Azi, 24 februarie, ziua indragostitilor de Romania-Dragobetele !

Dragobetele! In sfarsit e ziua indragostitilor specifica tarisoarei noastre frumoase aflate in colaps demografic. E ziua in care nu mai e cazul sa ne supunem procesului de americanizare, ci in sfarsit tinem cont de traditiile mosilor ce dadeau o floare proaspat iesita din pamantul dacic sotiilor, iubitelor lor sau "gragutelor" dupa cum se spune in unele zone ale tarii.
Pacat este insa ca astazi, de dimineata devreme, ascultand un post de radio(Pupatul FM) aud citindu-se dintr-un SMS intrebarea unui ascultator:"Cand se sarbatoreste Dragobetele?". Nu mai spun nimic, poate americanii vor avea raspunsul cel mai bun, daca noi ne luam dupa sarbatorile lor ale caror insemnatate nici macar nu o stim, cu siguranta ii intereseaza pe ei faptul ca noi nu ne cunoastem traditiile si vom avea ei grija de pastrarea lor asa ca... sa-i intrebam pe americani! Pentru ca anul viitor sa nu mai fie atat de multi oameni cu lectia neinvatata reamintesc faptul ca astazi, 24 februarie se sarbatoreste(mai mult sau mai putin, dar se sarbatoreste) ziua indragostitilor in republica parlamentara Romania, sarbatoare a iubirii numita Dragobete.

Cat despre iubire, dragoste si alte lexeme apartinand campului lexical al iubirii am sa-ti povestesc o experienta placuta in cateva randuri, fara a ma lungi prea tare, caci sunt alte lucruri de facut astazi, mai ales de ziua indragostitilor(trei puncte). Categoric ne place sa ne punem pe tapet dragostea, sa cheltuim bani, sa cumparam buchete cu zeci de trandafiri, lanturi stralucitoare si multe cadouri pentru cealalta jumatate a noastra... insa uitam sa oferim cadouri pentru suflet. Ne legam doar de partea materiala, doar de ceea ce este palpabil, fara a tine cont de insemnatatea pentru inima a unui simplu biletel in care iti scrii gandurile de iubire. Intr-un liceu din Romania si daca nu ma lasa memoria prea tare chiar din Cluj se sarbatoreste "saptamana prieteniei". Saptamana in care X scrie un biletel lui Y, Y lui Z si tot asa, iar la sfarsitul saptamanii biletelele ajung la destinatie, la persoana careia ii scrisesem gandurile frumoase. Cred ca e o modalitate prin care... punem in valoare, invatam si ne bucuram totodata daruind si cadouri pentru suflet si nu doar pentru a exersa pronuntia "am daruit un cadou".

Asa ca... azi e ziua in care din fatarnicul "I love You!" spus si necunoscutilor de pe strada, dar mai ales spus pe alta limba si nu pe romaneste, putem lasa sa iasa la iveala acel sincer "Te iubesc!", putem spune o declaratie de dragoste din inima, fara cuvite elevate si exprimari pompoase... azi poate fi ziua in care in sfarsit spunem ceea ce simtitm si poate fi inceputul unui lung sir de zile in care vom spune din ce in ce mai des ceea ce simtim(daca nu zilnic!)

Iti doresc o saptamana in care sa apara intr-un final, si pe strada ta, urmele primaverii!

Uite si ce melodie iti recomand pentru acest articol: Taxi-Cele doua cuvinte

Concertul Mircea Baniciu de la Cluj

Concertul de ieri seara, 16 februarie, din My Way i-a avut ca protagonisti pe mult indragitii Mircea Baniciu, cu al sau timbru vocal unic, Vlady Cnejevici aladuri de clapele ce-au creat o atmosfera speciala localului si Teo Boar, chitaristul mereu zambitor, cu o prezenta scenica deosebita.

Confirmari peste confirmari, multa, multa lume, o forfota continua in sala, buna dispozitie, zambete, pahare pline si atmosfera specifica unui concert “semnat” Mircea Baniciu… toate acestea au fost ingredientele perfecte pentru o seara cu totul si cu totul reusita din My Way in care Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici si Teo Boar au oferit publicului un cadou muzical incarcat cu mult profesionalism, pasiune pentru muzica si acea picatura de carisma specifica marilor artisti.  

Seara incepe cu un cantec pe versurile lui G.Toparceanu, “Tristeti provinciale”, urmat de “Intoarcerea la Orient”, “Dealul cu dor” sau “Amintiri”. Prestatia celor din local a fost una ideala… cu totii cantau, mainile erau mereu in aer, iar aplauzele nu lipseau din decorul elegant. Artistul adevarat este precum un alcimist pentru cei ce-l asculta, iar asa au fost cei trei muzicieni pentru noi, cei din public, la concertul din My Way. In cel mai scurt timp atmosfera a devenit atat de placuta, ca intre prieteni… ca intre cei ce asculta muzica buna si nu ezita sa o cante si cu sufletul, nu doar cu vocea, alaturi de artisti. Urmeaza apoi piese vesele, “Ceasornicarul” sau “Canadiana”, ce emanau pur si simplu energie pozitiva si parca un hormon al fericirii plutea in aer… il respiram cu totii si deveneam negresit parte a ambientei perfecte din My Way. “Vara la tara”, un cantec exceptional dupa cum il numeste si Mircea Baniciu a fost cantat fara greseala de cei din sala. Arunc o privire in spatele meu si descopar multe maini ridicate, ochi atintiti spre scena cocheta a localului… descopar un public ce canta impreuna cu artistii vers de vers, refren cu refren; ii auzeam de acolo, din fata, cum formau un glas comun, un glas specific folkului.

