Experienţa stoarsă din noi

În sfârşit revin şi pe acest blog cu noi postări... m-am luat toata vara cu povestiri geografice şi de timp pentru postari pe aici...nici vorbă.

S-au întâmplat multe, mult prea multe de când am scris ultimele cuvinte pe aici şi stau şi mă gândesc câte sute de lucruri am învatat şi câtă experienţă am furat de peste tot...trăiesc o varstă în care orice zi e o experienţă nouă...am impresia că ştiu atât de multe despre „cum şi cu ce se mănâncă viaţa” şi totuşi...aproape de fiecare dată urc încă o treaptă – doar una din şirul lung al experientei vieţii.

Am avut timp în sfârşit să trag linie şi să cuget asupra celor întamplate în ultima jumătate de an şi am descoperit că...o simplă întâmplare, o simplă persoană îţi poate da atât de mult de gândit. Şi am avut timp cu carul să mă gandesc la toate...la viitor, la trecut şi am trăit cu cap prezentul!

Mă întreba cineva azi:”Pe unde ai fost în vacanţă?”...iar eu i-ar răspuns:”Îţi spun pauza viitoare...au fost prea multe locuri”(tocmai sunase legendarul clopoţel). Şi chiar au fost multe locuri...fie că era o excursie ambulantă neanunţată de 1-2 zile mă bucuram de fiecare ieşire, mă bucuram de fiecare dată când evadam din mult prea monotonul Cluj!

Şi încet, încet...de la o ieşire la alta învăţam câte ceva...şi în primul rând am învăţat să gândesc cu capul, nu cu picioarele, nici cu gura, nici cu mâinile sau ochii... cu capul! Cum să gândeşti cu picioarele, gura, mâinile sau ochii???e absurd! Poate că e...dar de multe ori o facem! De multe ori dăm cu piciorul şansei – gândim cu picioarele; alteori ne ia gura pe dinainte şi spunem mult prea multe lucruri care dor- gândim cu gura atunci; uneori alegem să rezolvăm situatiile cu pumnul, iar asta înseamnă că mâinile au hotărât în locul nostru...în toate cele 3 situaţii am refuzat să gândim cu capul...iar atunci când suntem capabili să gandim raţional, să gandim la rece, să gândim atât cu sufletul cât şi cu capul înseamnă că suntem erodaţi mult prea mult de încercările, greutaţile, dar şi bucuriile vieţii...înseamnă că ai avut noroc să aduni experienţă în fiecare zi...şi asta e ceea ce caut eu, acum! Să caut experienţa fiecărei zile...să nu spun „NU!” provocărilor, să nu spun nu amintirilor! Caut să învăţ din toate câte ceva...fie că sunt bune, fie că sunt rele...e cazul să învăţ să trag concluzii şi să am curajul să recunosc cu fruntea sus că...am greşit, că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac...dar privesc partea plină a paharului(până şi acest lucrul l-am învăţat în cele 3 luni de lipsă de pe blog...am învăţat că în tot răul este un bine) – iar partea plină a paharului este experienţa...fie că se întâmplă ceva mai puţin roz...fie că e ceva cu adevărat roz...privesc, capăt experienţă, iar peste ani experienţa se va dovedi a fi...cea mai folositoare! Nu dozele de bere, nici pachetele de ţigări fumate, nici drogurile consumate, nici casele construite, nici florile culese şi puse la uscat...toate astea sunt „umplutura”, iar adevăratul miez, adevăratul nucreu e experienţa... amintirile din care stoarcem experienţa!

Vreau doat atât să îţi spun – nu sta în casă, nu îţi crea o iluzie asupra vieţii, nu ezita să ieşi în lume, să descoperi, să cunoşti şi să înveţi! Creează-ţi propriile experienţe, propriul geamantan de experienţă!