Respect şi nimic mai mult !

E vineri...seara, evident! Şi am iar timp de pălăvrăgeală...
Intru direct în subiect, nu te mai aburesc...dacă ai citit cumva la rubrica “despre mine” ai văzut că ultimul lucru pe care l-am scris a fost “Îmi place să te respect, atâta timp cât mă respecţi şi tu pe mine” – aceasta e deviza mea, definitia felului meu de a fi; Se ştie...în momentul în care oricine m-ar călca în picioare – fie prin lipsa de respect, fie prin bătaie de joc pentru munca mea sau pur şi simplu spunându-mi “nu mă interesează”- erup precum un vulcan! Izbucneşte în mine un gram de răutate, iar asta nu îmi place deloc. Tutuşi, acel gram, e pentru mine precum un măr stricat dintr-un coş plin cu mere bune care, mai devreme sau mai târziu, le va strica pe toate celelalte. Adică îmi stric(asa cum se strică merele) părerea despre acele persoane şi...stricată rămâne, oricât ar încerca să crească în ochii mei! vor creste, îmi vor deveni poate apropiaţi, dar momentul în care nu a existat respect va umbri relaţia mea cu acele persoane...voi fi rezervată mereu...voi tine garda sus cu multă precauţie!
Adică: daca tu, azi 18.09.2009 (sper că am ghicit ziua), nu mă respecţi, eu nu te mai respect pentru mult prea mult timp încolo! poate e o prostie(uneori chiar e), dar asta nu o pot schimba. Şi ştii de ce? Pentru că mă gândeam mereu...de ce sunt atâţia oameni cretini(de-a dreptul cretini) şi răi...pur şi simplu răi! De ce unora nu le pasă de mine când eu, nu i-aş fi jignit, supărat sau dispreţuit nici măcar cu un gând...asta mă exasperează , mă face să urăsc acele persoane şi să le calc în picioare cu fiecare ocazie...din acel moment acele persoane sunt un “nimeni” pentru mine(gaseşti într-un articol mai vechi conceptul, definitia mea pentru “nimenii” întâlniţi de mine). Iar asta e o prostie pentru că aş putea să fiu indiferentă - să spun că...asta este, ăa va trece. Aş putea să las de la mine, dar aici apare problema ... cum să las de la mine dacă, înainte ca ei să nu mă respecte, eu mă purtam mult prea bine, prea frumos, prea manierat şi prieteneşte cu ei. Iar dacă stau bine să mă gândesc e puţin, puţin orgoliu în modul în care reacţionez după incidentul cu lipsa respectului...ridic pur şi simplu un zid între mine şi acea persoană.
E ceva de genu...ai o uşă, baţi nişte cuie, iar când le scoţi mai rămâne ceva. Oare ce? Urmele..de’a dreptul nişte găuri urâte de tot! Aşa e şi cu mine...mai rămâne acel gust amar, amintirea acelei clipe în care acelor persoane nu le-a păsat de mine, iar pentru că o dată(e destul să se întample doar o dată) ei nu s-au gândit la mine mă face să cred că şi la următoarea ocazie vor face la fel...mi-e frică să nu existe a2-a ocazie în care ei nu mă vor respecta, iar pentru asta zidul va rămâne între mine şi ei mereu. Evident...vor exista portiţe...vom putea trece de o parte şi de alta, dar portiţa va scârţâi...va trebui să fie unse cu mult prea mult respect ca să o pot deschide mereu, cu placere...
Fiindcă respectul e substanţa, licoarea magică, cu care oricine m-ar putea cuceri, oricine mi-ar putea stârni admiraţia pentru că...pur şi simplu a fost educat şi are respect, aş putea vorbi la nesfârşit. Aş putea enumera o listă lungă, mult prea lungă, de exemple de lipsă de respect... totul se rezumă la respect! Iar aici nu mă refer la exemplele tipice...adica vorbeşte profa la scoală, iar eu ma ăprnesc şi vorbesc mult prea mult peste sărmana femeie! Evident că nu e vorba despre doar atât...este şi aceasta o lipsă de respect, dar e lipsa de respect şi atunci când nu dai şansa cuiva să se afirme, nu dai mâna la greu şi multe altele. Aici trebuie să intervin ...mereu vreau să le fie bine şi celorlalţi, nu numai mie...uneori stau şi mă gândesc de ce fac asta- nici eu nu mă înţeleg- . stau pur şi simplu şi caut să debitez variante care ar fi bune atât pentru mine cât şi pentru ceilalţi, iar acesta e şi motivul pentru care erup, reactionez atât de dur atunci când alţii nu se gândesc la mine, când alţii nu se pun în situaţia mea – doar pentru că eu mă pun în a lor mereu! Doar pentru că ei au făcut primul pas greşit şi nu m-au respectat (când eu o făceam) declanşează în mine dispreţul. De-a dreptul dispreţul (uneori chiar îmi pare rău pentru aceia care...nu au un caracter puternic, demn, care nu sunt adevăraţi oameni, care nu gândesc cu capul, care nu au pic de raţiune)
Când eram mica îmi spunea mereu mama: “ ce ţie nu îti place, altuia nu îi face” ...am crescut, iar acesta vorbă am definit-o altcumva...şi se mulează perfect cu personalitatea mea. Ţi-am mai spus-o şi ţi-o mai spun :” Îmi place sa te respect, atâta timp cât mă respecţi şi tu pe mine”. Iar asupra acestei idei voi reveni cu siguranţă!
...când? nici eu nu ştiu...poate după ce nu mă va respecta cineva, iar acel gram de dispreţ mă va împinge să îl calc în picioare printr-un articol generalizat...
Până atunci...respectă-i pe cei din jur, căci aşa te respecţi pe tine însuţi!!!