Dupa o pauza de cateva minute in care ne-am tras si noi si artistii suflarea, concertul a reinceput in aceeasi nota ce te binedispune negresit. “Randuri pentru pasarile calatoare” sau binecunoscuta “Pisica neagra” au pus din nou in priza localul devenit neincapator. Piesa “Scrisoare de bun ramas” da nastere unei atmosfere specifica muzicii bune, de calitate… specifica celor ce aleg sa isi petreaca o frumoasa seara de miercuri intr-un local ce se plaseaza in fruntea celor mai bune din Cluj, in My Way. Mircea Baniciu intercaleaza printre melodii glume despre Mircea Vintila, inspirat fiind de felicitarea rostita cu umor de cativa iubitori de folk din sala:”bravo Vintila!”. La “Hei tramvai”, melodie ce se studiaza pana si la scoala, sau “Mugur de fluier”, cand fetele au avut un solo al lor pe care l-au dus la capat cu brio, s-a cantat poate cel mai cu foc. Cei trei au  trecut apoi de la piese cu un ritm alert si aplauze ce conteneau inca a tine pasul cu muzica lor, la baladele atat de cunoscute si de frumoase ale lui Mircea Baniciu:”La-nceput de drum”, piesa dedicata publicului, “Intelegere” sau “Daca ai ghici”.

Carisma inedita a folkistului Mircea Vintila dadea o nota aparte spectacolului muzical. Acesta intercala printre melodii fel de fel de povesti, remarci sau experiente personale din turneele prin tara. Urmeaza apoi un “cantec interesant”, de care i-a fost teama muzicianului Mircea Baniciu ca va fi imnul Romaniei, dupa cum ne spune chiar el. Acest lucru se datoreaza faptului ca toata lumea il stie:”Andrii Popa”. Atmosfera atingea acum cote maxime, caci intreaga sala canta melodia alaturi de care am copilarit multi dintre noi, melodia care ne-a marcat tineretile poate si care inca mai este in sufletul nostru. “Cantecul bufonului” sau “Fata verde cu parul padure” au fost printre ultimele cantece ale serii care au incheiat momentul muzical intr-o nota optimista, peste care au fost presarate multe, multe aplauze si cu siguranta toata admiratia noastra, a celor ce am fost in My Way in seara de 16 februarie, pentru artistii Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici si Teo Boar.

Nu pot sa inchei fara a aminti vorbele de final atat de frumoase ale lui Mircea Baniciu adresate publicului: “ fara voi nu am mai fi fost noi aici”. Gestul de multumire indreptat spre cei din sala a dat dovada de existenta unui bun simt fin regasit la marii artisti… la artistii adevarati, nu doar cu vocea, ci si cu sufletul!

Acesta este si site-ul oficial al articolului:
http://evenimenteincluj.ro/2011/02/18/cum-a-fost-la-mircea-baniciu-in-my-way/

Nu dau doi bani pe... pe ce?

Nu dau doi bani pentru multe lucruri din lumea asta ... nu dau doi bani pentru unii oameni, pentru unele caractere, pentru unele gesturi, relatii superficiale, obiecte ieftine lucrate pe vaporul dinspre China, pe etnobotanice... pe multe, multe lucruri nu dau doi bani!

Nu dau doi bani pe acei oameni ce mint nesimtire, nu dau doi bani pe cei ce refuza a mai spera, nu dau doi bani pe cei ce sunt alcoolici(stiu, alcoolismul e o boala), nu dau doi bani pe cei ce nu dau dreptul la replica, pe cei ce uita a saluta, nu dau doi bani pe medicii iresponsabili, pe dascalii ce nu-si fac meseria si nici macar nu-si cunosc atributiile din fisa postului, pe agentul de politie semianalfabet, pe ministrul romaniei de externe ce afrima ca Dunarea trece prin 14 tari(ca sa nu murim prosti, e bine sa stim ca sunt 10)... nu dau doi bani pentru incultura si prostia omeneasca!

Sunt uneori momente in care iti vine sa te lasi de toate... sa le lasi naibii pentru ca ai atat de multi prosti, incapabili si inculti in jur incat iti e sila sa ii mai intalnesti, sa dai ochii cu ei, sa le vorbesti, daramite sa vietuiesti alaturi de ei... daramite sa le explici un punct de vedere, o ipoteza, un mod de gandire. Ce inseamna defapt sintagma cheie a articolului de azi "nu dau doi bani"? Inseamna miserupismul meu pentru toate lucrurile pentru care nu mai trebuie sa imi bat capul, pentru ca si-l vor bate prostii destul pentru ele. Inseamna ca nu imi dau interesul pentru acele nimicuri, pentru acele lucruri si oameni ce pur si simplu suprapopuleaza si supraincarca Planeta fara motiv si scop, prin existenta lor... Nu ma mai chinui nici macar sa pun umarul la exterminarea lor, la schimbarea lor... la o imbunatatire a situatiilor pe care pur si simplu NU DAU DOI BANI.


