunt la voi in oras? Sau nu aveti prieteni care sa vi le imprumute? Si pentru ca nu mai prea citeste lumea, singurul reper va fi muzica. Din motive culturale si sociale, nici nu am sa tastez acele genuri muzicale ce nu-mi incanta urechile. Am sa vorbesc doar despre muzica buna.
Muzica buna e aceea care place tuturor. Si sunt zeci de persoane care-mi spun saptamanal si lunar ca la place ”muzica mea”, ca vor si ei sau in cele mai fericite cazuri, ne recomandam reciproc auditii muzicale. Asa iti dai seama daca e muzica buna sau nu. Muzica de calitate suna altfel... transmite mai mult, inveti mult mai multe din versurile ascunse. Gasesti citate memorabile in sute de melodii, gasesti poezii puse pe note muzicale, adevarate povesti de iubire cantate sau drame ale sufletului asternute pe clapele pianului. Aceea e muzica de calitate. Cea care transmite mesaje si emotii.

Iti propun ceva dragut azi. O piesa ce mi-a facut dimineata superba...iar acum, ascultand-o ma gandesc la ...
Gata pentru azi, deja ai aflat prea multe. Si maine e o zi. Auditie placuta, cititorule!

Joyce Jonathan - Je ne sais pas



P.S. Tocmai am descoperit un status in lista de YM care m-a bucurat mult. E chiar asa ”Ascult muzica clasica!”... waw, waw, waw... tinerii la 18 ani inca isi mai hranesc sufletul cu arta si cultura. Stima lor!

Iti place ziua de luni?

Buna seara doamnelor si domnilor, domnisoarelor si domnisorilor...sau buna seara prieteni? Aleg mai bine a doua varianta.
Am sa crap azi usa blogului doar putin, cu un articol despre LUNI. Da, azi e luni, inceput de saptamana, dupa weekend, chefuri, betii, ore petrecute in intimitate cu... cine ne-am simtit noi bine sau mai stiu eu ce alte nebunii fara copii. Lista poate continua despre activitatile tale de weekend(te las pe tine sa o faci in minte).
Am primit azi un mail de la un domn psiholog ce ma ajuta sa imi descopar vocatia. Si imi punea intrebarea :" Iti place ziua de luni?". Tot el spunea ca, nu te poti lupta cu ziua de luni daca nu iti place ceea ce faci. Frumos, foarte frumos spus. Scurt si la obiect si imi mai si da de gandit interogatia. Am stat si m-am gandit bine...
Eu una, am toane. Azi imi place luni, saptamana viitoare nu imi place luni. Azi nu mi-a placut. M-am tot framantat majoritatea weekendului si ma tot gandeam cu groaza la ziua de azi. Ce prostie...sa iti fie groaza de o zi de luni! Asta nu e bine, cu siguranta nu e bine...mai am de lucrat la farmecul zilei de luni.
Dar tie? Tie iti place LUNI?
Un lucru e clar: atunci cand imi voi alege jobul, voi avea grija sa imi placa si ziua de luni. Ii respect pe cei ce spun :"mie imi place la munca, imi fac meseria cu drag" si respect in primul si in primul rand profesorii care spun asta. Mi se pare incredibil de frumos sa iubesti ceea ce faci si cu atat mai mult cu cat...e nevoie de multa pasiune pentru o astfel de meserie. Chiar miercuri am intalnit unul si... mi-a facut parca seara mai frumoasa sau cel putin ora petrecuta in compania-i. Stima ei!
Hai sa facem sa ne placa luni! Sa mergem fericiti la munca, scoala, cumparaturi si sa ne bucuram pentru ca... am mai prins inca un inceput de saptamana minunat. Dupa luni urmeaza marti. Maine ce-o mai fi?



P.S. NU LASA PE MAINE CE POTI FACE AZI! CHIAR TIN MULT SA ITI REAMINTESC ZICALA VECHE DIN COLIPARIE