Ceai, prajiturele si iubire. Graba, fericire

E duminica, e seara, e weekend si ma bucur de linistea serii in familie. Relaxare, liniste, o carte buna, o baie fierbinte, pizza, popcorn cu branza, un telefon de la o persoana draga, o melodie doar pentru mine si... doua prajiturele cu crema roz si o cana de ceai fierbinte, cu o lamaie stoarsa pana la ultima-i suflare. De mult prea mult timp nu am mai avut parte de o duminica atat de relaxanta. De mult timp nu am mai avut parte de o nepasare atat de cruda din partea mea pentru... toate nimicurile cacacioase din lumea asta care pana acum 6-7 luni imi mancau zilele si noptile.
Azi, sunt detasata de tot. Privesc cu raceala tot ce pana acum imi aducea fierbinteala in obraji, sudoare sau oboseala. Timpul m-a invatat ca toate au rezolvare, ca toate lucrurile marete se cladesc in timp si nu peste noapte. Ca respectul il castigi prin fapte si nu prin vorbe... Asa ca, las vorbele la o parte si trec la fapte. La lucruri mici, izvorate din abisul sufletului meu. Maine ma duc din nou la voluntariat la Crucea Rosie... vom sorta ceva haine pentru transportul spre Moldova, spre cei ce sunt incercati de momente grele in urma inundatiilor din vara ce au facut prapad asupra tarii lui Stefan.

Revenind la ... relaxarea deplina in care ma cufund asta seara, vreau sa-ti propun urmoturul exercitiu. Incepem de maine, la prima ora. La ce ora iesi din casa in fiecare zi? In ce mai fericit caz, undeva dupa ora 9. Esti un norocos!
Majoritatea dintre noi isi incep o zi de munca sau... o zi obisnuita dimineata, inainte de 8:30. Uite ca...e al 12-lea an in care ma trezesc precum o marioneta comandata zi de zi, dimineata de dimineata si-mi duc la bun sfarsit acelasi ritual de inceput de zi. Cum ies din casa, ma lovesc in fiecare dimineata de aceeasi lume grabita, monotona, cu grija zilei de maine si cu povara zilei ce tocmai incepuse. Ii vad mereu fugind la semafoare, claxonand din masini, inghesuindu-se in aceleasi autobuse sleioase dimineata de dimineata. Ei, ma prind in rutina lor... ma trag in hora lor ce devine din ce in ce mai mare. Ma invart in cerc nebuneste si parca ametesc. Ametesc de atat de multa graba.

Ii vad in fiecare dimineata... ii voi vedea si maine dimineata, la inceput de saptamana. Aceeasi fuga stresata pe langa mine, aceleasi femei cu bocanitul grabit al tocurilor ce-mi bate in crestetul capului precum un ceas stricat. Acelasi ecou al masinilor pe bulevardul aglomerat, aceleasi clopote de la Catedrala ce ne soptesc funebru tuturor "ai intarziat!". Si aproape zi de zi, cad in plasa lor. Ma las drogata de graba lor si...intru si eu in randul dependentilor de rutina. Parca ma trag dupa ei si... fara sa-mi dau seama, ma trezesc fugind la semafor. De ce? De ce fac asta? De fiecare data...ma trezesc de partea cealalta a drumului si-mi pun aceeasi intrebare. Pentru ce atat de multa graba? Viata mea sta oare intr-o dimineata inceputa cu grija zilei de maine? Viata inseamna doar munca, scoala, admitere, absente, seful nervos sau sedinte? Poate ca maine... nu voi mai putea sa privesc rasaritul, sa zambesc, sa cant sau sa iubesc. Poate maine nu va mai fi nimic, poate nu voi mai avea nimic. Si atunci... stau si ma gandesc. Pentru ce?
Mi-e frica sa stiu ca intr-o zi... totul va fi schimbat. Poate ti-e frica si tie... poate ne e frica tuturor! Si atunci, daca ne e frica... daca stim ca acea zi exista , de ce ne mai grabim? De ce nu stam la semofor visand, razand de fetele idioate ale celor ce trec grabiti pe langa noi gata sa ne doboare fiindca stam in calea lor pierduta. De ce nu stam sa zambim celor ce ne privesc din autobus speriati... de ce nu ne oprim pentru moment ca sa multumim. Sa multumim pentru ca... ASTAZI E O NOUA ZI!