Stii pe ce nu mai dau eu bani... pe preacurvite si emancipate. Nu dau doi bani pe toate pisicutele alea de 12 pana la 50 ani pe care le chinuie talentele(nu spun cum, uita-te pe strada si le vei intalni mereu)... nu dau doi bani pe acele persoane pe fruntea carora scrie cu litere mari:"sunt o curva", insa fondul de ten, cu doua nuante mai inchis decat cel potrivit pentru ele, acopera scrisul... nu dau doi bani pe artificialism, pe cele ce renunta la naturalete, pe cele ce aleg sa isi piarda copilaria la 12 ani doar pentru ca au un iubit(taran de la coada vacii cu sosetele rupte) cu opt clase terminate ce ia mintile gagicilor cu 8 ani mai mici ca el, doar pentru ca are o motoreta cu pedale de pe vremea lui Ceausescu. Nu dau doi bani pentru hainele ieftine cumparate din piata si neasortate(daca ai pantaloni gri, bluza galbena, adidasii portocalii si manusi verzi nu-ti mai pune pe umar geanta fosforescenta si in cap caciula cu picatele verzi pe un fundal cacaniu... nu de alta, dar se intampla sa nu am tot timpul ochelarii de seare la mine, iar curcubeul de culoare imi va irita teribil retina)... nu dau doi bani pentru taranii ce flescaie(ca sa nu spun rumega, precum la gobitoace) guma langa mine in mijlocul de transport in comun; nu dau doi bani pe cei ce nu stiu sa manance cu gara inchisa si cu ochii in farfuria lor sau pe cei care... pur si simplu ma abordeaza atunci cand citesc linistita cateva pagini dintr-o carte pe troleibuz(azi am intalnit trei specimene... tare mi-as dori sa ii intalnesc peste 20 de ani... poate ii voi gasi furand, poate spaland vase intr-un restaurant sau violand fete pe camp... oricum ii vad fara un viitor prosper si li-l doresc din plin). Nu dau doi bani pe acele babe care isi imping burtile la coborarea din autobuz, pe femeile de servici care-si permit sa strige la oameni, iar ele nici nu au citit atatea carti cati ani am eu. Nu dau doi bani pe rautatea si invidia celor care ma cred "inamicul lor", nu dau doi bani pe cei ce pretind a fi oraseni, dar de fapt sunt tarani din varf de munte prin caracterul lor... nu dau doi bani pe mamicile ce-si neglijeaza copiii, pe toti acei tipi foarte tari ce se cred cei mai macho la concerte si incep sa strige ei si sa faca atmosfera(dragilor, exista animatori platiti pentru asta sau Dj). Nu dau doi bani pe superficialitate, pe lucrurile facute doar ca sa fie facute, pe vanzatoarele uracioase de la magazin, pe cei ce nu iarta si pe cei ce nu cred in dragoste.

Nu dau doi bani pentru pozele facute in baie in oglinda si etalate pe internet, nu dau doi bani pentru cei ce-si etaleaza preferintele muzicale in spatiile publice(aviz celor ce asculta la casti mai tare decat functioneaza difuzoarele laptopului meu, iar eu trebuie sa ascult metale grele si de vreau si de nu vreau). Nu dau doi bani pe cei ce incearca sa-si ascunda sentimentelele, pe cei ce nu au curajul sa isi asume responsabilitatea, pe cei ce fug de adevar, pe cei ce se ascund dupa deget, pe cei ce isi lasa prietenele sa care plase in timp ce ei se scarpina in/la cap... nu dau doi bani pe misogini si misandre, pe cei ce fac un abuz emotional, fizic sau sexual, pe cei ce nu au mai citit o carte de mai bine de un an, pe cei ce nu iubesc natura, pe cei ce nu o ocrotesc, pe cei ce scuipa(scuze de cuvant) pe strada exact in fata mea, pentru cei ce se hoalba la tine si te fac sa crezi ca ai cacat pe fata, pe cei care cred ca haina il face pe om si afirma ca fericirea poate fi cumparata cu bani. Nu dau doi bani pe oamenii needucati, pe cei ce nu sprijina progresul, pe cei ce au uitat ca au plecat de jos...

Si lista poate continua...

Va recomand sa ascultati cateva melodii ale celor de la Tapinarii... exista un mesaj specific, care pe mine m-a inspirat astazi.