P.S. am ezitat să îţi vorbesc direct, să mă adresez în mod direct doar pentru că...nu s-ar fi cuvenit să fi spus că :”tu esti un cretin” şi toate celelalte
Apropo...mulţumesc pentru că ai avut respectul şi răbdarea de a citi gândurile mele!

Experienţa stoarsă din noi

În sfârşit revin şi pe acest blog cu noi postări... m-am luat toata vara cu povestiri geografice şi de timp pentru postari pe aici...nici vorbă.

S-au întâmplat multe, mult prea multe de când am scris ultimele cuvinte pe aici şi stau şi mă gândesc câte sute de lucruri am învatat şi câtă experienţă am furat de peste tot...trăiesc o varstă în care orice zi e o experienţă nouă...am impresia că ştiu atât de multe despre „cum şi cu ce se mănâncă viaţa” şi totuşi...aproape de fiecare dată urc încă o treaptă – doar una din şirul lung al experientei vieţii.

Am avut timp în sfârşit să trag linie şi să cuget asupra celor întamplate în ultima jumătate de an şi am descoperit că...o simplă întâmplare, o simplă persoană îţi poate da atât de mult de gândit. Şi am avut timp cu carul să mă gandesc la toate...la viitor, la trecut şi am trăit cu cap prezentul!

Mă întreba cineva azi:”Pe unde ai fost în vacanţă?”...iar eu i-ar răspuns:”Îţi spun pauza viitoare...au fost prea multe locuri”(tocmai sunase legendarul clopoţel). Şi chiar au fost multe locuri...fie că era o excursie ambulantă neanunţată de 1-2 zile mă bucuram de fiecare ieşire, mă bucuram de fiecare dată când evadam din mult prea monotonul Cluj!

Şi încet, încet...de la o ieşire la alta învăţam câte ceva...şi în primul rând am învăţat să gândesc cu capul, nu cu picioarele, nici cu gura, nici cu mâinile sau ochii... cu capul! Cum să gândeşti cu picioarele, gura, mâinile sau ochii???e absurd! Poate că e...dar de multe ori o facem! De multe ori dăm cu piciorul şansei – gândim cu picioarele; alteori ne ia gura pe dinainte şi spunem mult prea multe lucruri care dor- gândim cu gura atunci; uneori alegem să rezolvăm situatiile cu pumnul, iar asta înseamnă că mâinile au hotărât în locul nostru...în toate cele 3 situaţii am refuzat să gândim cu capul...iar atunci când suntem capabili să gandim raţional, să gandim la rece, să gândim atât cu sufletul cât şi cu capul înseamnă că suntem erodaţi mult prea mult de încercările, greutaţile, dar şi bucuriile vieţii...înseamnă că ai avut noroc să aduni experienţă în fiecare zi...şi asta e ceea ce caut eu, acum! Să caut experienţa fiecărei zile...să nu spun „NU!” provocărilor, să nu spun nu amintirilor! Caut să învăţ din toate câte ceva...fie că sunt bune, fie că sunt rele...e cazul să învăţ să trag concluzii şi să am curajul să recunosc cu fruntea sus că...am greşit, că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac...dar privesc partea plină a paharului(până şi acest lucrul l-am învăţat în cele 3 luni de lipsă de pe blog...am învăţat că în tot răul este un bine) – iar partea plină a paharului este experienţa...fie că se întâmplă ceva mai puţin roz...fie că e ceva cu adevărat roz...privesc, capăt experienţă, iar peste ani experienţa se va dovedi a fi...cea mai folositoare! Nu dozele de bere, nici pachetele de ţigări fumate, nici drogurile consumate, nici casele construite, nici florile culese şi puse la uscat...toate astea sunt „umplutura”, iar adevăratul miez, adevăratul nucreu e experienţa... amintirile din care stoarcem experienţa!

Vreau doat atât să îţi spun – nu sta în casă, nu îţi crea o iluzie asupra vieţii, nu ezita să ieşi în lume, să descoperi, să cunoşti şi să înveţi! Creează-ţi propriile experienţe, propriul geamantan de experienţă!