luni, 30 august 2010

Mai vreau să mă lupt un an... ultimul... cu morile de vânt



Uite ca apar din nou si pe acest blog, dupa o lunga, dar justificata absenta. Din martie pana a cum a trecut mult prea mult timp. Si pentru ca , timpul le rezolva pe toate sau cel putin asa imi place sa cred am sa iti vorbesc in aceasta postare despte timpul prezent... despre ziua de azi si despre clipa in care imi pun gandurile pe monitorul calculatorului.

Prezentul=vacanta. Vacanta=relaxare. Relaxare=adio probleme si ganduri!

Gratie unei vacante la care visam de mult, am avut ocazia sa cuget indelung asupra lunilor care au trecut atat de greu si de incet inainte ca mult dorita vacanta sa inceapa. Concluzia la care am ajuns dupa aceste aproape 3 luni de ruptura intre mine si menghina rutinei de zi cu zi ma face sa cred ca... timpul le rezolva pe toate. O data cu trecerea timpului conflictele se atenueaza, visele noastre pot deveni realitate, iar in cazul meu, o data cu trecerea timpului devin tot mai responsabila, mai stapana pe mine, mai rationala si mult mai bine pregastita pentru a face fata situatiilor de care inainte imi era poate teama. Timpul le-a rezolvat pe toate in vacanta... o pauza de la toata starea noastra de zi cu zi este uneori atat de necesara. E frumos atunci cand uiti cum era sa te trezesti zi de zi cu aceeasi apasare pe umeri...e frumos atunci cand 3 luni nu ai televizor, iar telefon doar 5 min pe zi undeva in spatele unei cabane, incercand sa pescuiesti semnal. E cel mai frumos cand stai si te gandesti la... frumusetea zilei pe care tocmai o descoperi sau la... frumusetea noptii care se deschide in fata ta. E frumos sa iti dai seama ca esti la varsta aia la care toata lumea viseaza, la care toata lumea iubea sa evadeze cu prietenii macar doua zile... iubea sa fie rebel, sa aiba personalitate pana si in buzunarul de la piept... iubea sa isi argumenteze existenta si viata atat de greu de inteles de... cei ce nu isi amintesc care e farmecul vietii. Iubea sa isi dea seama ca are toata viata inainte, ca nu ii pasa de nimic, ca are bani inca pentru 5 zile si tigari pentru o saptamana... iubea sa fie licean, pasionat de munte, chitara, geografie si plimbari nocturne. Da, iubesc sa am 18 ani... sa fiu in vacanta, sa invat despre mine pe zi ce trece tot mai multe si sa desccopar frumusetea unei noi dimineti fara povara unei zile incarcate.

Aceasta era parte scrisa in vacanta propriu-zisa. Am lasat articolul de mai sus nefinalizat sau...l-am lasat pe o alta zi. Uite ca acea zi a venit si...nu mai e vacanta. E prima zi de scoala si ultima zi in care iau parte la o festivitate de incepere a anului scolar in postura unui olimpic incurabil. Discutand astazi intr-o fuga extrema cu o parte din colegi am descoperit, cu entuziasm, faptul ca multi dintre noi am avut cea mai faina vacanta de pana acum. Toti am invatat multe, am trait clipa la maxim si am luat parte la experiente inedite. A fost o vacanta care ne-a maturizat poate si mai mult pe unii dintre noi si ne-a adus in fata acelorasi indrumatori cu mult mai multa increde in noi. Parca, parca mai altfel ii privesti dupa asa vara...
E putin ciudat cand ma gandesc... sunt deja a12-a , e ultimul an de liceu. Uraaaaaaa, scap de tot si ma duc la facultate, acolo unde visez sa fiu de 4 ani; acolo unde sunt geografii mei, dar e oare asa? Ma bucur oare cu adevarat ca timpul a trecut? Ma bucur pe deplin oare ca mai am un an pana sa am carnet de student? Ramane de vazut...

E ultimul an... totusi... parca mai vreau macar ultimul an sa fiu din nou aceea care are ceva de spus, care are mereu de comentat, care vrea sa indrepte lucrurile, care vrea sa fie totul corect, sa nu mai fie minciuna, santaj si pile. Totusi... vreau sa ma mai lupt inca un an cu ei, cu ele, cu morile de vant! Vreau sa ma lupt cu toti si apoi sa rad, sa rad de mine, sa rad de ei... sa rad de situatii si sa spun... ce proasta am fost. Sa fiu la anul asa cum sunt acum cand ma uit peste cei 3 ani. Sa recunosc ca au fost momente pierdute, ca au fost investitii mult prea mari din partea mea, ca au fost dezamagiri fara rost si nopti nedormite pentru ... pentru ce? pentru cine? Pentru nimeni si pentru nimic!
Dar daca in vacanta am invatat ca...timpul le rezolva pe toate, am sa las timpul sa rezolve si viitorul. Am sa cer voie timpului sa ma lase sa ma lupt, macar un an, cu morile de vant... pentru ca asta imi place...pentru ca asta au facut si parintii mei, pentru ca asta ai facut si tu, si ai tai si toti liceeni din lumea asta... Toti ne luptam cu morile de vant, pentru ca in timp sa ducem dorul bataliilor de care odata ne temeam si acum ravnim dupa o clipa petrecuta pe front... pe frontul anilor de aur sau...vom ravni dupa o clipa petrecuta pe frontul anilor de aur!