Tapinarii au fost in Irish and Music Pub

Trupa bucuresteana Tapinarii a ajuns si in Irish and Music Pub in cadrul turneului aniversar prin tara:”Anti Valentine’s Day”. Trupa sarbatoreste zece ani de folk alternativ, iar dupa prestatia acestora din 10 februarie din Irish Pub am convingerea ca vom reedita astfel de evenimente peste ani, sarbatorind 20, 30 sau si mai multi ani de existenta a trupei.
Concertul anuntat la 20:30 a avut o intarziere teribil de apasatoare si deranjanta de o ora si jumatate. Trei puncte de suspensie si nimic mai mult… La zece fix(seara) apare voios pe scena Ionut Mangu, insa publicul venise in Irish pentru altceva… vroia sa ii vada pe cei de la Tapinarii. Folkistul ne canta “Catre stele”, o melodie a acestuia mai noua “Fantezii duminicale” si celebra “Dana”, dupa care isi fac aparitia pe scena(in sfarsit) Adrian Tanase(chitara/voce) si Cosmin Covei(voce). Intre timp incaperea pentru concerte din Irish se umpluse bine, iar atmosfera era de zile mari. Asa a ramas pana cei doi tapinari au coborat de pe scena.
Repertoriul incepe cu “Du-te naibii”, cantata impreuna cu publicul, dupa care urmeaza “Femeia ideala”, “Cele doua femei ale mele” si “Piesa serioasa”. Prestatia celor veniti sa ii asculte pe Tapinarii a fost ideala… lumea canta, aplauzele vuiau la sfarsitul fiecarei melodii, iar refrenele erau cantate in intregime de acestia, cu o lejeritate demna de invidiat. Cu siguranta Tapinarii sunt iubiti si indragiti de Clujeni, iar asta mi-au demonstrat-o cei din sala ce cantau cu suflet melodiile acestora. Stiau titlurile, stiau refrenul, stiau versuri intregi, stiau replici… asa admiratori sa tot fie!
Piese precum “12 ani”, “Un ungur mic”, piesa ce nu are legatura cu orasul nostru, dupa cum afirma Tapinarii, “Si zeii cad” sau “Unde esti” au intretinut atmosfera din pub-ul
devenit plin de viata si voie buna. Chiar m-a uimit numarul relativ mare al celor prezenti in Irish la acest concert, raportandu-ma la celelalte seri de joi cu “folk sub felinare”.
Pentru ca era vorba de un concert Anti Valentine’s Day, Cosmin Covei incepe un monolog despre casatorie, despre cameramanul de la nunta, despre mireasa si cuplu, printre care intercala multe, multe interogatii devenite retorice. In acest timp, chitaristul Adrian Tanase, ce a avut o prestatie din care multi ar putea lua notite tacuti, isi aprinde tigara si-si savureaza berea linistit. Nu pot sa nu amintesc de umorul de calitate impartit cu noi, cei din sala. Publicul radea continuu, zambetele largi erau nelipsite din decorul pub-ului, iar aplauzele veneau la fiecare poanta teribil de haioasa a vocalistului.
Printre glume si rasete cei doi ne-au mai cantat si “Procust”, “Sunt fericit, “Embargo pe creier”, “Sfarsit si inceput de lume”, “Am idei preconcepute”, “Dintii cu tesla”, “Utopia” si “Puiul paranoic”. Si, dupa cum ne-am obisnuit pana acum, dupa o sesiune de cantat, publicul trebuia rasplatit din nou cu o portie veritabila de ras… au urmat apoi parodii la adresa celor de la Directia 5, Stefan Banica Jr., Vama sau Holograf. Cei doi fac un adevarat show pe scena parodiindu-i pe colegii lor ce apar pe scena cantand, iar publicul gusta momentul plin de umor al acestora.
Urmeaza momentul in care trupa Tapinarii canta si cea mai noua piesa a lor, “Visul”, fiind doar la a treia auditie, dupa concertele din cadrul aceluiasi turneu de la Brasov si Sibiu. Melodia suna foarte bine, e stilul lor, ii reprezinta si s-a dovedit ca a placut si publicului.
Piesele care au incheiat seara au fost “Nu dau doi bani”, “Cum ar fi fost viata mea”, “Tricicleta” si binecunsuta “Esti frumoasa, dar te strica fata”. Consider ca nu este nevoie sa ma repet amintind de prestatia demna de admirat a publicului… refrene intregi cantate de intreaga suflare din Irish, aplauze, lume multumita si artisti hraniti din respunsul pe care publicul il dadea dupa fiecare piesa, aplauze cu carul.
Intr-adevar a sunat atat de bine cantarea din Irish, chiar unul din vocalistii trupei, Cosmin, amintind de sunetul exceptional pe care de altfel l-am remarcat si eu. Cu toate acestea, vocea publicului a completat muzica Tapinatilor si mi-am reamintit ca un concert nu inseamna doar artisti, scena, reflectoare si acustica, ci inseamna si vibratia publicului… nelipsita in Irish and Music Pub la concertul Anti Valentine’s Day al celor de la Tapinarii.


Va spun si de aceasta daca ca link-ul oficial al articolului este:

http://evenimenteincluj.ro/2011/02/11/concertul-tapinarii-in-irish-and-music-pub/

Weekend frumos sa aveti cu totii!

Tineretea e un vis cu sau fara sfarsit...

Forever Young - Alphaville este fondul muzical al articolului de astazi... musai, musai(in traducere - trebuie) sa il pui, altfel dispare esenta articolului de astazi, atmosfera va fi 0(zero), iar cuvintele de prisos.

Acum ca muzica a inceput, am sa iti povestesc despre feeling-ul de moment pe care l-am avut cand intamplator a venit la rand in playlist aceasta melodie indragita de mine peste masura, plina de acel "ceva"trait in momentele de "glorie" deplina. Imi amintesc ca acum ceva ani am fost la un concert al celor de la Alphaville in Baia Mare, la Serbarea Castanilor. Eram pe-atunci mai mica decat varsta limita la care te numesti tanar/young. Eram mai mult o crazy child pe atunci, insa cu timpul am ajuns la statutul de young and restless si tare-mi place asa cum e acum casuta bifata. Ei bine... cam asta ne transmit si cei de la Alphaville in melodia lor... "forever young I want to be... forever young". Cat de frumos sa iti doresti sa fii mereu tanar, mereu cu sufletul rebel si capul gata pregatit sa puna atat pe hartie cat si in practica cele mai teribile idei, fapte sau gesturi.

Intamplator, cand ascultam melodia amintita mai sus saltam din profil in profil pe Facebook si dau de unul ce apartinea unor oameni trecuti de prima tinerete, dar care puteau afirma cu siguranta ca inca sunt tineri... si asta nu o demonstrau doar pozele si modul lor de a fi, ci bucuria citita in ochii lor... de a trai, de a avea zile inainte, de a munci, de a se distra, de a avea curajul de a-si pastra sufletul tanar. Mie mi-e usor sa spun acum ca nu ma voi schimba niciodata, ca voi ramane aceeasi pe vecie, ca voi debita mereu perle si idei tampide de om rebel pe care nu-l doare capul pentru toate chichitele...e normal sa fie asa ca doar am 18 ani! Dar pentru a ramane mereu tanar, nu doar fizic, ci si sufleteste... trebuie cu adevarat sa-ti fi "trait copilaria", sa-ti fi creat amintiri pe care esti mereu dornic sa le reinnoiesti, reeditezi si redimensionezi prin ceea ce faci tu zi de zi... fie ca ai 30 de ani, fie ca esti parinte de copii ce la vara termina facultatea, fie ca in cateva zile atingi frumoasa varsta de 60 de ani(din pacate tot mai putini romani se bucura si de a doua tinerete). Nu degeaba se numeste a doua tinerete... nu degeaba fiecare varsta are farmecul ei, insa tineretea...tineretea e varsta nemuritoare sau cel putin asa trebuie sa fie. Tineretea e acea nebunie condamnata de cei ce sunt batrani... tineretea e rebelismul dulce dupa care tanjesc cei ce-au imbatranit fortat... Dar farmecul suprem este acela de a avea noi toti posibilitatea de a alege intre a ramane mereu tineri sau de a imbatrani incet, incet... pana ne pierdem intr-un pustiu intunecat.
Cunosc oameni ce sunt si cu mai mult de 30 de ani peste varsta mea, dar care traiesc la fel de intens precum cei ce biologic sunt in floarea tineretii. Nu ma intrebati care e floarea tineretii, pentru ca habarn nu am... si daca ma intrebati acum pana la cat tine tineretea, nici asta nu stiu. Pentru unii poate tine pana la 18, altii o poarta cu ei in buzunar si la 55, unii o pierd in rutina pe la 30, altii se sfiesc sa o imbrace la 35 sau unii ezita sa-si mai puna in miscare acea tinerete a anilor '80 doar pentru ca au copii si considera ca prin sobritate isi cresc odraslele exemplar. Asa se pierde tineretea, dar o data ce am pierdut-o nu o mai putem avea niciodata inapoi... 1-2-5-10 ani cu munca teribil de multa si ce crezi... crezi ca vei fi acelasi om ce isi mai permite sa faca nebuniile tineretii? Cu siguranta nu... iti pierzi avantul, obisnuintele si de descotorosesti fara sa iti dai seama de acea mentalitate frageda. Asa ca... in loc de forever young I want to be sa fie forever young I will be!

Tineretea mea e asa cum o vreau eu sa fie...e ideala si perfecta pentru mine. Nu lipseste nimic si inca e in crestere... pana cand va creste? Nu stiu, azi imi doresc pentru vesnicie, dar pentru ca vesnicia e si ea temporala caci umanitatea in sine nu e eterna, imi doresc sa dureze atat cat sa pot sa o impart cu cei mai putin tineri... fie ca ei sunt cei ce inca nu au ajuns la statutul de tanar sau au trecut deja de el lasand ca sa le fie furata tineretea din cine stie ce motive. Cat despre tineretea ta... tineretea ta e un vis trait de tine zi de zi... un vis pe care doar tu il stii si doar tu alegi cand se va sfarsi...


"Pastreaza-ti tineretea! Nimic pe lume nu-i mai frumos ca tineretea, nimic nu-i mai de pret ca ea." (Aleksey Maksimovich Peshkov)

Maria Magdalena Danaila recenzie concert 3 Februarie

In 3 Februarie in Irish and Music Pub a fost o seara mai mult decat placuta, in compania unei artiste, cantautoare si actrita, plina de o sensibilitate rar intalnita, ce a transmis emotie, sentimente pure si trairi intense publicului clujean adunat in aceasta seara de joi a folkului sub felinare in Irish and Music Pub – Maria Magdalena Danaila. Artista galateanca, castigatoare a numeroase premii precum Trofeul “Chitara de argint” Reghin, “Toamna Sibiana”, Trofeul “Poarta sarutului”, “Medias, cetate seculara” sau Premiul de Excelenta Artistica “Ion Voicu” Mamaia ne-a oferit o seara dedicata acordurilor de chitara plina de emotie si sentibilitate, plina de candoarea cantecului folk izvorat dintr-un suflet ce ascunde atat de multe trairi, dar care se deschide parca publicului iubitor de muzica nascuta din sentimente, folkul.

Emeric Imre deschide seara, introducand-o pe artista Maria Magdalena Danaila in scena, el insusi numind-o “ fiinta care canta superb”. Imi ne reaminteste ca Joia de Folk sub felinare e seara in care “ne mai descretim fruntile cu povestea asta care merge inainte”… iar cantautoarea galateanca ne reaminteste peste cateva minute ca “folkul se naste dintr-o foarte puternca iubire”. Emotiile si trairile intense cu care aceasta interpreteaza piese precum “Surpriza”(lansata chiar in Cluj la CD Radio) cu care artista alege de altfel sa deschida seara, “Descantec de ploaie” pe versurile Anei Blandiana sau “Libera” ne destainuie intr-adevar legatura stransa intre cantec si sentiment, legatura pe care galateanca o scoate la lumina mereu pe scena, pentru a-i bucura pe cei ce aleg sa-si “descreteasca fruntile” pe acorduri de chitara.

O atmosfera greoaie, apasatoare parca se lasa peste noi… artista scapa cate o lacrima ce se prelinge pe obraz cu fiecare piesa cantata… Nu puteai sa ramai indiferent sentimentelor aduse in fata de aceasta in piese precum “Intoarcerea ta”, “Apus de teama” sau “Beautiful fall”. Cu fiecare melodie cantata chipul feminin din lumina reflecorului ne aminteste faptul ca, daca nu s-ar fi indragostit, nu ar fi scris niciodata nimic. Parca indragostita de microfon, parca indragostita de a ne spune noua o poveste a unei iubiri ce naste arta, Maria Magdalena alege sa ne cante “Mocirita”, o piesa indragita mult de aceasta si care, sugereaza ea, sa devina “o proba de angajare” in special pentru radactori. La aceasta melodie se aud acompaniind din sala cateva voci timide, insa timbrul artistei atat de placut auzului se pliaza perfect pe acordurile line de chitara ce impletesc o poveste a folclorului roman autentic. Maria Magdalena o numeste “cea mai frumoasa linie melodica” din cate a auzit… intr-adevar aceasta reuseste sa interpreteze cu o simplitate si autenticitate rar intalnita cantecul izvorat din baladele populare romanesti. A fost unul dintre momentele de varf ale serii!

“Living without you” este piesa compusa intr-o situate de criza, similara cu a celui care a compus “Mocirita”, dupa cum ne spune cantauroarea, compozitie care s-a alaturat seriei de piese in engleza are artistei precum “Demon Blue” ce va fi insotita in scurt timp si de un videoclip. Este momentul ca artista sa ne destainuie dragostea ei pentru muzica americana, pentru care spune ea, are un foarte mare respect: “fara ea nu stiu daca as mai fi compus”. Auzeam continuu remarcile si laudele din partea celor ce erau in public, remarci la adresa celei ce era pe scena si ne canta atat de suav. Nu de putine ori am auzit in aceasta frumoasa seara a Mariei Magdalina Danaila soapte si remarci de genul “fata canta frumos”, “are voce faina” sau “ se stie la cantat… are o voce…”. Si pe buna dreptate laudele si cuvintele de bine au fost meritate pe deplin, caci aceasta si-a deschis sufletul in fata publicului, lasand sa iasa la iveala condeiul acesteia de a canta cu vocea ei placuta ceea ce inima sopteste, ceea ce sentimentele scriu pe un portativ virtual - note citite, interpretate si apoi rostite printr-un cantec publicului iubitor de folk.

La mijlocul recitalului, Emeric Imre apare pe scena reamintindu-ne faptul ca folkul e legat de poezie, exprimandu-si astfel regretful pentru trecerea in nefiinta a lui Alexandru Zarnescu, cel ce a lasat in urma lui cantece precum “Castelul”, “Ultima zi” sau “Dor de Eminescu”. Emeric Imre, plin de sensibilitatea unui artist deplin, citeste celor din sala cateva versuri scrise de el pentru Alexandru Zarnescu:

“E lumea plina de nesuflet

Pe strazi nu mai raman melancolii

Cand plang femeile cu lacrimi aburinde

S-aprinda zborul iluzoriu-n albe colivii

Cenusa de cortina cade brusc

Pe zvonurile reci ca o pedeapsa

Cenacaclul se reface parca-n Ceruri

Pe viata toata roua ploua-n transa”

Pe scena apare apoi generatia tanara, reprezentata de Alexnadra Sidor ce ne canta “Traim in lux” si “La cafea” si Claudia Ciobanu, roscata simpatica ce ne canta si ea cateva melodii: “Patrunde iarna”, “Un singur cuvant” si “Culoare”.

Dupa aceasta scurta, dar binevenita pauza din repertoriul Mariei Magdalena Danaila aceasta preia din nou sefia scenei, cantandu-ne “Vis pierdut”. E melodia care mi-a atras atentia pentru interpretarea aparte a artistei… aceasta se opreste pentru cateva clipe, patrunsa de insemnatatea versurilor rostite in acordurile de chitara. Incerc sa patrund mai incolo de ceea ce artistul Maria Magdalena Danaila pare a fi pe scena si pe masura ce aceasta inainta in maruntaiele cantecului folk, descopar un om de o sensibilitate rar intalnita, un om a carui sensibilitate a nascut trairi puternice, din care-au izvorat mesajele sufletului, cantecele folk ale artistei atat de patrunzatoare, de emotionante. Urmeaza apoi “Cantec de leagan” si cunoscuta “Galbena gutuie” a galatencei Nica Zaharia, ce trezeste din melancolie publicul din Irish. Lista e completata si de un cantec al grupului Ecoul “Sa trosneasca lemne-n foc” si “Nu am mai fost acasa de mult” a celor de la Poesis. Publicul incepe acum sa cante ceva mai tare, iar atmosfera devine mai placuta, moment prielnic pentru Maria Magdalena de a canta piesa ei atat de frumoasa numita “Ce mai faci?”. Artista doreste sa incheie seara cu o melodie din popor, cerand ajutorul publicului alaturi de care imparte refrenul cantecului. Dupa cateva repetitii si incercari de sincorinizare, sala reuseste sa strige un “Hei!” plin de viata si entuziasm, spre multumirea artistei. Acesta parea sa fie finalul serii, insa publicul incalzit dupa o asa melodie dinamica cere inca o piesa a artistei, care alege sa incheie seara cu aceeasi frumoasa “Mocirita”.

In incheiere, nu as putea sa nu amintesc inca o data de taria cu care Maria Magdalena Danaila a transmis in aceasta seara publicului clujean diverse sentimente, fie ca erau de tristete, de melancolie, de extaz sau bucurie, dar cert este ca aceasta a facut-o asa cum putini cantautori reusesc sa o faca pe scena. O seara memorabila, de notat in calendarul evenimentelor reusite si de repetatat cat mai des, la care am avut bucuria sa particip, sa comunic cu artista fredonandu-i melodiile si sa ma las patrunsa in acelasi timp de mesajul pe care piesele atat de sensibile ale Mariei Magdalena Danaila ni l-a transmis noua, celor din Irish and Music Pub. Daca la inceputul serii cantautoarea ne spunea ca este intr-o perioada in care sta in dubii daca sa mai continue sau nu cu muzica, ii spunem sau mai bine zis ii reamintim faptul ca publicul clujean, iubitor de muzica folk, o va primi mereu cu bratele deschise si cantecele invatate, caci si-a lansat intaiele cantece aici, la Cluj… aici unde usa pentru artistii ce iubesc si impart alaturi de noi cantecul folk ramane mereu deschisa!

Pagina oficiala a articolului o gasiti pe Evenimente in Cluj, la fel si cateva poze de joi seara:

http://evenimenteincluj.ro/2011/02/04/maria-magdalena-danaila-in-irish-and-music-pub/
 

Viata - un calculator?

Ce-ar fi daca viata mea, a ta, a tuturor ar pluti in jurul unui calculator mic, cochet si elegant de buzunar, cu ajutorul caruia ne vor rezolva toate problemele vietii? Doar apasand pe butoane necunoscutele vietii noastre, zeci si infinite in unele perioade din an pentru noi, iar calculatorul...robotul creat pana la urma tot de om sa gaseasca intr-o secunda solutia cea buna, rezolvarea... necunoscuta ce lipseste atat de mult pentru noi. Cum ar fi? Te mai intreb inca o data...cum ar fi?
Acum vine si randul meu la raspuns... ar fi o nedreptate imensa si fara margini, ar fi o lasitate si o dovada de lipsa de ambitie si speranta... ar fi o dezumanizare! Ar fi o dezumanizare ca noi, oamenii, marioneta miscatoare, plina de sange ce clocoteste pasiune prin vene, plina de suflet si ambitii nici macar cunoscute de noi, sa ajungem sa ne punem viata in mecanitatea unui calculator... sa ajungem sa aruncam toate problemele noastre intr-o singura tasta, intr-un singur semn, intr-un singur buton "Rezolva" si apoi sa citim hipnotizati pe ecrane o solutie pentru care nici macar nu avem vreun merit ca am gasit-o. Ar fi clipa in care ne-am pierde statutul de oameni, caci viata noastra nu sta in masinarii, algoritmi si mecanizari... viata noastra sta intr-un camp imens de oportunitati din care noi putem alege, variante infinite cu toate ca uneori lumea ne pare doar un singur drum fara iesiri, fara parcari, fara variante de intoarcere... Ar fi nedrept sa refuzam sa mai luptam, sa incercam sa rezolvam probleme, sa trecem peste situatii limita si sa avem puterea de a privi mai departe. Ar fi nedrept sa avem calculatoare magice ce ne rezolva ele vietile, fara ca noi sa depunem un minim de efort. De asta ne numim oameni... pentru ca avem capacitatea de a fi in legatura cu universul, de a avea energii si campuri de energii asa cum nimic in lumea asta nu le mai poseda, daramite obiecte... obiecte moarte si nevii mecanizate. Mai spuneam in articolele de anul trecut ideea de acum... ideea ca farmecul vietii sta in bucuria de a lupta, de a te ridica din noroi si de a deveni de titan. Avem bucuria asta de a fi plini de emotie, plini de sentimente, plini de temeri, de frici, de incertitudine si ambitie... avem norocul de a avea sentimente, de a avea puterea sa cautam la nesfarsit rezolvari la toate miile si miile de necunoscute din vietile noastre.
Atunci ma intorc la intrebarea de mai sus, "cum ar fi?".

Pana la urmatoarea aparitie pe blog va recomand o piesa ce o ascult tot mai des in ultimele zile.

http://www.trilulilu.ro/mariadanaila/62ab590e8a8b2e

Catalin Condurache - Folk

A fost folk sub felinare si in aceasta racoroasa seara de joi, 27 ianuarie, in Irish&Music Pub. Localul de pe strada Horea si-a deschis si de aceasta data usile pentru iubitorii folkului si a adus in fata noastra un alt artist ce a facut parte din Cenaclul Flacara, clujeanul Catalin Condurache. La 21:30 fix acesta deschide seara cu un salut prietenesc si promisiunea acestuia de a avea mai multa grija de noi, publicul clujean, intalnindu-ne in viitor din ce in ce mai des. Asa sa fie!

Artistul alege sa debuteze cu un cantec invatat la 10 ani, pe versurile lui Mircea Florian, “Podul de piatra”. Continua apoi cu celebrul “Blowing in the wind”/”Vanare de vant”, iar apoi ne canta si “Amintirea Paradisului”, pe versurile lui Adrian Ivanescu si muzica lui Adrian Ivanitchi. Seara continua apoi cu “putina poveste si despre farmec” dupa cum spune artistul, “Constantin si Veronica” a lui Mircea Vintila fiind intaiul cantec ce destinede atmosfera din Irish din aceasta seara.

Urmeaza apoi cantecele binecunoscute de cei ce savureaza acest gen de muzica nu doar de prin 2000 incoace, ci de atunci cand folkul era folk, iar concertele de chitara mult, mult mai rare. Piese de pe albumul artistului “Generatia Ta” au destines atmosfera din aceasta seara, clujeanul ajutandu-se de negative pentru majoritatea pieselor. Piesele “Elegie pentru trenurile reci”, “Nu exista” si “Balada lui Mil” culeg aplauzele pline de multumire ale publicului clujean. Si, pentru ca buna dispozitie sa ramana cat mai mult printre mesele si sticlele de bere ce se goleau si iar se umpleau, un alt cantec vesel cu un mesaj clar, “Gramatica pacii”, intretine si prelungeste atmosfera placuta de joi seara presarata cu acorduri de chitara. Dar, pentru a pune si mai multa emotie in cantarea din Irish, piesa “Juramant de dragoste si gelozie” pe versurile lui Adrian Paunescu ne cufunda parca pe toti cei din sala intr-o stare tipica ganditorului…  “pe ninsoare sunt gelos cand te ninge,/ pe oglinda ce ninge frumos…” sunt versurile care mi-au ramas intiparite in minte si care mi le repetam iar si iar… par atatea sentimente indesate intr-un singur cantec, dar atat de bine transmise de Catalin Condurache noua, celor din sala ce-l ascultam doar si… si pentru o secunda ne permiteam sa visam. “La capatul zilei” sau “Floare de ger” cantate cu formatia Shava, ce se auzea in fundal pe negativele ce insoteau fidel vocea artistului clujean, au incarcat cu emotie frageda publicul atent la versuri, semnificatii, muzica… la povestea cantecului folk. Aflam cu aceasta ocazie faptul ca, la inregistrarea si orchestrarea piesei “Floare de ger” au luat parte muzicieni, nelipsit fiind si un cvartet de coarde. Cu toate ca negativele inlocuiau acordionul, tobele sau cvartetul de coarte, atmosfera specifica “vremurilor bune” ce acoperea deja intreg localul ne purta pe toti pe valurile folkului, fara a mai tine seama de lipsa instrumentistilor.

Melodia “Brat la brat cu dracul” , plina de viata si ritm alert, trezeste din nou publicul scufundat intr-o clipa de visare, iar aplauzele celor din sala contenesc a tine pasul alaturi de Catalin Condurache, intr-un ritm rapid, de petrecere. Muzicuta da si mai mult curaj publicului ce parca ia foc pe acorduri mai piperate, chiuiturile si fluieraturile ce tineau ritmul melodiei fiind nelipsite. Asa da public pus pe distractie! Catalin Condurache propune apoi “sa facem un fel de caterinca” si incepe a canta in muzicuta asa cum se obisnuia odinioara in localurile cochete de pe bulevardurile pline de carutele trase de cai…

La un moment dat artistul ne spune ca “nu exista cantec de final al acestui concert” si  pe buna dreptate va spun ca asa a fost. De partu ori clujeanul se ridica de pe scaun, se pregateste sa coboare de pe scena, iar publicul nu-l lasa si nu-l lasa sa paraseasca scena, cerand prin aplauze inflacarate inca in cantec si inca un cantec. Imi placea hotararea celor din sala si… am apreciat si mai mult deschiderea artistului catre publicul care cerea cate o piesa si iar cate o piesa si tot asa. Pe langa acele cantece bine alese ce au intretinut atmosfera, pe langa ciupiturile chitarii sau cantatul la muzicuta, Catalin Condurache a oferit publicului clujean prezent in Irish Pub o seara completa, cu un repertoriu atat de diversificat incat aveai de unde alege. Printre ultimele piese cantate s-au numarat si binecunoscutele “Odata am ucis o vrabie” a celor de la Poesis si  “Cantecul bufonului” semnata Pasarea Colibri.

Catalin Condurache ne-ar mai fi cantat… poate si acum as fi fost tot acolo, ascultandu-l cu o mare, mare placere insa… insa s-a oprit brusc la mijlocul melodiei “Hai dihai”, a lui Doru Stanculescu, spunandu-ne simplu :”nu mai pot!”. Acesta a fost finalul serii de folk completa, din repertoriul careia nu a lipsit absolut nimic. Publicul a rasplatit artistul, ce s-a intors de patru ori la microfon, cu un rand de aplauze ce nu au contenit a se opri cu una, cu doua. Pe buna dreptate, Catalin Condurache le merita pe toate!


Articolul insotit de poze si o filmare le puteti gasi pe noul site Evenimente in Cluj, care arata foarte bine dupa noua schimbare de sigla si conformatie a paginii web:

http://evenimenteincluj.ro/2011/01/30/catalin-condurache-ne-a-cantat-in-irish-and-music-pub/